tu-n gândul meu nu stai plecată

în ochii mei rămâi orbită

în semn de carte însemnată

în ape nu pieri îndoită

tu-n buze ai doar flori mușcate

în doruri nu te ceri urâtă

în porți porți porturi nepurtate

în ceas ești ora hotărâtă

în ape reci stânci împădurite

stârvuri de corăbii

pânze sfâșiate

munți de valuri spală 

căutate țărmuri

fecioria neînfricată a pădurilor de azbest

prima respirație  nopți de nepătruns

zări de abanos

zodii necitite cerul se desparte

virginitate pătrunsă de rai

adevărata dragoste
vine când

răzimați de bătăile inimilor noastre

tăcem
și ne place

momentul
în care nimic nu respiră
totul s-a oprit
doar lumina se mișcă

cum am fi infășurați
într-un voal
sub care
ne-am ghemui
neștiuți lânga noi

când ochii stau închiși
pentru a nu vedea de două ori

moartă de frică -
fiecare scorbură
ascunzând un zmeu

    ****

viață ascunsă -
după zidul din spate
gașca de copii

    ****

sălcii pletoase -
peștii sărind în aer
după funigei

    ****

astăzi este

prima zi din săptamână

zboară cocorii -

în toate cuiburile

nimeni de pază

    *** a ***

catre țări calde -

cuiburile rămase

fără niciun ou

   *** b ***

spre zări senine -

doar ploile înnoptând

singure în cuib

Umblu prin labirint

Ca printr-o cameră

În care doarme un copil

Şi nu înţeleg de ce palma ta, acum

– mângâindu-mă –

Are piele de salamandră.…

poteca spre râu cotește limpede

prin iarba zbuciumată

tropăind leneși praful sub copite

caii noștri

fac drumul cu ochii închiși

bunicul i-a învatat tot ce știe

el poate desluși pe-ntuneric

cărări despre care alții

vorbesc cu fereală

chiar și in toiul cel mare al zilei

afundându-și narile in intuneric

caii simt apa

lovind pietrele cu putere

lasați slobozi din căpestre

sorb luna…

Himera iubirii, în noapte, m-absoarbe;

O simt și-o râvnesc sub lumi erbacee...

De la o vreme orele se bat

În cuie ruginite visând

Să ţină acoperişul

Ce încă mă acoperă,

Nu mai am ferestre,

Am doar un ochi,

El poate privi liniar şi gri

Cum se trece strada şoptind

A de la apus şi O din omega...

dinspre grădină

vântul nebun

leagănă

aerul în crengi

grea de broboane

înserarea cade

pe fruntea bunicului

valul împleticit de răcoare…

e albă noaptea ca un colț de lup

flămând și asmuțind mirosul cărnii

rotite-n crengi zăpezile se rup

să înconjoare cald genunchiul țărnii

sclipește gerul irișii felini

crăpând în coaja pomilor și-n pietre

zoriți de vântul smuls din rădacini

nămeții somnoroși se sting în vetre

se surpă-n nori bucați de cer și frâng

potecile din dealuri monocrome

e-o liniște-ngheațată-n orice crâng

iar în copaci s-au spânzurat…

Opreşte-te, când taine curg tăcând

Şi-ascultă veşnicia murmurând.

E-atât nesomn ascuns şi-atâta gând…

Opreşte-te, când taine curg tăcând.

(foto: autorul)…

secretul apelor dulci este

de fapt

un labirint prin care uriașii se ascund în coji de nucă

apoi plutesc în derivă până devin acrobați

ori pescari de nimic

nu contează dacă porți lanțuri de platină ori pânze de păianjen…

tremur

cu masca trasă adânc pe suflet,

curcubeul ascunde

strigătele reci,

pașii sunt în cadența vântului,

din curți se aduc căldări

pentru lacrimile înțelepților,

într-o câmpie însetată

chipul uriaș al mulțimii

urcă la tribune

să cânte în nebunia colectivă

imnul înmormântării,

sub braț de flori să cadă

prizonier lucirii

și-n deznădejde să-și

fluture aripile asemeni soarelui

ce…

Respiră tata apăsat și rar

Ștergându-și fruntea lată pe ștergar,

Broboane reci, sărate și mărunte

Inundă ochii-albaștri de sub frunte!

Inserții cu dureri întrepătrund

Nevoile din palme ce ascund

Libărci venite…

grea de broboane

înserarea cade

pe fruntea bunicului



      ****



vântul nebun

leagănă

aerul în crengi



     ****



seara

teiul…

despre femeia cu unghiile lungi

până la cer

care mi-a atins zborul

și Soarele a asfințit roșu

despre femeia care m-a sărutat

în somn

lăsându-mi pe chip

zâmbetul celui care visează frumos

despre femeia care mi-a tulburat gândurile

așa cum fecioarele tulbură apa lacului

în care s-au scăldat

                   Mi-a fost dat să văd

                   un alt chip al iubirii

                   cea mută...

                   unde cuvâtul Adio

                   nu există

                   a rămas nerostit

                   încleștat pe buze

                    dar  privirea pierdută

                    inundată de lacrimile pure

                    izvorâte din sufletul

             …