O picătură ești în vastul univers

Și univers de doruri și iubire;

Aheii pe țărmul tău te-au proslăvit în vers,

Iar geții sfințit-au apa ta, frumoasa moștenire.

Cetăți s-au ridicat pe țărmurile tale

Și bogății de praf cules-au toți din vânturi;

Corăbii mândre s-au scufundat cu-oșteni în zale;

Pe toate, Tu le-ai prefăcut în albe litoraluri.

Istorii scufundate în destinul tău

Scris-au aezii despre Tomiris și…

îmi vei rămâne repetent 

din nou 

în această dragoste

spui sufocată de fluturi roșii

galbeni 

verzi

și nici o lege sentimentală 

nu îți va da drept de reexaminare

iubitule fugar 

absent al meu 

și al nimănui altcuiva

vei fi primul pensionar 

din univers încă pe băncile primare

ale iubirii

și poate chiar fiul tău 

îți va preda precum un dictator 

din programa inventată

chiar de tine 

pe când te credeai…

Deschid ferestrele

salcâmii pulsează

în adieri reanimând chipuri pierdute

gânduri lacustre se învoltă

răvășind calmul lunii.

Vom  mai găsi oare un leac

în mâlul feruginos ce ne înconjoară

în timp ce

pernicioasa anemie roade perfid

sângele albastru al celor rămași?

Undeva 

câțiva adolescenți spurcă liniștea serii

cu adjective peiorative

oropsind biata limbă română.

Parcă…

Ți-aș spune despre cântecul dimineții,

despre revărsarea culorilor ce invadează răsăritul,

despre zâmbetul înflorit pe buze,

despre vulcanul domolit

în mreaja visării.

Ți-aș spune despre flori și frunze,

despre cer și soare…

Dar nu!

Am să-ți spun despre urletul mamei

care își plânge copilul ucis de nepăsarea celorlalți,

despre geamătul bătrânilor aplecați

sub poveri prea mari pentru umerii lor,

despre zbaterea…

Ipotenuza despărţirii                         Punctul comun                                                                                          

Un punct comun cândva, iubirea,                                  Având ca punct comun,…

Trec anii peste noi ca hoții

Fără să spună un cuvânt!

Acum eu reazem stâlpul porții

Cu gândul dus pe-aripi de vânt.

Cu pași tăcuți, tu treci discretă

Și mă îmbeți cu-al tău parfum;

Eu cu privirea indiscretă

Dezbrac iar zările de fum!

Aștern sărut pe…

S-au așezat cocorii la cină.

Vino să vezi cum au prins toamna între aripi

și îi povestesc despre tine:

cum te-ai strecurat în sângele ei ca o nălucă printre santinele de fluturi,

cum i-ai sărutat mâinile și ai devenit mai bogată când ți-ai șters ochii

cu veșmintele roase de brumă.

E atâta liniște încât nu pot să cred că n-ai auzit și tu

forfota de pe drumul…

Pe umbra zâmbetului fad,

Ce înfloreşte ilicită,

Am înnorări de „adamsită”,

Dintr-un conflict anterograd.

E-un vis anarhic sau nomad,

Cu existenţă implicită,

Pe umbra zâmbetului fad,

Ce înfloreşte ilicită.

Mi-e timpul noul „camarad”,

Îmi cerne sevele prin sită;

În cerbicia sa tacită,

Pavează drumul către iad,

Pe umbra zâmbetului fad...

dintr-odată sufletul meu a amuțit

ferestrele îi sunt oarbe

s-au stins

nici măcar nu-ți pasă

treci nepăsătoare ca o umbră peste pieptul meu

ca o rană e dragostea noastră

și cum se chinuie zarea în veșnicul apus

ca o aripă

străpunge cerul și se pierde lichid



mă răsucesc pe călcâie în sufletul tău

tot o rană

cu tristețe cu furie ce rău îmi este

am obosit și nu ne mai reîntoarcem

unghiile tale zgârie adânc oglinzile…

Nu ţi-am mai scris de mult

cuvintele au iz de fructe putrezite

uitate  într-o toamnă amară

în cupa cu vin roşu

prins între iluzii

se  leagă

se dezleagă indiferente

la  verdele  rămas

într-un a fost odată

Nu ţi-am…

ai avut bunul-simţ
să nu mă înşeli cu un surâs
fluturând stindardul
amiezilor schimbate
cu un scâncet scurt
ai dat de ştire
apuse răsărituri
pe firul apei legănate
cuvintele s-au risipit
eternă recompunere
a timpului pierdut

 

pe urmele celui ce nu te știi

la fiecare maree

în pleoapă se dezbracă o rebeliune stilată

fașă albă efemer fragil

acoperă tranșeele

în care mi-am îngropat trupurile oarbe…

Precum niște candele, acele gutui

De mână cu mama... Oare câți ani?

Plecasem din sat. E o viață!

Păpușile mele, soldați strujani

Aveau să-mi suspine în față.

Dar eu tânjeam…

Un punct comun cândva, iubirea,

a-ngemănat două destine –

un Tu de-un cromatism aparte,

un Eu pierdut printre ruine.

Eu – doar amurgul vieții-n care

strânsesem vise prezumtive,

iar Tu – un răsărit sălbatic

printre iluzii primitive.

Ca-ntr-un delir scăpat din cușcă

ne-am întâlnit instinctual,

gândiri diametral opuse

unite-n punctul virtual.

Eu desenam spre est…

(parodie după Demostene Botez - „Singurătate”)*

Seara mijise, în zori, când ai plecat.

De-o vreme,  iarna nu-i ca vara. Şi-i păcat.

Ningea torențial, şi-un cer... senin, urât;

După o noapte albă, o zi în dungi. Și-atât.

Ai aruncat un ochi pe geam, altul spre mine.

– Aruncă-i, parcă tu îi strângi!? Ție-ți convine.

(Simt cum furia mă-mpresoară din toate părțile.

Trișorule! Așa-mi…

Femeia din vis

(prozopoem aproape criptat) - dedicat lui Petre Ioan Crețu

   Vreau să vă povestesc întâlnirea mea cu Frumoasa Lumii. La balul din vis. Trupul ei era de o pulbere albastră  și părul ei, cum e spicul în vară. Geana ei, zăpadă subţire. Şi ochii! Ochii, ca două flori de cais. Și ce cais! Aici, trebuie să vă mărturisesc și cum îi strigase Liliana-Mirela (din…

gustul vocii Tale

L-aș unge pe tăcerea mea

ca pe-o felie rotundă de soare

o lume întreagă moare de foame

ei nu vor să vrea

din cuvintele Tale

la cinci ani mi-am dorit un mânz

văzusem eu la televizor

o prietenie minunată

alb negru

dintre un puști și un căluț

la șase ani am înțeles

că tata nu-mi va cumpăra niciodată

vreunul

iar căluțul meu a devenit inorog

apoi nu mi-am mai dorit nimic

înțelesesem cumva

care-i treaba cu lumea

un an am mai fost trist

dar mi-am șters toți caii verzi

am demolat chiar și…

Cu picioare de flamingo

Strigi prin sufletul meu: bingo!

Cum și eu, prin dumneata,

Strig Principiul lui Fermat.

Pe așa piedestaluri

Poți trimite-n criminaluri

Toată șleahta de brotani

Balto-metropolitani...

Că pe mine m-ai trimis

Într-un spațiu circumscris

Tot privind de jos în sus

Unde punctu’-n cer s-a dus.