la malul înserării

lumini se sting în oglinda râului

două felinare

petrec cântecul pietrelor

în aval de infinit

inimi ascunse-n scorbura îmbrăţişării

măsoară

pulsul rar al arborilor

aerul desfrunzit de păsări

îşi născoceşte zborul

din pântecul lăptos al cerului

tăcerea se cuibăreşte

în cuvinte înfrigurate

ochi de speranţe

ancoraţi în măduva râului

se îmbarcă în corăbii de hârtie

la…

în mugurii care-și dospesc minunea

simt gustul toamnei - tainic-amărui

și nefiresc se face-atât de-albastru

tot verdele din ochii tăi…

Pe cer se schimbă straja, coboară printre dealuri 

ca într-un joc, un astru. Iar noaptea-l ocrotește. 

Nuanțe atârnă timpul de freamătul din valuri 

când din adânc, înaltul, pe țărmuri poposește.

Versul meu urcă

precum ciocârliile

în zările albastre;

îi mai trebuie puţin,

foarte puţin,

ca să descopere

acel creuzet

pentru flacăra vieţii

şi să cucerească

spaţii astrale.

De multe ori,

versul meu aleargă

pe aripile vântului,

şi-atunci sufletul meu

îl prinde din zbor

si-l apropie cu patos,

aşa cum apropii

gura iubitei

pe care primul sărut

fixează…

Suflete triste aleargă pe străzi,

Inimi pierdute se caută-n van,

Măștile-ascund ambulantele prăzi,

Ce-am devenit, astăzi, sub paravan...

Rar încolțește un zâmbet pe chip,

Negură-n gânduri și în privire,

Soarta ne joacă ades un tertip,

Nimic nu are cum să ne mire...

Gheață e-n inimi, la fel și-n simțiri,

Destine seci, fără direcție...

Viața ne-nvăluie în amăgiri,

Dar nu desprindem nicio…

Dacă insiști să mă sufli
odată cu cenușa inefabilelor
dezastre piramidale,
rămâi
țandără de vânt
înfiptă în plânsul sărac
al morii
la care îți macin amintirile.
Vârful foametei credincioase
belșugului de neîndestulare
tremură-nvelit
cu melancolia frigului
făgăduită sunet
acestui anotimp-greier.

E tare mult zgomot printre firele

de iarbă ridicate semeţ în lumina

picată printre ramuri cu frunzele

ce-şi poartă zborul lin, planat

pe pământul în care furnicile aleargă

din zorii timpului pierdut în vară,

să-şi strângă agoniseala, să-şi umple

hambarul, muşuroiul pregătit peste an

cu roadele culorilor din toamna

lăsată peste noaptea greierilor,…

numără stațiile nu te opri s-a trezit timpul

ard colivii s-a topit inerția/ balast sentimental/

cu o mie de ochi îți pipăi sufletul (ne) letal

stinge lumina să-ți văd haloul

perpendicular dormi în tabloul

pictat pe sânii înfloriți către tine

se iubește epidermic cât ne mai ține

blamează-mi vocația de artist ea te strânge

cuvintele șchioape îți râd demiurge

tu stai jos cinefil arondat /cal pursânge/

uită-mă in taverne ca pe un…

N-ai mai trecut de multă vreme pe aici

Îți mărginisem drumul cu palizi licurici

Și coborâsem pentru tine, din ceruri, altă vară

Să bată-n poarta nopții tale de tăcere amară.

Prin gânduri potrivisem roiuri de cuvinte

Ce așteptau un semn să-ți iasă înainte,

Să-ți spună despre timpul petrecut aiurea

Prin anotimpuri ce mi-au întomnat privirea.

Lăsasem pentru tine la răspântii semne

Să-ți fie călăuză și din când în…

Suavă înfloream pe ram de primăvară,

De-atâta verde sclipea în lacrimi iarba,

Înroşită la fereastră încremenise nalba

Şi greierii cântau... albastre nopţi de vară.



Un asfinţit lila curgea în câte-o seară,

Eu scuturam tristeţi, lăsându-le să moară,

Beam din potir de vise, tăcerea să nu doară,

Din firavi zori, năştea o rază, iară.



Sorbeam nectarul toamnelor…

oază de aburi pământii

suflul unui păcat

ori al unei iubiri…

impregnată-n amintire

mereu bolnavă de reflexia trecutului

reclădește pereți transcendentali

detaliu în basorelieful cerului

cuprins în eclipsa pleoapei

subjugă subconștientului

eternități prăfuite

refugiu într-o nouă naștere

încleștată-n podul cuvintelor

legând zidurile interioare

ale omului

în clepsidre autumnale

 Această toamnă amăruie,

Cu gust de struguri și gutuie,

Paradoxal, nici dulce nu e

Și are-aromă de tămâie…

Copacii-și schimbă lent veșmântul,

Tristele frunze-ating pământul,

Le poartă-n zare, aprig, vântul,

Suratele-și așteaptă rândul...

O bufniță întârziată,

Cu ochelari din pene, roată,

Stă pe o cracă,-nfrigurată,

Ascunsă-n haina-i…

Te vreau cu frunza ce-a căzut

în toamna despărţirilor eterne,

şi totu-i trist şi fără de-nceput

când bucuria clipelor se cerne.

Va fi un dor de tine-n altă viaţă

ce-o voi primi prin univers,

cu toamna-ascunsă-n dimineaţă

când urma paşilor s-a şters.

Te voi iubi cu bruma din câmpie

dând sens tăcerii dintre noi,

zălog păstrat în puf de păpădie

la margine de zâmbet şi de ploi.

Se-ncurcă…

Memoria timpului arcuit
peste nordul poeziei mele
germinează
în sudoarea unui paradis
vremuind vreascurile
acestei păduri de goluri.
Harului cu glasul
întomnându-se departe de
freamătul umbrelor imorale
îi dau să molfăie țâțele
luminișurilor înecate
în susur de neguri
cu miros inflamabil.

Albastrul e mai (a)prins în tabloul

în care toate culorile coboară-n frunze

şi în roadele urcate, parcă, pe munte.

Aşteaptă să intre toate în cabană,

în debaraua odihnei de peste an.

Oglindă-n culori sunt toate acum

şi toate-ţi surâd când le priveşti.

Apele din râuri şi din mări par să curgă

în sus. Se întorn în valuri înspumate,

se sparg în adânc cu picuri-boabe…

nici urmă de sunet prin mine 

doar coada ochiului l-a prins galben apoi i-a dat drumu

nu mai dau pe-acasă demult ce-i drept

umblu dintr-un punct existențial într-altul 

echilibrul forțelor e o vegetație luxuriantă

ca o fata morgana se întinde pe meandrele sufletului

și-apoi dispare când nici măcar nu i-am prins atingerea

cu lumea-n cap abia dacă mai răsuflu

abia dacă mai sunt 

de-aș prinde roata norocului măcar să-mi…