ceasul tău plat serveşte

timpul hibernând platonic

în cochilia sinilie a secundelor schizoide

mă descalţ de sandale

ca nişte fluturi orbi de lumină

sinceritatea cu aerul ei sacerdotal

mă lasă singură pe autostradă

aici minutele trec cu 150 kilometri pe contrasens

orele miros afrodiziac ca şi asfaltul încins

topind inima aceea sterilizată

transplantată într-un suflet autostopist

/lumina…

Nu vreau să-ţi aminteşti a verilor plăcere

nici fulgerele nopţii căzute prin livezi,

să nu trădezi iubirea născută din tăcere

dacă secretul ploii nu poţi să îl păstrezi.

Eu încă mai sunt frunză şi rădăcină vie,

îţi pot hrăni trecutul aşa cum tu ai vrut,

în coama unor mânji crescuţi în herghelie

ce-şi tremură copita prin orice început.

Despică-mi nechezatul cu liniştea-nserării

şi pune şa pe gânduri asemeni unui…

De soare e mereu setos pământul,

După căldura lui tânjeşte piatra,

Mocneşte-n salbe, zgribulit, cuvântul,

Sub coviltire stă uitată şatra.

Un scâncet de copil îngână zorii

Şi scârţâitul roţilor din drum,

În rotocoale se alungă norii

Amestecaţi cu palele de fum.

Cărbuni din ochii de pirandă

Aprind cuţitele-n zăbrele

Şi salbe cu iz de lavandă

Plâng şatra viselor…

în verdele munţilor. Lutul din grădina

plină de ciuperci de după ploaie ieşite

şi loc nu-şi găsesc în lumea lor, îl las

în spatele umbrei mele

să colcăie

precum

viermii la morminte. Vacarmul îşi latră

la lună neputinţa. Râd durerii. Degetul la gură:

ssst.

Linişte.

Zbor albastru.

Sufletul e cu mine.       

Rele obeze

înfulecă până și părinteasca asprime

pe care mila Tatălui desțelenițător de neguri

le-o pune pe masă.

Sânge mirat de virulența vorbirii

pe ton de roșu zburdălnicind peste răni

cu țipătul putred

imploră amintiri despre viața viitoare

să-l facă duhovnic veșniciei

mucenicite de rumene cruci.

Le aud lemnul vorbind cu primăveri

înmugurite în adânc gelos

pe…

Picioarele mi-au obosit de paşii rătăciţi

dunele de-ntuneric pot fi trecute cu greu

ochii văd doar în mine lumea e oarbă

iarba e oarbă poteca e oarbă noaptea e oarbă

nu caut nu vreau nu găsesc

sunt soclul emotiv al  propriei voinţe

o statuie ridicată în mine de faimosul sculptor

 l-am numit suflet alţii l-au numit disperare

câteva raze picurate pe braţe dorm la căpătâiul

gesturilor roase de cancerul neputinţei

plutesc într-o barcă fără…

îţi atingi propria limită

scoţi degetele prin pânza ei

şi pipăi corpul de aer

ce refuză acceptarea

coloana vertebrală suferă modificări

de conţinut şi taină

de aplecare spre locul de veneraţie

a celui care s-a păstrat dârz

în spirtul voinţei

dorinţa de a fi tânăr este aripa întoarsă către centrul inimii

greu de realizat umbra ţintei

greu de ţintit zborul

prea aproape de pieptul emoţiei

prea…

Tăcuții pereți ai nopților mele

transpiră mătrăgună de liniște fierbinte

cum aburii…

în mine toate. Din tălpi şi până-n creştet

îmi furnicau toate venele. Nici nu ştiu

ce culoare mai aveau.

I-am dat afară

şi mi-am tras o plasă pe creştet. Am legat-o strâns

să (mă) doară

neputinţa de a vedea albastru. Şi ei. Da ,  

ei se-ncăierau în jurul meu până cerul a devenit negru.

Aştept ploaia.

Poate spală

gândurile de murdăria  

aşezată peste liniştea şoaptelor, să-mi aud sufletul.     

S-au rătăcit salcâmii în grădină

iar tufele de liliac s-au ofilit,

întâmplător mai trece o albină

pe lângă tâmpla timpului grăbit.

Din zorii zilei noaptea se hrăneşte

ca un copil la sânul mamei sfinte,

şi doar în vis grădina se trezeşte

cu lacrima în ochiul de părinte.

S-au micşorat secunda, ora, clipa,

distanţa dintre gânduri s-a mărit,

aievea îşi ascunde îngerul aripa

când toate au acelaşi…

 ți-am adus

 câteva stele

 mi-ai spus că ți-e întuneric

 în  lipsa mea

 le-am cules cu grijă

 să nu le ciobesc

 splendoarea

 apoi

 le-am potrivit

 pe cerul sufletului tău

 am  umplut  cicatricile

 cu Lumină 

Poate cântecul furios al stolului de pietre

este chiar blândețea oțelului decălit

în sângele poverilor fremătând albastru…

l-am pus la fiert, la foc mic. Îl aştept

să se înspumeze. Am timp să mă gândesc

dacă o iau toată sau mai las câţiva muguri

să fie sarea din viaţa mea. Piperul

l-am strâns tot când am alergat

să-l prind. Eram roşu la picioare cu albastrul cerului

pictat cu nori negri, de furtună. Am reuşit să-i înţep,  

să curgă

toată

şi

ei să rămână albi. Îl conserv la borcane

să am în iarna vieţii mele…

Aleasa codrului, regină,
La chip şi suflet veşnic verde,
Cu tine dorul urma-şi pierde
Şi negre-patimi se alină.

Când ochiul zării se- nlumină,
Drumeţului îi eşti nădejde;
Aleasa codrului, regină,
La chip şi suflet veşnic verde.

În inimi picuri dulcea-tihnă,
Ai vraja lunii drept erede,
În tine veşnicia crede,
Când necuprinsul ţi se-nchină,

Aleasa codrului, regină.

ţi-e sete de impardonabila tăcere

/chardonnay aspru rănindu-mi epiderma/

orgoliile îşi dispreţuiesc morţii din dragoste

/irişi (ne)cimentaţi/

(hi)mere vopsesc statuile timpului exonerat

în arenă

mecanismul iubirii pictează sfinţi pudibonzi

pe căni de cositor

stereotip multiplic sentimentele/xanax tentacular/

mă absolv de legea tăcerilor claustrofobe

ca o giocondă fără luvru

pe aceeaşi margine de pat/roşu…

Sunt trepte neurcate între noi sunt ziduri de timp

sunt ferestre murdare prinse în balamale de suflet răvăşit

s-au amestecat toate în aluatul prost prelucrat al încrederii

cu genunchii răniţi stau în faţa cuptorului cu vatra spartă ciuntită

mirosul dorinţelor coapte pe jarul nerăbdării şi-a pierdut tăria

oare cât de mult ne-am schimbat cui semănăm

pe braţul stâng câteva anotimpuri îşi picură amintirea

înserarea căzută pe frunte spală ridurile de…

La ora de cremene arborigenă

scânteile nocturnelor lăudăroșenii

ung cu cleiul leneș al pecetluirii

mirosuri de senzații putrede

veghind democrația cimitirului

să nu curvească gratis

cu florile bocetului răsărit din morminte.

Păianjenii frigului țes rigide spânzurători

pentru praful implacabil

al fericirii trăite de moartea…

zi în care cerul mustea de flori şi senin

albastru. Norii erau albi şi dansau roată

în jurul focului. Stropii de apă strânşi

în colburi de suflet,  

răcoreau frunţile brăzdate de sudoare

roşu sfârâind

pe tălpile dorului de zbor în ciripit de păsări

cu vuiet de vânt printre frunzele de verde

întins prin pădurea

de ramuri ţinute (parcă) de mână.

Înălţare.

Iubire.

Viaţă.