strălucește pe firmament

 utopia orașului-cetaceu 

 mă descalț atât de onest de sufletul meu plebeu

 ca de haina cuvintelor destrămate

 pânză țesută subtil înc-o data și înc-o dată

 singurătatea își bea ceaiul 

 din cupe de porțelan chinezesc

 mi-e sete de tine pe stradă

 tu simți zidul șerpesc

 mirosul de cărți calde ce se vând la tarabe 

 îmi umezește colțul de cer…

pe malul înfrigurat al lunii toamna pluteşte sub aripi de ceaţă

gara uitată în inimile de furtună aşteaptă un sunet de raze

trenuri goale străbat privirea rămasă în craterele visurilor

peroane de umbre vuiesc din asfinţitul oamenilor de inimi

vocile îngerilor măsoară scurgerea nisipului nerespirat

- şap-teee ani-luminăă

lanţurile de furtună se smulg din chircirea sângelui

privirea oamenilor se sprijină de cerul preaumblat…

dimineaţa îşi potriveşte cumpătul

transformă vinul în apă

veciile ei efemere

ne răscolesc umbra sângelui

copii ca şi noi

îndurătoare metafore

se preling pe nervurile aşteptării

ca nişte convoaie de furnici

îmi laşi îmblânzite încheieturile

timpul se descărnează de temeiuri

din frica frumosului

ne suprapunem la întâmplare

peste tresăririle unui drum furat

nimic din nimic

totul din tot

versurile…

Distinsă doamnă azi te preţuiesc

cu-ntreg alaiul ploilor ce vin,

în toamna unde pomii ruginesc

pe umeri gârboviţi de pelerin.

Se-aude nechezat prin depărtare

trec herghelii cu frunza pe grumaz,

iar coama lor pierdută-n înserare

îţi despleteşte vara din obraz.

Te văd zâmbind în zi de toamnă

nimic nu-i mai presus decât să ştii,

că-n viaţa mea stimată doamnă

pustiul poartă rochii ruginii.

Rămâi…

N-ar strica să dizolv și ceva întuneric

în acest ochi pătruns de vedenii care de care mai

prietene cu dușmănia dintre lacrimi

și obrajii fericirii.

De când tot aștept să aud dincotro va veni

un unghi suficient de inspirat

să picteze aerul devenit ambuscadă

pentru respirația orizontului.

Cu pene de pescăruși înecați

în plămânii dimineților plumburii.

Îmi lipsește o culoare asemenea…

În noapte adulmec lumina care-mi poartă

sufletul printre stele. Cu fiecare pas

din timpul clipelor, semnul lăsat pe cer e

drumul meu de-ntoarcere-n destinul legat.

Legat cu lanţuri nevăzute de ochii zilei

purtaţi pe cărări bătucite de lume

şi bacul ce-mi traversează puntea de ape

spre Luna prinsă-n ocheadele unui aparat.

Aparat de fotografiat momente de roşu aprins

în…

sunt ca două săbii ce-mi crestează irisul

îmbolnăvit de cuvinte păgâne

nu-i loc de litere sterpe

abisului nu-i mai aprind lumina

încet prind secunda de picioru-i fecund

nu mă agăț

trăim împreună extazul

de ce atunci când sunt liberă

pui preț pe gândul de ieri

letargiei stării imprimate auzului tău

îi deleg dreptul de a se elibera

nu striga

pereții te-au zidit pe dinăuntru

adulmecă…

Motto:Drumeț prin paradisul subtilelor dorințe,

             amarul e prefața ce-nlănțuie-n amurg 

             culorile țesute din dor și suferințe; 

             când patima trudește, tăcerea-i demiurg.

Există ne-nțelesuri ce tulbură adâncuri,

se-ntâmplă-n prăbușire 'nălțarea s-o găsești,

să dăruiești o lume din frunze, nori și picuri,

dar să primești furtuna din…

Visez cât să nu văd cerul

făcându-se cioburi

pe drumul spre dezamăgire.

Alergătorului din urma mea

i s-a oprit respirația...

într-o grădină devastată

de lăcuste.

Noaptea, verzi.

Ziua, negre.

De la nașterea stelei cu apucături

de femeie încălzindu-se

la focul absențelor mele

amoroase

mă văd mereu cap de afiș

al deselor…

Stelele în noapte cad pe pământul înflorat.

Albastru şi-a întins cerul lui pe ape

ca o „zgârcă” să le adune pe toate

şi eu, eu privesc spectacolul de lumini.

Aşez câte una care şi-a pierdut direcţia,

să păstreze calea pe care sufletul zboară

şi zboară din constelaţie în constelaţie

ca un fluture să mă ajungă înainte de zori,

să-mi aşeze inima în odihna de peste zi,

să-mi fie pregătită privirea…

Știu că mă cauți în nisipul verde,

Sahara s-a ascuns la Polul Nord,

Acolo și-a făcut un rost și crede

Că îndrăgim tăcerile-record.

În depărtări se zbate o lumină;

Eu mătur stele - câte-n lung și-n lat -…

Te chem, te-aştept, durerea-n mine ţipă,

Mă doare dorul tău,adânc, precum o rană,

Închid, mămico, ochii, te văd pentru o clipă,

În juru-mi e pustiu, e frig şi-mi este teamă.

Dar tu pluteşti, mămico, pe-o rază de lumină,

Cu paşii tăi uşori pământul nu-l atingi,

Doi îngeri te-nsoţesc, pari a fi o regină,

Dar chipul nu-mi arăţi. De ce, mămico, plângi?

De fiecare dată în visul meu tu pleci,

Te rog, arată-ţi faţa!Eşti supărată oare,

De nu mă…

Întreabă gândul dacă te doreşte

şi cât de mult în tine s-a pierdut,

de ce la tâmplă zilnic te găseşte,

de parcă-i fi mereu un început.

Adună toamna într-o-mbrăţişare

şi spintecă cuvântul c-un sărut,

când ziua se-ofileşte-n calendare

şi-oglinzile vorbesc despre trecut.

Mă lasă pradă sânilor o noapte

şi nu vorbi de teamă c-am să plâng,

tot căutând fiorii printre şoapte

lângă povara clipelor să-i…

Pășind cu griji prin toamnă,

strivind păcate, vise, doruri,

amestecând culori răvășite de vânt,

cu gândul plecat la copii,

sau la copiii ce nu i-au lăsat să vină

de teamă, neiubire, sau post.

Tot mai toamnă,

cuvintele îngheață înainte de timp.

Liniște se lasă printre frunze, amintiri,…

şi de ce murim

rana sufletului

reprezintă desenul în roşu al unei poezii

un gând subordonat trăirii

ce a murit şi a înviat de mai multe ori

sub aceeaşi formă de floare

în aceeaşi grădină

doar grădinarul părea a fi mereu altul

toată existenţa e o închipuire

care îşi deschide aripile

cuprinzând cu ele respiraţia pământului

căutătorii de comori

se împuşcă pentru fiecare mormânt

în cuibul căruia…

secundele erau din ce în ce mai elastice

plecau din spatele ochiului meu

și se opreau dincolo de oameni

cercurile făceau schimb de culoare 

în cel mai lent mod cu putință

parcă timpul se întindea și tot se întindea

mă tot întrebam până unde-i întinderea

și dacă se rupe cine stă să facă noduri și funde

inhalam fără voie buchetul de…

Albastrul șovăielnic, semn că

un ghimpe înfipt în devenire

își mai trăiește menirea.…

Cad stele într-un şir luminos din senin,

în noaptea unde luna fără nicio bătaie

de cap, îşi apropie faţa de pământul

învolburat de ape rupte de cerul albastru.

Ziua-n care drumul întoarcerii în matcă

a sufletului, e deschis. Da, stele căzătoare

străjuiesc faleza din universul meu.

Prinde-mă de mână. Ascultă muzica inimii

cum ne înalţă. Mai sus, tot mai sus. Paşii…