M-am îmbătat din cuvinte

                         să pot să dorm

                         printre rânduri.

                        Uitând că nu se mănâncă

                         în somn, m-am trezit

                         înghiţit de realitate.

 …

nu-ți spun să rămâi

mi-e toamnă

și-ar fi pentru tine, poate nedrept

să-ți cer să mă-mparți

cu toamna ce-și răsfiră

plete-arămii la mine în piept

nici să pleci nu îți spun

mi-e toamnă

parcă de-o vreme des, tot mai des

și-s tristă

ca un foșnet de vară

prin lanuri de grâu necules

nu-i vreme de spus

mi-e toamnă

nu-ți spun nimic, nimic

doar adun tăceri

ale pașilor mei,…

fructele mele zboarã  precum îngerii

când frunzele-mi tânjesc la nemurire

în fiecare…

uneori

vorbesc cu mine despre poezie

alteori

despre tine

care o citești

tremurând până la miezul nopții

în vibrații ce cresc

contopindu-se-n sângele tău

injectând sub epidermă

lichidul amniotic al vieții

resimțindu-te nou-născut

după un…

am ochii unui condamnat



mă târăsc prin culoare 

şi nu pot 

să respir prea mult

dincolo de liniile trasate

sub lut

se topesc durerile

în alte anotimpuri

nimic nu pare să fie ce a fost

doar un dangăt de clopot

împlineşte ruga



cineva se plimbă prin mine

şi…

Dezbrăcată de tine 

eşti doar femeia mea adevărată

purtând pe chip înmugurirea

şi-n priviri limpezimi de izvoare.



se aprind fără timp stelele

care nu-mi erau sortite,

când ochi-mi te îmbracă în zare



eşti adevărat de frumoasă

şi tulburător de tine;

te voi purta în dimineţi rostite tăceri

şi-mi voi aminti

că mai vin primăveri,



cuvintele se rostesc singure şi seci …

Poeme de toamnă

http://youtu.be/ooZ1j8oEkxs

s-a făcut deodată secetă mare

și ulcioarele au încremenit

fiecare în setea lui

veneam de departe treceam prin lanul…

Începe timpul să ne cearnă

Şi simt plecarea ca pe-un ghimp

În cel de-al cincilea-anotimp,

Cel nenumit, de după toamnă.

Plasându-mă în contratimp,

Nu voi să cad în disperare

Şi mă întreb: Cum sună, oare,

O rugă către-un anotimp?

Bonjour stimată Doamnă Toamnă

Cu frunza-n vânt şi iz de fân,

Nu mă plasa, rogu-te, în

Banala rimă „Toamnă-Doamnă”

Îmbracă-mă-n culori deschise,

Dă-mi printre…

 Citeşte gândurile

 încă nepătrunse,  

 şoaptele lor se întorc

 fără cuvinte apoi

 pleacă în ritmul ploii  

 strigând liniştea  

 împrăştiată de vântul trist.

 Trăind într-o amară  picătură

 lovind cu respiraţia

 camera goală din suflet

 scrisoarea inimii se scrie  

 prin labirinturi ocupate  

 de şoapte pierdute  

 în ochi îngenunchiaţi.  

 Întotdeauna dincolo de apus  

 noaptea…

 Linişte acum.

 Ciudată,  apăsătoare linişte.

 Veşnicia curge tăcut

 între timp şi viaţă.  

 Fug. În mine...  

 şi invers merg înainte;  

 mă tem, în inima

 împăturesc scrisorile  

 adevărului meu,  

 spaţiul dintre minte

 şi inima: lumea...  

 a mea...nesfârşită.

 Neaşteptat, liniştit

 şi frumos e sufletul meu,

 unic şi poate

 ALTFEL...

Ia-mă în brațe

și rămâi așa, cu gropița prinsă-n părul meu

să nu mai sângereze cerul în apă 

să rămână toți melcii

în casele lor 

și frunzele să se întoarcă pe crengi

să se prefacă în verde

valea aceasta arămie;

nu spune nimănui că mama

merge pe-un drum fără umbră

rămâi așa

ascuns la…

                         Dorind

                         să mă cunosc mai bine,

                         am siluit-o

                         cu semne de întrebare.

                         Am supus-o

                         în infinite modalităţi

                         tirului… de întrebări.

      M-am lăsat pradă uitării

      Uitând cum de uitare

      Am uitat cine sunt.