pe cer
sunt creaturi
formate
din cuvinte
ilustrate
în calendarul sufletului

în fiecare seară
stă spânzurată
câte-o creatură
pană când
cerul
rămâne mut

doar luna
mai scapă câte-o lacrimă
care mai apoi
rămâne rezemată
de-un mormânt

                      Pe cerul senin

                      nori purtaţi de vânt lovesc

                      cu stropi mari şi reci –

                      vântul îmi despică chipul

                      spre liniştea albă a nopţii.

                      -------------------------------

                      Pe drumul vieţii,

                      Cu ani în urmă

                     …

               În ceaţa ponosită

               Când ceasul zboară

               Spre nicăieri -

               Ţipătul morţii se-arată

               La vărsare, ispăşind păcatul

               Nedesăvârşirii… în care curg.

 …

apasă tasta oglindă

nu-ți pot vedea licărirea aceea

care sparge bariere…

Dacă vrei să afli cum se odihnesc îngerii, 

vino în lumea cuvintelor nerostite,

în țara izvoarelor ascunse de sete,

în lumea dimineților care răsar perpetuu.



feriți de oboseala trecerii,

îngerii zboară odihnindu-se

în cântecul cuvintelor care îndrumă

sau poate,

într-o cuprindere de necuprins.



eu nu o să te chem strigându-te pe nume,

eu am să te rostesc așa cum torentele aduc înspre…

Cu timpul toate s-au destrămat

gânduri, cuvinte, idei, visuri,

au rămas câteva păreri de rău întregite

sub o cupolă de lacrimi,

cioburi de sticlă înfipte în carnea amintirilor

mă ţin treaz, sângerez ca o binefacere

şi doar câteodată am curajul să privesc

singurătatea în faţă, să păşesc cu sufletul

pe tărâmul ei, conştient fiind de faptul

că ne vom rătăci împreună,

clipe sub formă de lilieci îmi intră sub pleoape,

timpul pare o scurtătură…

Clipeşti…

 Ţi-a privit tristeţea 

 mângâind cu raze de suflet  

 abisul durerii în care neiubirea

 îţi coborâse singurătatea.  

 Tăcerea aducerilor aminte

 îţi picurau pelinul şi  

 ambrozia deopotrivă  

 în veşnicia cuvintelor;

 lacrima neplânsă 

 a ochilor tăi

 cobora pe geana zorilor  

 în leagăn aşteptând  

 să-ţi adoarmă durerea

 în şoaptele blândeţii

 alunecând pe strunele  

 iubirii…

 În noaptea speranţei

 în focul sufletului sfărâmat

 pulsează pumnul

 ascunselor feţe.

 Bătaia inimii, cadenţa

 paşilor călcând

 pe fruzele toamnei,

 întoarce zborul aripilor

 care au învăţat să tacă.

 Sufletul clipei

 cade în valurile

 cuvintelor care ard,

 sfărâmând în palme

 cenuşa învierii

 şi adormite litere

 lovind margini de gânduri;

 noaptea, anotimpul

 aromelor dulci

 născute din petale…

Prin adoraţii lungi ne pierdem chipul,

Prin abandonuri sacre de mirări,

Când în clepsidre urcă blând nisipul

Ca înţelepte, fragede ninsori.

Această fluturare de-nceputuri

Răpusă, ne strecoară pe sub rai,

Din potoliri de arşiţe şi luturi

Vorbim numai cu cerul, fără grai.

Ne-ngăduie-n culoarea lui ascunsul

Şi-n vremea noastră de pustiu rodit

Se întretaie plânsul cu neplânsul

Căci tu vei mirosi a fruct oprit.

Şi vine…

                         Cu mâinile întinse

                         spre nisipul

                         zilelor,

                         încerc să ating

                         lumina

                         clipelor târzii.

                         Timpurile noastre

                         trec unul în altul

                         şi cineva acolo sus strigă:

                         nu atinge, e…

                                  Privind singur

                                  spre un pământ

                                  străin,

                                  îmi vând şi ultima

                                  picătură de sânge.

Visele nu pot fi-ntotdeauna-mplinite,

trăieşti iluzii perfecte între mii de oglinzi

alergi rătăcind lângă vieţi părăsite

şi vrei pentru-o clipă destinul să-l prinzi.

Să vezi ce se-ntamplă câteodată târziu,

dacă anii ce vin poartă-acelaşi mister

şi prin toamne străine cu aspect ruginiu

fericirea-i doar umbra unui gest efemer.

Să ştii cum s-au frânt curcubeiele-n două

sub povara tristeţii din atâtea priviri,

cum…

adormisem

cu mâna-ţi în pulearțul secătuit

și inima anesteziată în vodcă



ameţit de aburul cafelei

otrăvit

de sărutul  marihuana



obiect al tău

adormisemca o marionetă stricată

tocmai la zâmbet cu dreptul 

de a avea coșmaruri erotice

cu tine sunt doar o jucărie nouă

pe sfori 

din vitrina cătuşe sufletului obosit

adormisem

cu speranţa de a muri de la capăt



dar mâna ta…

uite

spațiile acestea dintre cuvinte

sunt ca niște vise

pe care le spulberă vântul

în vremelnicia acestei toamne

nici timpul

ce umblă hoinar prin buzunare

nu lasă vreo vorbă mai veche

sub tălpi simt pierdutele zile

ce mă despart de clipe…

 lacrimile

cărbuni încinși

tortura tăcerilor

pline ochi de ură

izvor care alimenta

fântână otrăvită

sălbatică 

tristă

epavă

călcam

în picioarele

goale

ca niște fachiri

pe cioburi de iubire

viitorul

împreună

ne crestau în tălpi

amintiri dureroase

care sângerau

regrete

metastază

De ce mă părăsiţi frumoase flori de vară,

Vreau să adorm în poala câmpiilor cu maci

Să-mi vindece dureri ce sufletu-mpresoară,…

Vreau să te-nscriu într-o balanţă

Să te aşez într-un jurnal,

Iar în coloana de creanţă,

Din anotimpul tău vernal,…