”timpul e dușmanul meu” dacă-i îmbrac haina pe dos

”nu mă trage de mâneca asfințitului

sunt un spaţiu care zguduie

timpul e dușmanul meu și nu-mi cuprinde respirația

nefeliată”

mi-ai lăsat mesaj prin toate camerele inimii

pe suporți de cristal

colțurile mi-au renegat…

dacă am  fi fost două rime perfecte

dimineţile  ne-ar fi surprins îmbrăţişaţi

eu

pe umărul tău stâng împodobind

aşteptările

tu

de pe buzele mele creionând temerile

eu

rotocoale albastre  în zbor

tu

revărsare de fluviu

într-un ritm susţinut

într-o mare de rime pereche

cum perfecţiunea are gust searbăd

car ziua în spate

într-o continuă…

Singurătatea omoară,

Sfarmă totul ca o moară

Și pe-un pustnic din pustie.

Într-o doară ea doboară

O întreagă dinastie.

Însingurarea ucide

Chiar persoanele lucide.

-Unde a dispărut Eva?

Nu se teme c-o să moară?

-Adam, ți-ai pierdut eleva,

Dar rămâi a Mea  comoară!

 nu mi-am dus nicio iubire până la capăt

disponibilizările s-au întâmplat dintr-atâtea motive

primul cuceritor

un snob

voia să-l salut în multe limbi deodată

guten morgen/ good morning/ صباح الخي/ доброе утро

mie îmi crescuse pe buze

doar bună dimineața

m-a părăsit



altul ar fi vrut să port rochii cu flori

mult deasupra genunchilor

să intre vântul pe dedesubt

și florile să fie musai…

și toate stările tale mă fac să exist

într-o jumătate de cer

și-ntr-un verde secetos

unde se zidesc amintiri zdrențuite



și toate privirile tale mă descos

din portretul de ceară

în care ne-am topit cuvintele

într-un descântec



lasă poarta deschisă

voi trezi miezul nopții cu sânge de dor

închipuiește-ți că adorm

într-un concert nebun

că brațele tale vor lua forma

timpului…

Țara noastră-i fără țar.

Președintele-i șperțar,

Parlamentul, e dement,

Iar guvernul, impotent.

Iată vin amenințări,

Nici nu știm din care țări.

Țara noastră-i un smochin

Plin de poame și de chin.

Scuturat de mari furtuni

Și udat cu-amărăciuni.

Ne-având alte…

Motto: „ce e cu tine aici, nu eşti pasăre

nu eşti vis, nimic nu eşti”

- Mihaela Roxana Boboc

ce-ar fi să mă regăseşti dinainte de a mă naşte 

câteva sute de cărți cu regulile unei vorbiri ondulate

o posibilitate axiomatică a unei timidități înnăscute

irisul nou, chiar dacă se mistuie blând 

ca un mecanism contemplând 

o…

Mi-e dor de mor

Ca o femeie, lângă mine să steie,

Să se ivească și să mă privească,

Cu ochi de cărbuni ce scânteie.

Care s-atingă cu brațele-i reci

Un bătrân de-aproape șaptezeci.

Și să rămână cu mine, pe veci.

-Ce-i cu ideile astea? Nu va veni decât moartea.

Mirată că mă chinuiesc să cosesc curtea cu tei,

Ca să fac curte nevestei,

Spune: -Încearcă coasa mea și mai lasă lumea.

Apoi văzând bine, că se mai mișcă izmana pe…

*răsfoiri în zenit*

de timpuriu învățasem să lunec

oricărei îmbrățișări

obstinat

dădeam la o parte petale ofilite

organic nu mă puteam plia mumificărilor aurite

defrișam labirinturi din…

Peste satul adormit...
       - rondel -  

Peste satul adormit,
Sus, pe deal, luna se-aprinde,
Blândă, caldă ca un mit,
Strălucirea-i se întinde…

Ca în vis, aşa subit,
Feerie-i cât cuprinde…
Peste satul adormit,
Sus, pe deal, luna se-aprinde.

Tinerii îşi spun şoptit,
Vorbe tandre, tresărinde,
Vălul nopţii poleit,
Zboară iute să colinde,

Peste satul adormit.

Hoinari, culegători de rouă,

când setea ne ucide nopțile toride,

stingem incendii din atriile verii,

cutreierând prin poezie și prin dor.

Sunt zile, nopți fără de timp,

ceasuri cu limbile căzute...

Atâta liniște că îmi golește gândul

și mă aruncă în visare și în hău...

Periculoasă starea mea de…

Pe coasta Anatoliei

un cioban îşi paşte turma de oi,

risipite printre ciulini dezrădăcinaţi;

din depărtare, oile par rune vibrante

ce stau să cearnă viitorul.

De peste mări, ochiul lui Odin

scrutează neliniştit turma,

încercând să desluşească voia vântului,

ca într-o divinaţie cu rune.

Un schimb de priviri între ciclopi

fulgeră pe cerul dintr-odată negru

şi apoi, treptat, ochiul încastrat în geometrie

se închide peste oile…

Mi-e teamă să nu ningă,

Să bată în ferești,

Iar tu să fii zăpadă

Și să regreți că ești.

E focul pe sfârșite

Și nu ai mai venit.

A început să plouă.

Zăpadă-ai ostenit?

am văzut cum se scrie zodiacul de noapte

și cerbi am văzut mușcând pădurile în zorii zilei

bietele gânduri la un cros fără sosire

și ultima ta reprezentație într-o grădină pariziană

învățai deșertul să înflorească pe buzele mele

mă afundam în ceață un străin îmi spunea că trăiești în vara mea

dar se înălțau munți mereu mai tandri

zadarnic m-am cățărat pe stânci să văd soarele

părea o pâine rece și necoaptă

mi-am făcut o…