nu sta în calea sufletului meu

el ar putea muri otrăvit

atâtea capsule de iubire să înghită

încât leşurile zilelor şi nopţilor

să plutească pe creierul său

ca pe marea moartă

şi nimeni să nu aibă habar

cum poate fi salvată o iluzie

care nu are oxigen suficient

pentru a ajunge în locul de nădejde

unde sufletul lucrează în slujba comunităţii

orice asemănare cu realitatea

poate fi o simplă coincidenţă

şi…

Respiră-n porii minții o nouă dimineață,

Mă-mbată lent savoarea din falsul elixir,

La scurta întâlnire cu soarta-mi precupeață,

Îmi vinde noi fantasme la preț de suvenir.

Schelete vechi de gânduri, zdrobite, se sfărâmă,

M-acoperă țărâna de visuri-surogat,

Încerc să-mi leg tristețea de-a clipelor parâmă,

Lăsând în umbra nopții suspinul ei blazat.

În cioburi de-ntuneric, oglinda din dotarea

Bătrânului meu suflet,…

O lună plină străjuie pe cer

Ca o minune-n toiu nopţii,

Când totu-i nevăzut şi efemer,

Pe umerii stingheri ai sorţii.

Încătuşat cu sufletul în mine 

Prin gratii privirea-mi strecor ,

O stea tăcută ce-mi aparţine 

Adulmecă tăcerea tuturor.

Spre înălţime gândului dau zbor ,

Îmbrăţişez seninul străveziu

Şi schimb uşor al viselor decor

În răsărit arpins, portocaliu.

Aud în mine rugă şi…

la început a fost sunetul

ţiuind ca o prăpastie de lumină

ce-şi arată gleznele traversând noroiul

elegantă cu scârbă şi dispreţ

apoi a fost o părere în acel deja urlet murdar

sunetul era  conştient de el

şi tânjea după acel ochi care să îl vadă

acea părere

crinoline sumeţite din Kandinsky

undele şerpuiau pipăitoare peste pulpele gleznele colorate

dintre hăuri şi versanţi de tăcere

a venit ecoul

şi…

dacă mă vei săruta am să mor

eşti cianura mea

asigurarea mea de pensie violacee

nici măcar nu ne vorbim

limbajul corporal e mut

ba chiar ne dispreţuim cu egală nonşalanţă

dar ştiu că dacă mă vei săruta am să mor

sufletul meu mucegăit deja naşte fluturi în capelă

singurul meu regret e că probabil

vei muri şi tu

dar ştii

va exista în toată această poveste a noastră

o…

E viaţa asta fără pic de noimă în dosarul ei

Sau nu ştim noi s-o răsfoim şi numărăm doar anii grei?

Ori, poate, chiar greşim puţin şi tragem sfori din Cerul Lui

Apoi le vindem, „pricepuţi”, pe-un pol în piaţa nu ştiu cui?

Uităm adesea c-am venit ca suflete-n cutii de lut,

Avem cu noi, din timpu-ntreg, numai prezent şi un trecut.

Ar trebui să ne-achităm chiria pentru ce-am primit

Şi, cu credinţă, să-L rugăm să ierte tot ce-am…

când sunt tristă

adun toate poemele nescrise

le strang cu bucurie la piept

şi las anxietatea în urmă

agăţată de noaptea trecută

dar noptile vin una după alta

şi temerile mele se-ntind

ca o pânză de păianjen

uitată într-un colţ de săptămână

De ce nu vii? De ce mai mult

Citim cărți scrise de poeții morți?

Mâna mea continuă încăpăţânată să scrie

Pe nori, pe lună, pe ţărână

Dumnezeu ştie că nu mă opresc

Îmi aşterne rezerva celestă de hârtie.

Mă joc cu moartea

Poate o pierd

Ca pe o jucărie din copilărie.

Mă joc de-a cititorul

Intru în librărie, caut pe raft

O carte cu numele meu, vânzătorul

Îmi spune să am răbdare, poetul e încă în viaţă

Să trec şi mâine…

Tu ecoul bucuriilor mele,

spune, cum le contorizezi,

lăsând sinapsele deschise spre cer,

să intre nemurirea, să curgă

diminețile neucise în răboj

sau ai furat formula tinereții

și ai ascuns din pașii alunecați spre neființă?

Spune-mi se mai aude începutul,

pe care nu știam că l-am produs…

calea spre strâmta singurătate se bifurcă...

în piața mare columbii așteaptă ziua de pensii

zilele cad ca niște firimituri uscate

golaș pomul de la ușa bisericii mușcă din căldură

mângâind umbra câinelui

de la atâta arșiță apele răpesc minute

cu burți umflate de pești

singurătatea sparge pietre lupul pădurii își linge coada

licantrop de nopți fierbinți

fantastic vântul îmi suflă în ceafă

îmi respiră neliniștile cu o discreție de…

azvârl cu dorinţe-n marea laptelui

o stea schioapătă-n distanţe

pe muchii de ceruri sparte în dimineţi premature

ducând şansa veşniciei spre treptele morţii

ca la o cursă…

paznicii împart cărțile un fulger răsucește jocul

lupii adâncurilor gonesc spre lumină

ce sus e trenul de noapte ce sus

și plin de păianjeni

cântecul acesta se frânge de maluri

bemolii se țin după alai

o umbră își pune mâna la ochi

în curând vor trece cocorii spre nord

vor bara toate potecile verzi un fel de pact pentru o zi-două

cu peșterile nimănui

plouă cu licurici fără număr

nemurirea se reazemă de zid…

De unde să luăm aminte?

Sau cel puțin amintul,

viul, argintul

care

ar putea să ne-nvețe

cum se destramă

firul

din iarba fiarelor?…

buzele primăverii

şi un piercing cu un ghiocel cutremurat

din amarul de an nou

răzleţe pavaje pe ochii mei

tu sari din toc în toc pe sloiuri balcoane eliberate din cutremure

tuu gând lung alungit adâncit pe căutătura de aur

a fermecătorului din basmele neprivegheate şi moarte

în limba balaurului şi a oii de aur la care unii se închină

plete răzleţe suflate pe cercul lunii atotînconjurătoare

tu cântec nostalgic din boxele aruncate…

În timpul din urmă, când ruptus-a-n cot

Şi-şi toarnă devreme amarul „nu pot”,

Ce face tot omul? Devine poet

Şi scrie melodic sau tandru concret,

În rimă captivă, perfidă ori fadă

Sonete în ritmuri de capă şi spadă,

Rondel alegoric trosnind ca un bici,

Pamflet iscusit cu piele de-arici,

De inimă-albastră croită în cloş

Livrată pe torturi cu frişca din poş,

De suflet şi mamă şi tată şi tot

Şi-ncepe cu-ncetul să-l…

Uşi deschise către moarte

Nimeni rostul nu le ştie,

Colbul lumii se împarte

În ce-a fost... şi va să fie!

Lumânările durerii

Veşnic stau în rugi aprinse,

Sfeşnicele disperării

Sunt de lacrimă prelinse 

Ruginesc prin munţi de sare

Suflete încarcerate,

Ocne mari, ucigătoare,

Zăvorâte-s cu uitare.

Voi, cei care aveţi putere

Să schimbaţi ades destine,

Faceţi loc de-o…

Despre floarea-Soarelui

n-am povestit niciodată,

cu tocul

muiat în aghiazmă,

nici cu fum de tămâie,

ca norul nuntind în mireasmă.

Despre ea se scrie…

E-așa subțire firul scurt de viață,

Și-atâta lavă-i ninsă de pe nori,

Că nu ești vrednic să te înfiori,

Când din amurg se naște-o dimineață.

Sunt stropi de zgură pe bătrâna zare

Și munți de praf pe seva din cuvânt,

Că nu mai știm a cerne-un legământ,

Nici evada din strâmta-i închisoare.

Iar în destin e-atâta-nvălmășeală,

Cu trenuri vii, pe muchii de cuțit,

Rememorând anostul circuit –

Traseu banal,…