Când ai ales să pleci, lăsându-mă deodată

Pădure arzând în flăcări şi fără de scăpare,

Am aruncat pe creştet broboada-ndoliată

De fumul risipit cu a mea carbonizare.

Au plâns şi lăcrămioare îmbobocite-n zori,

Copacii plini de floare s-au răstignit de jale

Şi flăcări de durere ajuns-au pân' la nori

Cerşind ploi cu uitare, miracole astrale.

Şi au venit aduse de-o blândă primăvară

Eu, fără de putere să pot să mai trăiesc,…

HAR

vertebra sfidează

ceasornicul gârbov al timpului

nimicul sortează

sângele efemerului a coclit

a descuiat prea multe episoade în infinit

solzii de piatră lichefiază

ochiul de flăcări…

Cetatea noastră, stilizată,

Păstreaz-o tu, ca un trofeu,

În ea, o dragoste furată

Te-a exilat din tu în eu.…

Tăcerea se aprinde

Învăț să ascult trecutul cu semne repezi mai apoi pustii



Aceeași viscolire în cerul alb din amintiri

Aceeași sanie ocultă pe mările azurii

Același dans al sorții…

Povestea noastră...

Povestea noastră... n-au știut-o poate, mulți

Am scris-o noi în zile tinere de vară

Desen și urmă străvezie-a pașilor desculți -

Era devreme-atunci, și uite, acum e seară...

Povestea noastră, cine poate s-o…

Atâtea cuvinte

Nespuse, de spus

Și timpul puțin

Și ziua s-a dus.



Mai sunt și-or mai fi,

Privesc un apus,

Din care răsare,

Un chip de Iisus.



E viu și-mi zâmbește,

De-acolo de sus,

Mai urlă în mine,

Păcatul răpus.



Și crucii-i e sete

Și sânge-i de-ajuns,

Pe toți să…

Verdele verzui,

Dulce amărui,

Verde românesc,

Verde îngeresc.

Nu e ca și el

Rouratic cer;

Verde inflorit,

De români iubit.

Tare e frumoasă

Iarba românească;

Verde credincios,

Sunt un norocos.

Verde românesc,

Cu tine trăiesc,

Dau verdele meu

Pentru harul tău.

Verdele verzui

În culoarea lui,

Va luci în zori

În raiul cu flori.

În verde curat,

De strămoși lăsat

Verde-n…

Sunt mâinile

înalte pân'la ceruri

ca o pădure arsă fremătând,

se zvârcolesc

în foarte multe feluri

în gestul luptei

sau al mângâierii,

în nefireasca și înalta, lor,

vânare după vânt.

Nu vânturile vin

să frângă gestul,

nu zborul

face cerul mai bogat

ci aripa ascunsă ambidextru

între arătător

și sângele

ce-n podul palmei s-a vărsat.

Nu-i loc pentru odihnă

între palme,

sunt înălțate

ca s-apuce din…

Pământul tot este o rană

cuvintele mustesc de sânge

o suferinţa mea contemporană

Fereastră deschisă strălucind în lumină

cădere de flori printre gene

zâmbetul tău topindu-se-n mine

o lume necunoscută prindea rădăcini

pământ cu iarbă pe maluri de râu

braţele mele ramuri pe umerii tăi

azi ai fost atât de frumoasă

nebunie a clipelor mele târzii

cuvintele sălcii plecate pe buze

trepte prin gânduri în formă de lacrimă

barcă unduind pe valuri de suflet

rămâi lângă gene aproape ca o umbră

de sălcii

să ne găsească visul…

și-atâtea semne care ne toarnă

în sângele tău



ne-a mai rămas o singură noapte

nu mă pot abține să nu te vreau în ploaie

ploaia asta care ne învăluie cu precizie

ne frânge

ne atinge sub aceeași pelerină



ce lungă primăvară ne așteaptă

ce sferă mare te vrea

cuprinde-mă îndrăgostitule

condu-mă în picătura ta

bea scobitura sânului

ca și când mâine

mâine ne vom scufunda

într-o secundă



știu

iarăși fac…

Mut de spaimă

Înnoptez în vis.

Merg pe drum singur

Pe sub castanii rătăciţi

Sub gheaţa cristalină

Târându-şi umbra

Sub beciul întunecos

Din foşnetul meu.

Funii lungi

Peste lumini de ceară

Stau să lege depărtarea

Ca nişte uscate aşchii

Ce-au supt petice de taine

De pe dealul înzăpezit

Cu aprinsele treziri

Unde sună tăcerea.

Într-un instinctiv regret

de laşă supunere,

de teamă

într-o ipostază copleşită

de invidia liniştii,

o clipă stătea

atârnată-ntunecat

într-un colţ de cer.

Din vreme în vreme,

noianul de gânduri

adumbrea ochii

cu pleoape pe jumătate închise

croindu-şi drum

într-o promisiune nedefinită

în frunzişul imaginar

al existenţei inutile.

demult

simt că locul meu nu se află în văzul lumii

şi nici ascuns în adâncimi de întuneric

ȋl simt

în prejma unei fărâme de cer

căruia bătăile inimii mele

îi despică tăcerea

când întreb și nu capǎt răspuns

liniștea nu se mai scurge prin mine…

În suflet

intră soarele călare

topindu-mi aurul din roci,

călcând izvoarele cu raze

și colorând în roșu

ale nopții porți

și parcă doare, mângâie

și-i dulce

și parcă curge

și se-nvârte amețind

și parcă stă

dar parcă s-ar tot duce

cu inima săltând

și gândul chiuind.

Nu mă cuprinde vântul

și nici zarea,

atât de mic

dar revărsat în zori,

cu sufletul întreg

sfidez neantul

și aștept ca verbul

neînfrânt să…