Am legat umbra copacilor de umeri

să pot muta pădurea mai aproape de tine

uneori lăstarii apar în anotimpul primului gând

şi chiar sub zăpadă ghioceii au culoarea ochilor tăi

când clipeşti se scutură timpul între noi

am sentimentul că poiana cu fluturi

o voi găsi prin visele unde noaptea rămâne trează

am lovit cu mâna din întâmplare obrajii vântului

semănau cu tăcerile mele cu închipuirile mele

mai am loc în suflet pentru câteva viscole

iarna…

E nefiresc de liniște în noi,

Chiar dacă universu-ar vrea să strige,

Cu ploaia lui de raze, care frige,

Cuvinte reci se-adună-n mușuroi.

E nefiresc să fim ca doi străini:

Eu, la un pol de tristă-nsingurare,

Tu, răsăritul sobru, ce mă doare,

Un paradox de roze-ntre ciulini.

Se sparg intens tăceri de catifea,

Oftează cu-al lor glas rănite gânduri,

Făcând să plângă și aceste rânduri,

Pe foaia de sub…

Elbe, fii liniștită!

eu nu voi pescui în apele tale

foamea mea nu are  atâta onoare încât…

Peste pădure mi-ai suflat

Şi din lumină aluat,

Sus mi-ai ascuns pe policioară

Dărab de foc făăra de seară.

Îi vreau cuvântul de dospit

Şoptirea – luna-n vârf de schit…

Noaptea, obositele-mi aripi de pământ

devin file de carte citită de nesomn

în imensa bibliotecă a morții.

Profit de neatenția liniștii abstracte

și urc până dincolo de nevedere...

unde viermii universului fac negoț

cu tot felul de vechituri astrale.

Când reușesc să intru în rezonanță cu cerul

obișnuit să se-mbrace

cu plânsul singurătății din mine

întind rădăcinile…

Trecu un  an de când tot scriu

Rondeluri ce-au împuns cu acul

Pe cei de sus; un zurbagiu

Ce nu …

vorbele nu pot face o aură în jurul capului

ele fug într-un lego complicat

câteva piese risipite îmi amintesc de mine

trecând peste podul Charles

cuvântul se legăna în brațele tale  

ca un prunc                                                                                                                           

statui cântăreau din ochi trecătorii

cerșetorul încremenise anacronic într-o rugă 

cu ploaia pe umeri –

un Kafka mai tânăr…

Îţi sunt dator cu restul meu de viaţă,

cu amintirea primului sărut,

îmbobocesc cuvinte-n dimineaţă

şi se deschid în ram necunoscut.

Trăiesc din plin această nebunie

de parcă-aş fi o stâncă fără flori,

un rege-ascuns din altă dinastie

înconjurat de umbre şi fiori.

M-am hotărât să fiu doar rădăcină,

să te hrănesc în margine de drum,

să-ţi fac îmbrăţişarea o tulpină

şi să preschimb tăcerile în scrum.

Vreau să aud…

Când popândăii încep a muşina,

iubito, sparge paiele-n saltea,

cu sânii tari, ciocnind din zurgălăi

în nasul bont şi roz, de popândăi.

Că-i bărăganul plin de rozătoare

ce-şi  cată, în alcovul tău, mâncare;

grăunţe-n bumbi  plesnind pe lubeniţe

şi copţi în blăni fierbinţi de…

Unde-i Sfânta Românie?...

Unde este țara sfântă

Cu mulți tineri și bătrâni?

Unde-i imnul ce se cântă

Sufletește,din străbuni?...

Unde e respectul,starea

De a-l da pe ziua bună?

Ne cuprinde teama,jalea

Lumea e tot mai nebună.

 …

Doi solitari pe țărmul mării

Ne transformam în demiurgi

Țineam în palme forma zării,

Luând culoarea unei rugi.

Pe trupurile răscolite 

De faldul unor adieri

Pictam icoane-nvăluite

În veșnicia altor veri.

Te prefăceai că vii din soare,

Tu, Adam gol, eu, Eva ta.

Să te dezleg de așteptare,

Și să te-ascund în umbra mea.

Din ne-nțelesele mistere

Luai fărâmă de tumult,

Și-o…

''Cine știe,

poate oi fi îndrăgostit?!'',

s-a-ntrebat trandafirul de munte,

înrourat de timp ne-nceput.



Apăruseră spinii.

Neplăcuți pe obraz precum coșii.

Frunze de cântec ascuns

acum navigau…

Pășesc suavă prin tăcerea ta,

Ca-ntr-un apus de palide cuvinte,

Și mă-nfășor în fulgii moi de nea,

Precum lumina-n raza ei fierbinte.

Descopăr că, în timpul infinit,

A-mbătrânit și iarna asta rece.

Prin riduri noi, pe-un cer nedefinit,

Un soare zgribulit abia mai trece.

A-ncremenit un vis în ochii tăi –

Speranța pentru noi și pentru mâine.

Se-mbracă seara-n glas de…

în noapte 

sârma ghimpată răsucește până la refuz 

albul iernilor netrecătoare

plouă roșu undeva departe

înaltul stă să cadă și vârfurile își iau adio de la cer

bucată cu bucată totul devine istorie 

captiv undeva pe marginile vieții

un fel de purgatoriu

 unde se vând totuși bilete de externare

interiorul stă să se ridice peste vale

chiar și asa-n cârje 

chiar și așa târâindu-se

forme de viață…

E timpul să îi punem sub obroc!

Atât de mare este tâlhăria

Încât mă-ntreb, nu s-a ştiut deloc

Cum…

Pe harta mea miroase neaua
A mir și lacrimi de cristal.
Ți-am hașurat din umbre steaua
Sculptată-n cerul de metal.

Ninsori de gânduri aburite
Pictează cerul meu oval.
Văd sentimente troienite,
Aud iubiri topite-n val.

Culori din stele ard omătul.
Tabloul lumii-i orbitor.
Iubirea este firmamentul
Ninsorilor strălucitor.

Să hașurezi dorințe drepte,
Pe neaua sufletelor-trepte.

Am nemurit asfixia dealului

 strănutând îngenuncheat

 puf viclean de păpădii.

 Parcă și-ar fi pus fular

 o ie dezamăgitoare

 pentru isterice pofte

 bătătorite cu nervii

 miresmelor negre -

 în delir

 pe țâțele unor molii.

 Sugeau enigmatic zăpezi

 cu sfârșitul

 albie pentru pâraie tulburi.

Vocea ta, o caldă licoare,

A Divinului suflu gentil,

Balsamul inimii dintr-o floare,

Feeria corpului subtil.

Cine eşti, pui de căprioară,

Viaţa-mi sumbră de mi-o cinelezi?

Copil divin, lăcrămioară,

Când spre joacă,  mă aventurezi!

Şi-n lumea de basme-n fantezii,

Eu-mi umil, se leagănă uşor,

Iar păpuşa ce-n braţe o ţii,

Ţi-e ca şi vie, încetişor!

Ea simte, mănâncă,…

măcar o dată-n viață

cerul dă în clocot albastru stă pe-o râlă

se răstoarnă carele alegorice ograda-i căscată

plouă de jos în sus

stelele învață înotul

josul e sus și susul parcă-i și mai sus

te-agăți și cazi

te ridici și nu te mai vezi

glasul face cale întoarsă

timpanele se sparg pe rând

pleci din auzul multora 

pleci din mângâierea multora

pleci de pe buzele multora

pleci de sub geana…