Copacul tremură lacrimi de culoare
larvele de cristal
transformă rădăcinile în sticlă
razele gravează în scoarță lumina zorilor
frunzele
îmbălsămate de flăcările dimineții
împrăștie viață
Cioburile de sticlă
se hrănesc cu seva lui
crengile sunt scăldate în suferință
iar oamenii ignoră tăcerea
Vorbește prin foșnetul frunzelor
urlă dinăuntrul trunchiului său
nu înțeleg oamenii că îl doare?