E atât de târziu, tată!
nu pot să-ţi mai spun…
nu pot să mai adun anotimpuri cu tine…
fiecare clipă-ţi soarbe risipirea,
privesc trupul sufocat de cer,
ca şi cum aş asculta prevestirea,
ca şi cum mi-aş vedea recompunerea
dispre azi spre ieri.
Nu ştiu ce mă doare mai mult,
frica sau plecarea,
între ţărână şi cer,
pluteşte dragostea ta pentru mine;
Eşti aici,
fără formă fără glas,
te recunosc,…