E atât de târziu, tată! nu pot să-ţi mai spun… nu pot să mai adun anotimpuri cu tine… fiecare clipă-ţi soarbe risipirea, privesc trupul sufocat de cer, ca şi cum aş asculta prevestirea, ca şi cum mi-aş vedea recompunerea dispre azi spre ieri. Nu ştiu ce mă doare mai mult, frica sau plecarea, între ţărână şi cer, pluteşte dragostea ta  pentru mine; Eşti aici, fără formă fără glas, te recunosc,…