Eu nu m-am întâlnit niciodată cu bărbatul de care-mi sprijin speranțele,
Dar am lăsat mereu lampa aprinsă în casa sufletului.
Deși adesea cobor în mine ca-ntr-un pahar de vin negru,
Niciodată nu sunt atât de amețită de cețurile inimii
Încât să mă lepăd de el.
Nu știai – îmi spun – că din nuci verzi și silabe orfane
Se pot meșteri dulcețuri aparte?
Linia timpului se ascute-n fântâni
Ș…