Eu nu m-am întâlnit niciodată cu bărbatul de care-mi sprijin speranțele,  Dar am lăsat mereu lampa aprinsă în casa sufletului.  Deși adesea cobor în mine ca-ntr-un pahar de vin negru,  Niciodată nu sunt atât de amețită de cețurile inimii   Încât să mă lepăd de el.    Nu știai – îmi spun – că din nuci verzi și silabe orfane  Se pot meșteri dulcețuri aparte?  Linia timpului se ascute-n fântâni  Ș…