Revăd citadela pe vârful de stâncă, lumini sidefate în noapte aruncă și vorbe aud, din nespuse cuvinte, prin cărti neştiute citite-nainte – îmi toarnă otravă pe raze de lună, pereţii curbaţi în mijloc se-adună, iar noaptea deasupra se lasă opacă pe gândul rănit care-ncepe să zacă. Te rog, nu pleca acum prea departe, întoarsă-nlăuntru, deschide o carte, cuvinte de miere să curgă-n odaie, să cadă-n…