Din secundele purtate prin oceane de impresii

Ard pe cele nesemnate, transformate în obsesii.

Ard și mă cufund în zone cu etape de-așteptare,

Unde umbrele-s stăpâne, soarele nu mai răsare.

Unde caut doar răspunsuri la-ntrebările-nvechite,

Ce văd că se-ascund în suflet drept ecouri ostenite.

Zboară albatroșii-n linii peste gândurile multe,

Porțile-mi deschid continuu dar nu vor să mă asculte

Și rostogolesc, banal, pe bucăți de coală mică,

Rime ce dansează-n bal, cu mișcări de rândunică.

Fascinația-mi cuprinde pana plină de culori,

Stau cu scena larg deschisă, așteptând alte ninsori..

Nu mă mișc și nu fac zgomot, vreau să capăt acel semn

Să îmi liniștesc refuzul de a mă purta mai demn,

De ce nu pot doar, străbate,  largi solarele distanțe,

Reformate într-o clipă în verdicte din instanțe ?

Echilibrul meu eteric, rezumat în șapte raze,

Să îl șterg cu nepăsare, ca o virgulă din fraze ?