Murmurul stins de neîncetată rugăciune
Freamătă până în adâncul tainic al codrilor
Sihaștrii nemuritori cu a lor înțelepciune
Trăiesc de-a pururi până la sfârșitul vremurilor.

Departe de valurile lumii efemere
Adânc în inima infinită a lui Dumnezeu
Unde dispare încet orice urmă de himere
Iar ramurile luminate ajung la apogeu.

Cuvintele sfinților se transformă-n frunze
Ce coboară lin pe pământul colindat de oameni
Pictându-și viețile pe nenumărate pânze
Le adună cu gândul că devin și ei asemeni.

Adâncă smerenie cere însă primenirea
Tăcere deplină și a corpului nemișcare
Să se risipească toată închipuirea
Viața petrecută-n a voinței sacrificare.

Aureola de iubire se-așterne pe Pământ

Din eterul impregnat de tăcerile alese

De la-nceputul lumii făcut un sacru legământ

O pânză de iubire lină din inimi se țese.