chiar și dacă e suficient să trag o singură respirație-n piept, să mă lecuiesc de toate
bolile
lumii,
să te am, nu vreau să mișc aerul, nici măcar un deget să mișc,
să rod maluri ca apa, s-arunc pietre-n fluturi,
aerul însăși a muncit la nașterea pietrelor: -
uită-te! ce scumpe sunt, ce rotunde sunt,
uită-te la ele cum decorează grădina de parcă ar fi stele printre flori,
buze printre flori,
iar tu, monarh, zbori de parcă vrei să știi cum și când a apărut viața pe pământ,
zbori și zbori mii de km, și numai tu știi de ce,
numai tu știi de ce
Maria Mitea
Scumpa, mulțumesc de vizită, cuvintele tale îmi dau și mie aripi ... de parcă aș fi un monarh, ... :)
Apr 27
Grig Salvan
Un discurs liric sprințar și tandru ca zborul de fluture, cu adresări inocente, îmi place repetiția din final ca un vers repetat într-un cântec.
Apr 28
Stanescu Valentin
Gândul ca un ’’monarh’’ plecat în căutare nu are astâmpăr şi trece de zare... Frumos, Maria!
Joi