Era în luna mai când cireşii dădeau în pârg. Păsărelele ciripeau vesele pe crenguţele sălciilor din crâng.  Harnicele albinuţe îşi continuau munca începută în primăvară de a strînge polenul din flori iar în căsuţa lor, stupul, să-l prelucreze în miere. Un cărăbuş urca sprinten pe un fir de păpădie, iar o buburuză stătea tolănită la soare pe o frunză de lăptucă. Soarele se unduia pe bolta senină şi-şi trimitea pe pământ razele strălucitoare.

Sub cireş ghemotoace de beteală aurie cu cioculeţe micuţe şi ochişorii ca două mărgele ciuguleau musculiţe în glia înierbată alături de mama lor moţata cloşcă roşcată.

Printre crăpăturile gardului se aude un scrâşnet. Un bot de blană încerca să intre printre ulucile scorojite. Un căţeluş micuţ, ca de pluş alb, cu o ureche maronie şi alta albă lăsată pe o parte scrâşnea de partea cealaltă a gardului.

Doi copilaşi, frăţior şi surioară, se apleacă să vadă ce se întâmplă, când deodată ce să vadă? De dincolo de gard cineva vroia să-i cunoască şi dădea bucuros din codiţă şi se gudura la picioarele lor.

- Hai să-l ducem în curte! - zise băieţelul.

-Vai, dar ce-o să se întâmple când părinţii vor afla de el? - se îngrijoră fetiţa.

- Nu-l ni va lua nimeni! - adăugă ferm ştrengarul.

- Atunci haide să-i facem un culcuş!

În fundul grădinii cei doi copilaşi îi făcură un culcuş din frunze şi-i puseră o păturică pe care o şterpeliră din casă. Dar ce să-i faci!? Animalu-i animal şi se bucură când cineva îi acordă atenţie şi se joacă cu el.

- Trebuie să-i dăm ceva de mîncare. Dar ce? Un pic de lapte?

- Şi dacă observă mama? - întrebă neliniştită surioara.

- Spunem că l-am mâncat noi!

- Sau punem apă în el!

Zis şi făcut!

Săracul căţeluş a mâncat aproape toată oala de lapte şi apoi dormea la soare cu picioruşele în sus. Îţi venea să-l mănânci nu altceva!

- Ce ne facem că trebuie să sosească părinţii de la servici? - se întristă frăţiorul.

- Unde-l ducem ca să nu latre?

Tot felul de gânduri le trecea prin cap. Ba că nu ştiu nimic... Dar cum justificau lipsa laptelui?... Ba că era al vecinilor!... Dar dacă îi întreba pe aceştia?...

- Ce o vrea Dumnezeu! - îşi ziseră micuţii.

Şi-au făcut probleme degeaba. Căţeluşul lor, având un culcuş moale şi călduros nici nu   s-a sinchisit să se trezească. Dimineaţa când au plecat părinţii la servici copiii desculţi şi în pijamale au fugit în fundul grădinii ca să vadă ce face prietenul lor. Dar stupoare! Nu era nicăieri!

Printr-o gaură din gard  reuşise să se strecoare afară din grădină şi alerga liniştit după nişte văcuţe care erau la păscut pe deal.

- Trebuie să-i dăm un nume! Cum să-l strigăm? - întrebă surioara.

- Cuţu? - îi propuse frăţiorul.

- Nu! Să-i zicem Nero!

- De ce? Doar nu-i negru!

- Tocmai că-i alb noi îl „poreclim” negru! Nu vezi ce ochi negrii are? Zici că-s două mărgeluţe aşa cum poartă bunicuţa! Ce zici?

- Nero, vino!

Căţeluşul auzi chemarea, se opri, întoarse capul şi apoi cu coada în vânt şi urechile fluturînd se îndreptă ca o săgeată spre cei doi copilaşi.

- Ştrengarule, ne-ai speriat!

Nero lătră uşor de parcă îşi însuşi dojeana şi se gudură la picioarele lor ca şi cum le-ar fi cerut iertare pentru boacăna lui.

- Să nu mai fugi de acasă niciodată!

- Tu o să fi protectorul nostru!

Bucuroşi s-au întors cu toţii acasă.

- Ce să-i mai dăm de mîncare? - se întristă fetiţa.

- Haide să umblăm la garniţa cu carne şi să-i dăm pâine cu untură! - îi trecu prin minte ştrengarului.

Zis şi făcut.Ce se mai lingea pe bot năzdrăvanul!

Zilele treceau pe rând iar Nero creştea văzând cu ochii. Părinţii îl acceptaseră la casa lor.

Cei trei erau nedespărţiţi. Mergeau pe deal după flori, iar când se făceau ciupercile alergau de pe o văgăună pe alta. Nero, cu plasa de gât, alerga sprinten de la unul la altul ca să-i pună ciupercile adunate în plasă.

Era totul o veselie şi o bucurie.

Încetul cu încetul Nero ajunse favoritul şi răsfăţatul casei.

Avusese grijă de puişorii care acum sunt găini în toată firea şi  nu le lăsa să se amestece cu celelalte orătănii de la vecini. Când acestea se răspândeau le alerga până le aducea acasă.

Acum Nero avea o cuşcă frumoasă şi încăpătoare în care nu dormea singur căci se mai cuibăreau şi copiii când făceau câte o năzbâtie sau ploua afară.

Totul era ca în poveşti.

Din Nero cel mic şi ştrengărel crescu un câine mândru cu blana albă ca zăpada, o ureche neagră, alta cafenie şi doi ochi ca două mure negre. Tot timpul primea şi conducea musafirii. Nu lăsa pe nimeni să se apropie fără să anunţe. Devenise ocrotitorul casei.

Cei doi copii se sfătuiau cu el şi-i spuneau toate bucuriile şi supărările. Simţea când erau veseli şi se veselea şi el. Iar când erau supăraţi îşi punea capul pe picioarele lor şi le lingea mânuţele. Devenise protectorul lor, se bucura şi plângea alături de ei.

De la un timp se învăţase să sară gardul noaptea când simţea câte o căţeluşă prin apropiere.

Zilele se scurgeau una după alta, iar cei trei prieteni erau nedespărţiţi. Toată lumea era a lor. Dar vai! Cum nu todeauna toate merg bine trebuia să se întâmple şi o nenorocire. Astfel   într-una din zile Nero îşi prinse piciorul din faţă între ulucile gardului. Cum să scoată bieţii copii laba câinelui fără să-l doară? Plângea şi scherlăia de ţi se rupea sufletul de mila lui. Repede stăpânul vine să-i scoată piciorul, dar nu reuşeşte şi acesta i se prinde şi mai rău. De durere îl muşcă de braţ. Până la urmă reuşeşte să-l elibereze. Câte înjurături, câtă ocară a primit din partea stăpânului. Cu lacrimi în ochi animalul îşi asuma dojana.

- Ei, lasă că-ţi arăt eu ţie! - exclamă tatăl.

Nervos din cale afară că l-a muşcat, stăpînul îl ademeneşte pe dealul din apropiere. Săracul şchiopăta şi în trei picioare, cu lacrimile curgându-i, îşi urma credincios stăpânul.

Copiii alergau în urma tatălui şi-l implorau să-l ierte.

- Te rugăm să-l ierţi că de durere poate nici nu şi-a dat seama că te-a muşcat, - îl ruga fetiţa cu lacrimi în ochi.

- Pedepseşte-ne pe noi în locul său! - adăugă băiatul printre suspine.

Stăpânul cu o figură gravă înainta cu paşi apăsaţi şi nu zicea nimic.

- Poc! Poc!  - se aude de peste deal.

-Nero! Nero! - strigau copiii.

- Nero! strigă înduioşat şi stăpânul.

Cu o ultimă sforţare Nero îşi ridică capul din care şiroia sângele iar râuri de lacrimi se prelingeau din cei doi ochişori înceţoşaţi de apa morţii şi îi răspunse prin două gemete lungi, apoi se lăsă moale pe iarba fragedă a pajiştei şi înţepeni.

Boticul mic şi umed acum era aspru şi rece. Picioruşele din faţă erau împreunate parcă pentru rugăciune. Rugăciune faţă de cine? De stăpânul pe care l-a slujit cu devotament? Atâtea lacrimi şi atâta tristeţe şi un singur cuvânt:   NERO!       

 

Vizualizări: 49

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Felicitări!  Frumoasă şi educativă poveste... mi-a amintit de "Puiul" lui  Alexandru Brătescu Voineşti! La fel,  sfârşitul tragic!

Vă mulţumesc pentru lectură doamna Elena Mititelu!

Vă mulţumesc pentru trecere doamna Iris Marinov. Povestea este inspirată după un fapt real.

Insignă

Se încarcă...

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Dorina Cracană îi place postarea pe blog (palmele mamei...) a lui Ovidiu G
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Dorina Cracană îi place postarea pe blog Cuvântul de a fi a lui eunescu
cu 4 ore în urmă
Postări de log efectuate de Iancu Tudor
cu 6 ore în urmă
Rădița Răpeanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Te-au furat de viață a utilizatorului Rădița Răpeanu
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului LUMINITA SCOTNOTIS îi place postarea pe blog Junglă (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului LUMINITA SCOTNOTIS îi place postarea pe blog (palmele mamei...) a lui Ovidiu G
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului LUMINITA SCOTNOTIS îi place postarea pe blog Acatist a lui Ionel Mony Constantin
cu 6 ore în urmă
Postare de log efectuată de Crinu Sorin Leşe
cu 7 ore în urmă
Rădița Răpeanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Fotografia de duminică a utilizatorului gina zaharia
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Rădița Răpeanu îi place postarea pe blog Fotografia de duminică a lui gina zaharia
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Rădița Răpeanu îi place postarea pe blog despre steaua care n-a ajuns a lui Tudor Cicu
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului LUMINITA SCOTNOTIS îi place postarea pe blog despre steaua care n-a ajuns a lui Tudor Cicu
cu 8 ore în urmă
Postare de log efectuată de Dariana
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Dorina Cracană îi place postarea pe blog din bulgări copţi de soare, zidiri a lui LUMINITA SCOTNOTIS
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog (palmele mamei...) a lui Ovidiu G
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Dorina Cracană îi place postarea pe blog Emiratele minciunii a lui eunescu
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Dorina Cracană îi place postarea pe blog Bilet în alb a lui Rădița Răpeanu
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Dorina Cracană îi place postarea pe blog Junglă (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Dorina Cracană îi place postarea pe blog despre steaua care n-a ajuns a lui Tudor Cicu
cu 10 ore în urmă
Tudor Cicu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog despre steaua care n-a ajuns a utilizatorului Tudor Cicu
cu 10 ore în urmă

© 2020   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor