Știu că sună destul de patetic expresia: ,,Pe vremea mea, era mai bine!” și că  aceasta e detonatorul garantat al conflictului  dintre generații, dar cred că fiecare suntem convinși de acest lucru. Cu rare excepții, toți purtăm în suflet nostalgia trecutului, pe care avem tendința să-l idealizăm, deși pare incredibil că ne plângem de prea mult bine. Și totuși, ne gândim cu emoție și dor la coltucul de mămăligă rece de proporții impresionante, alături de care biata mama punea câte o feliuță de brânză sau de salam ieftin, jalnic de minusculă, aproape de invizibil, pe care ni-l împacheta cu grijă și dragoste, strecurându-l neînduplecată în ghiozdanul prea gol, căci unicul caiet folosit la toate materiile și cele două manuale cu coperțile transparente, de atâta folosit (și nu mă refer la prea mult studiu, ci la nenumăratele generații de elevi care le-au tăvălit prin ghiozdane, fără să le deschidă, măcar), nu riscau să ne rupă de spate, așa cum se întâmplă cu școlarii zilelor noastre.

   Îmi vine în minte o întâmplare foarte hazlie, acum că a intrat în sfera amintirilor, dar care atunci îmi părea inspirată dintr-un film horror. Învățam în tura de dimineață, fiind în clasele mici și cum eram o fetiță grijulie și prevăzătoare, îmi pregăteam ghiozdanul de cu seară, ca să mai pot fura dimineața câteva minute de somn, în plus. De provizii se ocupa mama dimineața și cum era vorba de faimosul... sandwich popular, mereu același, nu prea mă înghesuiam să-l despachetez, mai mult de rușine, căci foamea, slavă Domnului, nu se ostoia niciodată pe deplin.

   Numai că mai era cineva preocupat să-mi umple ghizdanul cu mici surprize, destul de frecvent: năstrușnicul meu frate, ceva mai mare ca mine, care avea cam multă imaginație, încă de pe vremea aceea. În dimineața cu pricina, sub strachina de lut  folosită pe post de capcană pentru șoricei, confecționată de mama cu ajutorul unei nuci, pe care o înfigea la unul din capetele unui băț de chibrit iar la celălalt capăt, înfigea o bucățică de pâine uscată, menită să atragă șoarecele pofticios în cursă, tocmai căzuse o victimă. Teroarea mea de șoricei fiind binecunoscută în familie, venea adesea exploatată de acesta. Așa că se trezise dis de dimineață și eliberase șoricelul din cursa letală, punându-l chicotind în ghiozdanul meu, alături de bolovanul de mămăligă, învelit neglijent într-un ziar vechi. Ce 

trai pe bietul șoricel!... S-a ospătat cât l-au ținut curelele pe tot parcursul drumului până la școală și probabil că a făcut chiar indigestie, căci nu a reacționat în nici un fel când eu, cotrobăind orbește prin ghiozdan ca să-mi scot cele necesare pentru ora de curs ce abia începuse, am luat în mână ghemotocul moale, care abia se mai mișca, de sătul ce era. 

   Nu-mi aminteam să fi pus acolo nimic care să aibă asemenea caracteristici și l-am studiat curioasă, fără să am nici cea mai mică bănuială. Probabil că din cauză că ochii stăteau să-mi iasă din orbite, nu mai reușeam să disting prea bine despre ce poate fi vorba, dar senzorii palmelor mele au început să țipe înainte să deschid eu gura, sau poate că toate au luat-o razna în același timp... Am azvârlit cu oroare ghemotocul cenușiu, către prima țintă ce s-a nimerit în calea traiectoriei mele, însoțindu-mi ,, atacul” cu răgete animalice, îngrozind toată suflarea din clasă, care au apucat-o care încotro, speriați de moarte. Am aflat mai târziu că proiectilul meu a nimerit chiar în fruntea domnului învățător, care a rămas câteva clipe siderat, ca apoi să se amestece oripilat în busculada creată de un motiv neidentificat. 

   Pe mine parcă mă lovise paranoia, căci alergam bezmetică printre bănci, lovindu-mă cu palmele în cap, urlând precum Tarzan din serialul care rula la televizor pe vremea aceea. Asta după ce, total inconștientă de faptele mele, am deșertat conținutul ghiozdanului în mijlocul clasei, de unde s-a rostogolit mare și indecent, codrul de mămăligă a cărui existență eu o ținusem strict secretă toți anii aceia și pe care-l mâncasem uneori ferită de ochii lumii, căci mă rușinam teribil să-l scot la vedere, în condițiile în care, ceilalți colegi aveau sandwich-uri adevărate din pâine sau dulciuri felurite cumpărate de la magazinul sătesc de lângă școală, în care eu nu intrasem niciodată. Astfel, m-am pricopsit cu porecla de Tarzan, de care nu am mai scăpat până la sfârșitul școlii generale, mai ales că ideea fusese preluată cu entuziasm de satrapul acela încornorat de frate-meu, care numai așa mă striga, și acasă, nu numai la școală. 

   Dar cea mai grea rușine care mi-a pătat ,,onoarea” de școlar a fost  acel coltuc de mămăligă, pe jumătate mâncat de nefericitul șoricel!...

Vizualizări: 51

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Foarte frumos povestit, de fapt ai stofă! Mă strânge în spate că eu fac parte din „ceilalți colegi aveau sandwich-uri adevărate din pâine” dulciuri nu-mi punea mama, dar mă gândesc că uitam să le mănânc și...  La capitolul șoareci sunt vitează! Drag!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cântec de lebădă neagră a utilizatorului chindea maria elena
cu 2 secunde în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Remember Ion Lazăr da Coza („Definiție”) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 18 minute în urmă
Utilizatorului Viorel Grădinariu îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 8 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog rapsodie de Martie a utilizatorului Floare Arbore
cu 9 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Haide a utilizatorului Răduță If. Toader
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului bolache alexandru îi place postarea pe blog Haide a lui Răduță If. Toader
cu 9 ore în urmă
Lui Elisabeta Drăghici i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 9 ore în urmă
Lui Elisabeta Drăghici i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 10 ore în urmă
Lui Elisabeta Drăghici i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 10 ore în urmă
BOTICI GABRIELA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog SONET LXXVII  (Mamă) a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 12 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 14 ore în urmă
Lui Elena Lucia Spătariu Tudose i-a plăcut profilul lui petrut dan
cu 14 ore în urmă
Lui Elena Lucia Spătariu Tudose i-a plăcut profilul lui petrut dan
cu 14 ore în urmă
Elena Lucia Spătariu Tudose şi petrut dan sunt acum prieteni
cu 14 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Adam izgonitul a utilizatorului Mihai Katin
cu 15 ore în urmă
Postare de log efectuată de Mihai Katin
cu 16 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 16 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog SONET LXXVII  (Mamă) a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 16 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Iarnă pentru Eminescu a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 16 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De ziua prieteniei vă spun: Bună seara! a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 16 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor