Dragii noștri antologați,

Dragii noștri membri,

      Ştiind câtă muncă ne aşteaptă – doar avem experienţa Antologiei Autograf pentru m(â)ine, 2013 – am pornit, pe 28 noiembrie 2016, la zămislirea (orice carte pe care ne punem numele e copilul nostru) a unei noi Antologii a site-ului ÎNSEMNE CULTURALE.

      Suntem bucuroşi dar şi mândri, să vă prezentăm, în sfârşit, manuscrisul, în format PDF, al acesteia. O sumară prezentare tehnică, zicem noi, e mai mult decât utilă:

 

Numele, coperta şi prefaţa antologiei rămân secrete până la tipărire;

Sunt antologaţi, în ordine alfabetică, 41 de scriitori, poeţi şi artişti plastici;

Dimensiuni: 18/25,7 cm (tot ca Autograf pentru mâine - 2013);

334 de pagini A4 (45 rânduri), dintre care color 40 de pagini;

Grila pe care am folosit-o la includerea textelor a fost următoarea (e uşor modificată faţă de ceea ce am stabilit iniţial, dar fiind în favoarea Măriei Sale – autorul, sperăm să fiţi de acord):

- poeţi, cel mult 10 poezii (propusesem 8 din 12), selectate de administratori, care să încapă însă pe 10 pagini;

- prozatori, cel mult 10 pagini;

- prozator-poet, cel mult 10 pagini (predomină proza);

- poezie+epigramă+haiku+miniproză, cel mult 10 pagini, dar nu mai mult de 16 titluri;

- artiştii, cel mult 16 fotografii pe 9 pagini, sunt inseraţi, tot în ordine alfabetică, din 6 în 6 scriitori;

Prezentarea autorilor/biobibliografia (lucrându-se totuşi cu materialul clientului) s-a făcut pe următorul şablon:

Data şi locul naşterii:

Domiciliul actual:

Date de contact (e-mail şi blog):

Debut literar în reviste printate:

Cărţi publicate (cu ISBN):

Prezenţe în antologii şi în volume colective (cu ISBN):

Premii literare/artistice (sunt prezentate cel mult cinci premii):

Colaborări la reviste şi publicaţii printate (cu ISSN):

Recenzii şi articole semnate de:

 

      Răsfoind cu atenţie manuscrisul (textele au fost corectate şi redactate cu mare grijă, iar dacă mai sunt mici scăpări vă rugăm să ni le semnalaţi), vă veţi da seama că antologia e mai mult un album literar-artistic, foarte elegantă, mult mai echilibrată ca precedenta, care se pretează la cadouri pentru cei dragi, mai ales că am pus cu toţii un colţişor din sufletul nostru!

      Manuscrisul va fi editat la o editură recunoscută oficial, aceasta trimiţând la Depozitul de Carte al Bibliotecii Academiei Române opt exemplare, astfel antologia intră în patrimoniul cultural naţional.

 

Preţul unui exemplar este de 50 de lei!

(Dacă veţi comanda mai multe exemplare, preţul va fi 45 de lei/bucata!)

Toate taxele incluse! Expedierea se face numai pe teritoriul României!

 

Pentru a şti ce tiraj să comandăm la editură, plata se face anticipat, până la data de 12 iulie 2017, prin următoarele trei modalităţi:

 

1) prin Western Union, la adresa:

LAZĂR VASILISIA, satul Coza, comuna Tulnici, judeţul Vrancea

(codul să aibă zece cifre, nu unsprezece!);

 

2) prin Raiffeisen Bank

titular cont: LAZĂR VASILISIA

RO82RZBR0000060016707555

 

3) prin mandat poştal, la adresa:

ION LAZĂR, satul Coza-109, comuna Tulnici, judeţul Vrancea

 

      Deoarece pe site se pot încărca doar fişiere mai mici de 5MB, iar manuscrisul antologiei noastre are peste 10MB, ne-am văzut nevoiţi să-l împărţim în trei părţi, dar tipărită antologia va constitui o singură carte în care se vor regăsi laolaltă toţi autorii antologaţi:

vezi AICI: Antologie, partea I.pdf

 1. David Alexandru - 2 exemplare - ACHITAT - PRIMIT

 2. Elena Agiu-Neacșu - 1 exemplar ACHITAT - PRIMIT

 3. Emilia Amariei - 1 exemplar ACHITAT - PRIMIT

 4. Carmen-Bernadeta Anghel - 3 exemplare - ACHITAT - PRIMIT

 5. Camelia Ardelean - 1 exemplar ACHITAT - PRIMIT

 6. Gabriela Ana Bălan - 1 exemplar - ACHITAT - PRIMIT

 7. Alexandru Bolache - 1 exemplar ACHITAT - PRIMIT

 8. Simion N. Baciu - 1 exemplar ACHITAT PRIMIT

 9. Melania Briciu Atanasiu - 2 exemplare - ACHITAT - PRIMIT

10. Maria Elena Chindea - 2 exemplare - ACHITAT

11. Tudor Cicu - 1 exemplar ACHITAT - PRIMIT

12. Ana Cîmpeanu - ACHITAT - PRIMIT

13. Ionel Mony Constantin - 1 exemplar - ACHITAT - PRIMIT

14. Simion Cozmescu - 1 exemplar ACHITAT - PRIMIT

vezi AICI: Antologie, partea a II-a.pdf

15. Mihai Cătrună ----------- pag 119 - 1 exemplar - ACHITAT - PRIMIT

16. Nuța Crăciun - 4 exemplare - ACHITAT - PRIMIT

17. Denisa Popa Curea - 2 exemplare - ACHITAT - PRIMIT

18. Ovidiu Cristian Dinică - 1 exemplar ACHITAT - PRIMIT

19. Paul Alexandru Dolha -  12 exemplare ACHITAT - PRIMIT

20. Agafia Drăgan - 1 exemplar ACHITAT - PRIMIT

21. Gela Enea - 1 exemplar - ACHITAT - PRIMIT

22. Marius Csenger - 1 exemplar - ACHITAT - PRIMIT

23. Eftimie Gheorghe - 2 exemplare ACHITAT - PRIMIT

24. Maria Giurgiu - 1 exemplar ACHITAT - PRIMIT

25. Silvia Giurgiu - 1 exemplar ACHITAT - PRIMIT

26. Vasilisia Lazăr - mai multe exemplare - ACHITAT - PRIMIT

27. Ion Lazăr da Coza - mai multe exemplare - ACHITAT - PRIMIT

28. Ica Matei - 1 exemplar ACHITAT - PRIMIT

 vezi AICI: Antologie, partea a III-a.pdf

29. Rareș Kerekes ---------------- pag 229 - PRIMIT

30. Valeria Merca - 2 exemplare ACHITAT - PRIMIT

31. Elena Mititelu - 4 exemplare - ACHITAT - PRIMIT

32. Nicoleta Cătălina Munteanu - 2 exemplare - ACHITAT - PRIMIT

33. Angelina Nădejde - 2 exemplare - ACHITAT - PRIMIT

34. Mihaela Popa - 3 exemplare - ACHITAT - PRIMIT

35. Constanța Popescu - 2 exemplare - ACHITAT - PRIMIT

36. Adelaida Mateescu - 1 exemplar ACHITAT - PRIMIT

37. Rodica Răpeanu - 2 exemplare - ACHITAT * - PRIMIT

38. Sofia Sincă - 1 exemplar - ACHITAT - PRIMIT

39. Mariana Suciu - 1 exemplar - ACHITAT

40. Culiță Ioan Ușurelu - 1 exemplar ACHITAT - PRIMIT

41. Gina Zaharia - 1 exemplar - ACHITAT - PRIMIT

42. Mărioara Vișan 3 exemplare ACHITAT

 

Vă mulţumim!

Vizualizări: 1419

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Sperăm că numărul exemplarelor din Antologie rămâne cel pe care l-ați comandat aici, chiar dacă termenul limită până când trebuiau trimiși banii nu a fost / nu este respectat chiar de toată lumea.  Oricum procedurile în vederea tipăririi au fost demarate. Așteptăm descrierea CIP de la București.

Achitat pt un exemplar astazi 14.07, la Raiffeisen Bank. FELICITARI Coordonatorilor pentru frumoasa realizare!

Ovidiu, au intrat banii.

Insignă

Se încarcă...

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite mâine

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Dinca Valerian a contribuit cu răspunsuri la discuţia Geamăna (de Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 32 minute în urmă
Lui Dinca Valerian i-a plăcut discuţia Geamăna (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 49 minute în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog haiku (44 - 46) a utilizatorului Dinca Valerian
cu 1 oră în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog haiku (41 - 43) a utilizatorului Dinca Valerian
cu 1 oră în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog haiku (44 - 46) a utilizatorului Dinca Valerian
cu 5 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog haiku (41 - 43) a utilizatorului Dinca Valerian
cu 5 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog așteptându-te a utilizatorului gina zaharia
cu 5 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a contribuit cu răspunsuri la discuţia Geamăna (de Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog haiku (41 - 43) a lui Dinca Valerian
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog haiku (44 - 46) a lui Dinca Valerian
cu 6 ore în urmă
Postări de log efectuate de Dinca Valerian
cu 8 ore în urmă
Giurgiu Silvia a contribuit cu răspunsuri la discuţia Proba de foc a utilizatorului Giurgiu Silvia
cu 8 ore în urmă
Giurgiu Silvia a contribuit cu răspunsuri la discuţia Carantină ca-n povești a utilizatorului Giurgiu Silvia
cu 8 ore în urmă
Mihaela Suciu a contribuit cu răspunsuri la discuţia Mărgele negre (de Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 8 ore în urmă
Lui Mihaela Suciu i-a plăcut discuţia Mărgele negre (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 8 ore în urmă
Lui Mihaela Suciu i-a plăcut discuţia Carantină ca-n povești a lui Giurgiu Silvia
cu 9 ore în urmă
Mihaela Suciu a contribuit cu răspunsuri la discuţia Carantină ca-n povești a utilizatorului Giurgiu Silvia
cu 9 ore în urmă
Mihai Katin a lăsat un comentariu pentru Chris
cu 9 ore în urmă
Mihaela Suciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ningea la început de mai a utilizatorului gabriel cristea
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog Ningea la început de mai a lui gabriel cristea
cu 9 ore în urmă

© 2020   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor