Mulțumesc pentru editarea volumului "Lacrima cu multe c(k)arate" și pentru diploma oferită de Editura Inspirescu și Revista Internațională de cultură Cervantes, celor doi oameni valoroși care oferă lumină Cuvântului scris: dna Liliana Terziu și dl George Terziu.

Mulțumesc doamnei Liliana Terziu pentru surpriza deosebită pe care mi-a făcut-o, scriind prefața acestei cărți.

Mulțumesc prietenului Mihai Catruna pentru coperta deosebită.

Mă înclin!

Voci ale aceleiași simfonii

 

            Gina Zaharia, premiată la concursul nostru de literatură (Editura Inspirescu 1/2014) este o poetă adevărată care scrie o poezie postmodernistă din care nu lipsesc motive ca: omul nopții, singurătatea, străinul, femeia- scoică…

            Volumul este o călătorie inițiatică neapărat pe mare, un fel de Ulise în căutarea ursitei. Femeia-scoică, în călătoria spre continentul clandestin. Metaforele, care surprind de cele mai multe ori,  nu au decât o legătură pertinentă cu firul căderii în iubire. Impresia de flashuri de poeme într-un vers abundă. Poeta pare un fin scamator al lumii, inspirată dar și detașată de ea.

            Și dacă nu înțelegi bine mersul valurilor care te trimite de la ocean, glezna pământului, scorburi, pescăruș, foame, catarge, rochii de spumă, asfințituri nebune, ghețari, cerșetori, totul se termină brusc:

 

         Apropo, tu știi să înoți?

        Oceanul e în pieptul meu.

 

            Poeta desenează cu raze de inimă și hrănește mulți cai sălbatici la marginea rugului într-o curajoasă și plină de imaginație atitudine creativă.

            La ferestrele sufletului bat revoltate frânturi de idei, imagini, metafore într-o achiziție valoroasă de lacrimi cu multe c(k)arate. Atingerile imaginative au reverberații în festivitatea agoniei, uneori în lutul (ne)umbrelor, iar alteori în scrinul ce-ți sunt.

            Poezia religioasă trage zăvoarele ușilor, închide în neputința sufletului de a se înălța dincolo de invențiile cotidiene ale vieții, cu întâmplările ei sau cu drumurile care duc spre anonimat.

            Gina Zaharia se desprinde din retorica ungherelor (in)conștiente ale versului alb și pătrunde cu un lirism nedisimulat într-o zonă îndelung habitată de poeții lumii, aceea a metaforelor cuprinse de ritmul și de rima versurilor (Suntem la punctul zero, soldat necunoscut, A înflorit misterul, într-un rai de hârtie, Din ram în ram).

           Gruparea poemelor pe mai multe voci ale aceleiași simfonii descătușate din preaplinul unui suflet sensibil care coboară în berna suferințelor sau se înalță pe piscurile unor necuprinse zări, romanțează într-un mod surprinzător volumul.

            Ploile curcubeului cad necontenit pe potecile sentimentale ale poetei Gina Zaharia, lăsând parcă veșnicia nu numai să se nască la sat, așa cum spunea poetul Lucian Blaga, dar și să continue în epistola nescrisă și-nvechită… a universului poetic al marii familii a celor care mai scriu, încă, literatură adevărată.

                                                                                               Liliana Terziu Boian

                                                                                                                                   

 

Vizualizări: 283

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Felicitari, Gina! Toata admiratia si...la cat mai multe volume! Adelaide, cu drag si pretuire

Gina,

Felicitări! Să dea Dumnezeu să ai succes în continuare! Va fi o plăcere pentru mine să-ţi citesc poeziile cuprinse în acest volum!

Complimente,

Mulțumesc, Adelaide! A fost o surpriză deosebită, din partea Editurii Inspirescu!
Adelaide a spus :

Felicitari, Gina! Toata admiratia si...la cat mai multe volume! Adelaide, cu drag si pretuire

Mulțumesc, Dragoș! Am fost onorată să primesc acest premiu -  locul II la  secțiunea poezie (locul I a fost câștigat de proză).



Iordachescu Dragos Nicolae a spus :

Gina,

Felicitări! Să dea Dumnezeu să ai succes în continuare! Va fi o plăcere pentru mine să-ţi citesc poeziile cuprinse în acest volum!

Complimente,

Eu mi-s tare mândru de poeta noastră, Gina Zaharia, și de Lacrima cu multe c(k)arate a Domniei-sale!

Foarte aplicată e prezentarea făcută de scriitoarea Liliana Terziu Boian.

Adânci reverențe!

da Coza


Mulțumesc, da Coza! Și eu mi-s mândră că am prietenia atâtor oameni minunați! Da,  Dna Liliana Terziu mi-a făcut o surpriză de proporții.


Ion Lazăr da Coza a spus :

Eu mi-s tare mândru de poeta noastră, Gina Zaharia, și de Lacrima cu multe c(k)arate a Domniei-sale!

Foarte aplicată e prezentarea făcută de scriitoarea Liliana Terziu Boian.

Adânci reverențe!

da Coza

Mulțumesc, Mihaela! La fel îți doresc și ție!

Mihaela Popa a spus :

Felicitări, Gina!

La cât mai multe apariții!

Felicitări din suflet, dragă Gina! Sunt convinsă că urmează alte și alte volume. :)

Cu drag și admirație,

Mulțumesc, draga mea Corina! Probabil vor mai urma și alte volume, însă acesta s-a întâmplat să fie!:)

O zi frumoasă, cu spor în toate!

Corina Militaru a spus :

Felicitări din suflet, dragă Gina! Sunt convinsă că urmează alte și alte volume. :)

Cu drag și admirație,

O lacrimă cât un univers.

Cu bucuria lecturii,

V-am citit întotdeauna cu plăcere. Admirație și la mai multe realizări pe acest plan!

Mulțumesc, Mihaela! Sunt onorată că acest site minunat m-a găzduit și de această dată (recunosc, nu aveam programare:)
Drag,
Mihaela Chitic a spus :

O lacrimă cât un univers.

Cu bucuria lecturii,

Insignă

Se încarcă...

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

DONAȚII

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII

la: RO82RZBR0000060016707555

titular cont: Lazăr Vasilisia (Raiffeisen Bank)

*****************

Donatori (nume sau pseudonim),

începând cu sept. 2019:

 Mica - 260 lei

 Valeria Merca - 250 lei

Tudor Cicu - 300 lei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog văcsuire a lui nicolae vaduva
cu 3 minute în urmă
Gabriel Cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Toamna asta... a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 49 minute în urmă
Postare de log efectuată de nicolae vaduva
cu 59 minute în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Balada celui care se visa sub ciobul lunii a lui Tudor Cicu
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Gașcă a lui Batmindru Lucia
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Hai, Salut! (monorime în TOT IO) a lui Batmindru Lucia
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Pop Dorina îi place postarea pe blog Toamna asta... a lui Gabriel Cristea
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog ultimul noiembrie a lui paparuz adrian
cu 11 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dac-ai uitat, iubite, al meu nume a utilizatorului Camelia Ardelean
cu 12 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a lăsat un comentariu pentru Camelia Florescu
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Înainte de plecare a lui gina zaharia
cu 12 ore în urmă
Mihaela Suciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Toamna asta... a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 14 ore în urmă
Mihaela Suciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Toamna asta... a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog Stația mea a lui Dolha Paul-Alexandru
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog Toamna asta... a lui Gabriel Cristea
cu 14 ore în urmă
Postare de log efectuată de Gabriel Cristea
cu 15 ore în urmă
Utilizatorului Gabriel Cristea îi place postarea pe blog Stația mea a lui Dolha Paul-Alexandru
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Gabriel Cristea îi place postarea pe blog Hai, mai hai! a lui Cristian Je
cu 20 ore în urmă
Utilizatorului Gabriel Cristea îi place postarea pe blog Neprețuit a lui Batmindru Lucia
cu 20 ore în urmă
Mihaela Suciu a contribuit cu răspunsuri la discuţia Labirintul verde - VII - a utilizatorului Emil Dumitru
cu 21 ore în urmă

© 2019   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor