Cei care au câțiva ani de căsnicie în spate, sigur au trecut prin următoarea situație: pe nepusă masă și în zi de sărbătoare, vine într-o vizită matinală, când de-abia ai sorbit o dată din cafea, soacra (mama băiatului). Casa e cu fundul în sus – în bucătărie șade vesela nespălată de trei zile, în sufragerie stau scaunele în dezordine desăvârșită, sutienul e pe clanța dormitorului, iar cada… Momentul e stânjenitor pentru toți! Nora gândește: „Calitatea mea de gospodină e pe veci compromisă!”. „Puișorul mamii” zice-n gând: „Știi… Ea e hărnicuță, dar e weekend… Și-a permis și ea să lenevească olecuță…” Soacra doar mustăcește, spionând în continuare pe sub gene. Servită cu o cafea în care au fost puse două picături de rom – „Numai două!” insistă soacra, de ochii lumii –, fruntea „cerberului” se mai descrețește: „Mda… face cafeaua așa cum am învățat-o eu!” și de aici atmosfera, oscilând, se mai încălzește.

De fațadă și pregătită pentru a primi vizite, și conștiința noastră arată impecabil. Dar dacă vine „soacra” inopinat, va găsi pânze de păianjeni, praf pe dulap, chiuveta soioasă etc. O astfel de „soacră” este rondelistul Ionel Mony CONSTANTIN, care, prin cartea sa digitală INEFABILA TRANZIȚIE, ne invită la o scurtă introspecție, făcându-ne să privim în debaraua proprie… Noroc și de el, și de noi că punem puțin rom în cafea și totul se termină, bine mersi, balcanic.

 

Vizualizări: 429

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Domnule Mony, recunosc că rondelurile d-voastră m-au acaparat și m-au fermecat de-a dreptul. După ce am parcurs întreg manuscrisul, am avut gustul acela pe care îl simți după ce termini de citit o carte bună. Lectura a trezit în mine un amestec de râs cu plâns, dar și un acut sentiment de tristețe, de zădărnicie în tot și în toate. Am lucrat cu mare plăcere la carte. Vă mulțumesc pentru acest frumos dar literar și de suflet!

P.S. Și azi, când postez un text nou, simt aceeași strângere de inimă când îmi deschideți pagina și aștept cu aceeași înfrigurare verdictul, doar că azi, din păcate, nu prea mai am răgazul necesar pentru a scrie cât aș vrea. Iubesc acest site, bucuriile membrilor sunt și bucuriile mele, dar mă doare că mă privează de plăcerea de a mai scrie atât cât mi-aș dori.

Felicitări și la mai multe! Cu prețuire,

 Lisia, la rândul meu mă bucur  că încrederea pe care odinioară am investit-o în tine şi în talentul tău literar nu s-a dovedit a fi doar o Fata Morgana şi îşi găseşte astăzi împlinirea deplină.

Felicitări autorului si echipei! O carte minunată pe care am citit-o cu mare placere.

 Vă mulţumesc  cu respect pentru aprecierea făcută !

Dorina Cracană a spus :

Felicitări autorului si echipei! O carte minunată pe care am citit-o cu mare placere.

Primiți și reverența mea, domnule Mony!

Din toată inima!

Doamnă Gina aşa cum am spus şi mai sus aveţi toată gratitudinea  autorului pentru efortul depus!

gina zaharia a spus :

Primiți și reverența mea, domnule Mony!

Din toată inima!

 Vă mulţumesc doamna Iris şi sunt bucuros că ecoul rondelurilor mele a ajuns şi în colţul dvs . de ţară !

desi le-am cam citit pe toate , la tipul postarii, le-am recitit cu placere.

disconfort, degajare , rasul/plansul...

felicitari

 Mulţumesc, ptr. prezenţă, au fost şi câteva mai noi nepostate  până acum

Chitic Mihaela a spus :

desi le-am cam citit pe toate , la tipul postarii, le-am recitit cu placere.

disconfort, degajare , rasul/plansul...

felicitari

Va felicit!



Any Dragoianu a spus :

Va felicit!

Vă mulţumesc

Din partea dvs, felicitările reprezintă un dar deosebit!

Le meritati din plin, iar cu aceasta carte ati scapat de ,,acea cadere in gol,, si chiar ,,ati iesit din tunel,,... acum nu stiu daca la capatul tunelului v/au astesptat ,,minerii cu batele,, , insa aveti o prozodie perfecta si i/ati convins...din partea mea nota maxima!

Insignă

Se încarcă...

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite mâine

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Utilizatorului gabriel cristea îi place postarea pe blog Amintiri din copilăria cea mai recentă a lui Costel Zăgan
cu 1 oră în urmă
Mihaela Suciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Prezență a utilizatorului nicolae vaduva
cu 5 ore în urmă
Rădița Răpeanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Lăzărește-ne pre noi... Sémpre In Memoriam Ion Lazăr da Coza a utilizatorului Rădița Răpeanu
cu 6 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Amintiri din copilăria cea mai recentă a utilizatorului Costel Zăgan
cu 7 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Prezență a utilizatorului nicolae vaduva
cu 7 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Au re'nviat pădurile barbare a utilizatorului gabriel cristea
cu 8 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog „A muri înseamnă, de fapt, a te muta într-o stea” a utilizatorului Ana C. Ronescu
cu 8 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Poetul din mine trăiește - în memoria lui Ioan Lazăr da Coza a utilizatorului gabriel cristea
cu 8 ore în urmă
Postare de log efectuată de Costel Zăgan
cu 8 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Risipitorul luminii – In Memoriam, Ion Lazăr da Coza a utilizatorului Nădejde Angelina
cu 9 ore în urmă
Postare de log efectuată de nicolae vaduva
cu 16 ore în urmă
Mihaela Suciu a contribuit cu răspunsuri la discuţia Ruşine, de trei ori ruşine!... a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU
cu 17 ore în urmă
Mihaela Suciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Au re'nviat pădurile barbare a utilizatorului gabriel cristea
cu 18 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog Au re'nviat pădurile barbare a lui gabriel cristea
cu 18 ore în urmă
Postare de log efectuată de gabriel cristea
cu 19 ore în urmă
gina zaharia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Doinită (de Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 20 ore în urmă
Utilizatorului gina zaharia îi place postarea pe blog Doinită (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 20 ore în urmă
Utilizatorului nicolae vaduva îi place postarea pe blog Printre dimensiuni a lui Dan Mitrache
cu 21 ore în urmă
Utilizatorului nicolae vaduva îi place postarea pe blog Doinită (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 21 ore în urmă
Utilizatorului nicolae vaduva îi place postarea pe blog Lăzărește-ne pre noi... Sémpre In Memoriam Ion Lazăr da Coza a lui Rădița Răpeanu
cu 21 ore în urmă

© 2020   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor