Cei care au câțiva ani de căsnicie în spate, sigur au trecut prin următoarea situație: pe nepusă masă și în zi de sărbătoare, vine într-o vizită matinală, când de-abia ai sorbit o dată din cafea, soacra (mama băiatului). Casa e cu fundul în sus – în bucătărie șade vesela nespălată de trei zile, în sufragerie stau scaunele în dezordine desăvârșită, sutienul e pe clanța dormitorului, iar cada… Momentul e stânjenitor pentru toți! Nora gândește: „Calitatea mea de gospodină e pe veci compromisă!”. „Puișorul mamii” zice-n gând: „Știi… Ea e hărnicuță, dar e weekend… Și-a permis și ea să lenevească olecuță…” Soacra doar mustăcește, spionând în continuare pe sub gene. Servită cu o cafea în care au fost puse două picături de rom – „Numai două!” insistă soacra, de ochii lumii –, fruntea „cerberului” se mai descrețește: „Mda… face cafeaua așa cum am învățat-o eu!” și de aici atmosfera, oscilând, se mai încălzește.

De fațadă și pregătită pentru a primi vizite, și conștiința noastră arată impecabil. Dar dacă vine „soacra” inopinat, va găsi pânze de păianjeni, praf pe dulap, chiuveta soioasă etc. O astfel de „soacră” este rondelistul Ionel Mony CONSTANTIN, care, prin cartea sa digitală INEFABILA TRANZIȚIE, ne invită la o scurtă introspecție, făcându-ne să privim în debaraua proprie… Noroc și de el, și de noi că punem puțin rom în cafea și totul se termină, bine mersi, balcanic.

 

Vizualizări: 443

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Sunt încântat că avem această carte în BIBLIOTECA DIGITALĂ!

Rondelurile poetului Ionel Mony Constantin sunt acide, romantice, ludice, nostalgice ș.a.m.d., făcându-ne să trăim stări diferite!

Le-am citit, le-am recitit, le voi reciti întotdeauna cu plăcere!

Mulțumim IMC!

Mulțumesc albinuțelor!

Domnule  Constantin, nu am suficiente superlative pentru demersul dumneavoastră literar și nu numai. Dincolo de:

                                      - talentul nemăsurat de a îmbrăca idei în vers;

                                      - capacitatea de a surprinde esența tabloului social, politic, cultural, economic etc.;

                                      - umorul fin  - parte intrinsecă, uneori autopersiflant

transpare spiritul unui adevarat intelectual  lucid, viu, patriot,  format la școala valorilor de altădată. Toată aprecierea și tot respectul!

          Echipei care a ostenit , laude !

Rondeluri pe care le-am citit cu plăcere, o foarte frumoasă prezentare. Felicitări autorului precum şi celor care au realizat acest proiect!  :))

Această carte este exact ceea ce ne lipsea din bibliotecă: rondeluri. Şi mai ales scrise în caracterul umoristico-satiric al lui Ionel Mony Constantin.

Descrierea care prezintă cartea se potriveşte mănuşă cârcotaşului autor, de altfel adorat de noi.

Cu felicitări autorului şi  recomandare pentru lectură beneficiarilor site-ului!

Sofy

Intotdeauna am avut strângeri de inimă  privind valoarea reală  a scrierilor mele.

    Nu fac această afirmaţie acum la lansarea volumaşului meu virtual, nici din dorinţa de a epata, nici pentru a obţine elogii  suplimentare. Nici dintr-o falsă modestie, pur şi simplu pentru că mă întreb dacă mă pot considera cu adevărat scriitor.

  Luat in ansamblu  în cei câţiva ani "literari" de când "bântui" în spaţiul virtual,  aş putea crede că da, dacă mă iau după comentariile primite. Adevărul, bănuiesc că este undeva la mijloc.

  Acum  însă este momentul să mă declar mulţumit şi fericit.

  Şi înainte de toate să adresez mulţumiri, tuturor celor care au "robotit" la implinirea cărţii mele.

  În primul rând  soţilor da Coza, Lisia şi Ion,  minunaţi oameni de bine şi exigenţi manageri de site, cei care au şi propus editarea.

Mulţumiri şi pentru tehnoredactarea făcută de distinsa  doamna Gina Zaharia cât şi  pentru efortul tuturor albinuţelor.

Sper să ofer tuturor cititorilor mei o lectură plăcută

A bon entendeur, salut!

Mulţumiri Augusta, căreia ca  supliment îi mai ofer o maximă latină,  "per aspera ad astra".

 Mulţumesc Lisia pentru zglobia prezentare făcută, celui pe care, odinioară, la începuturile tale poetice i-ai făcut onoarea să îl consideri "mentorul " tău.

Mulţumesc doamna Sofy. Citându- l pe Shakespare am să spun şi eu:

All's Well That Ends Well-Totul e bine când se termină cu bine !

Last but not least,

la această rundă de mulţumiri, cu o dedicaţie specială, pentru permanenta susţinere nemeritat de elogioasă a subsemnatului, o dedic cu recunoştinţă doamnei Gabriela Grădinariu. Citind tot ce spune despre mine,treptat am început să cred şi eu că este adevărat, cu toate că, recunosc cu "modestie", bănuiam de multă vreme :))

 Nu doresc să creadă nimeni că îl ignor pe Ion Lazăr da Coza, pe care îl suspectez că şi acum când scriu aceste rânduri, mă verifică "la cratimă",voiam să spun la sânge, dacă nu am uitat cumva să las un "blanc".

Artist al rondelurilor, domnul Ionel Mony Constantin, imbraca idei valoroase in versuri savuroase, pregatindu-ne adeseori cate o supriza bine plasata. 

Felicit autorul pentru acest volum minunat si de asemeni, admir efortul celor care au dus greul in realizarea acestui proiect. 

Succes in continuare, domnule Mony!

Cu pretuire,

Mulţumiri doamna Corina,

Ştiu că vă creez probleme atunci când  doriţi să mă lăudaţi, pentru că nu ştiţi unde să mă găsiţi la proză sau la poezie :)

Insignă

Se încarcă...

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

Zile de naştere

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog haiku (71 - 73) a lui Dinca Valerian
cu 40 minute în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog haiku (71 - 73) a utilizatorului Dinca Valerian
cu 40 minute în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când zăresc trecând o muză a utilizatorului gabriel cristea
cu 42 minute în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog plouă adânc a lui Dinca Valerian
cu 43 minute în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog plouă adânc a utilizatorului Dinca Valerian
cu 43 minute în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog Poeticul prag a lui Blăjan Ovidiu
cu 47 minute în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Poeticul prag a utilizatorului Blăjan Ovidiu
cu 47 minute în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Trece iunie, în pripă… (elidă) a utilizatorului Valeria Merca
cu 52 minute în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog gogyohka (4 - 6) a utilizatorului Dinca Valerian
cu 54 minute în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog gogyohka (4 - 6) a lui Dinca Valerian
cu 54 minute în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nostalgie a utilizatorului Nădejde Angelina
cu 56 minute în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog sinergie a utilizatorului Darie Giurgiu
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog sinergie a lui Darie Giurgiu
cu 1 oră în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ne-am scris o vreme sub ghilotina ploilor a utilizatorului Tudor Cicu
cu 1 oră în urmă
Mihaela Suciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Zaț a utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog Zaț a lui Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog Rugă a lui Ionel Mony Constantin
cu 1 oră în urmă
Mihaela Suciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Rugă a utilizatorului Ionel Mony Constantin
cu 1 oră în urmă
gina zaharia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog pat de iasomie a utilizatorului gina zaharia
cu 1 oră în urmă
gina zaharia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog pat de iasomie a utilizatorului gina zaharia
cu 1 oră în urmă

© 2020   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor