Nu m-au atras „științele” ezoterice decât în măsura în care să-mi fac o idee cam cât se poate „bate câmpii” pe această temă, deși, minte deschisă, cum îmi place să mă consider, dădeam empirismului partea sa cuvenită. Despre rubin știam doar ce e scris în orice dicționar de buzunar, și anume faptul că este o varietate de corindon foarte dur, de culoare roșie, care se găsește în natură sub formă cristalizată sau se obține sintetic, folosită ca piatră prețioasă, dar și în industrie. Împins de curiozitate – asta înseamnă că nu m-am ramolit chiar de tot! – am căutat pe „guagăl” rolul rubinului în domeniu, încercând să fac o corelație între el și o prietenă scumpă. Am citit că este „piatra succesului în orice domeniu”… „Măi să fie!” mi-am zis. Prietena mea e o profesionistă la locul de muncă, o familistă devotată și o scriitoare de excepție. Sceptic totuși, merg mai departe cu documentarea: „rubinul amplifică și facilitează curajul, dragostea, încrederea, vitalitatea, entuziasmul, generozitatea, optimismul, inspirația, energia, sensibilitatea, puterea, capacitatea de conducere”. Hait! Mă simt deja surprins în ofsaid! Caut mai departe: „Ajută la trecerea peste obstacole și în luarea deciziilor; reduce/oprește coșmarurile, frica, tristețea; aduce/inspiră/conferă bunăstare, putere, bucurie, prosperitate, fericire, dragoste…” Mă predau! Mă predau!! Mă predau!!!

Sunt sigur că scriitoarea Gina ZAHARIA, căci despre ea este vorba (și să mă ierte că m-am inclus abuziv în lista ei de prieteni), când a ales titlul recentei sale cărți de poeme – Ecou de rubin – nu a făcut-o în mod premeditat (rubinul se poate obține și pe cale sintetică, dar nu va avea în veci valoarea celui natural!), ci sigur informația/sugestia/porunca chiar a primit-o din transcendental, astral, metafizic… Mă opresc aici, fiind tangențial cu subiectul, după cum am spus, dar sunt convins că am dreptate.

Rubinul se extrage, îndeobște, din mine. Și noi trăim într-un mediu pernicios, asemănător minei, care este lumea, însă în cavitatea aceasta artificială, cu energii negative, întâlnim rubine precum niște dumnezeiești talismane, plantate de suflete hărăzite ca ale Ginei ZAHARIA. Lăsați-vă cuprinși de ecoul lor – efectul benefic este incontestabil!

  

 

Vizualizări: 409

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Mereu m-a minunat  relaţia  Gina- cuvinte! Le aşează într-un tipar cu totul special, absolut original şi le transformă în rubine. Am senzaţia că face aceasta cu uşurinţa respiraţiei din fiecare clipă. Rafinamentul şi spiritul novator la nivelul limbajului artistic fac din Gina un exponent, nu oarecare, al postmodernismului. Felicitări!

Ion, Sofia, toată admiraţia !

Felicitări, Gina, felicitări, da Coza!

Felicitări pentru această minunată carte, le meriţi cu prisosinţă!

Felicitări da Coza pentru frumoasa prezentare :))

Ion da Coza, cât de natural eşti în prezentare, cu atât faci să strălucească şi mai viu versurile din această carte bijuterie, cel puţin egală rubinului. Versurile de pe ultima copertă sunt mai strălucitoare decât acest nestemat roşu.

Gina Zaharia deţine în totalitate taina cuvintelor, le îmbrăţişează, le contemplă sau le înnegurează şi ni le înfăţişează în strop de poveste, fantastică, magică. Şi ca într-o reflexie fantasmagorică le transmite cititorului, devenind dependent de versul ei.

Mulţumesc că-mi eşti prietenă, Gina!

Sofy

Gina Zaharia este un Wilhelm Tell al cuvântului. Așează pe inima cititorului un rubin șlefuit, cu sute de fațete, și apoi sloboade săgeata-cuvânt. Nu te întrebi dacă lovește rubinul, e de la sine înțeles că da, ci încotro va ricoșa „săgeata”. Cunoscând-o, de mult nu mai fac astfel de pariuri. Aș fi veșnicul perdant. Prin neprevăzutul mesajului poezia ei e originală!

Ecou de rubin e o comoară uitată de corsarii metaforelor. Gina Zaharia a găsit harta acelei insule care se cheamă Talent!

Omagiile mele, Poeto!

Gina dragă, ştii cât de mult te admir! Calde felicitări!

Ion, nu se putea prezentare mai frumoasă!

Sofy, cine te poate egala? :)

Cu drag,

 Nu m-am asteptat să găsesc aici şi o Gina Zaharia care să scrie poezii în vers clasic. Nici o deosebire de cele despre care am mai scris şi altă dată. Cu sau fără rimă poeziile sale sclipesc.

Ion Lazăr da Coza, reverență! Cuvintele tale sunt neprețuite! Voi face din ele mătănii și le voi purta de câte ori mă voi desprinde din mine și voi porni să cutreier prin câmpul care mi-e hrană și timp, adevăr și crez. Mulțumirile mele sunt de prisos.  Mi-ai zidit un templu și ai așezat acolo, cu măiestrie, Ecoul de rubin. Peste tot, generozitatea ta...

Toată stima, prieten drag!



Ion Lazăr da Coza a spus :

Gina Zaharia este un Wilhelm Tell al cuvântului. Așează pe inima cititorului un rubin șlefuit, cu sute de fațete, și apoi sloboade săgeata-cuvânt. Nu te întrebi dacă lovește rubinul, e de la sine înțeles că da, ci încotro va ricoșa „săgeata”. Cunoscând-o, de mult nu mai fac astfel de pariuri. Aș fi veșnicul perdant. Prin asta poezia ei e originală!

Ecou de rubin e o comoară uitată de corsarii metaforelor. Gina Zaharia a găsit harta acelei insule care se cheamă Talent!

Omagiile mele, Poeto!

Domnule Hatos Vasile, mulțumiri că ați trecut prin ecoul meu. Că i-am zis de rubin, am exagerat, desigur:)

Prețuire!

Hatos Vasile a spus :

Felicitări,  doamnă Gina Zaharia!

Mihaela, știu că ai mers totdeauna de-a lungul șoaptelor mele, indiferent că purtau robe sau fracuri:)

Mulțumesc din toată inima!

Mihaela Popa a spus :

Felicitări Gina, felicitări administraţiei site-ului Însemne Culturale!

Gabriela, cât mă răsfeți! Mi-ai așezat un podium de rubin! Uneori mă gândesc dacă nu cumva este prea sus pentru mine... Dar de acolo aud susurul gândurilor dragi și-mi sunt drum prin stările ce se doresc a fi scrise. Mulțumesc!

Gabriela Grădinariu a spus :

Mereu m-a minunat  relaţia  Gina- cuvinte! Le aşează într-un tipar cu totul special, absolut original şi le transformă în rubine. Am senzaţia că face aceasta cu uşurinţa respiraţiei din fiecare clipă. Rafinamentul şi spiritul novator la nivelul limbajului artistic fac din Gina un exponent, nu oarecare, al postmodernismului. Felicitări!

Ion, Sofia, toată admiraţia !

Felicitări autoarei! Felicitări tuturor celor care au contribuit la apariția volumului!

Insignă

Se încarcă...

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

 Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Postări de log efectuate de Djamal mahmoud
cu 21 minute în urmă
Lui Mihaela Chitic i-a plăcut discuţia Cuie a lui Caleopi Efrem
cu 43 minute în urmă
Lui Mihaela Chitic i-a plăcut discuţia Rotisor a lui Mihaela Suciu
cu 1 oră în urmă
Lui Mihaela Chitic i-a plăcut discuţia Doamne de poveste de la țară - Crina a lui Caleopi Efrem
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Pop Dorina îi place postarea pe blog Joc poetico-lingvistic a lui Elena Mititelu
cu 5 ore în urmă
Pop Dorina a postat o discuţie
cu 5 ore în urmă
Pop Dorina a contribuit cu răspunsuri la discuţia Salvatorul a utilizatorului Pop Dorina
cu 5 ore în urmă
Pop Dorina a contribuit cu răspunsuri la discuţia Salvatorul a utilizatorului Pop Dorina
cu 5 ore în urmă
Pop Dorina a contribuit cu răspunsuri la discuţia O vacanță în... război a utilizatorului Pop Dorina
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Agafia Drăgan îi place postarea pe blog Pastel vremelnic a lui Gabriel Cristea
cu 5 ore în urmă
Agafia Drăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pastel vremelnic a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Agafia Drăgan îi place postarea pe blog Epitaf fără cuvinte a lui Corneliu Neagu
cu 5 ore în urmă
Agafia Drăgan a contribuit cu răspunsuri la discuţia Maria Nebuna a utilizatorului Agafia Drăgan
cu 5 ore în urmă
Postare de log efectuată de Corneliu Neagu
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog exerciții de imaginație - ipoteză a lui Mihaela Popa
cu 10 ore în urmă
Lui Ionel Mony Constantin i-a plăcut discuţia Cireşe de Mai a lui Ionel Mony Constantin
cu 12 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a contribuit cu răspunsuri la discuţia Asociaţia secretă „Broscoiul” a utilizatorului Ionel Mony Constantin
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog Joc poetico-lingvistic a lui Elena Mititelu
cu 12 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Joc poetico-lingvistic a utilizatorului Elena Mititelu
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog Joc poetico-lingvistic a lui Elena Mititelu
cu 12 ore în urmă

© 2019   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor