ZIUA LIMBII ROMÂNE LA RÂMNICU VÂLCEA

Pe 31 august 2015 ora 12.30 la Biblioteca Județeană “Antim Ivireanul” a fost sărbătorită ZIUA LIMBII ROMÂNE, organizatori fiind revista Starpress International, Liga Scriitorilor Români și Rotarexim.
In deschidere doamna LIGYA DIACONESCU, director general al revistei româno-canado-americane (cu corespondenti în întreaga lume) STARPRESS, a vorbit despre importanta acestui eveniment pentru românii de pretutindeni si a dat cuvântul reprezentantului gazdei noastre de la Biblioteca Județeană “Antim Ivireanul”, doamna Augustina Sanda Constantinescu.
Apoi doamna Ligya Diaconescu a propus un moment de reculegele în memoria domnului Corneliu Leu cel care a fost inițiatorul și fondatorul Zilei Limbii Române, impreuna cu inca, cativa oameni de cultura, printre care se numara si Ligya Diaconescu si George Rotaru, directorul ROTAREXIM.
La invitatia doamnei Ligya Diaconescu a fost prezent in sală si fiul scriitorului Corneliu Leu, VLAD LEU – regizor, profesor universitar la Fcultatea de Teatru si Film.
Președintele Ligii Scriitorilor din Romania, scriitorul ALEXANDRU FLORIN ȚENE a prezentat-o pe doamna Ligya Diaconescu, ca fiind cunoscută deja în țară si în diasporă pentru dăruirea cu, care militează pentru promovarea limbii şi culturii române în ţară şi în diasporă, pentru încurajarea talentelor. Un adevărat Mecena al timpurilor noastre, care organizeaza multe actiuni, întalniri nationale si international din fonduri proprii si a reusit sa creeze o punte de legatura culturala intre romanii din toate statele lumii, făcând ceea ce ar trebui sa facă Ministerul Culturii.Totodată, domnia sa promovează prin revista proprie, dar si prin alte 84 de reviste, ziare, posture de radio din tară si diasporă – talentul românesc pe toate meridianele, fiind si membru fondator al Asociatiei Internationale a Jurnalistilor de Origine Română / Toronto /Canada. Organizeaza concursuri internationale de poezie si proză pentru românii din întreaga lume, fiind recunoscută ca oferind premii, fără sponsorizări, sejururi la mare si la munte de cate 8-10 zile (scriitorii câstigători beneficiind de cate două locuri – fiind însotiti în sejurul oferit de câte o altă persoană din familie sau prieteni).
În continuare Ion Nălbitoru a vorbit despre activitatea doamnei Ligya Diaconescu pe plan intern și extern în cadrul revistei româno-canado-americană, STARPRESS, dar și despre antologiile bilingve al domniei sale (româno-engleză, româno-franceză, româno-italiană, româno-spaniolă)
Scriitorul ION NĂLBITORU- redactorul sef al Revistei “Memoria Slovelor” a Ligii Scriitorilor Vâlceni a menționat colaborarea permanentă dintre domnia sa si revista STARPRESS internațional .


Doamna Ligya Diaconescu a amintit că are în proiect, în anii care urmează, încă două antologii bilingve româno-greacă și româno-japoneză. A urmat lansarea antologiei “LIMBA NOASTRĂ CEA ROMÂNĂ”, ediția a II-a, editura Olimpias/Galați. Dânsa a felicitat pe toți cei care au contribuit cu materiale literare (poezie și proză) la acătuirea acestei antologii și a prezentat pe cei prezenți la acest eveniment acordându-le DIPLOMĂ DE EXCELENȚĂ din partea revistei STARPRESS pentru întreaga lor activitate literară: Olimpia Sava (Galați), Tudosia Lazăr (Galați), Elena Biucă (Toronto/Canada), Rodica Calotă (Târgu Jiu),Mariana Popa (Brașov), Gina Agapie (Buzău), Alexandru Florin Țene (Cluj Napoca), Maria Chirtoacă (Câmpulung Muscel), Florin T. Roman (Arad), Corneliu Zeana (București), Lavinia Huțișoru Dumitriu, Viorica Popescu (Brașov), Vasile Szolga (București), Titina Nica Țene (Cluj Napoca), Mihai Manolescu (București), Ion Părăianu (Roșiile/Vâlcea), Aurelia Corbeanu (Curtea de Argeș), Ion Nălbitoru (Brezoi/Vâlcea), Ligya Diaconescu (Râmnicu Vâlcea) și Virgil Ciucă (New York/USA.). De asemenea doamna Diaconescu a mai acordat Diplome de exceleță pentru întreaga activitate literară și unor membrii ai Ligii Scriitorilor Români, Filiala Vâlcea: Pr. Constantin Mănescu (Horezu/Vâlcea), Ilie Fîrtat (Grădiștea/Vâlcea), Pr. Dumitru Popa (Lungești/Vâlcea), Adina Enăchescu (Râmnicu Vâlcea), Zenovia Zamfir (Râmnicu Vâlcea) etc.
Pentru destindere a urmat un moment artistic al domnului Dumitru Miuță care ne-a încântat cu două melodii populare.
Domnul Alexandru Florin Țene, președintele Ligii Scriitorilor Români, a ținut o alocuțiune în cinstea acestei manifestări apoi a acordat două distincții Bibliotecii Județene “Antim Ivireanul”: Medalia Omagială „Al. Florin Țene-VIVAT CULTURA” și distincția „Steaua Literaturii Române-EMINESCU” și două medalii cu brevet „VIRTUTEA LITERARĂ” domnilor Ion Nălbitoru și Ion Părăianu.


A urmat un nou moment artistic în persoana domnului Gheorghe Cărbunescu și a formației “Izvor de Vâlcea” unde ne-a fost dat să ascultăm două romanțe de excepție și în concordanță cu această sărbătoare pe versurile marilor poeți români Mihai Eminescu și Grigore Vieru.
Ion Nălbitoru, redactorul șef al revistei MEMORIA SLOVELOR, a prezentat ultimul număr al acesteia (nr.4), revistă ilustrată color și în paginile căreia se găsesc autorii români de pe toate meridianele lumii. De asemenea a precizat că la redacție s-au primit numeroase mesaje (care sunt publicate în revistă) cu ocazia Zilei Limbii Române din țară și din diaspora cum ar fi de la: STARPRESS, Occidentul românesc (Spania), Destina literare (Canada), Radio Metafora (SUA), Itaca (Irlanda), Agora literara (Cluj Napoca), Slova creștină (Maramureș), Confluențe literare, dar și de la numeroase personalități: Ligya Diaconescu -Director general al revistei Starpress, membru fondator al AJRP și membru al Clubului de Presă Transatlantic, Al Florin Țene - președintele Ligii Scriitorilor Români și membru corespondent al Academiei Americană Română, Elena Buică (Toronto/Canada), Daniela Popescu (Madrid /Spania), Profesor Universitar Doctor Florentin Smarandache (New Mexico/SUA), Traian Vasicău (Chișinău/Rep.Moldova), Vasile Hatos (Castiliogne di Ravenna/Italia), Dan David (Los Angeles/USA), Dumitru Ichim (Ontario /USA),Profesor Valeriu Iovan (Craiova).
A urmat decernarea premiilor la Concursul internațional de poezie și proză scurtă MEMORIA SLOVELOR, organizat de revista cu același nume sub egida Ligii Scriitorilor Români.
La secțiunea poezie PREMIUL I Georgeta Muscă-Oană (Galați), PREMIUL II: Laura Vega (Râmnicu Vâlcea), PREMIUL III Daniela Popescu (Madrid/Spania) și Ana Drăgoianu (Țânțăreni/Gorj), MENȚIUNE: Alina Elena Neagoe (Drăgășani/Vâlcea)
La secțiunea proză scurtă: PREMIUL I Gabriela Ioniță (Valea Seacă/Iași), PREMIUL II Angela Dina (București), PREMIUL III Elena Buică (Toronto/Canada), MEMȚIUNE: Mădălina Bărbulescu (Oteșani/Vâlcea) și Emanuel Enache (Răducăneni/Iași).
Domnul director George Rotaru a prezentat antologia “COLUMNA ROMÂNISMULUI” dar a vorbit și despre arborarea drapelului (6/10m) pe 1 septembrie pe vârful COZIA. Au fost rostite alocuțiuni despre această antologie, a fost înmânat câte un exemplar tuturor membrilor prezenți în antologie și fiecare autor a recitat câte o poezie .
A urmat un moment de destindere prin care interpretul de muzică populară Ion Lupu, acompaniat de formația ansamblului “Izvor de Vâlcea”, ne-a încântat cu melodiile sale interpretate atât vocal dar și la fluier și ocarină.


În partea a doua a programului au fost făcute prezentări de carte, recitări de poezie din volumele prezentate dar și alocuțiuni ale scriitorilor din diasporă: Elena Buică (Toronto/Canada), Virgil Ciucă (New York/SUA), Daniela Popescu (Madrid/Spania)
După prezentarea fiecărui autor și al volumului său a urmat câte un moment artistic. Astfel, într-o interpretare de excepție actorul Cristian Alexandrescu ne-a recitat, într-un colaj, versuri din operele marilor poeți români. Domnul Ion Enache ne-a oferit câteva momente de folclor iar domnul Marin Voican Ghioroiu ne-a cântat Imnul Limbii Române.
Următorii autori și-au prezentat ultimele apariții editoriale și au recitat poezii sau au citit fragmente de proză: Al. Florin Țene ne-a prezentat romanul “Răzbunarea gemenelor”: Elena Buică a venit în fața celor prezenți cu cele două volume “Scriitorii de ieri și de azi”; Maria Chirtoacă ne-a vorbit despre volumul său de poezie “O dragoste fără hotare”; Daniela Popescu ne-a prezentat cel de-al doilea volum al său de poezie intitulat “E©LIPSA”; Olimpia Sava ne-a recitat din proaspătul său volum ieșit de sub tipar “Învârtind cuvintele”; Tudosia Lazăr ne-a prezentat “Cutia pandorei”; Cristina Nălbitoru a debutat cu volumul “Povești drăguțe pentru făpturi micute”; Ion Nălbitoru a prezentat romanul “Urmașul lui Dracula.”
În încheiere domnul Constantin Mănescu, președintele Filialei Vâlcea a LSR a amintit că prin efortul doamnei Floarea Cărbune din Constanța numeroase cărți și reviste au ajuns în Japonia la un concurs internațional THE INTERNATIONAL CONTEST “ART & LIFE” unde scriitori din LSR au obținut Diplome de exceleță. Tot la acel concurs trei dintre revistele LSR: “Agora literară”, “Memoria slovelor” și “Dobrogea culturală” au obținut DIPLOMA OF ESCELLENCE. Dânsul a mulțumit atât organizatorilor cât și celor veniți din toate colțurile țării dar și din diaspora prezenți la acest eveniment deosebit pentru românii de pretutindeni.

De la ora 16.30 “OSPĂȚ AL CUVÂNTULUI”, a continuat la Salon-Club SUPCA unde organizatorii au oferit o masă invitaților în prezența ansamblului de dansuri și interpretări folclorice “Izvor de Vâlcea”, dar și a domnului Gheorghe Cărbunescu și Ion Lupu.
Scriitorii și-au oferit cărți unii altora, cărți de vizită, au rostit alocuțiuni, au fost acordate de către domnul director George Rotaru trofee și medalii
O serie de oameni de cultura au fost rasplatiti de George Rotaru directorul Casei Artelor Poligrafice Editoriale Rotarexim din partea ROTAREXIM cu medalii si trofee pentru activitatea lor. Printre “”medaliati” s-au numarat si Editura Olimpias din Galati – reprezentata de directorul Olimpia Sava dar si Revista “Memoria Slovelor” – a Ligii Scriitorilor din Rm.Valcea- reprezentată de redactorul – sef Ion Nălbitoru. Printre acestea, menționăm pe ELENA BUICĂ din Canada care a primit distinctia "Aripi spre Univers" si care deosebit de emotionată prin mesajul de mulțumire al romanului plecat departe de casă, de patria mamă, suferind de permanenta boală a sufletului, “dorul” de tară a emotionat pe cei prezenți si a smuls câteva lacrimi, multora. Scriitoarea LIGYA DIACONESCU si Revista sa, STARPRESS a fost premiata cu placheta “CARTE DE INVĂȚATURĂ CINSTE CUI TE-A SCRIS”. A multumit cu multa emoție .Cu placheta “CARTE DE INVĂTATURĂ CINSTE CUI TE- A SCRIS” a fost recompensat si preotul Constantin Manescu – președintele Ligii Sciitorilor - filiala Rm.Valcea

A fost un eveniment deosebit, o altă față a României în care românii de pretutindeni și-au dat mâna cu zâmbetul pe buze, optimiști și cu energii pozitive, de parcă se cunoșteau de când lumea, deși mulți dintre ei s-au întâlnit pentru prima oară.

                                                                                                        Ion Nălbitoru

Vizualizări: 304

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Frumos ați marcat evenimentul, felicitări! 

Va multumesc pentru aprecieri distinsa doamna Vasilisia Lazar.

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Adam izgonitul a utilizatorului Mihai Katin
cu 4 minute în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cântec de lebădă neagră a utilizatorului chindea maria elena
cu 48 minute în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Remember Ion Lazăr da Coza („Definiție”) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Viorel Grădinariu îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 9 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog rapsodie de Martie a utilizatorului Floare Arbore
cu 10 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Haide a utilizatorului Răduță If. Toader
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului bolache alexandru îi place postarea pe blog Haide a lui Răduță If. Toader
cu 10 ore în urmă
Lui Elisabeta Drăghici i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 10 ore în urmă
Lui Elisabeta Drăghici i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 10 ore în urmă
Lui Elisabeta Drăghici i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 10 ore în urmă
BOTICI GABRIELA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog SONET LXXVII  (Mamă) a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 12 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 15 ore în urmă
Lui Elena Lucia Spătariu Tudose i-a plăcut profilul lui petrut dan
cu 15 ore în urmă
Lui Elena Lucia Spătariu Tudose i-a plăcut profilul lui petrut dan
cu 15 ore în urmă
Elena Lucia Spătariu Tudose şi petrut dan sunt acum prieteni
cu 15 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Adam izgonitul a utilizatorului Mihai Katin
cu 16 ore în urmă
Postare de log efectuată de Mihai Katin
cu 16 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 17 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog SONET LXXVII  (Mamă) a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 17 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Iarnă pentru Eminescu a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 17 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor