„La Ghizunie” de Ion Lazăr da Coza (cuvânt-înainte)

[Vasilisia Lazăr]

La Ghizunie – paradisul de dincoace de timp

 

Scriitorul Ion Lazăr da Coza s-a făcut remarcat pe scena literară atât ca poet, cât și ca prozator.

A debutat cu volumul de versuri Labirintul de zăpadă, dezvăluindu-ne o poezie răscolitoare, impresionantă, o poezie în care viața înseamnă, în egală măsură, sacrificiu, luptă și agonie, dar și acceptare, speranță, zbor.

Publică apoi volumele de proză scurtă Crucea umbrelor și Apusul îngerilor, pentru care sursele de inspirație le-au constituit plaiurile vrâncene, respectiv viața țăranilor munteni, cu bune și rele.

Citind povestirile lui Ion Lazăr da Coza, nu ai cum să nu remarci curgerea naturală, fără obstacole, a firului narativ, un excelent simț al cuvântului viu, precum și o mare deschidere spre lirism. Spontaneitate, simplitate, originalitate și expresivitate sunt doar câteva dintre atributele care-i definesc opera.

Întorcându-se la poezie, în volumul de față, La Ghizunie, poetul Ion Lazăr da Coza nu s-a putut despărți (ori poate că nu a dorit să se despartă) total de prozatorul Ion Lazăr da Coza, continuând să „fotografieze”, printre corzile lirei, realitatea satului vrâncean, surprinzând-o, măiestrit, în ipostaze cât mai inedite și din unghiuri insolite, prelungind astfel vraja din cele două volume de povestiri. Textele, în număr de patruzeci, sunt situate la granița dintre poezie și proză și reprezintă o experiență surprinzătoare și reușită, chiar dacă poezia se distanțează considerabil de abordarea anterioară, predominant confesivă, recurgând acum la epic și descriptiv, și, uneori, la dramatic. Poetul pare a se dispensa de orice convenție prozodică, metafora și simbolul fiind ca și absente, dar excelează prin comparații și epitete inspirate, liricul cedând cu ușurință locul narațiunii și teatralului.

Pe măsură ce te adâncești în lectură, nu ai cum să nu observi o anumită influență soresciană, „vină” mărturisită de autor chiar din poezia-pilot a cărții, în care își recunoaște statutul de „epigon” al marelui Marin Sorescu, cel din ciclul La Lilieci: Privind spre Bulzești / Le-ntorc gându’:/ O să scriu și eu La Lilieci-i mei/ Aducându-vă un omagiu. (Prologească).

Și totuși, La Ghizunie se vrea (și chiar este) altceva. Ceea ce-i conferă particularitate, făcând diferența față de scrierile din La Lilieci, avem să aflăm tot din mărturisirile autorului: „Sorescu cultivă anti-prozodia, ca stare poetică prin revers, discursul intenţionat prozaic și oralitatea țărănească… dar el a scris în altă epocă, personajele lui au trăit în altă epocă. Eu aduc în poezia mea textualismul. Specificitatea mea, îmi place să cred, constă și în acest „concubinaj” pe care-l accentuez cât pot de mult (pentru unii, exasperat de mult) dintre arhaic și contemporan, dintre arhaisme și neologisme. Asta e lumea rurală de azi! Pentru mine, țăranul nu-i o piesă din vitrina nu-știu-cărui muzeu, trăiește, evoluează, arde etape… noul copleșindu-l. Apoi Sorescu e oltean, eu sunt moldovean – regiuni și regionalisme diferite, obiceiuri și eresuri diferite, abordări diferite. Mă axez foarte mult pe etnografie…”

Într-adevăr, luate separat, fiecare dintre texte poate fi văzut și ca un fragment dintr-un studiu etnografic în care apar referiri la arhitectură, port popular, ocupații, elemente de socializare și relaționare străvechi (cum ar fi claca ori șezătoarea), ca valori ale spiritualității poporului român, dar și informaţii din actualitatea imediată (discoteca, televiziunea și internetul). Astfel orice fapt de viață a devenit un spectacol, ori pur și simplu un înscris cu valoare documentară a unor întâmplări absolut autentice, poeticul fiind oarecum sacrificat în favoarea trăirii directe sau a înregistrării neutre a întâmplărilor petrecute în comunitate. Cu un ascuțit simț al observației, poetul-povestitor sancționează cu ironie, sarcasm și umor, tarele semenilor printr-un limbaj sugestiv, de multe ori inventând cuvinte sau expresii adecvate scenei descrise, psihologiei ori condiției sociale a personajelor (se aghesmuiește, handralici, gubeajă, țârcăli, hotorâsî, bizdighea, bejleagă, zărzări, matroașca, bârnăcreață, babâlca, suge-malț, hăitan, bahotârcă, bosoli, bondări, feis buc, masculinei, andronelul-alfa, laicuri, maglevuri, smurdul, zborși, nevedind, gugăl, tuităr, menelaul, blidărind, odgoneni, ghizdări, sărsăiește, zăgănos, țurcăli etc.), folosește, dar nu în exces, regionalisme (zobolină, coțopăni, zăticni, produșcă, zgâncă, râmaci, cabalaie, vânturușcă, șugui, perș, bosomioage, țârcăială, tetea, hoarnă, rugumuș, ghirtoc, giumeri, stuchi, ghersui ș.a.), cât despre neologisme, las plăcerea cititorului ca să le descopere singur, dar punctez aici că, adeseori și-n mod expresiv, autorul întârzie intenționat descrierea unor fapte, fiind pur și simplu atras de spectacolul verbal: însă asta mi-a intrat/ la suflet/ mai mult/ ca celelalte/ patru/ ghimpe și aloe/ nu altceva/ suspină precum Vezuviu-n asfințit colega/ (hopa/ ăsta a avut cinci nu doar trei neveste/ cum pazăleam eu/ – pazăleam vine de la puzzle –/ și devin pe dată invidios/ că persoana mea n-avuseră măcar atâtea/ femei darămite soții/ [mă laud cu contraperformanța sexuală/ ca bravul Cărtărescu poate-poate/ mă susține/ și pe mine cineva/ la Nobel/ na])/ și ochii/ i s-au umezit pe dată (Empatia).

Ion Lazăr da Coza creionează, printr-un melanj epico-liric seducător, aspecte umane din spațiul rural românesc, eroii săi, asupra cărora se apleacă cu o ironie duioasă, nefiind mai prejos de personajele din snoavele populare. Poetul-narator înveșnicește o multitudine de voci și roluri prin care se exprimă colectivitatea sătească, pornind de la actori, situații și scene de viață reale.

Credințele și datinile, relațiile familiale, munca zilnică sau sezonieră, dar și unele trimiteri spre fabulos, constituie cadrul în care se înscriu instantaneele, pentru că fiecare poem reprezintă o mică secvență din sarabanda comunității. Tipologia personajelor este de o mare diversitate: grave, dramatice, grotești și mai cu seamă comice, ele aparțin unei lumi de o neobișnuită mobilitate spirituală.

Autorul se dezbracă adeseori de frac și coboară între țăranii lui dragi, identificându-se cu ei, ba chiar fiind și protagonist în două rânduri, sub numele de Ion a’ Chetrei.

În sat, toată lumea cunoaște pe toată lumea și despre aproape fiecare există o istorioară prin care respectivul a rămas în memoria colectivă. Numele și poreclele acestora sunt pur și simplu savuroase, făcând, adeseori, deliciul lecturii. Exemplific doar: Nălăică Doisă, Dănvacă, Moțăilă, Odăgădău, Lalău, Malahuca, Penistița, Clepcea, Plavel și Troader, Nitoașcă, Govârjeu, Ziziric, Mafoame etc.

Prin tot ceea ce a scris, Ion Lazăr da Coza rămâne un nume însemnat în peisagistica literaturii vrâncene, cu o operă care  relevă o certă valoare artistică și care, mai mult ca sigur, va trece cu brio testul Timpului.

                                                                                                             Vasilisia LAZĂR

[Corina Militaru]

La Ghizunie, într-adevăr un paradis unde poposești, privești și asculți cu deosebită plăcere. Frumos ai prins în cuvinte, Lisia, sufletul unui autor prețuit.

Cu drag,

[Vasilisia Lazăr]

Iris, mulțumesc de trecere și selecție! Știu că-ți vor lipsi viziteler „La Ghizunie”. :)

Cu drag,

iris marinov a spus :

Cu un ascuțit simț al observației, poetul-povestitor sancționează cu ironie, sarcasm și umor, tarele semenilor printr-un limbaj sugestiv, de multe ori inventând cuvinte sau expresii adecvate scenei descrise, psihologiei ori condiției sociale a personajelor. Uneori, întârzie intenționat în descrierea unor pasaje sau a unor fapte, fiind pur și simplu atras de spectacolul verbal.

Un spectacol, nu doar verbal!

[Mihaela Roxana Boboc]

Excelent ai surprins, Lisia dragă, aspectele cele mai importante din scrierile lui Ion Lazăr, un cuvânt înainte frumos și cuprinzător!

Autorul se dezbracă adeseori de frac și coboară între țăranii lui dragi, identificându-se cu ei, ba chiar fiind și protagonist în două rânduri, sub numele de Ion a’ Chetrei.

[Vasilisia Lazăr]

Corina, știu că ai poposit întotdeauna cu drag „La Ghizunie”. Mulțumesc!

Corina Militaru a spus :

La Ghizunie, într-adevăr un paradis unde poposești, privești și asculți cu deosebită plăcere. Frumos ai prins în cuvinte, Lisia, sufletul unui autor prețuit.

Cu drag,

[Vasilisia Lazăr]

Încântată mereu de vizitele tale, Miha! Prețuire,

Mihaela Roxana Boboc a spus :

Excelent ai surprins, Lisia dragă, aspectele cele mai importante din scrierile lui Ion Lazăr, un cuvânt înainte frumos și cuprinzător!

Autorul se dezbracă adeseori de frac și coboară între țăranii lui dragi, identificându-se cu ei, ba chiar fiind și protagonist în două rânduri, sub numele de Ion a’ Chetrei.