Plimbare pe un ţărm de nemurire

 

          Şi m-am îndreptat către mine şi mi-am zis: „Şi tu cine eşti?” Şi am răspuns: „Eu sunt om. Şi iată trupul şi sufletul îmi sunt la îndemână, unul exterior şi altul interior.” (Augustin - Confesiuni)

          Între munţii cu toamnele-n păr, suflete rebele, în zvelteţea lor, au bucurat condeiul unui talentat scriitor îndrăgostit de metamorfoze. Un fin observator al creaţiei, a pastelat-o cu trăirile sale şi a oferit-o marelui public spre desfătare. Ofertante izvoare au îmbrăcat munţii în contraste. Între viaţă şi moarte, sunt infinite cărări care înnobilează sau rătăcesc drumeţul. Vastă plaja cu zâmbete şi lacrimi, dar soarele respiră, zilnic, cu iubire.

          Fascinată de firescul eliberator de stări, aduc în faţa dumneavoastră provocarea unui argument. Aceea de a mă însoţi în studiul unei frânturi de sincerităţi, dăruită cu multă bucurie de scriitorul Ion Lazăr da Coza.

          Rătăcesc prin cuvântul maestrului şi îmi regăsesc viaţa odihnită de Dumnezeu în mâinile neacceptărilor, căutărilor, înţelesurilor şi a împărtăşirii cu cei dragi.  Descopăr o viaţă statică, dar tumultoasă, neodihnită din cauza multor încercări care s-au rostogolit asemeni mărilor peste ţărmuri pietrificate în lacrimă şi, în timp, în acceptări. L-am găsit pe Ion Lazăr da Coza bătând la uşi invizibile, în spatele cărora un conţinut ermetic îşi arăta doar colţii, nu şi privirea. Un labirint fără vindecare, parcă, îi sufoca cernerea. Versurile lui se ţineau de mână într-un necunoscut incontrolabil. Dar simţeam în spatele lor voinţa. Ştiam că nu este omul care se lasă învins, că inima bate cu iubire, atâta iubire, încât are forţă să vindece şi munţii care îi înmuiau privirea. Am luat-o la pas în urma lui, să-i conştientizez adâncimea visurilor şi un tobogan m-a aruncat într-o provocare a sferelor care îi alunecau nemersul. Venea obosit din alte lumi şi, acum, trebuia să se odihnească, să cugete şi să iubească omenirea cu acumulările clipei. Uf, e greu să ajungi la adevăr, când provocările umplu chipul cu firidele dinaintea următorului pas. Hai, maestre, cutia Pandorei păstrează doar zâmbete sau sunt trăirile vrăjitoarei de carton? Arată-mi faţa când înfigi săgeata în ochiul căzut în tine!

          „Braţele mele nu se iubesc/ au aceeaşi polaritate şi-atunci/ cum să mă îmbrăţişez?/ Braţele mele nu arată nordul şi sudul ori/ zenitul şi iadul.../ Braţele mele-s/ emisferă a Universului fractal/ omega spre acel alfa nedefinit./ Sunt marginea de jos a alfabetului./ În spatele lor/ este o antilume/ clădită din antimaterie, din antisperanţă.../ Braţele mele nu se iubesc,/ sau poate că,/ tu fiind totul,/ te ţin deja îmbrăţişată.” (Braţele mele)

          Acum te-am găsit sub haina ta, obosită de vreme lungă, strălucind de înţelepciune şi iubire. Rostirea este forţa unui simplu joc din „odaia mică”, în care „o moară de apă... macină sâmburii timpului.” Ce multe sunt căile pe care gândul, mintea, sufletul umblă încorsetate într-un „acum” continuu, aşezat între două puncte. Şi, între ele, o multitudine de stări modelează lutul care tremură la impuls placebo.

          Creaţie a unei provocări, dejoacă planuri prestabilite, ale unui eu sonor, şi se aruncă prin condei în labirintul trăirilor celorlalţi, cărora le place să rezoneze cu acesta. Forma gând îmbracă  haine specifice unei veşnicii, limitate de urcuşuri şi coborâşuri, simboluri pentru o perspectivă în evoluţie: „Mă doare unghia”, „mă doare degetul”, dar „nu Doamne/ viaţa nu mă doare absolut deloc” aşază scriitorul pe scaunul contrariilor cerute în spirit. (Placebo)

          Lirica maestrului dezvăluie complexitatea abisului său printr-o viziune unică. Monologul şi descrierea sunt nestemate, daruri cizelate de un studiu plin de trăire.

          Poetul este baricadat în delimitări. Saltul, în dragul de înalt, îl deprimă din cauza unor „fuscei metafizici utopici” lipsă. Existenţa lor i-ar elibera văzutul de traume. Dar asta ar fi doar la nivelul visului. Aşa că a doua ieşire din nimic ar fi aruncarea în sine. Dar ar găsi, şi în acest caz, un „hău prea mare” şi, din acel moment, ar urma trezirea.

          Lucrările Domnului sunt codificate, înţelegerea lor oboseşte trupul şi mintea. Totul ar rămâne la forma unui simplu „blestem” dacă înţelegerea nu ar fi totală. Ion Lazăr da Coza se simte, asemeni lui Sisif, un pierzător al vieţii. Îl epuizează asemănarea aceasta, aşa că încearcă să atingă culmea, ca un Dumnezeu. Nici forma nou accesată nu îl mulţumeşte în totalitate. Nici Luceafărul nu a fost împlinit fără cunoaşterea pământeană.

          Când spaţiul a părut neprimitor, poetul a accesat timpul, care i-a propus să îl însoţească în goana lui: „Putem să mai schimbăm/ O vorbă!” Şi, aici, intervine „paradoxul”: „Nu, mulţumesc./ Sunt sedentar.” (Dialog). Deplasarea putea fi, totuşi, făcută, dacă ar fi semnat un pact cu viaţa. Ea să îl poarte, ca să-şi înţeleagă minusurile, târându-i „picioarele prin ţărână şi spini.” (Dii, viaţă, diii)

          Imposibilitatea deplasării a creat un zbucium etern, înţepenit în concepte metaforice: „Nu m-am vindecat de/ sedentarism./ Sunt ca un cui ruginit/ care mai ţine o scândură/ în gardul dărăpănat.” Dar, imediat, înţelepciunea autorului a găsit o paletă de echilibrare a neacceptării – prezenţa unui alt element, pe celălalt taler al balanţei,  desăvârşea starea: „Hei, salut vecine!...//  Mda... nu-mi răspunde/ el apără/ eu apăr/ unul să nu intre/ altul să nu iasă/ prostia în/din om.” (Irişi)

          Imponderabilitatea înfrunzeşte în simboluri, metafore, tuşe. Starea de conflict, între luciditatea conştiinţei şi spaimele necunoscutului, face horă în poeziile lui Ion Lazăr da Coza. Atâtea încercări ca să îşi înţeleagă menirea pe pământ! Exteriorul era neprimitor, dar, în acelaşi timp, provocator, părea artificial, zgâria esenţa, dar se voia cercetat. Şi de aici, artificii spre cer: „De ce eu? De ce o viaţă? De ce întrupare, dacă atunci când întorceai capul perfecţiunea striga imperfecţiunea lutului tău? De ce moartea? Ce era ea? Încotro mă îndreptam?

          Şi mama, cea care l-a spălat în Iordan, îl ruga: „să nu mori/ să nu mori”, înnodându-i-se lacrimile în barbă. Şi el n-a murit, pentru că a vrut ea ca să se arunce prima în nemurire şi să-i mai lase lui un dulce „acum” pământean.

          După scalda în râul Styx, nemurirea trage storurile şi îşi dă alte conotaţii pentru cei care se iluzionează, „căci nimănui nu-i este îngăduită nemurirea”.

          Şi, uite-aşa, moartea îşi întinde aripile de liliac peste sufletul în răvăşire. Dar, înainte de toate, să mai încerce un pasaj al labirintului! Poate, poate, ieşirea va fi prietenoasă. Dar nu, clipa „acum” se  adânceşte în vechime şi-i cere socoteală pentru orgoliile care i-au desfăcut fiecare nasture al trupului! Când se închide uşa, pe fereastră apar doi ochi blânzi ai toamnei. Ei i-a ridicat, iar, zâmbetul peste ceruri: „M-a salvat de virtual Doamna Crizantemelor târzii.../ Acum?... Acum învălmăşesc vorbe/ şi spun că-s poet./ Cu asta te-nşel, viaţă./ Ajunge!/ Semnează această coală ministerială./ O completăm noi, după.” (Interogatoriu)

          Iubirea este, fie intens prezentată, fie sugerată. Este infinită, temătoare, poate obsesivă în interior, dar mentalul pune bariere în momentul destinderii în sentiment. Persoana iubită este încrustată în inima autorului. Este lutul din care poetul îşi construieşte piramida, este oglinda în care îşi elaborează imperfecţiunile, este vioara la care îşi cântă visurile, ochiul care îi aduce lumea acasă, pasul care îi plimbă plăcerile, este desăvârşirea: „Tăcerea ta,/ iubito,/ m-a făcut gondolierul/ stăpân peste/ lagunele toamnei” (Secvenţă)

          Iubirea, în versurile maestrului, este un strigăt care-şi împleteşte, în firesc, bucurie şi tristeţe, un labirint al trupului în care mintea explodează de sinceritate. Firescul contrariilor înclină balanţa spre perfecţiunea legilor firii pe care acesta nu o simte suficient de rotundă. Construcţia lutului nu lasă visul să meargă până la capăt. Conştient că niciodată nu va atinge bucuria totală, acoperă neşansa vieţii cu vălul iubirii perfecte, ţesut, în mentalul propriu, cu mult angajament: „Mă sfarmă în imagini/ cântul tău/ Şi parcă mă străbat/ Vreo şapte alizee/ Sau ciuturi de fântâni că sunt,/ Dintr-un ţipăt, crâmpeie.// Şi tragic seara cade/ Peste trupul meu/ Pe când durerosul cânt/ Pe care ea îl ştie/ M-afundă în tăcere/ Sau poate-n agonie,// Sau poate că mă-ndeamnă/ Troiene, arbori goi/ Să-i mut la mine-n casă/ Ori pe al cerului cuminte crug/ Căci sunt şi osânditul/ Dar sunt şi propriu-mi rug” (Repetiţie)

          Natura constituie alt punct de atracţie al poetului. Este şi ea un edificiu al necunoscutului în care se afundă zilnic, în care „boncănitul stingher de cerb/ s-ar auzi”. Pădurea de arini, purtătoarea foşnetului interior, crescută pe dealul din spatele casei, deschide o lume a simbolurilor. Este un adio spus lumii pământeşti: „...frunza cerată şi amară/ din care mănâncă lăcrimând/ ciute/ să-şi facă laptele/ pelin/ când trebuie să înţarce puii” prefigurează finalul creaţiei şi, odată cu el, finalul pasului de mâine: „nu mă aşteptaţi, nu ştiţi dacă o să ajung/ nu ştiu dacă o să ajungă/ multe-s cărările...” (Doinită)

          Cunoaşterea este în lume şi lumea este cunoaştere. Înlănţuire de elemente legate energetic de Creator. Universul liric al poetului Ion Lazăr da Coza este ofertant. Muzicalitatea trăirilor interioare captează cititorul, eul dezvoltă, prin procedee artistice, o lume nedisimulată, conţinând cuvinte cheie, câmpuri lexicale şi metafore fără egal. Iubirea, natura, spaţiul, timpul sunt teme care se dezlănţuie în tot volumul, un volum dens, cu informaţie multiplă care evidenţiază un univers personal scris cu creta pe un peron al unui timp simbol.

          Viaţa labirintică a maestrului a revenit, obsesiv, în toate creaţiile sale, revărsând în cititor fascinaţia, explozia culorilor interioare, o pendulare între creat şi increat. De aceea, şi postum, vocea labirintică se aude cu mai multă forţă. Găsit în „Labirintul de zăpadă” (primul volum de versuri antum), maestrul lumilor perfecte şi-a adâncit condeiul în albul eliberator al popasului său. Constelaţii de plăcere s-au topit în forţa momentului, oferind incantaţiile sale tuturor timpurilor. „Ieşirea din labirint”, volumul prezentat în această prefaţă, este o invitaţie la descifrarea învolburărilor unui suflet, la plasarea cititorului într-o filozofie de viaţă, răspândită în fiecare. Este primul volum de versuri, care apare post-mortem, al unui înţelept, poposit pentru o clipă între oameni. Şi, pentru că timpul n-a mai avut răbdare, volumul apare după revenirea acestuia în spirit, îngrijit de lumina vieţii sale, Vasilisia Lazăr da Coza. Vă invit să vă eliberaţi de cotidian, să descuiaţi spaţiul interior al maestrului Ion Lazăr da Coza şi să-i înţelegeţi frământările reflectate în oglinda sufletului dumneavoastră.                                                                                                 

                                                                                                         

                                                                                                             Carmen Popescu

AICIam atașat un film cu prezentarea cărții, în lectura scriitoarei Carmen Popescu, despre care știm că e și un talentat om de radio. Nu-l ratați!

Vizualizări: 150

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Minunată recenzie pentu un om la fel de minunat, "Ieşirea din labirint" este nu doar o carte de excepţie ci şi o declaraţie de dragoste dincolo de moarte, felicitări, Lisia!

Mă-nclin!

Mulțumesc, Mihaela! Așa este. Iar prefața scrisă de Carmen e într-adevăr minunată. Am atașat și un videoclip în care acest cuvânt-înainte la cartea lui Ion prinde viață și în alt mod, un mod inedit, ceva ce doar Carmen Popescu putea să ne ofere.

Emoționantă și prețioasă prefață. La fel și videoclipul.

Respect și prețuire infinită, drag Ion Lazăr da Coza! 

Prețuire, minunată Carmen Popescu!

Prețuire, minunată Lisia!

Prezentarea cărții la înălțimea ei!

Aprecieri deosebite!

Sofi

Mi-aţi răscolit o durere și un dor, pentru un Om de Litere cum rar i-a fost dat literei să aibă... Inegalabil ca prieten, ca soţ, ca mentor, ca prozator! Felicitări Vasilisia scumpă pentru sinuasa muncă de a aduna firul Ariadnei și a ni-l dărui! Felicitări celor ce au contribuit la învăluirea ghemului cu valori ce îl îmbracă la "Ieșirea din Labirint" pe maestrul Ion Lazăr da Coza! 

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: Lazăr Vasilisia 

(CEC Bank)

*

DONATORI,

începând cu septembrie 2021:

  1. Mihaela Popa
  2. Sofia Sincă
  3. Valeria Merca
  4. Ana C. Ronescu
  5. Tudor Cicu

Activitatea Recentă

Lui Pop Dorina i-a plăcut videoclipul lui Ada Nemescu
cu 2 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog liniște a utilizatorului gina zaharia
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog liniște a lui gina zaharia
cu 3 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cântec de toamnă a utilizatorului Grig Salvan
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Cântec de toamnă a lui Grig Salvan
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Gheorghe îi place postarea pe blog liniște a lui gina zaharia
cu 12 ore în urmă
Gheorghe a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Îndemn la Unire a utilizatorului Gheorghe
cu 16 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ironia verdelui cărunt a utilizatorului Ada Nemescu
cu 17 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ironia verdelui cărunt a utilizatorului Ada Nemescu
cu 17 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ironia verdelui cărunt a utilizatorului Ada Nemescu
cu 21 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Inimi în noaptea adâncă a utilizatorului Grig Salvan
cu 21 ore în urmă
Grig Salvan a contribuit cu răspunsuri la discuţia In the Death Car a utilizatorului Grig Salvan
cu 21 ore în urmă
Ada Nemescu a contribuit cu răspunsuri la discuţia In the Death Car a utilizatorului Grig Salvan
cu 22 ore în urmă
Lui Ada Nemescu i-a plăcut discuţia In the Death Car a lui Grig Salvan
cu 22 ore în urmă
Pop Dorina a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ironia verdelui cărunt a utilizatorului Ada Nemescu
ieri
Utilizatorului Pop Dorina îi place postarea pe blog Ironia verdelui cărunt a lui Ada Nemescu
ieri
Darie Giurgiu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog infinit a utilizatorului Darie Giurgiu
ieri
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog infinit a utilizatorului Darie Giurgiu
ieri
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Îndemn la Unire a utilizatorului Gheorghe
ieri
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Într-un sat a utilizatorului gabriel cristea
ieri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

Labirinturi  2018 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2021   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor