Patriotismul...
Poveste grea, domnule! Câte nereguli în numele lui! Aci trebuie să ai stofă sau şorici, mă rog, trebuie să ţii la tăvăleală. Căci toţi se bat cu pumnu-n piept că pentru ţară sunt în stare să vândă şi tată şi mamă, iar când ajung la ciolan, ciocu’ mic. Procedează asemenea celor de dinaintea lor, doar e reţetă patentată, nu!? Se căpătuiesc şi ei şi au grijă şi de-ai lor până la al nouălea neam, dar şi de cei care i-au sponsorizat în campania electorală (sic!). De, pleacă ăl sătul şi vine ăl flămând cu tot neamu’ lui de flămânzi.
Bine a zis cine a zis: „Schimbarea domnilor, bucuria nebunilor”. Pleacă îmbuibatul şi vine hămesitul ca să se umfle şi el, doar e democraţie, nu!? Câte nu se fac în numele democraţiei ăsteia!? Patriotism şi democraţie. Să fie. Şi este. Dacă şi la închisoare dictează tot democraţia, ce mai este de comentat!? Bine a zis cine a zis că „Dragostea trece prin stomac”. Cu cât e foamea mai mare, cu atât e patriotismul mai fierbinte şi ăsta nu trebuie să fie lucru de mirare. Aşa a fost de când lumea şi pământu’. Ceea mă intrigă pe mine ca simplu muritor, alegător, mă rog, sunt politrucii noştri de doi lei, care se bat cu cărămida-n piept că fac şi dreg, iar atunci când ajung în fruntea bucatelor tac ca mortu-n păpuşoi de parcă ar fi vorbiţi, frate. O dau, cum s-ar zice, la-ntors. Descoperă, vezi Doamne, moştenirea grea şi tot dau înainte cu moştenirea asta, care cum vine la putere. Măi, măi, măi... Dar oare până când, Doamne iartă-mă!? Cât o să mai înghită românaşul nost’ găluşca asta!? Înghite o generaţie, haide, două, da’ pân’ la urmă se trezeşte, frăţioare, că aşa nu se mai poate. Dând mereu cu oiştea-n gard, se dumireşte în cele din urmă că fie de stânga sau de dreapta, toţi « catindaţii » ăştia sunt o apă şi-un pământ. Dar asta e altă căciulă. Important este că ţugulanul va taxa într-un final impostura, prostia, grosolănia, lipsa de bun-simţ. Că ajunge din lac în puţ, asta nu mai este însă de competenţa lui. A făcut ceea ce credea de cuviinţă ca să îndrepte lucrurile, dar se pare că prostia este omenească şi până la urmă şi românul e tot om, că doar n-o fi brontozaur.
Vai, vai, vai, de trei ori vai, ţărişoară bogată, sărăcită până-n măduva oaselor de lacomii fără scrupule, ce se rânduiesc la putere pozând în mari patrioţi.
Dar hai să judecăm, totuşi, şi prin prisma aleşilor. Cine şi-ar pune viaţa în slujba comunităţii dacă n-ar fi prin structura lui generos, iubitor de popor şi de ţară? Să fim înţeleşi. Numai un asemenea om îşi poate periclita sănătatea, liniştea, punându-se în slujba semenului, a cetăţeanului. Aşa că terminaţi cu cârtelile. De pe margine e uşor al dracului! Treceţi voi la cârmă şi-apoi să vă văd cum v-aţi descurca! Nu vă veţi mai întreba ce este patriotismul, fiindcă veţi simţi pe spinarea voastră. La propriu. Cum adică nu-nţelegeţi!? Să recurgem la un exerciţiu simplu de gândire. Să presupunem că aţi fost ales şi aţi promis marea cu sarea în campania electorală şi, odată ales, trebuie să vă duceţi la îndeplinire măcar o parte din promisiuni. Ei, şi de-acum începe greul. De ce? Pentru că fiind la început de carieră nu aveţi nici relaţii, nici cunoştinţe, şi atunci recurgeţi la cumpărarea din banul public, se-nţelege, a ministrului X sau Y şi gata, v-aţi şi mânjit. Daţi şpagă pentru a cumpăra influenţa, tăcerea şi odată intrat în acest cerc vicios, nici că mai există cale de ieşire. Doar sunteţi patriot.
Aşadar, volens-nolens începe presiunea pe cetăţean cu impozite care de care mai aberante pentru a satisface, în fapt, pretenţiile cetăţeanului. Abia acum începe deci lupta adevărată, începe greul, deoarece alegătorul aşteaptă de la alesul său să-şi îndeplinească obiectivele din campanie, dar nu-şi pune problema din ce bani. Şi iată-ne ajunşi la fondul problemei, pentru că oricum am suci-o şi învârti-o, în cele din urmă este vorba tot de bani. Bani, bani bani...
Şi patriotul nostru, patriotul adevărat, face rost de bani. Taie în carne vie pensii, salarii, impozitează dividende, chirii, impozitează până şi bacşişul chelnerilor, frizerilor, de am ajuns de tot râsul. Doar trebuie bani la buget, bani, bani, cât mai mulţi bani...
Greu e să fii patriot!...

Vizualizări: 26

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Monica Pester şi-a partajat postarea de blog pe Facebook
cu 6 minute în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sub clipocitul vâslei solitare a utilizatorului gabriel cristea
cu 30 minute în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog Sub clipocitul vâslei solitare a lui gabriel cristea
cu 33 minute în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog Când . . . a lui Monica Pester
cu 45 minute în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când . . . a utilizatorului Monica Pester
cu 45 minute în urmă
Postare de log efectuată de Monica Pester
cu 1 oră în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Egoism (Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog Egoism (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 1 oră în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Actul Sacru a utilizatorului Maria Mitea
cu 1 oră în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Actul Sacru a utilizatorului Maria Mitea
cu 4 ore în urmă
Postare de log efectuată de Vasilisia Lazăr
cu 5 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Actul Sacru a utilizatorului Maria Mitea
cu 5 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nopți se sparg de întuneric a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 6 ore în urmă
Denisa Curea-Popa şi-a partajat postarea de blog pe Facebook
cu 8 ore în urmă
Denisa Curea-Popa şi-a partajat postarea de blog pe Facebook
cu 8 ore în urmă
Denisa Curea-Popa şi-a partajat postarea de blog pe Facebook
cu 8 ore în urmă
Maria Mitea a contribuit cu răspunsuri la discuţia Trei păpuși, cinci becuri și 2 pachete de țigări a utilizatorului Maria Mitea
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Rondel pentru Momo a lui carmen popescu
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Hoţul de lumină a lui Nikol MerBreM
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Rondelul poeziei a lui Valeria Merca
cu 9 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor