Carmen Popescu, născută în comuna Tătuleşti, judeţul Olt, a deprins din copilărie pasiunea pentru literatură de la părinţii săi, dascăli. Este absolventă a Facultăţii de Învăţământ Tehnic şi Pedagogic Suceava.

Apariţii editoriale:

  1. Fruct oprit (Frutto proibito), volum bilingv româno-italian, traducător Tino Pagno, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, Brăila, 2013;
  2. Privire cu buzunarele goale (volum bilingv româno-albanez), traducător Baki Ymeri, Amanda Edit Verlag, București, 2014;
  3. Din chivotul iubirii, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, Brăila, 2014;
  4. În zborul vulturului, Editura PIM, Iași, 2015;
  5. Nesomnul deodată, Vis cubist (vol I), Editura PIM, Iași, 2015;
  6. Nesomnul deodată, Vis geometric (vol II), Editura PIM, Iași, 2015;
  7. În brațele luminii, Amanda Edit Verlag, București, 2o15;
  8. Firida unei dezmierdări, roman, Editura Minela, București, 2016;
  9. Jonglerii cu vorbe dulci, volum de copii, Editura Minela, 2016;
  10. Viață fără titlu, Editura Minela, 2016;
  11. Virtuți pe ghețuri impudice, Editura Minela, București, 2017;
  12. Locuitori ai aceleiași nopți, Editura Amanda Edit, București, 2018;
  13. Nu lăsa viața să stea între noi, Editura Minela, București, 2018;
  14. În brațele ochilor tăi, Editura Minela, București, 2018;
  15. Nuanțe, Editura Minela, București, 2018;
  16. Sculptură în lacrimă, Editura Minela, 2018;
  17. Strălucirea cuvintelor (Carmen Popescu - Hazir Mehmeti), Amanda Edit, București, 2019
  18. Între Tine și mine, el..., Editura Minela,2020.

Am avut bucuria să o cunosc personal pe scriitoarea Carmen Popescu. Colaborarea cu ea a fost specială. Încă de la prima întâlnire am fost captivată de profunzimea vorbelor ei. Dotată cu inteligență nativă și talent, Carmen Popescu este un om cald, cu vorbă blajină, cu privire pătrunzătoare, calități evidente prin care mi-a câştigat admiraţia şi respectul. În ciuda intemperiilor vieţii, ea a găsit puterea să meargă mai departe, meditând, refugiindu-se în poezie, în arta cuvântului pe care o stăpâneşte cu măiestrie. În loc de prefaţă, am decis să purcedem la un dialog cu omul şi scriitorul Carmen Popescu.
Claudia Minela: Ai moştenit de la părinţii tăi pasiunea pentru literatură. Ai fi putut să optezi pentru o altă meserie decât cea de profesor de limba şi literatura română. Cred că ţi s-ar fi potrivit la fel de bine şi profesia de psiholog, jurnalist sau pictor. De ce ai simţit nevoia să profesezi în domeniul învăţământului?

Carmen Popescu: Așa se pare. Cred că sufletul meu a știut în ce familie să se întrupeze. Pământean, nu am avut nici cea mai vagă idee că tot ce am construit în ani a fost pentru a trezi cuvântul frumos care trebuia să erupă ca lava unui vulcan. Trăirile intense au ajutat cuvântul ca să capete sens. M-am născut în familie de dascăli. Aveam 4-5 ani și petreceam ore bune în biblioteca școlii unde era director bunicul din partea mamei. Am răsfoit toate cărțile pentru vârsta aceea. La gimnaziu, l-am avut pe tata profesor de limba română. Atunci am înțeles că trebuie să citesc mult, ca să pot respecta cerințele dascălului de specialitate. Altfel, eram aspru admonestată acasă. Și eu am fost unul dintre liceenii care citeau sub pătură romane, în loc să doarmă sau să rezolve probleme din zona de real. Tata visa să devin inginer. Dar mie îmi plăceau copiii și voiam să le ofer din cunoașterea pe care am acumulat-o de-a lungul timpului. Cred că am fost sortită să păstrez la cote maxime copilul interior.
CM: Cum a fost prima ta oră la catedră? De-a lungul carierei ai avut parte de momente plăcute şi mai puţin plăcute. Care este cel mai impresionant moment din perioada în care ai profesat?

CP: Ţinusem în repetate rânduri locul părinților mei la catedră. Eram obișnuită cu predatul. Dar atunci când am intrat pentru prima dată, în calitate de profesor, s-a trezit în mine responsabilitatea formatorului de viziune. Este o plăcere să fii dascăl, să uiți de tine și să fii una cu elevii pe care îi îndrumi, să intre directorul care vrea să comunice informații iar tu să nu-l auzi în marea de liniște, pentru că, în lumea personajelor despre care predai, nu mai este loc pentru nimeni. Să iubești. Asta este ceea ce trebuie să faci ca dascăl. Să iubești materia pe care urmează să o predai. Să simți cum crește din tine un copac robust, frumos înfrunzit, cu rădăcinile bine înfipte în mintea și inima ta. Să iubești copiii. Să te simți o mamă responsabilă care trebuie să ridice o temelie fără fisură a perspectivei mai multor generații. Să mulțumești înaintașilor pentru harul și darul oferit. Și, pe cât posibil, să nu dezamăgești. Copilul simte sinceritatea cu care este îndrumat și se deschide ca o floare. Este minunat! Da, minunat să regăsești elevi, peste ani, care să te îmbrățișeze cu aceeași căldură ca atunci când îți ajungeau până sub braț și să-ți confirme că, pentru ei, vei exista infinit. Momente plăcute și neplăcute se întâlnesc în toate domeniile. Acolo unde nu lucrezi numai tu cu tine și ești vizibil pentru mase de oameni, dezacordurile sunt la tot pasul. Important este să le eviți.
Viața școlii este desăvârșită când stai foarte mult între elevi și ești de-al lor. Restul ar trebui să conteze foarte puțin pentru un dascăl care se privește ca misionar, nu ca slujbaș la stat. De acolo apar influorescenţe nu tocmai plăcute. Cele mai impresionante momente le-am trăit în școala unde am fost repartizată. Am găsit un mănunchi de fluturi abia ieșiți din cocon, cu un suflet desăvârșit. Condițiile de sărăcie în care trăiau, uneori erau inumane. Iarna o treceau în opinci încălțate pe piciorul gol sau peste șosete de lână lucrate de mamele lor. Ca să aibă un trai îmbunătățit, familiile acceptau să își schimbe religia. Cu toate neajunsurile, ochii le sticleau de bucurie și mă invitau să le stau alături la masa de duminică. Erau interesaţi de studiu ca să plece din zonele acelea fără perspectivă.
CM: Am avut onoarea să-l cunosc şi pe soţul tău. Dumnealui este profesor de matematică. Cum se împacă ştiinţele exacte cu arta cuvântului?
CP: Pe soțul meu l-am cunoscut când m-am întors în județ. Făceam amândoi naveta la o școală greu accesibilă, dacă nu aveai mașină personală. Gândeam să îmi găsesc perechea tot în domeniu. Am văzut de la părinții mei că familia este mult mai relaxată când ambii membri lucrează în același domeniu. Am gândit că va fi benefică asortarea domeniilor și pentru copilul pe care îl doream amândoi. Soțul meu este un îndrăgostit de limba și literatura română. În tinerețe purtam discuții lungi despre literatura citită, ascultam muzică clasică și foarte mult rock. Profesoara de limba română a avut pentru el un rol important în insuflarea dragostei pentru citit.
CM: Eşti cadru didactic, dar şi părinte, deşi fiul tău este acum bărbat. Cum i-ai stârnit interesul pentru lectură? Ce sfaturi le-ai da părinţilor pentru ca şcoala să nu mai fie o corvoadă, aşa cum este considerată astăzi de majoritatea elevilor?
CP: Am fost un îndrumător obositor pentru fiul meu. Cred că l-am torturat cu studiul de când era foarte mic. A intrat în clasa I cu toată materia știută. Citea și socotea cu ușurință, de aceea a fost greu de strunit. Sigur nu am fost o îndrumătoare bună pentru el. Eram perfecționistă și simțeam că nu dorea asta. I-a prins bine în timp. De citit? Crezi că i-a lipsit vreo carte care se vindea în librărie? Pentru toate vârstele, a avut tot ce și-a dorit. Literatura SF era preferata lui. Chiar își scria, pentru gazeta școlii, viziunile. Mai târziu, a cules informația pe care și-a dorit-o de pe calculator. Citește. Încontinuu citește. Pentru că timpul este scurt și nu trebuie omorât cu banalități.
CM: Cochetezi cu pictura, cu muzica, cu proza, dar cel mai mult te regăseşti în poezie. Simţi că ea vine spre tine sau tu o cauţi în viaţa de zi cu zi? Să ne jucăm puţin cu imaginaţia. Personificând poezia, cum ar arăta ea în viziunea ta?
CP: Să începem cu poezia. Nu am gândit că voi scrie vreodată. Poezia mi se părea un teren dificil de abordat. Ea era cea pe care tata mă forţa ca să o știu pe de rost, ca apoi, să o disec în mintea mea. Poezia pe care o studiam trebuia memorată, simțită prin toţi porii și apoi recitată. La atât se reducea ea pentru mine. Scrierea primei poezii a fost făcută acum cinci ani, în urma unui cumul de evenimente triste, derulate în viața mea. Familia nu m-a luat în serios la început. A fost o joacă pentru ei. Pentru mine devenise cheia care deschidea ușa unui univers în care trebuia să pășesc, ca să-mi pot continua viața. Pensionată pe caz de boală de ani mulți, cu o mamă bolnavă în îngrijire, cu trei tineri care își împleteau adolescența în același spațiu de locuit și cu soțul meu dedicat școlii și evoluției personale, era foarte complicat de dezertat în mine. Așa, poezia m-a trimis în locuri ideatice, pline de lumină și vibrație. Deja creasem o balanță cu mine pe un taler și ei pe altul iar altă balanță, în mine, pe care trebuia să o aduc în echilibru prin scris. Nu eu am căutat poezia. Ea m-a găsit. Asta trebuia să fac. Și trebuia să o fac bine. Așa că am devenit perseverentă, autodidact și a ieșit ce puteți citi. Poezie este în fiecare dintre noi. Numai că fiecare are de înfrumusețat într-o viață, doar o parte a unei construcții . Eu, la vârsta aceasta, am fost pregătită să primesc darul divin: harul creației literare. Acesta era momentul poeziei. Pentru mine, poezia este unul dintre copiii de excepție ai universului. El este creația mea și a Tatălui. Mă simt fecioara Maria care dăltuiește fiu, fără a fi avut cunoaștere de apropiere cu altă persoană decât în spirit.
Cu timpul, am simțit că nu este suficient să construiesc castele doar din litere. Eram ca un vulcan care erupea. Dezlănțuisem nevăzutul din mine. Cuvântul era prea monoton, prea trist, prea mat. Trebuia lustruită lucrarea. Eu am făcut-o prin culoare. Nu am informație în domeniul picturii. Punctual, privind un videoclip pe YouTube. Dar metafora culorii voia să înnobileze pânza. Așa că am aruncat un ochi pe google și am încercat să preiau ce vedeam și să îmbunătățesc. Sunt pânze pe care mi-am eliberat sufletul și le-am oferit familiei și prietenilor mei apropiați. Muzica am iubit-o de când eram copil. Eram selectată să cânt în corurile școlilor unde învățam. Când eram profesoară, inițiam tot felul de momente muzicale pe care le integram în proiecte mari pentru Cântarea României, cu care am luat diverse premii. Muzica este în mine. Vocea interioară cântă, râde, plânge. Un zgomot continuu în comunicarea cu Dumnezeu. Lui i-a plăcut cum am ajuns să îmi instruiesc vocea, așa că mă cheamă tot timpul în casa Lui să îi cânt. Nimeni nu mă va putea întrerupe vreodată din cântările de mulțumire pe care le înalț spre cer.

CM: Atunci când scrii, simţi nevoia să fii singură, să ai intimitate? Tematica din poezia ta este diversificată. Timpul, meditaţia, spiritualitatea, singurătatea, relaţia cu divinitatea sunt cel mai ades abordate de tine. Care este de fapt substratul acestor mesaje?
CP: Poezia adevărată curge, fără poticniri, ticluiri, reveniri, îmbunătățiri. Când am început să scriu, aveam caiet şi creion lângă mine. Și noaptea mă trezeam și scriam. Fără ochelari era mai complicat. Dar scrijeleam strofele care a doua zi căpătau sens. Adevărata poezie se scrie repede. Ca și cum ai bea, pe nerăsuflate, un pahar cu apă. De nenumărate ori m-am considerat penița prin care Dumnezeu vrea să trimită mesaje pentru omenire. Este iubirea Lui pentru împătimitul de lectură. Scriu oriunde mă găsesc. Cu zgomot în jur, pe șervețele, pe bonuri de cumpărături… Când apare ideea, o scriu. Ea nu trebuie ratată pentru că este unică și nu se mai întoarce. Ceea ce pierzi, nu trebuia să scrii. Tematica poeziei mele este viața mea. Mult surghiun interior. De aici multe căutări, multe înţelesuri, zeci de ani deșirați, cu bucurii răzlețe.
CM: Atât în poezie, cât şi în proză primează filosofia, meditaţia. Cum ai ajuns să vezi strălucire până şi în întuneric, în singurătate, în fatalitate şi durere. De unde vine această putere de predominare a binelui?
CP: Întunericul este partea întunecată a întregului. Revin la balanţa care trebuie să stea în echilibru. Pe un taler, puțin întuneric, declin, urât, puțină vibrație joasă, opacitate, eșec, ură, pe celălalt taler lumină, realizări, energie pozitivă, frumos, iubire. Le-am încercat pe toate de-a lungul timpului. Dar căutând în profunzime, am înțeles că experiențele negative au pozitivitatea lor. Îți deschid ochiul inimii, al înțelepciunii, al cunoașterii proprii. Binele izvorăște din prea mult rău, dacă ajungi să înţelegi ce se întâmplă în jurul tău. În singurătate întâlneşti mulțimea şi în mulţime, singurătatea. În tine locuiesc mai multe lumi. Zgribulite sau nu, în funcție de evoluția personală și încadrarea ei în istoria umanității.
CM: Prin natura meseriei ai studiat opera marilor clasici. Te rog, numeşte câţiva dintre cei care te-au impresionat în mod special şi motivează-ţi alegerea!
CP: Desigur, Mihai Eminescu. Este o personalitate complexă, pe altarul căreia mi-am desăvârsit viziunile. M-am regăsit în trăirile eului liric, în modestia, dar și în amplitudinea tonalităților creatoare, în conceptul filozofic întâlnit pe un plan secundar în lirica eminesciană. Operele sunt un refugiu al hipersensibilității sale. Din simbolism l-am apreciat pe Bacovia cu însingurarea şi traumele sale, rondelurile lui Macedonski sau dezlănţuirile sentimentale ale lui Minulescu. Apoi, ermetismul lui Barbu și modernismul lui Blaga, cunoașterea luciferică și paradisiacă, cele două concepte filosofice ale liricii blagiene. Cu timpul l-am descoperit pe Marin Sorescu, pe Nichita Stănescu, pe Adrian Păunescu, Vasile Voiculescu,etc. Nu contează apartenența versului și timpul când este scris acesta, ci felul cum îl construiești, ce transmite el, cât de mare este încărcătura trăirilor expuse.
CM: Este poezia o formă de refugiu, o terapie a sufletului? Când ai început să scrii şi de ce?
CP: Desigur este terapie. În primul rând că îți ține mintea ocupată cu lucruri plăcute. În al doilea rând, eliberezi monștrii care se hrănesc cu timpul tău, cu gândul tău, cu frumusețea pe care nu o împachetezi spre a o oferi. Pentru mine a fost o dărâmare a unei închisori, în interiorul căreia nu știam cum să îmi vindec claustrophobia.
CM: Avem nevoie de literatură? Ce părere ai despre tinerii care sunt dezinteresaţi de cultură?
CP: Desigur. Este viața unei națiuni, este orizontul ei, este progres. Literatura îți mângâie traumele, îți ghidează pașii, îți arată direcția. Este oglinda în care îți vezi corespondentul.
CM: Cum ţi se pare sistemul educaţional actual? Ce ai schimba ca elevii să fie atraşi de şcoală?
CP: Răspund la fel ca toți ceilalți: greoi, îngrădit, obositor, stufos, dar solid. Chiar dacă pare perimat. Noile generații de dascăli trebuie să fie conștienți de misiunea lor de luminători ai nației. Tot timpul vor fi copii pregătiți și mai puțin pregătiți pentru că nu sunt bine îndrumați spre activitățile din care pot elibera un potențial maxim. Niciodată un constructor de avioane nu va fi foarte bun dacă nu a visat să activeze în acel domeniu. Un dascăl trebuie să aibă timp pentru toți copiii, nu să îi privească preferențial. Să îi cunoască, să îi iubească, să se ofere lor până la epuizare. Așa îi va putea îndruma să aleagă domeniul în care sunt construiți să profeseze. Ei trebuie să fie educați ca să li se deschidă şi ochiul nevăzutului, nu doar cel al văzutului. Ei trebuie să fie conștienți de ceea ce li se întâmplă. În copil trebuie să plantezi sămânța și să ai grijă ca ea să crească. Materiile au subtilitățile lor, pe care unii dascăli nu le oferă elevilor decât tangențial. Ele trebuie aprofundate nu la meditație, ci în școală. Fiecare om este pe pământ ca să eleveze. Unii pot, alții nu. Fiecare are drumul lui. Judecățile nu-și au rostul.
CM: Este FB o evaluare corectă a literaturii internaute? Ce părere ai despre explozia de like-uri primite la unele texte?
CP: Nu. Este doar un început de zbor. Subiectivismul îl întâlnești pretutindeni. Cunoscătorii știu la ce porți să bată. Și, timpul alege. Răbdarea trebuie lucrată.
CM: Dacă te-ai afla acum la lansarea acestui volum de versuri, ce le-ai transmite participanţilor la eveniment, iubitori de poezie?
CP: Să deschidă cutia Pandorei și să înceapă să se cunoască prin orice formă de abordare a sinelui.
CM: La finalul acestui interviu (de vorbă cu autorul) te provoc la un joc de imaginaţie. Schimbând rolurile, ce întrebare i-ai pune poetei Carmen Popescu?
CP: De ce nu lași briza să ne șoptească până la capăt tainele mării?
CM: Te rog, răspunde!
CP: Pentru că tainele sunt multe și omul nu este pregătit să asculte până la capăt povestea și pentru că vindecarea nu s-a realizat în totalitate. Timpul/Timpurile ne apropie și ne despart. Rareori ne amestecă.
CM: Mulţumesc pentru colaborare şi felicitări! A fost o plăcere să te cunosc şi să-ţi citesc volumele. Succes în viitoarele proiecte!
,,Cum să dejoace-n poezie penelul unei lumi abjecte
O luptă a celebrității acoperită de sminteală
O libertate fără forme ce dă vacarmului spoială
O minge spartă între umbre endemic inimii defecte”

(Carmen Popescu - Nu lăsa viața să stea între noi)
Interviu luat de Claudia Minela, pentru a deveni prefața volumului meu de versuri: „Nu lăsa viața să stea între noi”.

Vizualizări: 71

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Nu eu am căutat poezia. Ea m-a găsit. Asta trebuia să fac. Și trebuia să o fac bine. Așa că am devenit perseverentă, autodidact și a ieșit ce puteți citi. Poezie este în fiecare dintre noi. Numai că fiecare are de înfrumusețat într-o viață, doar o parte a unei construcții . Eu, la vârsta aceasta, am fost pregătită să primesc darul divin: harul creației literare. Acesta era momentul poeziei. Pentru mine, poezia este unul dintre copiii de excepție ai universului. El este creația mea și a Tatălui. Mă simt fecioara Maria care dăltuiește fiu, fără a fi avut cunoaștere de apropiere cu altă persoană decât în spirit.
Cu timpul, am simțit că nu este suficient să construiesc castele doar din litere. Eram ca un vulcan care erupea. Dezlănțuisem nevăzutul din mine. Cuvântul era prea monoton, prea trist, prea mat. Trebuia lustruită lucrarea. Eu am făcut-o prin culoare. Nu am informație în domeniul picturii. Punctual, privind un videoclip pe YouTube. Dar metafora culorii voia să înnobileze pânza. Așa că am aruncat un ochi pe google și am încercat să preiau ce vedeam și să îmbunătățesc. Sunt pânze pe care mi-am eliberat sufletul și le-am oferit familiei și prietenilor mei apropiați. Muzica am iubit-o de când eram copil. Eram selectată să cânt în corurile școlilor unde învățam. Când eram profesoară, inițiam tot felul de momente muzicale pe care le integram în proiecte mari pentru Cântarea României, cu care am luat diverse premii. Muzica este în mine. Vocea interioară cântă, râde, plânge. Un zgomot continuu în comunicarea cu Dumnezeu. Lui i-a plăcut cum am ajuns să îmi instruiesc vocea, așa că mă cheamă tot timpul în casa Lui să îi cânt. Nimeni nu mă va putea întrerupe vreodată din cântările de mulțumire pe care le înalț spre cer.

Păi toate luminile au venit spre tine, Carmen. De aceea n-au mai ajuns și la mine. :))

Felicitări pentru tot ceea ce ești și mă bucur că te-am cunoscut! A uitat Claudia să menționeze că ești și om de radio, eu aș spune actriță, pentru că interpretezi dumnezeiește, iar emisiunile tale de pe Radio Vocativ ți se lipesc pur și simplu de suflet și nu mai vor să plece de acolo. Chiar am să te rog să menționezi pe pagina ta și acest lucru și să pui linkul radioului. 

Mă bucur că ești pe Însemne, mă bucur că ai acceptat să fii administrator pe acest site. Toată considerația mea!

Iată cum dintr-un interviu ne conturăm o imagine despre Omul și Poeta Carmen Popescu, o persoană dragă mie pe care am avut bucuria de a o cunoaște de curând, prin intermediul Lisiei, motiv pentru care le mulțumesc amândurora! Cu vocea-i caldă, inconfundabilă m-am întâlnit în câteva rânduri, audiind emisiunea de înaltă clasă, Simboluri de ceară transmisă de Radio Vocativ. 

Pentru că sunt și eu dascăl și de o bună bucată de vreme lucrez cu copii cu cerințe educaționale speciale, vreau să vă mărturisesc că rezonez cu tot ce ați spus și sunt profund impresionată de modul în care vorbiți despre  menirea și responsabilitatea dascălului. Despre întâlnirea cu poezia, despre chemarea lăuntrică, despre poezia ca terapie pentru suflet, despre harul cu care v-a înzestrat Dumnezeu... sunt și mai impresionată! 

Bucuroasă să vă știu printre noi! Mult spor în toate!

Prețuire!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: Lazăr Vasilisia 

(CEC Bank)

*

DONATORI,

începând cu septembrie 2021:

  1. Mihaela Popa
  2. Sofia Sincă
  3. Valeria Merca
  4. Ana C. Ronescu
  5. Tudor Cicu

Activitatea Recentă

Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Umbră în noapte a utilizatorului Grig Salvan
cu 30 minute în urmă
Postare de log efectuată de Lia Teodora Ianto
cu 30 minute în urmă
Postare de log efectuată de gabriel cristea
cu 46 minute în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Abwoon d'bashmaya* a utilizatorului gabriel cristea
cu 47 minute în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sfinți fără de sinaxar a utilizatorului Nikol MerBreM
cu 49 minute în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Abwoon d'bashmaya* a lui gabriel cristea
cu 4 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Abwoon d'bashmaya* a utilizatorului gabriel cristea
cu 4 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sfinți fără de sinaxar a utilizatorului Nikol MerBreM
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Sfinți fără de sinaxar a lui Nikol MerBreM
cu 6 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ironia verdelui cărunt a utilizatorului Ada Nemescu
cu 6 ore în urmă
Postare de log efectuată de Nikol MerBreM
cu 13 ore în urmă
Lui Reus i-a plăcut discuţia pica a lui Mihaela Popa
cu 13 ore în urmă
Postare de log efectuată de Stanescu Valentin
cu 15 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Gând mocnit a utilizatorului Adrian Erbiceanu
cu 17 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Umbră în noapte a utilizatorului Grig Salvan
cu 17 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ironia verdelui cărunt a utilizatorului Ada Nemescu
cu 17 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Într-un sat a utilizatorului gabriel cristea
cu 17 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Într-un sat a lui gabriel cristea
cu 17 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ironia verdelui cărunt a utilizatorului Ada Nemescu
cu 19 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Într-un sat a utilizatorului gabriel cristea
cu 22 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

Labirinturi  2018 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2021   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor