Cu Marin Ifrim în vizită la poetul Ion Gheorghe

               (din sertarul cu amintiri: 2010)

  

      Într-o vară poetul Marin Ifrim mi-a propus să îl însoțesc la Sărățeanca pentru a-l vizita pe poetul Ion Gheorghe. Pe drum îmi recita o poezie de-a sa în care spunea cum s-a ales poetul „vâjâind în rime şi ritmuri ca un asteroid/spintecând furtuni stingându-se într-o văgăună tungusă/... s-a născut poetul... /minunea negăsită-n tabla de materii„ („Omul ales”: din vol. Poeme, 2003). Nimic nu-i întâmplător pe lumea asta. Era în 2010! Mai exact, într-o sâmbătă, pe 10 iulie, am fost în vizită la poetul Ion Gheorghe, aflat -atunci-, la Sărăţeanca de Buzău, unde (după câte ni s-a spus) se simte bine, încărcat cu energia zonei de sub dealul Viei (dealul Monteoru) şi bariera protectoare a statuetelor găsite depozitate într-o văgăună de pământ pe dealurile Istriţei de la Pietroasele, aflate acum în depozitul casei sale. Mă aflam alături de poeţii Marin Ifrim, Lucian Mănăilescu, profesorul Stelian Grigore şi avocatul Valere Burlacu. Mai târziu ni s-a alăturat şi Gheorghe Postelnicu, cel care a dat recent tiparului efigia în aur literar, numită Opera lui Ion Gheorghe (190 pagini). Dar să revin: Platon a scris, primul, multe opere - cu eleganţă, cu fineţe şi înţelepciune – dar, astăzi, puţini sunt cei care îl şi înţeleg. Poetul de la Sărăţeanca îi recunoaşte acestuia „îndrăzneala” de a arăta lumilor viitoare „calea”, numită şi de Iisus, pentru că Dumnezeu este însuşi spiritul nostru, iar Iisus este fântâna esenţei de la care, mai apoi, au emanat toate lucrurile mari ale acestei lumi. Şi Dan Puric (îi spuneam lui Marin Ifrim, pe drum) ne atrage atenţia asupra celor care ne conduc şi stau călare pe saci de bani sau a celor care au adus în ţara mea doar „cârdurile de ciori” care, se ştie, mare prăpăd fac în semănăturile ţăranului, rămas uitat în câmp, cu braţele ridicate doar la cer. Vorba lui are, însă, ceva din „frumuseţea” evlavioasă a cronicilor. Dar când e vorba de pamflet, în Buzău doar Marin Ifrim, în tabletele sale (din „Jurnalul de Vrancea”) a preluat „peria de sârmă” cu care Arghezi îşi lucra pamfletul, izbutind să strecoare otrava îndoielii până şi în insul tabloidizat.

     Despre bariera protectoare pusă de zeul ceresc al teritoriilor dacice asupra zonelor de sub Dealul Viei şi de la Sărăţeanca, acasă la poetul Ion Gheorghe, acesta ne-a ţinut o lecţie memorabilă de istorie, demnă de a fi redată cândva. Dar imaginaţia, judecata, memoria, inteligenţa, lecţia cu care ne-a uimit, la venerabila vârstă de 75 de ani, poetul Ion Gheorghe, ne arată nouă că limba ca şi scrisul nu au fost şi nu sunt daruri naturale, ci creaţii ale omului. Notasem undeva (nici nu mai ştiu pe unde am găsit asta) cum că, în „Poessie”, Tommaso Campanela – prin 1921 – făcea următoarea afirmaţie, scriindu-i, se pare, lui Galilei: „Eu învăţ mai mult din anatomia unei furnici, sau a unui fir de iarbă”. Mi-am reamintit asta, în timp ce-l ascultam cu interes pe poetul de la Sărăţeanca. Scrisese volumul Vine iarba (1963) și mă gândeam cum făcea în acele versuri din acea carte şi legătura dintre cele trei ecuaţii ale mele: Dumnezeu – creatorul suprem, Iisus – mesagerul Lui pe pământ, şi Omul – creator şi mesager rămas să mărşăluiască, în cuvânt, mai departe. Şi am realizat că Dumnezeu a pus în mâna omului propriul său destin: cât de mare este agerimea minţii omeneşti! „Vine iarba, înspăimântă oraşele;/ nemăsurat întorcându-le din adânc.... Nu vă jucaţi niciodată cu iarba” (avertiza poetul de la Sărăţeanca). Dar, ce spun eu? Mai bine ar fi să-i dăm ascultare poetului: „Astăzi încetinind mersul prelungesc vremea ce mi s-a dat/Trag de trâmba timpului lungind spre viitor./În toate am avut măsură de simplu soldat/Rămas de pluton şi declarat dezertor.../Mi-am umblat viaţa pe jos în izbânda de duh/A vechilor înţelepţi şi-a tinerelor sofine/Plecate din Dacia, de la Toc-Chereluş,/Cum umbla mama la muncile câmpului, în fiinţă cu mine...” (Poemul: „Crucile Istriţei”, din. vol. Concluziile senectuţii). În acest poem, poetul dă glas unei dureroase dezamăgiri: „Adevărul îşi duce degetul la buzele arse şi triste”. Încercaţi să umblaţi, ca mine, prin subteranele acestei gândiri poetice, unde un „principiu înoată în jos şi alt principiu se-aruncă-n sus”, şi veţi realiza că, din al Împărăţiei de unde, odinioară, feciorul de împărat rătăcise teritoriile, în goana după acel iepure, oricine ai fi, nu te mai întorci. Din subteranele acestor dialoguri purtate în tăcerea lecturii cu poetul Ion Gheorghe, am înţeles ce fel de soartă a ursit Domnul, omului. Şi, uite aşa, se aşterne uitarea peste toți! Turnul Babel se aşterne, şi el, peste speranţele lui. Şi, uite, cum TOTUL devine o zădărnicie grandioasă, cam cât a mult vestitului turn. Poate acest cântec are menirea să ne aducă înapoi, din „Împărăţia de unde...”, ca pe feciorul acela rătăcitor: „Rudele, nepoţii, strănepoţii, tot felul de portrete mai mici/ Le-am urcat în pod, am pus lacătul la tot ce-a fost Istoria până aici./ Aşa va fi cu noi toţi, ba încă şi mai rău,/ După întâi Ianuarie Două Mii Şapte, la Carpaţi se va instala iarăşi marele hău:/ Nici conducătorii noştri de frunte, nici noi, scriitorii,/ Nu vom avea loc în paginile acelei Istorii,/ Nici chiar manualul de geografie/ Cu hărţile şi cu numele României n-au cum să mai fie./ Marii geografi germani, cartografiind munţi, râuri, aşezări,/ Le vor da numele filosofilor, cavalerilor, trubadurilor şi căpitanilor ce-au pus temei propriei ţări:/ Piscul Blair, Muntele Bush, Văgăuna Ema  Nicholson, Fluviul Solana, Râul Oli Ren –/ Comisari şi monitori, ctitori acestei opere nefaste în care vom mărşălui acelaşi refren:/ Lili Marlen, Lili Marlen, Lili Marlen!” (Ion Gheorghe, în Concluziile Senectuţii, 2010). Ne aflam sub nucul din ograda casei sale părinteşti, era vară şi noi ne aflam strânşi roată, în jurul poetului, la o masă rotundă, improvizată din lemnul unui tambur „sub orga de vânt cu cinci fluiere în care sufla zeul turmelor – Pan”, agăţată de creanga nucului. I-am spus: „V-am cunoscut ca poet socialist realist. În 1972 când am venit la redacția revistei Luceafărul mi-ați citit poeziile și doar m-ați încurajat, dar nu mi-ați publicat măcar una din ele”. Poetul şi-a descoperit fruntea, ridicându-şi şapca „de tranziţie” de pe cap, şi mi-a aruncat o privire scrutătoare. Aşa cum ai defrişa un gând ascuns, cu sabia adevărului. Marin Ifrim, Lucian Mănăilescu, Gheorghe Postelnicu, Nistor Tănăsescu şi Stelian Grigore (cei de faţă, cu care venisem în vizită) au rămas cu privirile în aer, încremeniţi. Nu se aşteptau la asemenea nerozie din partea mea. Poetul mă privea ca şi cum cineva ar fi vrut să strivească, între filele unei cărţi, o gânganie. Nu m-am lăsat intimidat. L-am privit stăruitor, drept în ochi. Tot poetul Ion Gheorghe a rupt apoi  tăcerea, destinzând atmosfera cu următoarea frază… (şi tocmai de aceea, o ţin minte): „Şi spui că erai student, pe atunci? Se vede că eraţi nişte tineri care aţi intuit corect. Pe nedrept, acum sunt cel mai hulit bărbat. Şi, să reţii: eu încă păstrez carnetul roşu, depunând mărturia căderii patriei mele. Ţărănimea, pe care am cântat-o eu, a reprezentat ogorul, îngrijit cu palmele lor, şi din care am ieşit eu. La căpătâiul ţăranului gigant mi-am înfipt inima, ca pe-o cruce. Asta e povara mea. Să nu-mi inventeze ei, altele!”

    Scriitorul şi prietenul Marin Ifrim, la vizita făcută la Sărăţeanca, îmi cerea să-mi spun părerea asupra unui „fapt”, trăit de mine, cu ocazia acestei vizite la casa poetului Ion Gheorghe. Acolo, poetul m-a condus într-o magazie răcoroasă, unde depozitase multe statuete din piatră: gresii şi calcare. Nu te lăsa să pui mâna pe obiecte. Doar să le admiri cu ochii. În curtea sa, erau şi la vedere, astfel de obiecte cu diverse forme şi înfăţişări. Nu cunosc expresia de „paste litice”, pe care experţii o atribuie acestor pietre. Eu – am spus asta cu voce tare (după vizitarea acestora în magazia din spatele casei de la Sărăţeanca) – am văzut pietrele! Gura păcătosului adevăr grăieşte! Acolo, în magazia sa, poetul le numea, simplu, statuete. Am luat câteva (din curtea sa), în mâini, şi le-am pipăit. Impresia mea a fost că astfel de statuete (şlefuite de intemperiile vremii), mai văzusem, cândva, în copilărie, lângă mormintele sau pe crucile din piatră, în cimitirul turcesc, în satul copilăriei. Semănau şi acestea de acum, cu astfel de grupări ovale, statuete şi ansambluri imagistice, depuse cândva, pe movile funerare, sau legate împreună cu unele ansambluri „naturale”, bine îmbinate. Cele ale poetului, îmi sugerau mie că unele aveau o „asamblare” mai specială, prin paste de ciment natural sau argile preparate de mâini de „olari meseriaşi”. Privite din unghiuri diferite, acestea reprezentau chiar forme stranii, mult asemănătoare şi izbitoare cu reprezentările unor figuri mitice: sirene, sfincşi, harpii, ori alegorii cu acestea etc.

    La întoarcere, făcând o aluzie la tot ce s-a întâmplat acolo, Marin Ifrim mi-a spus: „Încep să înţeleg cum nu se vede poezia, alte cuvinte vin să ia locul/altor cuvinte”.

 

                                                                        Tudor Cicu

 

Vizualizări: 20

Insignă

Se încarcă...

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Utilizatorului LUMINITA SCOTNOTIS îi place postarea pe blog Ne târâm înainte a lui Mihai Katin
cu 10 minute în urmă
Utilizatorului LUMINITA SCOTNOTIS îi place postarea pe blog De un albastru nesfârșit... (pantum) a lui Valeria Merca
cu 21 minute în urmă
Utilizatorului LUMINITA SCOTNOTIS îi place postarea pe blog Tracică a lui gabriel cristea
cu 23 minute în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog haiku (52 - 54) a utilizatorului Dinca Valerian
cu 24 minute în urmă
Sofia Sincă a contribuit cu răspunsuri la discuţia Schimbare de la o zi la alta a utilizatorului Veronica P. L.
cu 32 minute în urmă
Utilizatorului LUMINITA SCOTNOTIS îi place postarea pe blog mișcări greșite a lui Dinca Valerian
cu 36 minute în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog haiku (55 - 57) a utilizatorului Dinca Valerian
cu 43 minute în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog aș vrea a utilizatorului Dinca Valerian
cu 44 minute în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog frica a utilizatorului Darie Giurgiu
cu 50 minute în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog haiku (52 - 54) a utilizatorului Dinca Valerian
cu 59 minute în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Iluzie, labirint, gravitaţie a utilizatorului Mihai Katin
cu 1 oră în urmă
Postări de log efectuate de Dinca Valerian
cu 7 ore în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog haiku (52 - 54) a utilizatorului Dinca Valerian
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Ana Cîmpeanu îi place postarea pe blog Bacovia redivivus a lui Costel Zăgan
cu 13 ore în urmă
Ana Cîmpeanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Bacovia redivivus a utilizatorului Costel Zăgan
cu 13 ore în urmă
Ana Cîmpeanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Iluzie (de Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 13 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când nu vom mai şti a utilizatorului Mihai Katin
cu 15 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când nu vom mai şti a utilizatorului Mihai Katin
cu 15 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Iluzie, labirint, gravitaţie a utilizatorului Mihai Katin
cu 15 ore în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog frica a lui Darie Giurgiu
cu 16 ore în urmă

© 2020   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor