Baladă pentru proști, în memoria lui François Villon

[Gabriel Cristea]

Am lucrat cu haimanale,

Cu șuți, șpringari de prăvălii,

Nebuni și călcători de șale;

Cu ăi mai proști, căzuți în cale,

Însă nu m-am putut obișnui.

Că sunt asa, nu-i mare supărare

Dac-ar ședea în banca lor măcar o zi,

Da’ când fuduli îs din născare

Și-i vezi puhoi așa de mare,

Te-apucă doru’ de câmpii.

 

Nu-i lesne să scapi de ăl mai rău;

Mai bine râzi cu un nebun;

Și crede-mă pe cinste, zău,

Pe milostivul Dumnezău,

Că sfatu’ ăsta-i cel mai bun!

Și vinu’ bun de-l bei cu prostu’

Tot îți rămâne nodu-n gât,

Că-ți vine să-i plătești, tu, costu’,

Ba chiar, dihai, să ții tot postu’,

Zicând împielițatului: Hai, zât!

 

Cum spune un proverb de pe moșie:

,,Cu prostu’ prost te cerți o țâră și-ai scăpat,

Da’ ce te faci -iertat să-mi fie-

Cu ăl' ce are școală’’ și-i dat cu alifie,

De-ți pune-n față câte-un doctorat?

Golan am fost și sunt, și-acuma,

Chiar dacă nu e de bon ton;

M-am întrecut de multe ori cu gluma,

Da’ nu cu slabii de minte, ci cu spuma:

Cuvântători și vagabonzi, asemeni lui François Villon.

 

[Ion Lazăr da Coza]

bon ton > bonton 

Ruperi de ritm, punctuație deficitară.

Place.

da Coza