REZULTATELE Concursului „Labirinturi autumnale”, ediția a III-a, noiembrie, 2016

Clipa a sosit!

     Afişăm cu drag rezultatele Concursului „Labirinturi autumnale”, ediţia a III-a, noiembrie, 2016, concurs desfăşurat pe Site-ul literar-artistic ÎNSEMNE CULTURALE.
       Întâi să dăm „cuvânt” cifrelor existente la ora acestui bilanţ. Aşadar:
       – 31 poezii (votate de 27 membri);
       – 11 proze (votate de 14 membri);

       – trei piese de teatru (votate de 12 membri);
       – patru eseuri (votate de 16 membri).

       Lansarea unui concurs e o provocare irezistibilă pentru creatori, votanţi şi… chibiţi. Fireşte, conştienţi de toate acestea, organizatorii se străduiesc şi, în mare parte, reuşesc – zicem noi – să iasă totul ca la carte.

       Odată afişate rezultatele, apar mulţumiţii şi nemulţumiţii. Cum am mai spus-o cu astfel de prilejuri, haideţi, cei nemulţumiţi, să găsim, în primul rând, vinovaţii în noi: poate nu am trimis textul cel mai potrivit, cel mai inspirat; la secţiunea poezie, de exemplu, un text sub patru catrene, considerăm noi, e prea puţin, unul de peste zece catrene plictiseşte; proza trebuie să fie concentrată, rotundă, expresivă (personal, la acest concurs, am „tras” de mine să citesc până la capăt un text lung, neviguros…); la secţiunea eseu, au fost trimise texte valoroase literar, dar unele nu au nici în clin, nici în mânecuţă cu specia numită eseu; o piesă de teatru, dacă se vrea comedie, trebuie ca fiecare replică să fie spumoasă, spontană etc., iar dacă se vrea o dramă, fiecare cuvânt să fie o picătură de amar strecurată în sufletul cititorului… În mare parte, votanţii au ţinut cont de toate acestea.

       Notele primite sunt, orice s-ar spune, o radiografie fidelă a creatorului, a creaţiei făcută de cei ce ne-au votat. La rându-ne, notele pe care le-am dat, comparându-le cu notele celorlalţi votanţi, ne arată raportarea noastră la fenomenul literar actual. Suntem aproape? Suntem departe? Fiecare să hotărască. Dar cu sinceritate.

       Pentru cârcotaşii care susţin sus şi tare că pe site-ul ÎNSEMNE CULTURALE nu este apreciată poezia clasică, iată că premianta e tocmai o astfel de poezie! Deci, dragilor, noi iubim valoarea indiferent în ce formă e turnată, doar să fie valoare!

       Organizatorii mulţumesc şi în acest cadru participanţilor şi votanţilor, dar şi celor care, alături de preşedintele concursului, Ion Lazăr da Coza, au format juriul: Melania Briciu Atanasiu, Florin T. Roman şi Mircea Teculescu. Remarcabil este şi efortul extraordinar depus de coordonatoarea concursului, doamna Vasilisia Lazăr. Încă o dată… ba de o mie de ori, mulţumiri!

       Sponsorii sunt rugați să ia direct legătura cu premiații și să ofere nemijlocit darurile. Mulțumim!

       Din partea site-ului ÎNSEMNE CULTURALE: multă sănătate, prosperitate, iar pe plan literar, nesfârşită inspiraţie!

 

Metoda de calcul a notei finale:

(nota membri + nota juriu x 4) : 5 = z,zz

Clasamente:

(Acestea sunt fotografii și pot fi descărcate.)

***

***

***

***

Regulamentul AICI

Poeziile participante AICI

Prozele participante, pag. I AICI, pag. a II-a AICI

Piesele de teatru participante AICI

Eseurile participante AICI

***

Diplomele:

Poezie:

Premiul I, Rodica Rădița Răpeanu: AICI

Premiul al II-lea, Nuța Crăciun: AICI

Premiul al III-lea, Simion Cozmescu: AICI

Proză:

Premiul I, Gina Zaharia: AICI

Premiul al II-lea, Mihaela Roxana Boboc: AICI

Premiul al II-lea, Pop Dorina: AICI

Premiul al III-lea, Nikol MerBreM: AICI

Dramaturgie:

Premiul I, Elena Agiu-Neacșu: AICI

Premiul I, Carmen-Bernadeta Anghel: AICI

Premiul al II-lea, nu se acordă 

Premiul al III-lea, nu se acordă

Eseu:

Premiul I, Pop Dorina: AICI

Premiul al II-lea, Veronica Pavel Lerner: AICI

Premiul al III-lea, nu se acordă.

Vizualizări: 3115

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Felicitări câștigătorilor și tuturor participanților. Și nu mai puțin celor ce au trudit pentru realizarea acestui concurs. Nu e puțin lucru. Se cunoaște seriozitatea și minuțiozitatea celor ce au condus concursul.

Felicitări tuturor!

Felicitari tuturor celor care au contribuit la reusita acestui concurs: organizatori, participanti, premianti si juriu! de fapt toti suntem castigatori, intr-un fel sau altul toti ne-am imbogatit cu o experienta  noua! 

deosebite diplomele,  multumesc pentru premiu!  

Sincere felicitari  tuturor !

Felicitări tuturor!

Felicitari tuturor participanţilor.

Mulţumiri organizatorilor, juriului, sponsorilor...

Trăiască cuvântul şi iubitorii de cuvânt! 

 Mulţumesc şi eu organizatorilor, juriului şi celor care m-au votat.

Sunt fericit pentru că faţă de concursul anterior din mai, „Rădăcini”, când am ocupat locul 25 din 30 de concurenţi la secţiunea poezie, acum am ocupat locul 11 din 31 concurenţi.

 Acest progres îmi dă un anumit imbold, acela de a continua drumul în literatură.

Felicitari tuturor!

Felicitări tuturor! Mulțumiri organizatorilor! Salut juriul fiindcă a expus notele!

La note sunt și unele diferențe mari de apreciere, deși toți ne uităm în aceeași oglindă, unul vede 10 și altul 4. Fiecare are o opțiune și eu cred că trebuie să ne respectăm.

Am o nelămurire: dacă au fost 31 de poezii și 27 de voturi însemnă ca au fost avantajați concurenții care nu au participat la vot, pentru că nevotanții au avut o notă în plus?

Le mulțumesc celor care au avut răbdare să mă citească și să-mi voteze textele. Am scris cu drag și multă, multă bucurie!

“Am o nelămurire: dacă au fost 31 de poezii și 27 de voturi însemnă ca au fost avantajați concurenții care nu au participat la vot, pentru că nevotanții au avut o notă în plus?”

 Îmi permit să vă răspund eu, doamna Mihaela Suciu, fiind matematician.

 Eu, de exemplu, am fost obligat să notez poezia mea cu 7. Dacă nu aş fi votat, poate ceilalţi votanţi mă notau cu 3, 4 poate 5, deci note şi mai mici. Unde este avantajul nevotanţilor? Pe de altă parte nu contează numărul notelor atâta timp cât se face media. O notă în plus, câteodată poate scădea media.



Mihaela Suciu a spus :

Felicitări tuturor! Mulțumiri organizatorilor! Salut juriul fiindcă a expus notele!

La note sunt și unele diferențe mari de apreciere, deși toți ne uităm în aceeași oglindă, unul vede 10 și altul 4. Fiecare are o opțiune și eu cred că trebuie să ne respectăm.

Am o nelămurire: dacă au fost 31 de poezii și 27 de voturi însemnă ca au fost avantajați concurenții care nu au participat la vot, pentru că nevotanții au avut o notă în plus?

Le mulțumesc celor care au avut răbdare să mă citească și să-mi voteze textele. Am scris cu drag și multă, multă bucurie!

Domnule Florin T.Roman, am înțeles ați notat după gust și numai după gust. Nu aveți nimic comun cu critica, nu aveți nici un strop de inițiere, cum ați susținut. La poezie - dacă nu agreați poezia modernistă, postmodernismul fiind un curent pe care nu-l agreez deloc, ați găsit de cuviință să o aruncați la coș, iar la proză v-ați contrazis: cum ați putut considera un text care este alcătuit din fraze pleonastice, total aiurea - o proză și care mai și avea mesaj de toamnă... Pe altele le-ați depunctat că nu aveau mesajul și aici l-ați găsit. Hai să fim serioși! Și apoi totul se schimbă, avansează... ceea ce v-a învățat profesorul în clasa a V-a nu mai este, voila! valabil. Ne dăm cu vremea... Ce facem cu postmoderniștii care avansează curentul poetic? Ce facem cu acele metafore care umple minte și sufletul de bucurie unora?! Eu, de exemplu sunt pentru poezia postmodernistă, dar asta nu mă oprește să admir, chiar să savurez o poezie clasică.

De fapt vina/vinovații sunt în altă parte. În timp ce unii copii (exemplu, la școlile cu regim american sau de limbă engleză) îl învață pe Shakespeare, copiii noștri îl învață pe Creangă... și uite, nu ies din tipic toată viața.

                                    

@Sofia Şincă:

- mă numesc Sofia Sincă. Eu scriu cu diacritice și pot să pun virgulița lui Ș, dacă ar fi necesar. (mi-am permis să intru pentru a-mi corecta numele)

 Stimată doamnă Sofia Sincă,

Scrieţi despre d-l Florin T. Roman: „Domnule Florin T.Roman, am înțeles ați notat după gust și numai după gust.” Înţeleg că trebuia notat după gustul dvs.?!

 Dânsul nu agreează postmodernismul. Este o crimă? D-l Roman scrie: “Prin urmare, am depunctat ab initio orice poezie al cărei titlu începe cu minusculă (vezi poeziile nr.14, 15, 26, 30), şi orice poezie al cărei prim vers începe, de asemenea, cu minusculă (vezi poeziile nr.9, 10, 14, 15, 20, 23, 25, 26, 30), chiar dacă poezia respectivă mi-a plăcut mult. Consider că asemenea „accidente premeditate” (pleonasm intenţionat, desigur) constituie în primul rând o lipsă de respect a autorului faţă de el însuşi, şi abia în subsidiar – încălcări ale regulilor ortografice ale Limbii române. Iar dacă tocmai autorul nu are respect faţă de el însuşi, cum ar putea pretinde de la alţii? Din aceleaşi raţiuni am depunctat lipsa totală a semnelor de punctuaţie (vezi poeziile nr.2, 9, 10, 14, 15, 20, 23, 25, 26, 30).”

 Mai mult la aceste lucruri se referea dânsul. De aceea vă întreb, a schimbat Academia regulile ortografice ale limbii române? Eu sunt novice în literatură şi aş dori să ştiu.

 În final aţi pus capac cu specificarea altei crime: “copiii noștri îl învață pe Creangă...” 

Insignă

Se încarcă...

Zile de naştere

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

 Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Postare de log efectuată de Cristian Je
cu 23 minute în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog PS a lui Costel Zăgan
cu 4 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Îndoieli a utilizatorului Agafia Drăgan
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog Îndoieli a lui Agafia Drăgan
cu 4 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a lăsat un comentariu pentru Denisa Curea Popa
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog Unei dudui care n-avea loc de parcare (Mormântu-i gata, ea nu moare…) a lui Batmindru Lucia
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Străinul din mine a lui Cristian Je
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog corul morții a lui Djamal mahmoud
cu 6 ore în urmă
Postare de log efectuată de Rădița Răpeanu
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Rămân Anna Frank a lui Costel Zăgan
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Ionel Mony Constantin îi place postarea pe blog Vine o vreme a lui Agafia Drăgan
cu 13 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Niştotă a utilizatorului Ada Nemescu
ieri
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog In(clean)are a lui Lidia Pervu
ieri
Ion Lazăr da Coza a lăsat un comentariu pentru Any Dragoianu
ieri
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Cu părul tău vântură stele a lui Gabriel Cristea
ieri
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog melopee a lui Djamal mahmoud
ieri
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Autocunoașterea se numește Anna Frank a lui Costel Zăgan
ieri
Utilizatorului Cristian Je îi place postarea pe blog Erezia versului de aur a lui Costel Zăgan
ieri
Sofia Sincă şi Batmindru Lucia sunt acum prieteni
ieri
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Vine o vreme a lui Agafia Drăgan
ieri

© 2019   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor