Marika

 

          Dumnezeu uitase să-i aşeze culori în ochi, uitase să-i arate cum înfloresc primăverile pe pământ, dar îi dăruise un har: cântecul. Prindea trilurile ciocârliei din cel mai elegant concert şi era mândră de asta. Trăia într-o toamnă continuă, unde ceaţa se încăpăţâna să-şi amestece nuanţele şi să-i picteze o lume necunoscută. Se mişca prin ea, uneori alerga fără să-i pese dacă paşii ei duc spre peşteri ori spre înălţimi. Singurătatea n-o speriase pe Marika. Fusese abandonată într-un orfelinat, nu ştia cine şi de ce a adus-o pe lume. Era oarbă. Nu văzuse niciodată soarele, dar îl asocia cu o stare de bine. Nu văzuse niciodată zăpada, însă mama adoptivă  îi povestise că este ceva diafan, care acoperă lucrurile întunecate şi limpezi, deopotrivă. Şi îi mai vorbise despre covorul de frunze care, în căderea lor, îşi cântă doina de adio, că odată atinse de pământ îşi iau rămas bun de la ramurile prin care se zăreşte, mereu, cerul.

          Aşadar, norocul ajunsese la timp în viaţa ei. Crescuse, de la 2 ani, într-o familie frumoasă. Şi-a petrecut copilăria alături de sora sa, Daria care a deschis ochii pe Marika şi a îndrăgit-o mult, mai ales când a aflat că îi revenise sarcina s-o însoţească peste tot. Astfel trecuseră 20 de ani, timp care i-a întărit convingerea că, atunci când Dumnezeu îţi ia ceva, tot el  îţi dăruieşte, în schimb, de zece ori mai mult.

          Se pregătise intens pentru „Festivalul Crizantemelor”. Primise încurajări de la prietenii ei, unii cu deficienţe de vedere, autism, sau cu dizabilităţi fizice, toţi de la ”Clubul Pro Albastru” pe care-l frecventau de două ori pe săptămână. Aici învăţase să cânte. Avusese instructori buni şi inimoşi, care îi întinseseră o scară. Ea trebuia să urce, cu încredere. Aşa cum făcea de fiecare dată pe scenele unde concerta şi unde era încurajată de aplauzele publicului. Cu siguranţă tot aşa va fi şi acum. Odată a primit flori. Un buchet mare de trandafiri. Tare a regretat faptul că nu a putut vedea persoana care i l-a dăruit, dar i-a simţit mângâierea şi strângerea de mână, venite din suflet.

          –  Mulţumesc, i-a şoptit, niciodată n-am mai primit flori!

          Nu a primit niciun răspuns. Dar nici ea nu adresase, de fapt, o întrebare. De la Daria a aflat că era un tânăr. Altceva n-a ştiut să-i spună despre el.

          – Vei fi cea mai frumoasă! şi-a zis, în timp ce-şi trecea mâna prin păr, ca şi cum şi l-ar fi aranjat puţin. Probabil că sunt frumoasă, continuă pe un ton dezamăgit. Am auzit că oamenii nu seamănă unul cu celălalt, că avem înfăţişări diferite, ca şi caracterul.  Și nu o dată, ci de multe ori, dar cel mai tare îmi place să mi se spună că vocea mea le umple inimile. Atunci simt adevărata frumuseţe!

          Noaptea a trecut ca o vulpe pe o pajişte cu flori. Emoţiile erau acoperite de dorinţa de a urca pe scenă şi de a face să răsune oraşul acesta nou pe care-l va vizita în curând, şi despre care i se spusese că ar fi oraşul lui Bacovia. Atunci şi aici a auzit recitând pentru prima dată, poezia „Plumb”. A simţit că-şi pierde aripile, că întunericul se face şi mai negru, că ea este doar o gărgăriţă  derutată, că trebuie să se scuture de câteva ori să-şi revină.

          Vocea ei umplu sala de aplauze. Rochia violet, părul lăsat pe umeri, ochelarii care nu-i întinau surâsul, toate acestea îi aduceau strălucire. Din primul rând, o urmăreau doi ochi căprui. O urmăreau cu atenţie, sorbindu-i fiecare gest.

          Tare şi-ar fi dorit să vadă feţele celor care o aplaudaseră îndelung. Auzise murmurul lor şi era fericită. Aşa se cheamă starea aceea de mulţumire, care te face să pluteşti, şi tot aşa a părăsit scena, însoţită de sora ei, Daria.

          După câţiva paşi s-au oprit. Cineva a strâns-o de mână.

          – Daria, unde eşti?

          – Sunt aici, a răspuns fata.    

          – Cine e lângă tine, lângă noi?

          – Un băiat, zise aceasta, chicotind.

          O clipă s-a lăsat liniştea. Apoi a simţit parfumul trandafirilor care-i umpleau, iarăşi,  braţele. Erau aceiaşi şi totuşi alţii, dar dăruiţi la fel ca atunci: din inimă. Inima unui necunoscut care o admira mai presus decât orice.

          – Tu? Mi-ai adus iarăşi trandafiri... data trecută mi s-a spus că sunt roşii, acum ce culoare au?

          Necunoscutul continua să-i strângă mâna, fără niciun cuvânt, ca data trecută. Între timp îşi începuse repertoriul o altă fată. Se auzeau, în jurul lor, şoaptele spectatorilor.

          – Cine eşti, şi de ce nu-mi vorbeşti? Îţi mulţumesc pentru gestul tău, îmi dai mult curaj, dar mi-ar plăcea să ştiu ceva despre tine.

          – Te-a întrebat cine eşti! a accentuat Daria, care făcuse ochii mari la această neaşteptată scenă.

Acesta a surâs, a  sărutat-o pe obraz şi a plecat. I-a lăsat un număr de telefon, pe o carte de vizită. Se numea Dragoş Enache şi era instructor de dans la un centru special pentru tineri cu dizabilităţi locomotorii.  Era notat, desigur, şi numele clubului, dar nu i se păru cunoscut.

          În urma lui se aşternea dragostea. Marika citise în braille romane care o duceau în călătorii superbe, printr-o forţă spirituală şi specială. Acum se întâmpla acest fenomen venit din senin, se întâmpla şi îi stârnea dorinţe noi: de aşteptare, de căutare, de nelinişte. Dacă asta se cheamă iubire, înseamnă că Dumnezeu nu m-a aruncat pur şi simplu pe o tablă de şah, gândea tânăra.

          Din seara aceea, Marika a devenit o altă persoană. Stătea ore întregi la fereastra camerei şi privea în gol.

          – Ce este în faţa mea? a întrebat-o, într-o zi,  pe Daria. Ştiu, dar mai spune-mi o dată.

          – Depărtarea, îi răspunsese aceasta. Adică, e un câmp din care vor răsări, la primăvară, multe flori.

          Era  clar. Depărtările sunt reci, toamna, iar primăvara sunt roze. Până atunci s-ar putea să îngheţe rădăcinile firave, dar tot va exista o sămânţă-două care să bucure ochiul cuiva.

          – Daria, era drăguţ băiatul care mi-a dăruit florile?

          – Aşa... ca tine!

          – Și eu cum sunt?

          – Tu eşti... specială! Apoi a râs. Sigur te-ai îndrăgostit, nu-i aşa?

          Nu îndrăznise până acum să-i mărturisească despre noile sentimente, simţise ruşine şi teamă, dar fiindcă tot s-a prins Daria, de ce n-ar vrea să ştie mai multe despre această nouă stare de beatitudine, care te duce şi te plimbă pe unde nu te aştepţi?

          – Ţi-a spus ceva, Daria?

          – Nu.

          – Nici tu nu l-ai întrebat?! Îl cunoşteai?

          – Nu, nu-l cunoşteam! Însă, de când l-am zărit în primul rând, am ştiut că trandafirii aceia erau pentru tine. Prea te sorbea din priviri. E misterios, dar îmi place!

          – Bine. Acum lasă-mă singură, răutăcioaso!  

          – Te las cu necunoscutul tău, Marika, sunt convinsă că va mai apărea el de undeva!

           N-a apărut în zilele și nici în săptămânile care au urmat. Or concertul de primăvară ar fi avut loc abia după ce câmpia din faţa ferestrelor sale va fi fost plină cu flori.

          Într-o zi s-a hotărât să-l sune. A rugat-o pe Daria să-i formeze numărul de telefon. I-a răspuns îndată, adică a simţit cum se lasă un altfel de linişte. Îi auzea respiraţia care umplea depărtările, şi-l imagina în fel şi chip, ar fi vrut să-i întâlnească iarăşi atingerea aceea fină care i-a stârnit primii fiori.

          – Bună, sunt Marika, începu fata cu stângăcie. Mi-ai lăsat numărul de telefon.

          De undeva, parcă din mormânt, venea un oftat.

          – Nu vrei să vorbeşti cu mine... Oare m-am înşelat? Am văzut că eşti instructor de dans la un centru special, speram că într-o zi mă vei învăţa câţiva paşi... Acum ştiu că toamna face daruri frumoase, dar triste!

          Apoi a închis. Un gol îi umplu stomacul. Noaptea care a urmat i-a plimbat, de mână, prin toate anotimpurile pământului.

          După câteva zile însă, a primit o scrisoare. Nimeni nu-i scrisese, niciodată. A deschis-o cu emoţii. Nu îndrăznea să citească. Era un scris mic, mai mic decât în cărţile cu care era obişnuită.

 

Dragă Marika,

 

          Trebuia să-ţi trimit această scrisoare. Îţi sunt dator. Dacă mireasma trandafirilor pe care ţi i-am dăruit nu s-a disipat în cele patru zări, dacă mâna ta mai păstrează o rază din căldura mea sufletească, înseamnă că nu m-ai uitat. S-ar fi dorit stropită cu lacrimi de neputinţă, dar am stropit-o cu dor.

          M-am bucurat când ţi-am auzit vocea şi m-am întristat la gândul că tu nu vei avea  niciodată ocazia s-o auzi pe a mea. Fiindcă nu ai avea ce. Cu alte cuvinte, sunt fără glas. Mai precis, mut!  Toate cuvintele pe care aş vrea să ţi le rostesc mi s-au ascuns în inimă şi fac acolo un vacarm de nedescris. Dar au învăţat să-ţi rostească şi să-ţi strige numele cu o sonoritate celestă...

          P.S.: Dacă doreşti vreodată să te învăţ câţiva paşi de dans, nu uita că trebuie să ne ţinem de mână!

Vizualizări: 296

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Lisia, mă bucur că ți-a plăcut! O să am grijă de ei, Marika trebuie să îmbrace coperți noi:)

Drag,

Vasilisia Lazăr (da Coza) a spus :

O poveste emoționantă scrisă cu măiestrie. Bravo, Gina! 

excelent, felicitari maxime,  Gina Zaharia!

Insignă

Se încarcă...

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

 Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Perfuzie cu magia candorii a utilizatorului chindea maria elena
cu 5 minute în urmă
Tudor Cicu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cântec pentru ursitoare a utilizatorului Tudor Cicu
cu 25 minute în urmă
Ana Cîmpeanu şi Aurel Conțu sunt acum prieteni
cu 29 minute în urmă
Tudor Cicu a contribuit cu răspunsuri la discuţia Impresii din călătoria în Grecia (V) a utilizatorului Tudor Cicu
cu 33 minute în urmă
Ana Cîmpeanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Boabe de rouă a utilizatorului Silvia Filip
cu 38 minute în urmă
Ion Lazăr da Coza a contribuit cu răspunsuri la discuţia Impresii din călătoria în Grecia (V) a utilizatorului Tudor Cicu
cu 44 minute în urmă
Ana Cîmpeanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Aer a utilizatorului Roberta Suri
cu 44 minute în urmă
Utilizatorului Ana Cîmpeanu îi place postarea pe blog Să simțim românește a lui gina zaharia
cu 52 minute în urmă
Ana Cîmpeanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Să simțim românește a utilizatorului gina zaharia
cu 53 minute în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog Perfuzie cu magia candorii a lui chindea maria elena
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog Rondelul oaselor ce dor a lui Ionel Mony Constantin
cu 1 oră în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Rondelul oaselor ce dor a utilizatorului Ionel Mony Constantin
cu 1 oră în urmă
Valerian Bedrule a contribuit cu răspunsuri la discuţia Impresii din călătoria în Grecia (II) a utilizatorului Tudor Cicu
cu 1 oră în urmă
Lui gina zaharia i-a plăcut discuţia Impresii din călătoria în Grecia (III) a lui Tudor Cicu
cu 1 oră în urmă
Roberta Suri a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Aer a utilizatorului Roberta Suri
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog e trendy a lui Ana Ardeleanu
cu 1 oră în urmă
Lui gina zaharia i-a plăcut discuţia Impresii din călătoria în Grecia (II) a lui Tudor Cicu
cu 1 oră în urmă
gina zaharia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cântec pentru ursitoare a utilizatorului Tudor Cicu
cu 1 oră în urmă
Aurel Conțu a contribuit cu răspunsuri la discuţia Impresii din călătoria în Grecia (II) a utilizatorului Tudor Cicu
cu 1 oră în urmă
Aurel Conțu a contribuit cu răspunsuri la discuţia Impresii din călătoria în Grecia (III) a utilizatorului Tudor Cicu
cu 1 oră în urmă

frecvență trafic

© 2017   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor