Tamara

 

          În nordul țării, septembrie miroase deja, ușor a toamnă. Așa simțise și el când vedea cum  puținele frunze care se mai țineau în mesteceni, prin parc, semănau cu viața lui din ultimul an de liceu. De-a lungul insuliței, unde o întâlnise pentru prima oară pe Tamara, zburau purtați de vântul în rafale, ca bezmetici, câțiva bondari greoi. De pe banca de vizavi de insuliță, Vlad văzuse cum ea se ridicase de la masă și își implora partenerul, din ochi, tocmai când el făcuse un gest, nepermis pentru un băiat, de a-i lua fetei mâna întinsă pe deasupra mesei și a i-o așeza, înapoi, cuminte, la piept. „Da! își spusese abia șoptit. Pesemne, tocmai i-a spus că n-o iubește”.         

          – Ce-o fi cu mine? Visez cu ochii deschiși... Și încremeni ascultând cum îi bate inima. Pe un scaun, cu brațele adunate ca un om nemișcat în rugăciune, își zări, vag, în întuneric umbra sacoului, singura haină pe care o avea și cu care fusese îmbrăcat atunci.

          ...În copilărie, maică-sa era cea care îi tâlcuia lui visele şi nălucirile. După ce deslușea câte un vis, îi povestea din „Facerea”, cum, noaptea în vis, a venit Dumnezeu la Abimelec… pentru Sarra, femeia lui Avraam. Nu prea înţelegea, pe atunci, unde bătea mamă-sa, cu tâlcurile ei. Avea să facă o punte de legătură, între vorbele ei şi relatarea din Cartea Cărţilor, peste alţi ani, când, citind „Idiotul” lui Dostoievski, rămăsese descumpănit o vreme, cu privire la scena în care prinţul Mâşkin o „reîntâlneşte” pe frumoasa şi faimoasa Nastasia Filippovna, în casa Epancinilor, pentru prima oară. „Dar cum de ai ştiut că sunt eu? M-ai mai văzut undeva înainte?” – îl întrebase Nastasia Filippovna pe prinţ. „Văzusem ceva mai înainte portretul dumitale şi…”, încercase o explicaţie prinţul. „Şi mai ce?” – fu curioasă Nastasia. „Pentru că erai, întocmai aşa cum mi te-am închipuit… mi se pare şi mie acum că te-am mai văzut şi altădată…”. „Unde? Când?”, insistă frumoasa rusoaică. „Ochii dumitale îmi par aşa de cunoscuţi… dar nu, e cu neputinţă! Am spus-o într-o doară, fără să mă gândesc… N-am locuit niciodată în Petersburg. Poate… în vis…”.

          Asta era! De aici încolo, începea pentru Vlad, povestea portretului văzut în vis şi regăsit cândva, în camera enigmatică, cu multe jucării, din casa gazdei de pe vremea ultimului an de liceu. Atât „nea George”, cât şi „baborniţa” care-i era soţie, erau doi bătrâni cărpănoşi, avari şi ursuzi, şi peste poate de bănuitori. Patima beţiei o aveau amândoi. Câteva luni, a trăit alături de ei, clipe demne de pana lui Dante, autorul „Infernului”. Avuse, în camera unde dormea, cândva, acasă la ţară, o icoană reprezentându-l pe Sf. Gheorghe ucigând balaurul. Și acum, lui, ca unul care i se închina smerit sfântului din acea icoană, îi venea foarte greu să se acomodeze, printre străinii care nu se închinau nimănui şi nici nu aveau măcar o icoană în casă. Dar, mai presus de toate, nu se putea acomoda cu zgomotul oraşului, cu trenurile care cutremurau casa, din jumătate în jumătate de oră. Cei doi bătrânei purtau tot atâta respect lui Dumnezeu, precum dracul, tămâiei. „Nea George”, care era „frăţie” cu tatăl său – adică îi fusese cavaler de onoare, pe vremuri, la nuntă – mai era cum era, însă Petria, baborniţa lui de nevastă (nici nu merită ea, a-i pomeni numele) era din cale afară de rea. Îl teroriza, ca pe un biet copil „aruncat” printre străini, cum avea a mai întâlni, prin schiţele lui Maxim Gorki. Și-ar fi luat geamantanul cu cărţi şi caiete, precum şi cele câteva lucruşoare primite de acasă, încă din primele zile, şi s-ar fi tot dus, s-ar fi tot dus, dacă...

          ...A privit cu strângere de inimă scena cum ea și-a lăsat capul pe brațele încrucișate pe masă, după plecarea lui, plângând în surdină. El a înconjurat insulița, a traversat puntea arcuită și i-a strecurat în palmă bilețelul scris pe un petec de hârtie pe care îl gândise instantaneu, acolo, pe bancă. Aștepta în picioare dinaintea fetei. Ea nu a răspuns nimic. L-a privit în ochi sașii jucăuși. A luat biletul și l-a citit în tăcere. Lui i se păruse, că totul durase o viață. Pe acel bilet scrisese o singură frază: „Așteaptă! O să treacă furtuna”. Ea a împăturit biletul, l-a mai privit pe sub sprâncene, din curiozitate, destul de susceptibil, apoi iar a deschis biletul și din nou a citit acea frază. „Tu ai scris asta?” Iar el n-a putut decât să-și lase mâinile pe lângă corp, recunosându-și fapta.

          Aici începea povestea portretului din vis, reîntâlnit în camera enigmatică a jucăriilor, din acea stranie casă a gazdei. Pentru a ne face o imagine asupra casei, trebuie să ştiţi că acei doi bătrânei locuiau într-o bucătărioară joasă (cu un tavan aplecat), unde dormeau, găteau şi îşi petreceau zilele mai tot timpul. Pe el îl „izolaseră” într-o săliţă scundă, cu un pătuţ tare (senzaţia i-o dădea salteaua, parcă făcută din papură) şi înghesuit după uşa ce avea, cât de cât, o corespondenţă cu bucătăria. Acolo, la o măsuţă joasă, își şi făcea lecţiile. Nopţile îi erau adevărate coşmaruri, căci, de dincolo de uşă, răsuna până la el cearta bătrânilor, dedaţi acelei patimi a beţiei şi a jocurilor de cărţi. În toată casa aceea, o singură cameră nu-i fusese arătată, iar speranţe de a afla, vreodată, cam ce se afla acolo, nu prea avea, căci baborniţa de mătuşă ţinea cheia la cingătoarea de la brâu. În zadar, în lipsa bătrânilor, încerca a forţa uşa enigmatică, şi a-și face vise şi deşertăciuni. Cum ar fi spus, mai exact, Eclesiastul. Căută, în geamantan Biblia pe care o avea de acasă, de la mama lui. O frunzări până găsi ceea ce căuta: „Căci din mulţimea grijelor se nasc visele şi deşertăciunile din prea multe cuvinte”. Gata! Era timpul să își uite trecutul și să privească numai înainte. Asta, până într-o zi, când, încercând pe furiş una dintre cheile găsite, cine ştie prin ce colţ al bucătăriei, descoperi, cu uimire, că enigmatica uşă cedează, şi pătrunse, destul de speriat, în camera interzisă. Tot ceea ce se afla acolo, părea neatins de vreo mână omenească, de ani şi ani de zile. Strania senzaţie i-a dat-o acea neclintire, „ca de muzeu”, a tuturor lucrurilor din acea încăpere. Patul mare, elegant, din lemn masiv cu incrustaţii în tăbliile laterale, cum nu mai văzuse vreodată, cu acele cuverturi frumos aşezate, în culori de-i luau ochii şi, mai presus de toate, jucăriile! Peste tot jucării... şi păpuşi de tot felul (mari şi mici), pretutindeni: pe tăblia patului, prin colţul de cameră, pe scaune, pe masa din stânga bibliotecii, şi chiar în bibliotecă. Într-un cuvânt, ochii săi de adolescent nu ştiau asupra cărei jucării să se oprească. A rămas, în cele din urmă, îndelung, în faţa bibliotecii pline de cărţi, cu o dorinţă nebună de a le răsfoi, de la un capăt la altul, în cel mai scurt timp. Mâna, însă, i s-a oprit întinsă şi nemişcată, întrucât, privirea i-a fost atrasă de ceva deosebit. Dintr-o ramă, frumos aşezată pe raftul din mijloc, îl privea, cu ochi mari, melancolici, dar şi cu o undă de tristeţe în ei, o fată fermecătoare, cu păr buclat, lung revărsat peste umeri. În acea cameră enigmatică, încărcată de jucării, portretul, pe care îl descoperise, îi stârni admiraţia şi curiozitatea de a afla cine era cea din fotografie. I se părea cunoscută. Dar era convins că o văzuse doar în vis.

          ...Ea avea sprâncene minunate, arcuite parcă a uimire când îl privise, o față misterioasă care dădea obrajilor ei o nuanță de acuarelă mult diluată; ochii negri i se mișcau în sus și în jos când vorbea; glasul îi aducea a ceva cunoscut, amintind de cele surprinse de prin cărțile citite și într-un fel și trăite, rârâit, cu inflexiuni guturale, și o gropiță în obraji se adâncea și iarăși revenea în timp ce schița un posibil zâmbet. Iar el doar a privit cum ea s-a ridicat deodată de la masă și întinzându-i cu mâna albă, dezgolită până la cot, biletul, a părăsit insulița. Nu s-a dezlipit de acolo, până când frunzișul ruginiu al stejarilor de pe insuliță nu i-a trecut, de câteva ori, dus de vânt, peste bombeul încălțărilor. Nu și-a iertat, pe moment, că nu i-a putut declara că îi era dragă chiar de la prima lui întâlnire cu o fată și ar fi vrut să îi dea întâlnire, tot aici, în ziua următoare. De emoție, ori poate că pe buzele fetei apăruseră mici vânătăi diafane, a ales să tacă.

          Acum aştepta, ca în vis, să vină Dumnezeu la el (cum spunea mamă-sa, cândva, că El venise la Abimelec) să-i spună: „iată visul, iar tâlcuirea lui o vom spune împreună, înaintea tuturor celor care vor să-l afle”. Aşa ceva însă, era imposibil să se întâmple. Numai Iosif îi tâlcuise faraonului visele sale. Şi, totuşi, într-una din seri, a fost trezit de vocea unui clopoţel de fată, care-şi certa părinţii bătrânei, dincolo de uşa unde îi era înghesuit patul. În faţa fetei, cei doi bătrânei păreau nişte omuleţi fără apărare. Nu ziceau mai nimic. Iar fata, apărută în miez de noapte, îi certa de zor. A ciulit urechile să desluşească acele vorbe. Din când în când, baborniţa de mătuşă căuta să-i mai tempereze furia fetei: „Tamara, mamă!... De ce să îl fi dus în camera ta? E un copil de la ţară... Pune mâna... strică ceva. Aia trebuie să rămână camera ta, mamă... De când ai plecat tu, acolo e singurul loc unde te mai găsim când și când.”

          ...Când și-a desprins ochii din pământ și a privit în urma ei (era tot acolo dinaintea mesei abia părăsite de fată), a zărit-o sprijinită de balustrada punții arcuite, cum întorsese capul să-l mai vadă încă o dată. „Aș fi vrut să mai vii și mâine... să ne plimbăm cu barca”, i-a strigat. Ea doar a râs: „Persoane străine ca noi nu au voie să se plimbe pe lac”. Avea o voce guturală sau el așa simțise. „Măcar să-ți știu numele...”Nu mai putuse continua. Un nod i se pusese în gât. „Cine știe? Poate o să-l afli cândva”. Iar lui i s-a părut că spusese toate astea destul de graseiat și cu patos.

          În noaptea aceea a aflat, că necunoscuta, care descinsese acolo în noaptea aceea, era fata gazdei, că era studentă la Bucureşti, şi că o chema Tamara. Îşi certa părinţii pentru inumanele condiţii în care ţineau în gazdă, fie şi un copil „rău” de la ţară. Faptul că nu mai venea pe acasă, îi trezi bănuiala că fata nu-şi iubea părinţii, pentru „apucăturile” lor. S-a dat jos, tiptil-tiptil, din pat, şi a aruncat o privire prin ochiul de geam acoperit de o perdeluţă. Chipul fetei semăna izbitor cu fata văzută în urmă cu un an pe insuliță. A doua zi, află, pe căi ocolite, de la „nea George” că enigmatica de peste noapte părăsise locuinţa şi luase trenul, de la prima haltă, înapoi spre Bucureşti. N-a mai revăzut-o, şi, doar Cel-de-Sus trebuie să ştie dacă aici se sfârşeşte povestea fetei, ori reîntâlnirea aceea fusese cea mai fericită amintire din viața lui. Imaginea Tamarei avea să rămână, împreună cu portretul pe care îl ținuse la piept a doua zi. Acolo, în casa cu umbre și păpuși care devenise ea însăși o amintire. A doua zi și-a strâns bagajele și și-a anunțat gazda că nu mai poate locui acolo, că și-a găsit o altă gazdă unde se va muta. Dar nu înainte de a strecura în spatele portretului fetei, în camera enigmatică, un nou bilețel pe care scrisese doar atât: „Ți-am aflat numele. Și dacă a trecut furtuna e timpul să-ți lași inima pe mâinile Lui, cel care face posibil totul”.

          A plecat mai departe fără să arate că îi cam tremurau pașii. Şi, să fi tremurat în lumina zilei, pentru ce? Aşa, însă, a rămas cu gândul că şi într-un portret se ascunde, uneori, câte un suflet mare, iar lumea viselor noastre tinde spre el, ca spre centrul ei.    

Vizualizări: 100

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Felicitări, Tudor Cicu!

Multe felicitări, domnule Cicu!

Felicitări pentru premiu!

Sofi

Felicitări!

Cu bucurie şi drag,

Nikol :)

Am fost alături de sufletele voastre.... Cu Tamara o ființă reală... dar anii... (ehei!)  cine știe unde au dus-o!

Insignă

Se încarcă...

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

DONAȚII

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII

la: RO82RZBR0000060016707555

titular cont: Lazăr Vasilisia (Raiffeisen Bank)

*****************

Donatori (nume sau pseudonim),

începând cu sept. 2019:

 Mica - 260 lei

 Valeria Merca - 250 lei

Activitatea Recentă

Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog O altfel de iarnă a utilizatorului Cristian Je
cu 1 oră în urmă
Gabriel Cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Demonii poeziei a utilizatorului Cristian Je
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog Semnele iubirii a lui Dolha Paul-Alexandru
cu 1 oră în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Semnele iubirii a utilizatorului Dolha Paul-Alexandru
cu 1 oră în urmă
Cristian Je a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Demonii poeziei a utilizatorului Cristian Je
cu 2 ore în urmă
Mihaela Suciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Demonii poeziei a utilizatorului Cristian Je
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Gabriel Cristea îi place postarea pe blog Demonii poeziei a lui Cristian Je
cu 2 ore în urmă
Cristian Je a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog O altfel de iarnă a utilizatorului Cristian Je
cu 3 ore în urmă
Cristian Je a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog O altfel de iarnă a utilizatorului Cristian Je
cu 3 ore în urmă
Postare de log efectuată de Cristian Je
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Parte din tine a lui Lidia Pervu
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Un fel de infinități elective a lui Costel Zăgan
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Gabriel Cristea îi place postarea pe blog O altfel de iarnă a lui Cristian Je
cu 12 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog O altfel de iarnă a utilizatorului Cristian Je
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Țipătul nopții a lui Costel Zăgan
cu 20 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog autumnala a lui nicolae vaduva
cu 21 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Toamna amintirilor a lui Ionel Mony Constantin
ieri
Mihaela Suciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog O altfel de iarnă a utilizatorului Cristian Je
ieri
Utilizatorului Denisa Curea Popa îi place postarea pe blog Mugur de clepsidră a lui Mirela Ciupercă
ieri

© 2019   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor