Primăvara toamnei

                                  

Spânzurată-n grinda vremii, cu șiretu-i de aramă,

Toamna și-a lăsat cocorii în cerdacul cu poveri,

Din clopotnița luminii, surde pârtii se destramă

Și-n tăcerea cafenie fug spre ziua ce-a fost ieri.

 

Alte două anotimpuri s-au topit în neguri grele

Și-au rămas în constelații numai primăveri de soi.

Scoica plânge rușinată și, din pântecul cu stele,

Vede nufărul visării, stând cu cizma prin noroi.

 

Licuriciul, prin livadă, sună-n cornul deşteptării,

Apoi toarnă din covată focu-n felinaru-i vechi.

Șade salcia turcește, despletită-n pragul serii

Şi, cu palmele-nverzite, trage râul de urechi.

 

La sfârşitul zilei triste şi tic-tacul din perete

Sparge-n dinţii relaxării orele din şezământ,

Caii norilor sălbatici rup, cu boturi de regrete,

Fruntea ierbii, furişată,-n buzunarele de vânt.

Heruvimii lin coboară peste trandafirul zării,

Diligenţa răzvrătirii printre pomi s-a strecurat.

Iute, aruncând năvodul, lacrima descătuşării,

Prin troiţa adormită, a scos viscolul din sat.

 

Ochiul argintiu al nopții stă pitit după uluce,

Când în flautul visării tresar mugurii posaci,

Palmele însângerate le ia Sfântul de pe cruce

Şi le pune-n răni albite, primăvara, prin copaci.

 

Vizualizări: 401

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Felicitări!

Felicitări, Silvia!

Felicitări pentru premiu! O surpriză drăguță.

Sperăm și în altele.

Sofi

Felicitări!

Cu bucurie şi drag,

Nikol :)

 O poezie care m-a uns la suflet! Felicitări, Silvia!

Felicitări Silvia! Dinaintea toamnei tale am rezonat din primăvara sufletului meu...
Rădița, cu admirație

http://nicolaerolea.blogspot.ro/2017/12/primavara-toamnei.html#.Wiv...

Dacă autorul acestui text (NICOLAE ROLEA) ar fi citit cu atenție Regulamentul site-ului ÎNSEMNE CULTURALE, ar fi găsit acolo interdicția de a folosi un pseudonim literar fără a preciza și numele real (în prezentarea de la înscrierea pe site). Restul nu e decât bășcălie, complot etc. Nu cred că autorul ar fi obținut de la public o altă notă dacă și-ar fi deconspirat identitatea.


din REGULAMENTUL site-ului:

„ÎNSEMNE CULTURALE este un proiect independent de interesele oricărui grup sau asociaţii literare, bazat în întregime pe voluntariat şi care nu are un scop financiar, fiind dedicat promovării artei (literaturii, artelor plastice, evenimentelor culturale etc.) şi acceptă ca membri artişti consacraţi sau nu, scriitori recunoscuţi sau nu, debutanţi şi cititori.

Admiterea acestora se face pe baza unui CV sumar prin completarea datelor la înscrierea în reţea. Este permisă înscrierea sub pseudonim literar, însă trebuie menționat, în prezentare, numele real, precum și restul pseudonimelor sub care publică autorul (dacă ele există). De asemenea, indiferent de pseudonimul folosit, este obligatorie poza reală a autorului, și nu una luată cu împrumut. Crearea unui cont fals fără specificările menționate și care poate crea confuzie atrage după sine excluderea din rețea.”

Ne vom consulta, în administrație, și vom hotărî ce decizie să luăm în această situație. Autoarea Silvia Filip ar trebui să demonstreze că e aceeași cu Nicolae Rolea, altfel ar putea fi acuzată de plagiat.

Precizăm că Premiul al III-lea de la secțiunea Poezie a fost anulat, deoarece autoarea poeziei (Silvia Filip) a folosit o identitate falsă. Nu este vorba de pseudonim, ci de un cont fals, iar Regulamentul site-ului nostru nu permite crearea de conturi false. Poezia în cauză a fost găsită publicată sub numele altui autor (Nicolae Rolea). Nicăieri, după câte știm noi, Nicolae Rolea nu precizează că publică și sub pseudonimul de Silvia Filip, și nici viceversa.

Insignă

Se încarcă...

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

Zile de naştere

Astăzi nu este ziua de naştere a nimănui

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Postare de log efectuată de Cristian Je
cu 3 ore în urmă
Cristian Je a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Doinită (de Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Cristian Je îi place postarea pe blog Doinită (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului gabriel cristea îi place postarea pe blog Ridică-te, Lazăre! a lui Ana Cîmpeanu
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului gabriel cristea îi place postarea pe blog Nu mă chemați... răsare luna... dedic aceste versuri in memoriam Ion Lazăr da Coza a lui Rădița Răpeanu
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului gabriel cristea îi place postarea pe blog Doinită (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Sofia Sincă îi place postarea pe blog Doinită (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 6 ore în urmă
Postare de log efectuată de Costel Zăgan
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog Doinită (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog Lăzărește-ne pre noi... Sémpre In Memoriam Ion Lazăr da Coza a lui Rădița Răpeanu
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog DII, VIAȚĂ, DIII de Ioan Lazăr da Coza a lui gabriel cristea
cu 10 ore în urmă
Nicu Zacheu a lăsat un comentariu pentru Chris
cu 10 ore în urmă
Postare de log efectuată de Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 13 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Lăzărește-ne pre noi... Sémpre In Memoriam Ion Lazăr da Coza a utilizatorului Rădița Răpeanu
cu 17 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Tu ai plecat... (bunului nostru prieten Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului gina zaharia
cu 17 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Atât între patru pereți prietenii mei a utilizatorului Costel Zăgan
cu 17 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Te-au furat de viață a utilizatorului Rădița Răpeanu
cu 17 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Artă și-un pumn de țărână a utilizatorului Mariana Suciu
cu 17 ore în urmă
eunescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog În numele nopții, de frig a utilizatorului eunescu
cu 19 ore în urmă
Postări de log efectuate de Rădița Răpeanu
cu 20 ore în urmă

© 2020   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor