Premiul al II-lea, secțiunea poezie (din partea Administrației) - „a(plecări)”, de Gela Enea

(a)plecări 

 

aerul se izbește de fereastră ca o pasăre oarbă

lăsate pe corp/urmele

sunt dovada vie că dragostea doare

înțelepții

spun că marea fericire se compune

din fericiri trecătoare

că moartea ține sub aripi

niște morți mai mici

le creștem în noi/inconștienți

depresivi

și ne rămân  acolo ca niște chisturi

 

***

desenez  pe  zăpadă chipul tău/încerc

să-i vorbesc

zăpada

se topește la picioarele mele/curge

într-un pârâu liniștit

mă privesc în apă/suntem doi

/iluzie/

 

***

mie/urmașul lui iosefini

atotputernic peste porumbeii din mâneca destinului

d’artagnanul duelurilor pierdute

ce mi-a mai rămas în afară de Poezie?!

 

***

pentru mântuirea sufletului m-am dus

la apa Iordanului

era galbenă și tulbure

mi-am pus într-o sticlă

cu cât mă îndepărtam de râu/în sticlă

apa devenea tot mai limpede

mi s-a părut că se  mișcă-n ea limbricul unui emoticon

oh, nu!  și aici ca pe facebook?

am zis/azvârlind sticla

 

***

mai bine fotografiez soarele să-l pun în album

la bătrânețe

îmi voi așeza oasele în aura fotografiilor

ca într-o pătură călduroasă

între un vis cu tine și un coșmar

fără tine

voi face pe contabila/câte nașteri

cununii și divorțuri

câți dispăruți prea devreme/câți

prea târziu

va fi un album Însemne culturale

poate c-ar fi fost și dorința ta

Vizualizări: 86

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Felicitări!

Felicitări!

Felicitări, Gela! Un poem minunat!

Aplauze, Gela!

Am reușit să intru, nici nu era greu... Vreau să știți, cei din juriu, că mă bucur pentru aprecierea voastră. Din respect pentru memoria fondatorului acestui site, m-am înscris în concurs, era un gest firesc, spun eu. Și dacă textul meu a fost premiat, cu atât mai bine! Vă mulțumesc!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: Lazăr Vasilisia 

(CEC Bank)

*

DONATORI,

începând cu septembrie 2021:

  1. Mihaela Popa
  2. Sofia Sincă
  3. Valeria Merca
  4. Ana C. Ronescu
  5. Tudor Cicu

Activitatea Recentă

Adelina Labic a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Am strâns în pumn pământul... a utilizatorului gabriel cristea
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Adelina Labic îi place postarea pe blog Am strâns în pumn pământul... a lui gabriel cristea
cu 3 ore în urmă
Postare de log efectuată de gina zaharia
cu 6 ore în urmă
Adrian Erbiceanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ești numai tu? a utilizatorului Adrian Erbiceanu
cu 9 ore în urmă
Ada Nemescu a contribuit cu răspunsuri la discuţia Valiza cu vise a utilizatorului Grig Salvan
cu 11 ore în urmă
Lui Ada Nemescu i-a plăcut discuţia Valiza cu vise a lui Grig Salvan
cu 11 ore în urmă
Grig Salvan a postat o discuţie
cu 16 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De nimic nu ți-e teamă... a utilizatorului Grig Salvan
cu 16 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Protocol de toamnă a utilizatorului Dinca Valerian
cu 17 ore în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Protocol de toamnă a utilizatorului Dinca Valerian
cu 18 ore în urmă
Postare de log efectuată de Costel Zăgan
cu 19 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Am strâns în pumn pământul... a utilizatorului gabriel cristea
cu 19 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Am strâns în pumn pământul... a lui gabriel cristea
cu 19 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De nimic nu ți-e teamă... a utilizatorului Grig Salvan
cu 19 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog De nimic nu ți-e teamă... a lui Grig Salvan
cu 19 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ești numai tu? a utilizatorului Adrian Erbiceanu
cu 20 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Ești numai tu? a lui Adrian Erbiceanu
cu 20 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Protocol de toamnă a utilizatorului Dinca Valerian
cu 20 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Protocol de toamnă a lui Dinca Valerian
cu 20 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog din copilărie a lui Darie Giurgiu
cu 20 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

Labirinturi  2018 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2021   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor