1. Mă încolțește toamna

                           

E-o dimineață mută, plumburie,

Cocoșii fără vlagă cântă-n zori,

Iar cerul are-o mască tuciurie

De parcă-și pierde spectrul de culori.

 

Privind la iarba palidă, sticloasă,

Sub tălpi mi se zdrobește orice gând,

Se joacă printre pașii mei o coasă

Care-mi retează visele pe rând.

 

Port un corset pe inimă și strânge,

Pulsează-n capilare-un timp trecut,

Însingurarea-mi bea mereu din sânge

Și-n față-mi stă un zid de netrecut.

 

Mă încolțește toamna ca pe-o pradă,

Prin vene-mi curg tăceri și vestejiri,

Un vânt nebun se-nvârte prin ogradă

Și colbul mi se-mprăștie-n priviri.

 

Atâtea toamne mi-au trecut prin carne

În așteptarea iernii frunzărind,

Iar cerbii cei rămași fără de coarne

Mi-au tot păscut prin gânduri hoinărind.

 

În lumea adormită-i dimineață

Și parcă viața zace-ntr-un hangar

Înconjurat cu burniță și ceață,

De care zeii lumii n-au habar.

2. compoziţie  - poezie eliminată din concurs deoarece a mai fost publicată. 

http://reteaualiterara.ning.com/profiles/blog/show?id=1971741%3ABlo...

                

am pictat toamna lui vivaldi

boleroul lui ravel

şi inimile tale albastre

 

pe acelaşi cer

am mers desculţ

până la capătul culorilor

 

nu am privit

niciodată pânza

din superstiţie

nici măcar atunci când luna

a căzut

în spatele şevaletului

 

doar marea

marea mea singurătate

a rămas

să privească pe furiş

printre degetele strânse

în rugă

 

pe pânza mea cât o lume

trupul tău

stradivarius

aşteaptă un mozart

3. Toamnă de vis

                       

Se-ntoarce toamna iar acasă,

Codrii copilăriei să aurească,

Se strecoară lin în podgorii

Şi-şi lasă aromele-n struguri.

 

Făclii aprinse pe-ntinse dealuri, 

Copacii ard  în largile ramuri,

Depărtările albastre duc păsări,

Prin ceţuri ce se ţes peste râuri.

 

Dansuri de frunze, ploi de aur,

Plutind în văzduh preţios tezaur

Al toamnei ce nu vrea să moară,

În roua dimineţii, uşoară, uşoară…

.

Degetele toamnei adună norii,

Ploile reci întunecă iar zorii,

Nucii verzi îşi leagănă-n vânt

Ramurile  până la pământ.

 

Gutuile înmiresmează cărările,

Cerul îşi limpezeşte zările,

Şi cade o lumină de miere,

Peste grădina încă în floare.

 

A înverzit acum pe plai iarba,

Soarele străluceşte ca vara,

Şi merii înfloriţi a doua oară

Aduc miros de primăvară.

 

Plopii lasă încet aurii oglinzi,

Fluturi plutitori peste  pajişti,

Brânduşe violete apar în pădure,

Mai gingaşe-n rugii de mure.

 

Aleargă, aleargă căprioare în cârd,

Printre perii înalţi daţi în pârg

Şi-n depărtarea albastră, albastră

Raze lungi peste vatra noastră.

 

Coboară din cer fulgii de zăpadă,

Munţii se îmbracă-n albă podoabă,

În văi răsună ecouri prelungi,

Brazi se-nalţă semeţi între stânci.

 

Vuieşte, vuieşte puternic pădurea,

Vuieşte sinistru, precum  marea,

Fiorii de toamnă  adânci o cuprind,

Când crengile-şi leagănă-n vânt.

 

Păsările urmează depărtările,

Văzduhul îşi pierde cântările

Şi marea se zbate la ţărmuri,

În tunet lung se sparg valurile.

 

Spumele se ridică vijelios spre cer,

Vapoarele albe în talazuri pier,

Pescăruşii – un ţipăt îngheţat,

Ne străbate inimile ne-ncetat…

 

Mai tainic şopteşte pe pietre izvorul,

Fetele îşi leagănă noaptea dorul,

Când luna plină străbate zarea,

Flăcăii le urmează chemarea.

 

Dar... în noi este atâta tristeţe!

Şi zilele trec… Adio tinereţe!

Nu putem opri clipa efemeră,

Visul de iubire-i doar o himeră…

 

Trecere… trecere… Totu-i trecere,

În marea lumii, doar zbatere…

O toamnă aurie întârzie-n noi

Și toți ne prefacem în reci ploi.

4. casa mea                 

 

la poalele destinului

gândul că te iubesc e un bondar sinucigaș

bâzâie pe sub frunte

în timp ce stau cu bolovanul inimii-n brațe

să blochez toate intrările

îmi spui

casa mea nu are uși nici ferestre

doar ochi

câte unul pentru fiecare bărbat de care m-am îndrăgostit

are lasere

scoate umbra din om și o plantează-n parcuri

nu mai îndrăznește nimeni să calce iarba

de teamă că acolo s-ar afla umbra celor iubiți

casa mea își dă cu vopsea lavabilă

măcar o dată pe an

împarte tencuiala roșie a zidurilor bombardate

celor fără adăpost și fără noroc

la sărbători

casa mea e înmiresmată cu vin bisericesc

după ce-l bei

vezi că lumea e frumoasă iar viața scurtă

casa mea are claxoane și un program de liniște pentru toți morții săi

nu are uși

nici ferestre

doar un acoperiș din sticlă

pe care alunecă îngerii

când se plictisesc să mai fie îngeri

și coboară printre noi deghizați în poeți

 

acum că pe toate le știi

lasă bolovanul acela jos

dar fii atent să nu-l strivești

casa mea are pleoapele moi

trebuie să se sprijine

 

5. Umbra toamnei                  

 

Mocnit în lira stinsă a unor acorduri revelate,

În bruma albă s-au format dantele impregnate.

În pașii toamnei rescriu destinul vieții colorat,

Tabloul toamnei adună eterul umbrei condensat.

 

Când toamna cenușie atinge-n lacrima pustie

În iarba scaldată-n raze roșii s-a ivit o viorea.

Cântecul ultim a ciocârliei transmite reverie,

Din inima însângerată mi se aprinde dragostea.

 

Frunzele brumării dansează și cad pe covorul tocmatic,

Florile de ghiață în dimineți îmi numără pașii pe poteci,

Aburul mărgăritarelor răspândesc în zbor frenetic,

Umbra toamnei luminată care ne-a unit pe veci.

 

6. Urechea nopții tremură sub boltă

 

În căușul lunii

stăruie un gând,

călimări albastre deapănă fuioare, 

micul paradis tăceri să-și  aprindă.

 

Brațe de cleștar

frații mei de veghe,

îmi vorbesc blajinii

prin  cuvinte mute.

 

Dor de toți îmi este,

înrămați  în mine

pot să îi mai scutur de cenușa arsă.

 

Dor de brațul mamei,

de graiul patern,

să mai deschid poarta unsă cu sacâz.

 

Au trecut decenii 

ca să înțeleg,

ce scurtă e clipa

ce fragilă sunt.

 

Tremură sub boltă a nopții ureche,

între adieri

îi deplâng căderea frunzei întomnate,

și încrâncenării tivită-n orgolii,

un valmeș de ani  prins în risipiri,

 

au rămas câțiva

ori

cine mai știe

clipa rezemată în eternitate.

 

Să nu plângi copile

că-i deja târziu,

am strâns multe lacrimi,

sub trandafir veșted 

răsar viorele.

 

Să nu uiți,

cândva 

în palmă-ți cerneam arcuri sibiline,

azi  răvașe triste

dorm pe-o noptieră

 

să nu uiți pe-acela

ce-a iubit plângând.

 

7. Lacrima ploii ce-a lovit

 

Plouă cu lacrimi

peste orașul înțepenit în mușamalizarea

minciunii.

 

Plouă cu noroi,

fără croi,

în convoi.

 

Plouă cu vânt,

spre pământ

până când

acoperișurile unei calități ucise

mor

într-o zi de toamnă.

 

Plouă cu tunete,

în spectacolul copacilor ascunși în iarbă.

 

Plouă, și plouă,

cu o duminică în care nevinovații

se transformă în furnici,

răpuse de indolența autorităților.

 

Plouă cu cifre:

8 morți, 67 de răniți...

 

Nu mai plouă!? Se numără copacii care plâng,

țiglele care mărșăluiesc pe trotuare,

se caută curent electric,

semnal la internet

și... recolta toamnei zbuciumată.

 

Lacrima ploii scormonește prin sertarele destinului  

după soare,

iar omul numără silabele dezastrului.

În rest... cuvinte aprinse,

căci promisiunile

se sting până la următoarea bătaie de vânt.

 

 

8. Doar toamna                 

 

Și iarăși doar toamna - galbenă gutuie

Desferecă roata la mori de un veac

De-mi înțelegi teama cea care tot suie,

Tiptil prin poeme, ai ști de ce tac.

 

Și ca și cum ploaia mai duce în taină

Platoșa mea-'n aur și arcul întins

N-am să te-ntreb unde, când știi în ce haină

Mi-am strâns la piept dorul în vârșa ta prins.

 

Și-acel zvon de păsări cât încă e toamnă

Pe frânghia sorții mă-ndeamnă de zor...

Ca traista cu vise din lumea mea doamnă,

Cum dormi despletită, sub cap să-ți strecor.

 

9. Toamna - cântecul oaselor noastre

                                                           

străzile s-au umplut de ploaie 

de fețele noastre fără chip albe

de frunze de cenușiu de toamnă

cerul  acoperit de asistentele

din spitalul municipal

care zboară pe biciclete cântând

let it be al lui beatles

lăsați-ne să fim lăsați-ne să fim

 

nici nu ştiai

că mașinăria complicată a ochiului

e menită să ne orbească în final

să ne fulgere creierul alienare

că e la fel de monstruoasă

ca o fiară mecanică cu scripeți

cu roți dințate scârțiind lugubru fierbinte

și noi privim în continuare lumea prin ochi

până se face toamnă definitiv

și adormim cuminți în frunzele noastre

 

pe mine mă iubesc toate amintirile tale

mai ales când vine toamna

cu septembrie acela galben pufos

te apucă așa dintr-odată nostalgia

și parcă ești mai proaspătă mai vie

eu eu mă risipesc sunt un vis

ce trece dintr-un vis în alt vis

ca o moară care macină nopți pe întuneric

 

cineva golește nopțile noastre de somn

îl face grămadă și îi dă foc

altcineva strânge sute mii

de tije subțiri de crin

le înfige pe rând în oasele noastre

și ele cântă sublim ca o orgă din ceruri

și nici nu observăm

că s-a făcut toamnă și o să murim

10. Și suntem toamnă

                                    

Așa cum s-a rupt din mine strigătul

pentru lemnul din altar

vlăguit de atâta rugă,

pentru sfinții prelinși pe grinzi

ca-ntr-o îmbrățișare de moarte,

tot așa m-am întors din drum.

Analizez atentă ca sub lupă,

cum mă doare lanul de crizanteme

albe ca fecioarele neștiutoare,

ca pașii mamei în drum spre cimitir

unde-l acoperă de șapte ani

cu frunze și lacrimi pe tata.

Mai mereu, mă arde amiaza dorurilor de femeie

plecată în lume copilă,

cuprinzând între două zbateri de inimă

toată fărădelegea și smerenia lumii

în iubiri potrivnice și arcade de timp,

spălate de ploile iertărilor.

Uneori ne numim rătăcire,

aplecați peste sufletele noastre

parcă uitând drumul spre casă.

Dar suntem uitare, Doamne,

suntem nefericiții amanți ai timpului

rămas gol și folosit,

în cerșafurile noastre de blestem

Și suntem urlet

Și suntem toamnă!

 

11. Toamnă

                      

Pe frunza galbenă a viei ,

Trecutul s-a imprimat feroce.

Vântul auriu se joacă-n struguri,

Şiruri de cocori înţeapă albastrul cerului.

În arămiu tomnatic adastă pământul...

 

Covor de învinse idei,

Pe ceea ce cauţi se-aşterne.

Ce frunze, ce doruri, ce vise!...

O vară-a trecut... şi-au murit

Sau poate-au rămas neatinse?!

 

12. Carambolul paparudelor

 

Pe zgura dispreţului,

ploi zvăpăiate în carambolul

paparudelor voluptoase

ce hlizesc ironic spre oglinzi

cereşti, într-un delir…

modificat genetic,

pariat profetic între

tunete şi fulgere

remaniate cu chicoteli

pe reducţia lacrimilor

spre împăcare cu Tot

prin împroşcarea iubirii

din fluxul jocului.

 

13. Mama Maria

                        

Sfârșit de toamnã gri... în fiecare zi

o bātrânicã tristã, la scara blocului 

adunã frunze ruginii

își șterge ochii înlãcrimați cu o batistã

lovește bordura cu mãtura

parcã ar vrea sā o deschidã ca pe o sobã

din care ar scoate cenușa

sã facã foc odihnei unui suflet. 

Într-o duminicã ploioasã m-am apropiat cu sfialã de ea.

Pãrea coborâtã dintr-o icoanā

i-am dãruit o carte de poezii și ne-am împrietenit.

Am aflat cã o cheamã Maria.

Îmi zâmbește, culege frunze, le privește

parcã ar spune o poveste.

 

Când îmi citește poezia

e atât de frumoasã mama Maria

din ochii ei douã stele

mângãie liniștea nopții, privește în zare, își amintește

aici, între douã coline, într-un loc uitat de rele,

era cândva un sãtuc, se plimba prin poiene și legãna luceferii pe gene.

 

Bunicii aveau miros de gutui

bãrbații de vin dulce, fetele de mãr

nepoții alergau cu fân cosit în pār.

Acolo, la umbrã de nuc

se derulau povești cu Cosânzene.

 

Citește, mamã Maria, poezia

cerne liniștea, durerea 

sãtucului îngropat

sub frunzele cãzute pe asfalt.

 

Povestea e în inima ta,

mama Maria, bãtrânica tristã de pe strada mea!

14. Toamna mea niponă

 

când ai venit locuiam în amurg

visele tremurau în oglindă

precum pagodele răsturnate

în privirea lacului

prieten de nădejde

în nopţile cu lună gravă

îmi era copacul de ginkgo

dimineaţa alungam gânduri de ceaţă

din zarea cocorilor ce s-ar fi întors acasă

 

mă-ntreb cum de nu ţi-am auzit paşii

pe dalele templului uitat în paragină

prin păduri de bambus

ai poruncit vântului

să despice flaut

şi cu el mi-ai ferecat gândul

apoi uşoară ţi-a fost poteca

 

doi pui de căprior te-au urmat

la fiecare îndoială

cu ochi umezi

mi se aşezau la picioare

şi povesteau despre tine

ca într-o vrajă

captivă au ţinut inima

precum o insectă în galben de ambră

 

ţipătul vulpii ce răscolea

frunze pe trupul pădurii

săpase culcuş în firida templului

parfumat se mistuia agarul în beţişoare

maestru în arta chemărilor de aramă

în roşu-arţar mi-ai răsucit visele

până când din ele

au picurat mustind vinetiu dorinţe

 

când ai plecat prima dată

crestele munţilor încărunţeau în depărtare

arţarii îmbrăcaseră lacul în sânge

în evantaiul frunzei se mutase soarele

risipind felii de ceară peste arborele vieţii

 

doar pe chimonoul crem al gheişei

încă stăruiau violet crizanteme

atunci am ştiut

zborurile noastre se vor îndrăgosti

vor aluneca unul peste altul

şi ca-ntr-un joc amar

vor naşte poeme

15. Două versuri și o singură bătaie de inimă   

                                                 

mă întrebi cum mi-a fost săptămâna

mai lungă de șapte zile ori două bătăi de inimă

plus o obsesie -

să-ți fiu toamnă foșnind sub pași...

îmi răspunzi că nu crezi în toamnă

 

știu și nici în înserare nu crezi

e o altă minciună a Soarelui

un joc de-a v-ați ascunselea

unde răsăritul este zâmbetul

unui prunc cu ceafa

mirosind a piersică somnoroasă

 

nu iei în serios nici depărtările

pașii noștri le risipesc

cu efortul unei lacrimi

care alunecă pe obraz

și hrănește un surâs

 

nu crezi nici în moarte

e o simplă părăsire a timpului

o ieșire în normalitatea simplă

a existenței fără el

 

tu crezi doar în cântecul murmurat

o singură dată

de două suflete albe

două versuri

așezate de aceeași a parte a unicei

bătăi de inimă

de la începuturile

acestei lumi

 

16. O altă toamnă-mi bate azi la ușă

                                                           

Când, vlăguită, toamna se petrece,

Iar vântul cerne frunza risipită,

Mă-mbăt, ca-n alte dăți, cu apă rece

Din raza-i ce mi-a fost cândva ispită.

 

Strângeam nectarul picurat din soare,

Să-mi fie cupa veșnică lumină!

Nimicuri îmi păreau o sărbătoare,

Cocori ștrengari mă invitau la cină.

 

O altă toamnă-mi bate azi la ușă…

Pe zi ce trece, mai flămând pândește

Și scormonind a vremilor cenușă

Îmi frânge răsăritul într-un clește.

 

Când nouri de granit apasă zarea,

Să știi că-n ceruri dăinuie chemarea.

17. Dă-mi, Doamne, toamna                                      

 

Dă-mi, Doamne, toamna ce mi se cuvine,

După a soarelui cumplită spuză,

Adun-o de pe rupte serpentine

Şi-mplântă-mi  în plămâni a ei ventuză ;

 

Ajută-mi, Doamne, să sporesc tăria

Sintaxei ei, c-un smoc de nor șăgalnic,

Când își deschide-n crânguri mustăria,

Cu vuiet aromat, fluid, năvalnic ;

 

Aruncă smalţ pe mucede monade,

Să mângâi sclipitoarele-i membrane,

Fără odihnă, toamnei i se cade,

Din sunete să îi durăm coloane;

 

La cotituri mai fumegă dorinţa

De-a vinde chihlimbarul pe rubine ,

Aproape mă mândresc cu iscusinţa

De-a fabrica rugina ei din mine.

 

Dă-mi, Doamne, toamna ce mi se cuvine!

 

18. Singurătate de toamnă

                                  

M-am rătăcit pe drumul înapoi,

De-abia te-mbrăţişasem de plecare,

Aş fi rămas să întregim în doi

Un anotimp ales la întâmplare.

 

Dansau misterios copacii goi

Pe-o muzică de noapte boreală,

Îi dezgolise toamna lângă noi

Acoperindu-ne cu frunze de beteală.

 

Lumina dimineţii muşcă crud,

Jacheta mea e doar o amintire,

Mi-e frig, tu eşti departe iar eu ud

Şi vraja ta e doar o amăgire.

 

În toamna pietruită cu văpăi

Când dorm secundele autumnale

Am colorat cu gânduri ochii tăi

Într-un sidef cu puncte cardinale.

 

Dacă aş şti vreodată că ţi-e dor

Şi-ai rătăci în noaptea de iubire,

Te-aş aşeza pe-o aripă în zbor

Să fii la mine pentru nemurire.

 

 

 

19. Căsuță pentru păsări

                         

În pieptul meu

e o căsuță pentru păsări

cu ușă rotundă

cât să poată încăpea

mâna ta mică

 

un șarpe sâsâie

dinăuntru

de fiecare dată când te apropii

 

„e cale de-o moarte

până la inima lui”

zise ghicitoarea

și îți închise palma

apoi sorbi lung din cafea

 

 

 

20. Ca o icoană vie                           

 

O clipă-a fost de-ajuns să-mi vii, plăcere,

La chipuri nu privești, nu le pui mască,

Aceeași floare-lotus lași să crească

Și-n cel limbut și-n golul din tăcere.

 

În tine cete-ntregi de îngeri cască,

De parcă somn le-ar trebui, putere...

Să-ți cânte câte unul ziua, cere,

Iar alții focu-n rouă să zidească.

 

Acolo, -ntre lăuntru și afară,

Oprești din trecători, fără de fală

Și le arăți poverile cui cară;

 

Stă cerul tolănit, nu-i îndoială,

Doar tu-l cobori, nu pare tras pe sfoară,

Că toate se supun ție, vestală!

21. Secreta cale 

                          

Iernatică toamnă, la geamuri plânse,

când mi se dor să-ți scriu acea scrisoare

ostatecă în mine...

Mi-e dor să fie dorul tău la ușă,

să lași deschise porțile în suflet,

crâmpeie de cuvinte să devină

basmul nostru necitit

și lămpile din minte să se stingă,

doar un jăratec în inimă să lumineze,

ca o carte cu coperțile prea grele,

ce pleoapele de dinaitea somnului târziu,

nu te mai lasă să citești sfârșitul pe furiș...

Poeme care-ți amprentează gândurile,

lacrimi lumineză la umbra unei stele obosite

și pașii gata, drumul să il treacă

pe la poarta anotimpului cernit...

Ținusem ascunsă harta cu secreta cale

lasată de destin,

ținând în mână firul roșu, dăruit de ursitoare...

Acum, fii cititorul de pe umărul meu,

de vreme ce evadăm în lumină!

 

22. Toamna din sufletul meu

 

Plouă cu frunze de dor, busuioace,

Parfum de lumină călduţă şi dulce

Învăluie ziua cu zbor curcubeu

Şi pacea grădinii în inimă-mi curge.

 

Se-aud ale Dunării chemări fremătânde,

Întinderi ceţoase de valuri celeste,

Cu văluri de-aramă şerpuind sperioase,

Suspine de păsări aruncate-n poveste.

 

Atâta splendoare de toamnă-arămie,

O linişte împletită cu zumzet fantomă,

Din gâzele mierii nelinişte surdă

Poeme de suflet brodate cu rouă.

 

Adânci cupe din flori risipite

Hrănite cu raze şi suflu divin

Alungă tristeţea din inimi rănite

Şi spulberă toamnei un vânt anonim.

 

Faleză de frunze ca sticla pictată

Atinsă de brumă oglindă-n cădere

Aceeaşi umbrită tăcere zglobie

Acoperă totul cu noaptea-n mistere.

 

Atâta minune tomnatică-n toate,

Bucurie de viaţă alintată-n durere,

Atâta iubire stinsă-n delicii

Atâta speranţă atârnată de stele.

 

O bancă stropită cu dor de lumină

Găzduieşte doi îndrăgostiţi visători

Ce-n mâini strâng căldura-mpăcării,

Dulceaţă de toamnă botezată-n culori.

 

O pace şi-o sete de viaţă-aromată

De Domnul trimisă la noi muritorii,

S-aline dureri, s-aline uitare

În inimi sădite miresme de flori.

 

Coroane-nţelepte stropesc amintiri

În glasuri bătrâne de versuri uitate,

Pe pajişti de rouă şi-n ochi de copii

Înţelepte cuvinte de la Domnul lăsate.

 

În munţi aprinşi de verile lungi,

În şesuri zgribulite sub geruri cumplite,

Dorm străbunii cu vise-ngheţate

Cu gânduri de ţară, cu gânduri smerite.

 

Viteji crânceni însetaţi de dreptate,

Viteji adormiţi cu drapele în moarte

Se roagă la Domnul în blândeţe de toamnă

Să trăiască strănepoţii cu vise curate.

 

Tu Doamne străjuieşti cu blândeţe de veghe

Splendorile tale pământeşti de iubit,

Durerile stingi cu ape reci de uitare

Şi iubire sădeşti pentru Fiul Tău Sfânt.

 

Avem sfinţi ce alături de Tine veghează:

Decebal, Ştefan, Brâncovenii, Mihai cel Viteaz,

Cu toţi s-au jertfit pentru ţară

Şi-n flacăra vie a dreptăţii au ars.

 

Atâta bogăţie de inimi curate ai strâns

În cerul Tău senin tivit cu bunătate,

Istorie lăsat-ai în cartea toamnei pământeşti

Şi lacrimile ni le-ai şters, iertându-ne păcate.

 

Regină toamnă coroană-n crizanteme

Mai stai să-ţi scuturi cosiţele-arămii,

Printre păduri şi şesuri pictează diademe

Pe frunţi împădurite de munţi şi de câmpii.

 

23. Roșu 

                

ca în romanul lui orhan pamuk 

un glas îmi spune

mă numesc roșu 

peste tot îl aud 

patimile ard una câte una 

ici o intrigă 

dincolo o crimă 

scrisă în filigran 

iubirea mea e mai mare ca oricând 

pot pentru ea 

să ignor prejudecățile 

durerea moartea

nu mă împiedică nici roșul 

ce pare o barieră de netrecut 

nici negrul veșmintelor 

nici tainele nopții 

unde sunt colecționarii de miniaturi? 

au murit demult

doar ei şi-ar mai putea da seama

de povestea mea 

ei știu legendele mai bine ca oricine

mă văd sortit

să port în mormânt 

taina din mine

mă chemi cu glas de simbol

ca în poveștile persane

se face alb 

apoi verdele îi ia locul 

plin de flori și de zbor de albine

e negru și e vifor uneori 

albastrul ne cheamă 

cu glasul zărilor deschise 

iar roșul 

că de el ne e vorba 

pe cât de sălbatic 

și plin de cai nestruniți 

ne umple de dor și de teamă 

24. Toamna din noi

                              

Nu-i toamnă doar în zile reci,

În ora peste care treci,

În frunza galbenă din drum,

E toamnă-n ce trăim acum.

 

În oameni zâmbetele mor,

Vorbele-s dure şi mă dor,

Mă doare moartea celui viu,

Mă doare omul cenuşiu.

 

De prin canale şi antene,

Doar glume proaste şi obscene;

Pe hazul lor n-ai da un ban;

Mi-e dor de Bulă, Stan şi Bran.

 

Păstrând duioase amintiri

Ascunse sub dezamăgiri,

Voi adormi şi nu voi şti

Cum va fi, când nu voi mai fi.

25. Toamne…                   

 

Ne întâlnim într-un frumos crepuscul,

Deşi eu te cunosc, timid, de-o viaţă,

Din mult trecuta verde dimineaţă

Cu primii paşi, primul avans minuscul…

 

În fiecare an, după o vară,

Paletă fină de culori pastel

Picta senin pe sufletu-mi rebel

O altă noţiune despre seară.

 

Galeş zâmbeau în ramuri fructe coapte,

Nectar se revărsa dinspre podgorii,

Empatizând, un vals dansau şi norii,

Când pe alei de vise, cântau şoapte.

 

Creşteam şi învăţam… despre iubire

Şi despre tâlcul verbului “a fi”,

În gângurituri fine de copii,

Iar orizontul se-nroşea, subţire.

 

Din primăveri, furasem câţiva muguri,

Să-i altoiesc pe seva vieţii mele,

Şi-n veri fierbinţi, subtilizam reţele

De apă vie, soare, sus, pe măguri…

 

Azi te salut cu reverenţă, toamnă,

O vizită îţi fac la domiciliu,

Vom ţine-n doi şedinţă de consiliu,

Eu, voiajor, tu, preafrumoasă doamnă,

 

Şi-oi zăbovi la tine mulţi ani buni,

Să-mi cânţi din rapsodia unei lumi.

 

26. Sentință                  

 

Dezlănțuită, fadă, în roșu ars fardată,

Metresă-abandonată cu aere de doamnă,

Își varsă nebunia, de viață degustată,

Pe verdele luminii la fiecare toană.

 

Nu scapă nici o floare neatinsă de furie,

Aruncă nărăvașă broboadele de brumă

Strivind cu tocul urii și frunza vineție

De pare tot cuprinsul învăluit de ciumă.

 

Încercănată-și plânge destinul plin de vină

Și mușcă cu putere din străveziul lunii,

Prea umiliți copacii – pământului se-nchină

Când trece despuiată prin vântul tras de funii.

 

De unde-atâta ură n-am să-nțeleg vreodată,

Pe verdele luminii și viața strânsă-n muguri,

Nefericită-i toamna și mult prea vinovată

Eu o condamn să piară în veșnicele ruguri.

27. atât de noiembrie...

                                    

atât de noiembrie

în mine

afară

melancolii cețoase spintecă

duminica fiecărei zile

și atunci

din brațe îmi curg ultimele frunze

din ochi ultimele ploi

până la desăvârșirea primei ninsori de aduceri-aminte

mai e un pas de lumină gri

și un șir lung de corbi

ce își coboară prevestirile

prin cerul deschis

pentru primenirea unui alt anotimp

 

reci neliniști sapă meticulos

trepte pentru alte neliniști

sufletul desfrunzit e zidar desăvârșit

împrejmuirii de brume și tăceri

înăuntru gândurile

unul după altul- toate-s vinovate

cu fiecare

în toamna asta am vrut să te uit

să-mi vindec umbra din ochii întomnați în așteptări

să te destram din mine

și cu mâini de tristețe

să torn rugina uitării în căușul urmelor tale

 

nu mai spun mi-e dor

cuvintelor-păsări le pun aripi de sud îndepărtat

chiar de știu că tu

ești în nordul anilor mei

asfaltând fără rost drumuri cu străini

dimineților le croiesc haine dintr-o blajină sărbătoare

păstrate vor fi

în dulapul cu fluturi de noapte si vagi iluzii

pentru zilele din anotimpul în care

noiembrie se va  sfârși

 

 

    

28. e toamnă în mine şi-n cuvânt

                                                    

se apropie orizonturi care nu mai încep cu noi
privesc  cum se depune praful peste tinereţea mea
la fel ca frunzele toamna peste pântecul pământului

 

ca-ntr-un joc de-a copilăria încep să învăţ din nou tot ce-am uitat
dau la o parte anii trăiţi în zadar şi visul e acolo
şi sărutul cu care îmi ademeneai clipa rătăcită
veşnicia lui se repetă ca o magie de bună calitate

 

încep iar lecţia de zbor cândva tu erai zborul meu
încă mai ard tăciunii  uitării
cu fruntea pe umărul toamnei privesc agonia frunzelor
aerul nopţii e prea ascuţit ca să pot  plânge 
înălţ zmeie de hârtie din visele neterminate

 

important este să ştii când să evadezi din tristeţe
îmi spun şi mă scutur de gânduri ca de o ploaie 
mocănească ce-mi ţine pe loc inima

 

moartea nu e definitivă aşa cum credeam 
doar o lungă uitare nimic altceva

 

 

 

29. Primăvara toamnei

                                  

Spânzurată-n grinda vremii, cu șiretu-i de aramă,

Toamna și-a lăsat cocorii în cerdacul cu poveri,

Din clopotnița luminii, surde pârtii se destramă

Și-n tăcerea cafenie fug spre ziua ce-a fost ieri.

 

Alte două anotimpuri s-au topit în neguri grele

Și-au rămas în constelații numai primăveri de soi.

Scoica plânge rușinată și, din pântecul cu stele,

Vede nufărul visării, stând cu cizma prin noroi.

 

Licuriciul, prin livadă, sună-n cornul deşteptării,

Apoi toarnă din covată focu-n felinaru-i vechi.

Șade salcia turcește, despletită-n pragul serii

Şi, cu palmele-nverzite, trage râul de urechi.

 

La sfârşitul zilei triste şi tic-tacul din perete

Sparge-n dinţii relaxării orele din şezământ,

Caii norilor sălbatici rup, cu boturi de regrete,

Fruntea ierbii, furişată,-n buzunarele de vânt.

Heruvimii lin coboară peste trandafirul zării,

Diligenţa răzvrătirii printre pomi s-a strecurat.

Iute, aruncând năvodul, lacrima descătuşării,

Prin troiţa adormită, a scos viscolul din sat.

 

Ochiul argintiu al nopții stă pitit după uluce,

Când în flautul visării tresar mugurii posaci,

Palmele însângerate le ia Sfântul de pe cruce

Şi le pune-n răni albite, primăvara, prin copaci.

 

Vizualizări: 2882

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Angelina Nădejde a votat poeziile astfel:

  1. 9
  2. 7
  3. 9
  4. 6
  5. 9
  6. 8
  7. 6
  8. 9
  9. 10
  10. 6
  11. 8
  12. 8
  13. 10
  14. 10
  15. 10
  16. 9
  17. 9
  18. 8
  19. 10
  20. 8
  21. 7
  22. 9
  23. 6
  24. 7
  25. 9
  26. 10
  27. 8
  28. 10

Carmen-Bernadeta Anghel a votat poeziile astfel:

  1. 10
  2. 8
  3. 7
  4. 8
  5. 9
  6. 8
  7. 9
  8. 8
  9. 9
  10. 8
  11. 7
  12. 10
  13. 10
  14. 9
  15. 9
  16. 8
  17. 9
  18. 7
  19. 8
  20. 7
  21. 8
  22. 8
  23. 7
  24. 10
  25. 9
  26. 9
  27. 9
  28. 9

Dolha Paul Alexandru a votat poeziile astfel:

  1. 7
  2. 6
  3. 7
  4. 6
  5. 7
  6. 6
  7. 6
  8. 6
  9. 8
  10. 7
  11. 6
  12. 7
  13. 9
  14. 8
  15. 6
  16. 6
  17. 6
  18. 9
  19. 9
  20. 6
  21. 6
  22. 9
  23. 8
  24. 7
  25. 8
  26. 10
  27. 10
  28. 10

Emil Dumitru a votat poeziile astfel:

  1. 10
  2. 7
  3. 8
  4. 8
  5. 8
  6. 8
  7. 9
  8. 8
  9. 9
  10. 7
  11. 7
  12. 9
  13. 9
  14. 8
  15. 10
  16. 9
  17. 10
  18. 7
  19. 8
  20. 8
  21. 9
  22. 6
  23. 9
  24. 10
  25. 8
  26. 8
  27. 10
  28. 10

Dan Mitrache a votat poeziile astfel:

  1. 10
  2. 4
  3. 4
  4. 4
  5. 6
  6. 7
  7. 6
  8. 7
  9. 5
  10. 4
  11. 5
  12. 5
  13. 7
  14. 6
  15. 8
  16. 9
  17. 9
  18. 5
  19. 6
  20. 5
  21. 5
  22. 6
  23. 4
  24. 9
  25. 8
  26. 7
  27. 5
  28. 10

Valeria Merca a votat poeziile astfel:

  1. 8
  2. 4
  3. 9
  4. 4
  5. 6
  6. 7
  7. 8
  8. 9
  9. 7
  10. 6
  11. 7
  12. 8
  13. 9
  14. 9
  15. 9
  16. 8
  17. 8
  18. 9
  19. 8
  20. 6
  21. 5
  22. 7
  23. 7
  24. 6
  25. 9
  26. 9
  27. 9
  28. 9

Ica Matei a votat poeziile astfel:

  1. 9
  2. 6
  3. 7
  4. 6
  5. 8
  6. 7
  7. 9
  8. 8
  9. 8
  10. 6
  11. 6
  12. 7
  13. 9
  14. 8
  15. 7
  16. 7
  17. 9
  18. 7
  19. 8
  20. 9
  21. 8
  22. 9
  23. 6
  24. 7
  25. 9
  26. 9
  27. 9
  28. 10

STOP VOT!

Insignă

Se încarcă...

Zile de naştere

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

 Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Postare de log efectuată de ION IONESCU-BUCOVU
cu 3 minute în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Artă poetică a utilizatorului Costel Zăgan
cu 1 oră în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Rondell-ul ninsorii a utilizatorului Adina Speranta
cu 1 oră în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog NIHIL SINE DEO a utilizatorului Darie Giurgiu
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Nu m-a uimit nici Dante a lui J' Arrive!
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Toamna mea niponă a lui Nikol MerBreM
cu 1 oră în urmă
Postări de log efectuate de Mitica horlaci
cu 1 oră în urmă
Lui Mihaela Chitic i-a plăcut discuţia Pași prin Roma eternă (Note de călătorie) a lui Culiţă Ioan Uşurelu
cu 2 ore în urmă
J' Arrive! a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Zbor a utilizatorului gina zaharia
cu 3 ore în urmă
J' Arrive! a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când lupul n-are nicio vină a utilizatorului Ana C. Ronescu
cu 3 ore în urmă
Lui Mihaela Chitic i-a plăcut discuţia La Ghizunie (Experiment III) a lui Ion Lazăr da Coza
cu 9 ore în urmă
Lui Mihaela Chitic i-a plăcut discuţia Hramul (Experiment II) a lui Ion Lazăr da Coza
cu 9 ore în urmă
Lui Mihaela Chitic i-a plăcut discuţia Sicriul (experiment I) a lui Ion Lazăr da Coza
cu 10 ore în urmă
Mihaela Suciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Zbor a utilizatorului gina zaharia
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog Zbor a lui gina zaharia
cu 10 ore în urmă
Mihaela Suciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Lui Nichita a utilizatorului Lavinia Elena Niculicea
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog Lui Nichita a lui Lavinia Elena Niculicea
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog Lui Nichita a lui Lavinia Elena Niculicea
cu 10 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Lui Nichita a utilizatorului Lavinia Elena Niculicea
cu 10 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Lui Nichita a utilizatorului Lavinia Elena Niculicea
cu 11 ore în urmă

frecvență trafic

© 2017   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor