Hăţurile

 

            Hăţurile - curele lungi, împletite sau nu, lăcuite sau nu, vechi, noi, după posibilitatea fiecăruia, cu care struneşti caii ce pot merge la pas domol, poposind când şi unde ţi-e pofta, sau pot zbura ca gândul.  Mai ieri erai de-a buşilea pe sub masa părintească, azi ai tâmplele ninse, iar între ieri şi azi nu ştii când a trecut timpul.  Întorci capul să vezi ce-ai semănat: ai sădit un pom, ai cinstit un om, ai construit o casă, un nume sau ai lăsat doar o dâră de praf şi niscaiva vorbe în urmă-ţi. Uneori se mai întâmplă să scapi hăţurile: te apleci, le cauţi, le cureţi de-au căzut în mocirlă şi când crezi că le-ai apucat bine, căruţa vieţii te-a dus unde nici cu gândul n-ai gândit; dacă nu-ţi prieşte locul şi mai ai timp, dacă nu ţi-au sleit puterile, o întorci şi te sileşti să ţii drumul drept, cel pe care l-ai pierdut cândva .

 

            - Târrrr! Iaca s-o rupt un hăţ, bădie, da n-ai grijă, acu-i fac nod şi-i ca nou, nu pierzi mata trenul.

            Nicuşor îşi scoate mănuşile de piele, sare de pe capră şi ca un om care ştie rostul poznei ce i s-a mai întâmplat de atâtea ori, înnoadă curelele subţiate de trecerea timpului şi de-atâta folosinţă.

            - Hai, încetuţ că-i vale, dii!

            - Pune-ţi mănuşile, îi gerul Bobotezei, acuşi te prinde! îl îndeamnă bădia sfătos.

            - Le pun, le pun, mi le-a dat doamna directoare, iar lu sor-mea i-a dat o haină de blană. Ştii ce frumoasă-i?

            - Ştiu, cum nu ştiu că-i frumoasă Vasilica!

            - Nu Vasilica, bădie, râzi de mine ! Blana îi aşa frumoasă, iarna trecută o purtat-o doamna directoare, iarna asta sor-mea. Nu ştiu cum o s-o păzească dacă vine tata!  Eu am să dorm cu mănuşile sub cap, în sân, văd eu, da ea cum o să-şi păzească haina, nu mă-nchipui; mai ales când o veni căldura, noi la şcoală, blăniţa acasă şi tata la fel.

            - Când vine Ilie, mai are mult?

            - Nu, în două săptămâni i-acasă, da mai bine n-ar fi! Când mă gândesc că iar s-apucă de băut, vinde tot, nu mai judecă. Data trecută când a ajuns şi-o pus funia de gât, l-a  găsit sor-mea mai mult mort decât viu; ce bătută i-a dat drept  mulţumire! că trebuia să-l lase, că şi el s-a săturat să ne tot facă de râs!

            - Au fost alţii şi mai răi decât el şi s-au îndreptat; cum să nu fie acasă, las să fie, că-i tata vostru, nu spuneţi vorbe rele nici în glumă! Că vorba rea odată se înfăptuieşte; poate asta-i crucea lui, asta-i crucea voastră.

            Îşi aminteşte şi bătrânul despre o vorbă rea pe care-a spus-o în glumă, pe vremea când îi musteau ochii de tinereţe şi clocotea sângele în el după Ana:

            - Dacă ai rămas gravidă de prima oară, nu te mai iau. Ce-mi trebe  iepuroaică la casă?!

şi nunta era ca pornită, erau logodiţi de jumătate de an, în trei săptămâni se cununau, cu petrecere care ţinea trei zile cu nuntaşii şi o săptămână legată, cu neamurile.

N-a simţit că-i fuge pământul de sub picioare ca apa printre degete, când Ana n-a mai vrut?! a crezut că se alintă ea; da de unde, n-a fost!

            - Apoi, măi Niculae, noi n-avem fată de batjocura ta, i-a bătut obrazul socru-su; vezi  de treburi, cată-ţi mireasă pe plac că ne-om descurca noi şi cu Ana şi cu copilul.

Nu s-a juruit în faţa lor că a glumit  „am zis o vorbă proastă ” n-a făcut cărare bătătorită la Ana lui Pantoc la poartă, mai cu toate rubedeniile lui, gaj că-i băiat bun la suflet? a făcut! şi nunta au făcut-o dar nu atunci, au mai trecut două luni peste cele trei săptămâni, de avea Ana burtica rotunjoară sub rochia de mireasă şi era el bucuros tare!

            - Bădie, cum de nu ţi-a plăcut să rămâi la băieţi în America,ori nu-i aşa mare şi frumoasă ca la televizor?

            - Ba da, Nicuşoare-i mare şi frumoasă, da n-are ochi viorii.

            - Da cine are? n-are nimeni! îi răspunde Nicuşor ca unul ştiutor de atâta umblat prin lume.

            - Tu Ană, poate m-o întreba şi pe mine unul altul, cum mi-arată nevasta;  eu ce-i spun, că are ochii mov? să râdă de mine că m-am scrântit, că nu văd bine;  ce ochi ai tu de n-are nimeni, Ană?

Iar Ana cu soarele tot adunat în obraji, parcă mai tare-şi înfoca violetul, când ţintuindu-l cu privirea îi spunea:

            - Ai numărat toţii ochii şi-ai văzut că nu mai are nimeni la fel?! în loc să-ţi vezi de casă, de moară, te uiţi după femeile oamenilor…

            - Bădie, nu vrei să-ţi strângi cojocul şi  fularul? să nu mai stai cu gâtul gol, că te-o prinde şi pe mata gerul; o să zică lumea c-ai răcit la mine în căruţă şi rămân fără clienţi.

            - N-avea grijă, dacă nu m-a prins în şapteşcinci  de ani, nu mă mai prinde nici mama frigului, darămite un pui de ger. Îşi desface mai bine gulerul cojocului, fulgii i se topesc pe gâtul gros şi vineţiu ca un trunchi cu scoarţa vălurită.

Cât era ploaia de rece, vântul de hain sau iarna de grea, bătrânul nicicând nu s-a mai purtat cu gâtul acoperit, de când i s-au rupt şi lui hăţurile odată şi nu le-a mai putut înnoda.

            Ana a născut o fetiţă bălăioară şi cu ochii stânjenei, două mărgeluţe ce căutau joacă cât era ziulica de mare, dar de vorbit n-a glăsuit nimic până la patru anişori.

            - Ce cauţi în sandalele mamei?  aşa mergi cu mine la bâlci, aşa urâtă ca o raţă încălţată?

            - Îmm! a zis fetiţa făcând ochii lunguieţi, gropiţele din obraji şi mai adânci din pricina râsului.

            - Ai grijă de fată, nu-i dai îngheţată,  numai una, vezi să nu fie rece; n-o dai în toate nebuniile, ameţeşte în scrânciob, nu ştie a spune ea! şi până s-a văzut plecat cu fata, Ana tot i-a spus ce şi cum să facă şi să nu facă.

O vede aievea în poartă strigând în urma lor:

            - Să nu-i dai drumul din mânuţă…fuge după fluturi şi altele, să nu…

            La bâlci ca la bâlci, lume, lume şi iar lume adunată din toate cătunele împrejur.

            - Acu-i de noi, Silvioară! singurei, ne facem de cap; să-ţi iei tata îngheţată?

            -Îmmm, a dat fetiţa din cap, semn că vrea .

            - Câte? una, două, trei…da nu mă spui acasă!  în maşinuţe vrei ? şi-n scrânciob? beau şi eu o bere, hai două acolo de fiecare îngheţată de-a ta!

            Cât să fi fost clipa lui de neatenţie, cinci, zece minute? A lăsat fetiţa lângă alţi copii uitându-se  la un măscărici, iar el câţiva paşi depărtare de ea, la o bere cu naşii de cununie.

Când îţi îngropi odorul îngropi şi bucuriile tale alături de el, să-i ţină de urât, dar când îl pierzi şi nu ştii de-i viu, unde şi cum, de-i sătul ori flămând, de-l atinge ploaia, vântul, frigul sau de-i hrană sălbăticiunilor, de l-a strâns Dumnezeu în sălaşul lui cu îngeri, ori ba, trăieşti restul vieţii la foc aprig, pârjolit pe-o parte, îngheţat pe alta, cu un petic de speranţă în suflet - o zdreanţă de lumină în oceanul de  întuneric.

S-au mai găsit copii rătăciţi de părinţii lor şi atunci la bâlci şi an de an mai apoi; a fost peste tot, la poliţie, la mănăstiri, la ţigani-când cu vorba bună, îndulcită şi mai mult cu bani, când cu securea la gâtul lor, că i-au furat fata, dar nici un copil găsit, nicio fetiţă bălăioară nu avea ochii stânjenei!

            Nu s-a împlinit anul de când Silvioara a intrat în gaură de şarpe nepământean, de era pe pământ o găseau, că Ana a strâns lucruşoarele ei şi pe-ale fetei, părăsindu-l. S-a întors la părinţii care i-au spus lui odinioară că n-au fată de batjocură, iar peste trei ani a intrat în casa unui văduv cu patru copii, ca soaţă cu cununie.

            Drumul până la gară, că într-acolo îl ducea Nicuşor cu sania, o căruţă betegită, cu tălpici în loc de roţi, pe care băiatul o ţinea la bunici de frică să nu o vândă tată-su, cum trece de pădure intră în câmp deschis şi troienit; fuioare de zăpadă, valuri, vălurele, mai mari sau mai mici, ce nu ştiu a ţine marginile, au acoperit  şanţurile dând bătăi de cap şi griji multe copilului.

            - Râzi mata de boală, da uite bunica, a prins-o frigul la picioare, n-a scăpat fără injecţii; ştii ce-a văzut, bădie, la dispensar? am auzit-o cum îi povestea mamei: doctorul mănâncă ţărnă! A ieşit din cabinet şi n-a văzut-o pe bunica după cuier, a scos o cutiuţă din buzunar şi-a mâncat de-acolo; era pământ, pământ negru cum avem şi noi în grădină, de pe mormântul soţiei lui, ştie toată lumea; aşa durere şi iubire de mare, să mănânce pământ, nu s-a mai pomenit, bădie! doar e tânăr, se-nsoară el peste un an, doi, timpul le şterge pe toate, nu?

            De unde să ştie de-aşa durere şi iubire mare, el care şi-a pus ştreangul de gât de două ori după ce l-a părăsit Ana! şase ani de la măritişul ei a holteit aşteptând-o, apoi s-a legat cu Leontina, o fată tânără, căreia îi murise bărbatul la câteva luni după nuntă.

S-au amăgit amândoi  la început, apoi s-a dumirit fiecare în parte, mai întâi el, apoi ea: erau doi oameni singuri, două nevoi, el ducând dorul a două perechi de ochi viorii, ea, la doi ochi căprui, cei ai primului soţ. Aveau de împărţit un pat, o masă, zilele şi nopţile, iar ca împărţeala să fie dreaptă şi povara să nu se îngreuneze mai mult decât era, trebuiau să ştie a tăcea, a nu răscoli răni nevindecate, a nu cere ceva ce niciunul nu putea dărui celuilalt: dragoste! Şi aşa a fost, şi aşa era şi acum chiar dacă Dumnezeu i-a binecuvântat cu doi băieţi frumoşi, sănătoşi şi deştepţi, medici amândoi, încropindu-şi vieţile în State. De Leontina ştia că-i femeie, că are două mâini, două picioare şi cam atât; să-i ştie râsul cum i-l ştia Anei, să-i ghicească gândurile, să se topească  după ochii ei, vioriul lui, după mirosul, după căldura trupului ei, neam!

            - Culiţă, da ce bundiţă oacheşă i-ai luat Leontinei! învaţă-l şi pe-al meu că nu ştie a lua de nici unele, numai ţigări şi iar ţigări! îl invita la vorbă câte o nevastă zgândărită de un bob de invidie.

El făcea ochii mari, apoi îi mijea, i se-ntindea mustaţa doar o idee în partea stângă, aşa ca un început de zâmbet şi femeia pricepea ce voia. Niciodată nu i-a cumpărat Leontinei nicio batistă, darămite bundiţă; şi le cumpăra singură, doar dădea vina pe el, să ştie satul cât o iubeşte. Acelaşi sat pe care cu ani în urmă el l-a răscolit cumpărând pielicică de miel cu blăniţa neagră făcută inele tot rânduri, rânduri, să-i facă Anei paltonaş, surpriză de ziua ei. Cât s-a bucurat ea, cât s-a bucurat el de bucuria ei! Şi n-a aflat niciodată că Ana ştia ce ştia tot satul, că a fost şi  la probă de vreo două ori!

            - Depinde de durere, măi Nicuşor. Sunt dureri şi dureri; timpul, timpul tace şi trece, ascunde durerile sau se face a le piti, dar de şters să zici că nici n-au fost, nu cred.  Tu păzeşte la tine, la ai tăi, o să se-ndrepte şi Ilie, l-a tulburat rău băiatul.

            Vremea i-a ascuns şi lui durerea prin cotloanele inimii zdrenţuite. Dorul de Ana şi Silvioara l-a îngrămădit într-o cameră ce parcă-i aşezată pe un munte de jar. Sfârâie! În camere mari, reci şi-ntunecoase şi-a ascuns mânia, neputinţa, ruşinea şi disperarea. Iertarea de sine, încă mai bate pe la uşi ferecate. Doar iubirea şi grija pentru băieţi sălăsluieşte într-un salon luminos.

            Leontina s-a supărat că şi al doilea a fost să fie tot băiat, voia o fată; el a mulţumit Domnului că n-a fost! Cumătrie cu petrecere a făcut şi celui mare şi celui mic; dar a mai jucat el, schimbând cămăşile una după alta ca la cumătria Silvioarei? a mai învârtit el femeile mai tinere ori mai coapte, mai pline ori ba, cu boiul pe placul lui sau nu, a mai intrat el în hora bărbaţilor, bătând mărunţica din picioare şi chiuind de ţi se făcea pielea găină de-i ascultai,  de-i vedeai? Nu! A închinat cu fiecare mesean un pahar cu vin sau tărie, a vorbit în cuvinte puţine, iar de jucat n-a mai jucat niciodată în cei şaptezeci şi cinci de ani şi nici gând nu avea aşa cum nu mai avea nici gust. Nu mai ştia a spune - el de gusta tot timpul borşul să-l potrivească Ana de acru, după placul lui - de-i dulce sau sărat, de-i bun ori rău:

            - Îs bune găluştile? parcă le mai trebuie sare, îi cerea părerea Leontina la începutul drumului lor împreună.

            - Dacă mă vezi că mănânc, nu mă-ntreba! îi răspundea el şi mai mult nu.

            - Compot cu usturoi dacă-i dau să mănânce o săptămână, compot cu usturoi mănâncă, nu-i mofturos deloc, îl laudă ea şi acum.

            Caii tot smuncind pentru a trece peste vălătucii de zăpadă, care se cam întreceau cu gluma, Nicuşor smuncind şi el frâiele să nu zboare sania, s-a desfăcut nodul. Băiatul a sărit mai repede ca prima oară, înciudat acum şi temător să nu ajungă la gară prea târziu, a adunat hăţurile, le-a împreunat înnodându-le iar.

            - Nu te grăbi, nu-i nenorocire dacă pierd trenul, trenuri dintr-astea mai sunt.

            - Cu mine, bădie, să-l pierzi? să te-aştepte ţaţa Leontina la oraş şi mata să nu vii din cauza mea, să-mi zică vorbe de ocară?

            Vorbele de ocară l-au măcinat şi pe el, îl mai macină încă. Una este să suporţi tot şuvoiul de vorbe rele, unele rostite cu glas tare, altele nerostite prin cuvânt dar spuse din tăişul privirii, şi alta este să n-ai parte nici măcar de căutătura aia veninoasă, de privirea Anei scăpărând scântei . Ana nu se mai uita la el! De câte ori s-au întâlnit la biserică - i-au făcut mormânt fetiţei, n-au scris însă pe cruce decât anul în care s-a născut - la căpătâiul moviliţei de pământ, niciodată nu l-a privit, să vadă cât e de chinuit, că timpul nu i-a şters suferinţa, să-i spună „Dumnezeu să te ierte că eu nu pot! ” aşa cum i-a spus când l-a părăsit, să-i simtă dojana din glas şi vioriul din ochi! Vorbe grele a auzit împânzite pe ici, pe colo şi de la rudele Anei: că ar fi luat-o din obligaţie şi de gura lui socru-su, că lui nu i-a fost dragă Ana, ba din contra, că micuţa era mută şi se ruşina cu ea - bolovani grei, ucigători de suflet, viermi neobosiţi care i-au ros carnea până la os şi nu s-au săturat.

            Şi-a închipuit de multe ori Ziua Judecăţii de Apoi:

            - Dac-ar fi să-ţi aduc martori, Doamne, Tu-mi eşti martor că n-a fost zi să deschid pleoapele, n-a fost noapte să le-nchid, n-a fost buruiană, lighioană sau  nor pe cer să nu mă-nchin şi lor să-mi aducă fetele acasă, Silvioara şi Ana, Ana şi Silvioara. Martor îmi eşti Tu, Doamne, că ele au fost începutul şi sfârşitul meu, că mi-am iubit nevasta şi copila! aşa nenorociţi, puteam să ne ducem povara împreună, nu ea să crească copiii altuia şi nu mereu preţuită( gemea treaz sau prin somn de fiecare dată când auzea că pe Ana iar a bătut-o bărbatul), iar eu să fac copii alteia. Nu mă ierta Doamne, că nu merit!

 

            - Uite şi gara! nu te mai ceartă nimeni, mai e timp berechet până la tren, poate-ţi găseşti muşterii şi-napoi.

            - N-ar strica; ştii bădie, eu astă-vară am luat-o pe fata directoarei cu căruţa; până-acasă am dus-o.

            - La tine? întreabă uncheşul arcuindu-şi sprâncenele.

            - Bădie, râzi de mine! La ea! Tot drumul mi-o cântat, da o necăjea părul.

            - Cum aşa?

Băiatul începe să-i explice cu zvâc, parcă aşteptase o mie de ani întrebarea, cum se juca vântul în pletele ei, supărând-o; i-a pomenit şi de iasomie-cât de galbenă şi parfumată e, şi de-un colţ de pădure încâlcit, şi de firul deşirat dintr-o flanea.         

 „Aşa multe cuvinte pentru un păr creţ?! ”nu-şi dădu la iveală gândul să nu-l supere .

            - Da-ţi poţi închipui cum cânta, bădie?

            - Nu mă pot, Nicuşoare, da ţin trenul în loc până mi-ei spune.

Pădurea cu păsărelele ei, chiar şi vântul cel nepoliticos au fost aduse în discuţie.

            - Ce mai la deal la vale, bădie Culiţă, eu în toată viaţa mea n-am auzit aşa cântat frumos!

            Două pogoane şi-au luat; nu erau hapsâni şi zgârciţi să ia tot pentru că au fost primii, nu! au mai lăsat şi altora; două pogoane de cer:  unul el, unul Ana; au făcut socoata stelelor, unde stă luna mai mult, la el, la ea şi tot scotocind prin pogoane după bogăţii au zămislit-o pe Silvioara - o steluţă călătoare.

            - Eu în toată viaţa mea n-am văzut aşa minunăţie de stele! i-a spus Ana atunci.

            Bătrânul îşi întinde colţul stâng al mustăţii ninse de două ori, de ninsoarea ce-a acoperit şanţurile şi de ninsoarea vieţii, într-unul din rarele lui surâsuri:

            - Uite-ţi plata, Nicuşoare, pentru drum şi pentru hăţuri.

            - Care hăţuri, bădie?  hăţurile-s treaba mea, cum să le plăteşti mata, nu se poate! atât, numai banii de drum!

Când e omul mai împlinit, când primeşte sau când dăruieşte?

            - Nu băiete, pe drumul meu s-au rupt, eu ţi le plătesc.

            - Da erau ca rupte de-acasă…

            - Eu n-am văzut asta şi zi-i lui Ilie când vine să treacă pe la mine; aş avea nevoie de un om la moară, îl plătesc.

            A pătruns lumina din ochii băiatului în inima bătrânului, nu în toate camerele pentru că nu era cu putinţă; camere fără uşi, fără ferestre, cine să le lumineze? poate licuricii? dar nu-s atâţia licurici pe faţa pământului s-aprindă un întuneric anume.

            - Bogdaproste, bădie, când o s-audă tăticu, bogdaproste, că are de lucru…Doamne, poate nu mai bea…şi eu hăţuri noi…bogdaproste, bădie!

            Hăţurile vieţii, noi sunt toate la început; cât de firave sau zdravene sunt, Domnul cunoaşte; le laşi în voia lor, te duce soarta unde şi cum vrea ea, le struneşti prea aspru, prea strâns, cine ştie, sau se rup sau călătoreşti ca orbul!

            Dacă n-ai simţit niciodată cum îţi scapă hăţurile din mâini, fără voia ta, dacă nu s-au rupt şi nu le-ai înnădit, dacă ai stat cuibărit în poala anilor, nu singur şi dezvelit ci înfăşat în scutece de iubire, înseamnă că toate ţi se datorează numai ţie? poate! sau poate nu…

            Cu căruţa ochi de săteni, Nicuşor face drumul îndărăt

            - Dii, hai încetuţ că-i deal, hai…

 

Vizualizări: 249

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Felicitări!

Felicitări!

Mulţumesc , Gina, Dorina, Lilioara!  

o primăvară însorită mai ales în suflet! 

Sincere felicitări și noi succese!

Felicitări pentru premiu! E un text pe cinste! și mă bucur că este pe podium.

-mulţumesc, Camelia, Mihaela !

- o primăvară " pe cinste" ! 

Felicitări, multe, multe!!!

-mulţumesc, mulţumesc, Gela! 

Felicitări!

Felicitări ! 

Să deie Domnul ca niciodată să nu-ți scape „hățurile” inspirației, creației, frumosului, etc... din mâini.

Doamne ajuta!sa nu ne subrezeasca haturile vietii in niciun chip. Multumesc si o primavara de poveste!

Felicitări din suflet!La cât mai multe bucurii!

Insignă

Se încarcă...

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

DONAȚII

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII

la: RO82RZBR0000060016707555

titular cont: Lazăr Vasilisia (Raiffeisen Bank)

*****************

Donatori (nume sau pseudonim),

începând cu sept. 2019:

 Mica - 260 lei

 Valeria Merca - 250 lei

Tudor Cicu - 300 lei

Activitatea Recentă

Ana C. Ronescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog de ducere a utilizatorului nicolae vaduva
cu 17 minute în urmă
Utilizatorului Ana C. Ronescu îi place postarea pe blog Răspunsul lui Sanherib a lui Ionel Mony Constantin
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Ana C. Ronescu îi place postarea pe blog Balada pentru Ninlil a lui Ionel Mony Constantin
cu 1 oră în urmă
Lui Ana C. Ronescu i-a plăcut discuţia Resemnarea uitată într-o ramă a lui Pop Dorina
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Ana C. Ronescu îi place postarea pe blog de ducere a lui nicolae vaduva
cu 1 oră în urmă
Ana C. Ronescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog de ducere a utilizatorului nicolae vaduva
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Azimut... a lui Batmindru Lucia
cu 2 ore în urmă
Postări de log efectuate de Batmindru Lucia
încă 2...
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea Popa îi place postarea pe blog Dac-ai uitat, iubite, al meu nume a lui Camelia Ardelean
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea Popa îi place postarea pe blog de ducere a lui nicolae vaduva
cu 3 ore în urmă
Batmindru Lucia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Azimut... a utilizatorului Batmindru Lucia
cu 3 ore în urmă
Batmindru Lucia a adăugat o discuţie la grupul
cu 3 ore în urmă
Batmindru Lucia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Azimut... a utilizatorului Batmindru Lucia
cu 3 ore în urmă
Batmindru Lucia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Azimut... a utilizatorului Batmindru Lucia
cu 3 ore în urmă
Batmindru Lucia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Zarul a utilizatorului Batmindru Lucia
cu 3 ore în urmă
Batmindru Lucia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Zarul a utilizatorului Batmindru Lucia
cu 3 ore în urmă
Batmindru Lucia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Zarul a utilizatorului Batmindru Lucia
cu 3 ore în urmă
Batmindru Lucia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Unui fricos a utilizatorului Batmindru Lucia
cu 3 ore în urmă
Batmindru Lucia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Unuia care se dă spider ”fără” pisică gri a utilizatorului Batmindru Lucia
cu 3 ore în urmă
Batmindru Lucia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Hai, Salut! (monorime în TOT IO) a utilizatorului Batmindru Lucia
cu 3 ore în urmă

© 2019   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor