Diploma: Premiul al III-lea, poezie – „Pe-un alb-hoinar, singurătăţi mă cheamă” de Valeria Merca

Pe-un alb-hoinar, singurătăţi mă cheamă

 

Din glas înăbuşit de cucuvele,

O nouă zi nelinişti prinde-n ramă;

Se mistuie la tâmple roi de stele,

Pe-un alb hoinar, singurătăţi mă cheamă.

 

Să mai râvneşti  la irisii în floare?!

Omături tuciurii aduni în oase,

Iar pulsul – repetabilă eroare –

Împotmolite rute îţi va coase.

 

Duios îşi poartă macul pasu’-n iarbă;

El  înălţării mângâiere  este.

Parşive maladii când ţii în barbă,

Frângi crinului petale de poveste.

 

Iubirea de mai ţine loc de sete,

Un giuvaier mereu să ai în plete.

Vizualizări: 408

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Felicitări!

Dragii mei, dragi,
Întâi de toate, îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru că mi-a intermediat întâlnirea cu site-ul Însemne Culturale, pe care îl consider parte din sufletul meu.

Mulţumesc celor care m-au votat, organizatorilor, juriului, care a avut o misiune atât de grea. 

Felicitări, dragă Valeria!

tu în schimb ai un giuvaier drept condei!  FELICITĂRI!

Va multumesc,  Lisia, Gina, Dorina si d-na Gabriela!  Sunt inca sub influenta...momentului.:)

 Acest premiu il datorez, in primul rand, oamenilor frumosi pe care i-am cunoscut aici, comunicarii benefice,  observatiilor constructive/ sugestiilor primite de la voi, prieteni dragi si in special de la  inimosii  administratori ai Insemnelor.

Felicitări, Adelaide! Mă bucur din toată inima pentru tine!

da Coza: Doamna Deminescu Violeta, pe acest site nu sunt acceptate abțibilduri. Era suficient un Felicitări!

Va multumesc mult, Denisa si Angelina!

Comentariile lasate de voi  aici  mi-au intarit convingerea ca slujitorii intru frumos au multe in comun.

Drag, d-le da Coza, 

Pentru bucuria si nesomnul pricinuite de  evenimentul mult special pentru mine, va multumesc: Lisiei si Dvs.! Fara existenta domniilor voastre, a site-ului Insemne Culturale, eu as fi ratat o asemenea frumoasa intamplare:)! Consider ca acest premiu reprezinta un imbold in ascensiunea mea pe acest taram atat de sensibil si luminos.

Consideratie!

Felicitări!

Multumesc, Mihaela! Potrivit proverbului romanesc '' Nu te întinde mai mult decât îți este plapuma'', care socot ca ma reprezinta, chiar si in viata de zi cu zi, nu pot sa raman indiferenta la acest dar de suflet, mai mult decat atat, la comentariile lasate aici. 

Pretuire si drag,


Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog treceri a utilizatorului nicolae vaduva
cu 16 minute în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog bella a utilizatorului petrut dan
cu 16 minute în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog se scutură o primăvară peste noi a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 21 minute în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog se scutură o primăvară peste noi a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 24 minute în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog treceri a lui nicolae vaduva
cu 24 minute în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Bătrân abac a lui Monica Pester
cu 25 minute în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Bătrân abac a utilizatorului Monica Pester
cu 25 minute în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog se scutură o primăvară peste noi a lui Vasilisia Lazăr
cu 33 minute în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog se scutură o primăvară peste noi a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 33 minute în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog din cartea cu tine a lui petrut dan
cu 33 minute în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog în șirul de păsări a utilizatorului petrut dan
cu 48 minute în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ars poetica (Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Nikol MerBreM îi place postarea pe blog Instigare la dor a lui Costel Zăgan
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Nikol MerBreM îi place postarea pe blog n-am să deranjez niciodată aerul, ca tine, a lui Maria Mitea
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Nikol MerBreM îi place postarea pe blog din cartea cu tine a lui petrut dan
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Nikol MerBreM îi place postarea pe blog Scrinul abulic a lui chindea maria elena
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Nikol MerBreM îi place postarea pe blog treceri a lui nicolae vaduva
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Nikol MerBreM îi place postarea pe blog se scutură o primăvară peste noi a lui Vasilisia Lazăr
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Nikol MerBreM îi place postarea pe blog Cu-aripi de ierburi nalte și descânt - vilanelă* (pastorală) a lui gabriel cristea
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Nikol MerBreM îi place postarea pe blog în verde mă pierd (valentă) a lui Stanescu Valentin
cu 1 oră în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor