La umbra Vezuviului

roman, 270 de pagini

Editura Salonul literar-Focşani, anul 2016, ISBN 978-606-8580-27-2.

Vizualizări: 337

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Doar că această scriere are mult mai multe carate. Dacă una e a mea, restul sunt ale tale. :)



Ion Lazăr da Coza a spus :

Dacă această scriere ar avea doar două carate, una ți s-ar cuveni, draga mea!

Cu iubire,


Vasilisia Lazăr (da Coza) a spus :

Felicitări din inimă, Ionică, și mai doresc asemenea desfătări. O mare realizare! 

Maestre Culiță Ioan Ușurelu, mulțumim mult pentru prefață, pentru editarea impecabilă a acestei bijuterii literare și... pentru tot! Prețuire!

Mulțumesc și pentru aceste felicitări publice! (Oricum, felicitările intime au fost muuuuult mai dulci!)

Desigur, subscriu mulțumirilor editorului și scriitorului Culiță Ioan Ușurelu!

Drag,

Vasilisia Lazăr (da Coza) a spus :

Felicitări din inimă, Ionică, și mai doresc asemenea desfătări. O mare realizare! 

Maestre Culiță Ioan Ușurelu, mulțumim mult pentru prefață, pentru editarea impecabilă a acestei bijuterii literare și... pentru tot! Prețuire!

Încântarea e de partea mea, domnule Teodor Dume!

Prețuire,

teodor dume a spus :

o carte istorie a ceea ce am fost şi suntem ca oameni.

mulţumesc  din suflet,

teodor dume,

Nu știu dacă la aproape o săptămână după ce ai scris, la cald, aceste măgulitoare rânduri, dragă Sofia, ți le mai susții. :)) Oricum, eu îți mulțumesc din suflet! Aștept și o critică, eventual, mai... polară.

Mult, mult drag!


Sofia Sincă a spus :

Am citit „La umbra Vezuviului”…

 

…iar conștiința, dar mai ales plăcerea mă îndeamnă să spun/scriu câteva cuvinte, câteva păreri personale.

De la începutul-începutului vreau să-mi exprim tulburarea, fascinația și admirația pe care le simt atât de vii după lectură. Tot ce voi scrie va fi sub aceste auspicii.

Nimic nu este ceea ce aștepți, ceva cu care ești obișnuit să citești când pui mâna pe un roman. Deși am previziuni destul de fidele, aici, în acest roman nu am putut prevedea nimic.

Spațiul acțiunii este plasat în interiorul Imperiului Roman, orașul Pompei, la poalele Vezuviului. Timpul – la granița dintre antic și apariția creștinismului, după documentarea personală a scriitorului.

Din legătura cu viața sfinților pe care-i pomenește și care au relații directe cu personajele romanului, nu putem vorbi de vreun an clar definit. Așa cum a sesizat și domnul Culiță Ioan Ușurelu în prefața cărții, nu putem vorbi cu exactitate de anul 1 (unu) al erei creștine, el trebuie a fi decalat cumva... Dar într-o lume atât de veche, ce mai contează câțiva ani, în sus sau în jos?

Personajele romanului sunt diverse: de la edili, alături de soțiile lor tinere sau mai puțin tinere, frivole sau nu, căpitani de oști, împăunați cu victorii răsunătoare, la sclavi; de la preoți, cu ale lor vestale sacre, la femeile ușoare care colorează urbea; de la hoți, la neprihăniți; de la păgâni, la creștini, cu viața și preocupările lor, cu ciudățeniile și prefăcătoriile lor, toți preocupați de un singur gând – câștiguri cât mai mari, goana după averi și, implicit, putere, supunerea celuilalt prin orice mijloace.

Ca personaje principale se detașează Saphira și Teodoros, născut infirm, fiul unei angelice soții de demnitar, Flavia Antonia. Aceasta din urmă, soția unui însemnat conducător de oști și edil al orașului, nu se poate prezenta în fața bărbatului ei, venit din grele expediții militare, cu un infirm și este înlocuit de fiul servitoarei, Saphira, născut normal. Astfel adevăratul fiu al Flaviei Antonia crește în condițiile impuse de Saphira, destul de dure, devenită femeie liberă prin grația stăpânei – mama naturală a ologului. Aflăm viața grea, nesigură a sclavilor, felul cum sunt tratați aceștia – destul de firesc pentru acea vreme , dar și legătura de prietenie și nu numai, legături stabilite prin aproprieri impuse de viață și instincte, dintre Teodorus și Puerum – fiu de sclavi – care l-a crescut practic pe acest năpăstuit al sorții. Aflăm de asemenea despre relațiile creștinești fragile, încă în formare, despre corupții și decepții, despre sărăcie și opulență, despre politica nu departe de cea din zilele noastre, despre prietenii adevărate și trădări, și, mai ales, despre atrocități inimaginabile, orgii făcute cu bună știință, spre distracția aristocrației vremii.

Facem cunoștință cu o minte sclipitoare, descătușată de orice bariere, la un autor care își varsă preaplinul scriitoricesc într-un roman, ce, cu siguranță, va avea răsunet.

Nu vreau să expun mai mult firul narativ pentru a nu diminua dorința pasionaților de lectură de a citi această carte, însă nu pot să nu remarc forma impecabilă în care este scrisă, esteticul artistico-epic, folosit de autor.

Pretind că am citit tot ce a publicat Ion Lazăr da Coza până acum și vreau să vă destăinui că am descoperit și aici același tip de scriitor, detașat de orice inhibiție (nu că l-aș socoti inhibat), dezlănțuit, atent la fiecare frază, minuțios, dinamic, romantic, autor cu repere scriitoricești de valoare, cu idei de artă modernă în literatură. Puține substantive nu sunt însoțite de atribute care să le pună în valoare, procedeele și mijloacele artistice folosite transmițând cu prisosință emoțiile dorite, uneori cu extaz. Cine citește secvența ursoaicei în agonie sau a unui personaj înfășurat în mațe de porc și înghițit, apoi regurgitat de piton, nu le uită ușor. De asemenea cruzimile timpului practicate ca jocuri de plăcere, scrise cu expresivitate, ca pe o informație solidă. Și nu sunt singurele secvențe care trec cititorul prin furcile caudine. Sunt elemente ce remarcă cu ușurință siguranța autorului pe scrierile sale. Firul narativ are ritmul său aparte, apăsător, dinamic, dar mereu într-o premisă macabră. Rostirile religioase ale Saphirei, devenită episcop prin recunoașterea apostolului Petre, și anume că sfârșitul este aproape, îndemnul la pocăință, produc efecte perturbatoare în rândul celor ce o ascultă.

Ion Lazăr da Coza ne pune în fața unor trăiri decente sau indecente, dar nu scabroase, ne aduce în față scene grotești, uneori imprevizibile, trecându-le printr-un romantism apăsător. Pudibonderia dispare și nu te poți plânge. Îl gratulează pe Teodoros cu toate plăcerile vieții, uneori cu patos, alteori cu ironie seacă. Îl lasă să descopere cu febrilitate prietenia, iubirea, regretul, eșecul și durerea.

Pe parcursul unor pasaje întregi, cartea are ca obiect religia. Contrazicerile dintre personaje scot în evidență etapa de naștere a creștinismului. Nici politica nu lipsește. O campanie de alegeri ne oferă cu obstinație suspansul și comportamentul imprevizibil dintre Teodoros și Lauraentius – frați de lapte, cel puțin. Desigur unul trădează, joacă murdar... Cine? Vă las plăcerea să descoperiți singuri.

Ideea întregului roman se desfășoară după un fir rotund, începe și se termină cu aceleași personaje care s-au despărțit la un moment dat, dar care au destine comune, sfârșind în același mod, viața lor fiind pecetluită de capriciile Vezuviului.

Ultimul paragraf este făcut pentru a ucide orice formă de întinare sufletească. Mută cititorul de la extaz la agonie, făcându-l pentru moment să uite că totuși romanul are partea lui de ficțiune...

Cartea, „La umbra Vezuviului” este înțesată de pasaje în care se descriu, cu ironie sau nu, locuri, comportamente, evenimente, caractere, într-o atmosferă pur scriitoricească de mare valoare. Conține o aglomerare de detalii care-i sporesc farmecul.

Tot acest melanj de scene calme, exuberante sau violente, unele succedate de altele, conduse de o forță motrice, inspiratoare de disconfort uneori, atrage la lectură, la contemplare, acceptând impresia curgerii vremii într-o altă epocă, departe de tine. Sunt comori fabuloase, scoase la iveală pentru a afla cum s-a format lumea aceasta prin care viața transcedentală găsește în fiecare clipă esența momentului.

Alături de „Quo vadis” a lui Sienkiewicz, „La umbra Vezuviului” de Ion Lazăr ca Coza poate poposi cu siguranță în literatura de mare valoare, pentru că e o carte care are toate ingredientele.

 

 

Text scris la cald, azi 26 iulie 2016

Sofia Sincă.

Era la modă ca un autor, indiferent la a câta carte era, să ceară unui confrate, unui magistru, unui critic etc., păreri despre o scriere înainte de a o trimite la tiparniță... O tempora!...

Cu mulțumiri,

Valeriu Anghel a spus :

Un roman pe care am avut plăcerea să-l citesc în manuscris. Am adăugat, sau șters, o virgulă-două. Atât. L-am citit cu sufletul la gură și sunt convins că nu va rămâne doar un titlu de carte.

Te felicit, Ionică, și îți urez mult succes în continuare!

                                prof. Valeriu Anghel

Știm că apreciați ce facem aici, doar ați scris un amplu articol în ZIARUL DE VRANCEA!

Mulțumiri încă o dată!

:))

Valeriu Anghel a spus :

Vă felicit și eu pentru tot ce faceți aici, pe site! Succes!

Din păcate, dragă Melania, așteptarea ta se prelungește. Pachetele, pentru străinătate, pot fi expediate doar din orașe. Noi suntem la 70 km de așa ceva...

:((((

Melania Briciu Atanasiu a spus :

Cu cat este mai lunga asteptarea cu atat mai savuroasa va fi lectura...Felicitari cu toata admiratia si pretuirea mea!

Ion, deocamdată părerea mea rămâne aceeași. De ce? Pentru că nu am putut răsfoi cartea cât aș fi vrut, deoarece mi-au luat-o vecinii, în urma citirii cronicii. Dar... o voi recupera și te voi diseca. Am adnotări pe margine, am citit-o într-o zi, pe nerăsuflate... și apoi am scris cronica. Oricum, prima impresie nu mă înșală. Da, puteam scrie mai mult, simt că nu am epuizat tot arsenalul de aprecieri, privind stilistica sau poate vreo stângăcie. Tot ce-i posibil să revin... :))

Scrisul care devine viu când îl citești  

 

 

       Atunci când începi un roman, te întrebi dacă va merita efortul să îl parcurgi până la capăt, pentru că, așa cum știm, timpul are mare preț în viața noastră. Nu că am gândit așa când am pus în bagajul meu pentru vacanță romanul „La umbra Vezuviului”, al scriitorului și poetului Ion Lazăr da Coza. Știam că timpul pentru a citi acest spectacol al cuvântului scris e un timp câștigat, deoarece am avut fericirea să citesc și un volum de povestiri de același maestru în arta scrisului, Ion Lazăr da Coza  Citind povestirile din volumul „Apusul îngerilor”, m-a frapat faptul că mă regăseam în fiecare personaj, că îmi însușeam trăirile și părticica de suflet ale fiecărui erou principal. Scrise într-o manieră absolut superbă, povestirile domnului Lazăr da Coza îți aduc în minte evenimente ce au marcat viața satului românesc. Uneori cu un final trist, alteori lăsându-ți un gol în stomac și posibilitatea interpretării finalului într-o manieră personală. M-au copleșit povestirile ca niște aduceri aminte a unor fapte la care, într-un fel sau altul, am fost martoră. Atât de profund e stilul epic al scriitorului că după ce ai citit și ultimul cuvânt, închizi cartea și rămâi în minte cu întrebarea „Cum de am uitat toate acestea?” Norocul meu, al cititorului, e că am cunoscut, fie și virtual, un mare talent scriitoricesc, Ion Lazăr da Coza, care prin superbele scrieri ale domniei sale ne aduce aminte că viața nu e doar o fabrică de iluzii. Că realitatea uneori bate filmul.

       Și fiindcă am folosit o expresie atât de uzitată - realitatea bate filmul - revin la prima propoziție a acestei umile incursiuni în pagini de suflet ale omului de litere Ion Lazăr da Coza și anume la romanul „La umbra Vezuviului”.

       Când l-am pus în bagajul pentru vacanță am gândit așa: am doar două zile în care nu voi coborî pe uscat, deci sper să reușesc să-l termin, are 270 de pagini, nu îmi iau altă carte. Trebuie să va mărturisesc faptul că am greșit aprecierea timpului pentru lectura acestui roman. 

       L-am început într-o dimineață la ora 8:00 și până la 1:00, noaptea, nu m-am ridicat din fotoliu decât câteva momente. Scris într-o factură elevată, cu aprofundate cunoștințe despre perioada romană, premergătoare catastrofei din Pompei, cu foarte multe detalii ale scenelor importante (luptele gladiatorilor, predicile religioase alr Saphirei), citind ți se desfășoară înaintea ochilor un film gen Spartacus, cu intrigi și descrieri demne de cel mai bun regizor. Am înțeles, sorbind cu nesaț fiecare cuvânt, un lucru: tindem să judecăm oamenii după aparențe, după învelișul exterior, după ceea ce se vede așa la o primă impresie. Romanul lui Ion Lazăr da Coza m-a învățat că viața are o conotație de veșnicie ce uneori e doar o secundă în plus sau în minus pentru a o pierde. Tot eșafodajul construit de Saphira pentru a aduce liniștea în sufletul celor ce erau importanți pentru ea, într-o secundă de răzvrătire a Vezuviului, s-a prăbușit, transformându-se totul în cenușă. Teodoros reprezintă exemplul de puritate și frumusețe sufletească, o intrinsecă figură a perfecțiunii interioare, doar că transpus într-un înveliș ce privit îți crează o reacție diversă de ceea ce ar trebui să fie. Teodoros e iubirea, forța interioară, inteligența, hotărârea și determinarea acelei epoci când viața aproape nu avea valoare. Saphira a reușit să salveze acel suflet imaculat așezat din nefericire într-un trup nu foarte frumos, dăruindu-și toată existența efortului de a ascunde spița nobilă a lui Teodoros, dar, în același timp, de a oferi o viață ușoară fiului ei natural. Finalul acestui fascicol de istorie, atât de frumos redat de Ion Lazăr da Coza, te surprinde într-o manieră de neconceput. Suspansul te prinde în mrejele lui și te face să citești cu înfrigurare pagină după pagină, să fii părtaș la tot ce se întâmplă.

       Mi-am permis să scriu câteva cuvinte în modul meu, cuvinte sărace care nu reușesc să redea toată splendoarea scrisului acestui magician al cuvântului numit Ion Lazăr da Coza. Așa cum scria superba sa soție, Vasilisia Lazăr da Coza, despre poezia lui „că este vie”, închei spunând: „romanul tău, da Coza, este viu!”

 

Dragă Mara,

Îți mulțumesc mult pentru aceste rânduri sincere, scrise din inimă!

Aș dori s le dai copy-paste și să deschizi o discuție aici: 

http://insemneculturale.ning.com/group/evenimente-culturale-recenzi...

Marioara Visan a spus :

Scrisul care devine viu când îl citești  

 

 

       Atunci când începi un roman, te întrebi dacă va merita efortul să îl parcurgi până la capăt, pentru că, așa cum știm, timpul are mare preț în viața noastră. Nu că am gândit așa când am pus în bagajul meu pentru vacanță romanul „La umbra Vezuviului”, al scriitorului și poetului Ion Lazăr da Coza. Știam că timpul pentru a citi acest spectacol al cuvântului scris e un timp câștigat, deoarece am avut fericirea să citesc și un volum de povestiri de același maestru în arta scrisului, Ion Lazăr da Coza  Citind povestirile din volumul „Apusul îngerilor”, m-a frapat faptul că mă regăseam în fiecare personaj, că îmi însușeam trăirile și părticica de suflet ale fiecărui erou principal. Scrise într-o manieră absolut superbă, povestirile domnului Lazăr da Coza îți aduc în minte evenimente ce au marcat viața satului românesc. Uneori cu un final trist, alteori lăsându-ți un gol în stomac și posibilitatea interpretării finalului într-o manieră personală. M-au copleșit povestirile ca niște aduceri aminte a unor fapte la care, într-un fel sau altul, am fost martoră. Atât de profund e stilul epic al scriitorului că după ce ai citit și ultimul cuvânt, închizi cartea și rămâi în minte cu întrebarea „Cum de am uitat toate acestea?” Norocul meu, al cititorului, e că am cunoscut, fie și virtual, un mare talent scriitoricesc, Ion Lazăr da Coza, care prin superbele scrieri ale domniei sale ne aduce aminte că viața nu e doar o fabrică de iluzii. Că realitatea uneori bate filmul.

       Și fiindcă am folosit o expresie atât de uzitată - realitatea bate filmul - revin la prima propoziție a acestei umile incursiuni în pagini de suflet ale omului de litere Ion Lazăr da Coza și anume la romanul „La umbra Vezuviului”.

       Când l-am pus în bagajul pentru vacanță am gândit așa: am doar două zile în care nu voi coborî pe uscat, deci sper să reușesc să-l termin, are 270 de pagini, nu îmi iau altă carte. Trebuie să va mărturisesc faptul că am greșit aprecierea timpului pentru lectura acestui roman. 

       L-am început într-o dimineață la ora 8:00 și până la 1:00, noaptea, nu m-am ridicat din fotoliu decât câteva momente. Scris într-o factură elevată, cu aprofundate cunoștințe despre perioada romană, premergătoare catastrofei din Pompei, cu foarte multe detalii ale scenelor importante (luptele gladiatorilor, predicile religioase alr Saphirei), citind ți se desfășoară înaintea ochilor un film gen Spartacus, cu intrigi și descrieri demne de cel mai bun regizor. Am înțeles, sorbind cu nesaț fiecare cuvânt, un lucru: tindem să judecăm oamenii după aparențe, după învelișul exterior, după ceea ce se vede așa la o primă impresie. Romanul lui Ion Lazăr da Coza m-a învățat că viața are o conotație de veșnicie ce uneori e doar o secundă în plus sau în minus pentru a o pierde. Tot eșafodajul construit de Saphira pentru a aduce liniștea în sufletul celor ce erau importanți pentru ea, într-o secundă de răzvrătire a Vezuviului, s-a prăbușit, transformându-se totul în cenușă. Teodoros reprezintă exemplul de puritate și frumusețe sufletească, o intrinsecă figură a perfecțiunii interioare, doar că transpus într-un înveliș ce privit îți crează o reacție diversă de ceea ce ar trebui să fie. Teodoros e iubirea, forța interioară, inteligența, hotărârea și determinarea acelei epoci când viața aproape nu avea valoare. Saphira a reușit să salveze acel suflet imaculat așezat din nefericire într-un trup nu foarte frumos, dăruindu-și toată existența efortului de a ascunde spița nobilă a lui Teodoros, dar, în același timp, de a oferi o viață ușoară fiului ei natural. Finalul acestui fascicol de istorie, atât de frumos redat de Ion Lazăr da Coza, te surprinde într-o manieră de neconceput. Suspansul te prinde în mrejele lui și te face să citești cu înfrigurare pagină după pagină, să fii părtaș la tot ce se întâmplă.

       Mi-am permis să scriu câteva cuvinte în modul meu, cuvinte sărace care nu reușesc să redea toată splendoarea scrisului acestui magician al cuvântului numit Ion Lazăr da Coza. Așa cum scria superba sa soție, Vasilisia Lazăr da Coza, despre poezia lui „că este vie”, închei spunând: „romanul tău, da Coza, este viu!”

 

Cu drag Ion, am incarcat pe pagina care mi-ai dat-o.

Insignă

Se încarcă...

Zile de naştere

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

 Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Agafia Drăgan îi place postarea pe blog Sonet “budist” a lui Ionel Mony Constantin
cu 9 minute în urmă
J' Arrive! a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ana. (IX). E timpul să scriu despre tine a utilizatorului gina zaharia
cu 19 minute în urmă
J' Arrive! a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pupăza şi vulpea (fabulă) a utilizatorului Camelia Ardelean
cu 56 minute în urmă
J' Arrive! a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ai divorţat de Beckett a utilizatorului J' Arrive!
cu 1 oră în urmă
J' Arrive! a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ai divorţat de Beckett a utilizatorului J' Arrive!
cu 1 oră în urmă
gina zaharia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ana. (8). Dulceață amară a utilizatorului gina zaharia
cu 1 oră în urmă
gina zaharia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ana. (8). Dulceață amară a utilizatorului gina zaharia
cu 1 oră în urmă
gina zaharia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ana. (8). Dulceață amară a utilizatorului gina zaharia
cu 1 oră în urmă
gina zaharia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ana. (8). Dulceață amară a utilizatorului gina zaharia
cu 1 oră în urmă
gina zaharia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ana. (8). Dulceață amară a utilizatorului gina zaharia
cu 1 oră în urmă
gina zaharia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ana. (8). Dulceață amară a utilizatorului gina zaharia
cu 1 oră în urmă
Postare de log efectuată de Pop Dorina
cu 1 oră în urmă
Postare de log efectuată de gina zaharia
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Laura H. îi place postarea pe blog citesc poezia doar până la umeri a lui Ana Ardeleanu
cu 2 ore în urmă
Laura H. a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog În cerc a utilizatorului Petre Ioan Crețu
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Laura H. îi place postarea pe blog În cerc a lui Petre Ioan Crețu
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Ana Ardeleanu îi place postarea pe blog Ana. (8). Dulceață amară a lui gina zaharia
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Laura H. îi place postarea pe blog În trend cu toamna a lui Lavinia Elena Niculicea
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Maria îi place postarea pe blog Ai divorţat de Beckett a lui J' Arrive!
cu 2 ore în urmă
Postare de log efectuată de Ana Ardeleanu
cu 2 ore în urmă

frecvență trafic

© 2017   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor