UN ROMAN CU „CHEIE”

 

         După experimentarea unei proze cu accente didactice, oglindă şi a profesiei de o viaţă, Culiţă Ioan Uşurelu se încearcă într-un roman de factură „memorialistică”, intitulat Jurnalul unui singuratic. De astă dată, autorul surprinde prin sprinteneala stilistică a naraţiunii, care se vrea una realistă, vijelioasă, cu accente chiar cinice. Naratorul protagonist Ion Georgescu, inginer, directorul unei fabrici vrâncene, pare a fi un privilegiat al politicii locale, propus pentru a candida, la apropiatele alegeri parlamentare, de către partidul din care face parte. Mircea Onescu, liderul judeţean al partidului, îi promite chiar că va fi primul pe listă, însă, când e vorba ca aceasta să fie definitivată, află că deja a fost atacat într-un ziar local pentru viaţa sexuală din clasa a X-a, când era „femeia” preferată a bărbaţilor târgului în care îşi făcea studiile etc. Lovitura mistificatoare e provocată de câţiva foşti colegi de liceu, invidioşi, dar şi prin implicarea celor interesaţi politic (din partidele de opoziţie) sau material (el era „ghimpele” care nu accepta să vândă fabrica pe nimic unor aliaţi ai celor ajunşi în vârful bucatelor). În economia naraţiunii, delaţiunea are rolul madlenei muiate în ceai din romanul proustian, declanşând jocurile povestirii şi drama „singuraticului”. Ion Georgescu, scos de pe listă, se vede nevoit să-şi dea demisia, văzându-se recuzat şi de familie (soţia Mihaela şi Nely, iubita lui fiică). De-abia acum află că fiinţele cele mai dragi inimii sale sunt, de fapt, altceva decât credea: amândouă frecventau mediile cele mai sordide ale oraşului şi, la aflarea veştii că Ion nu va mai fi senator şi, sigur, nici director îl părăsesc fără nici o remuşcare. Spre disperarea acestui om onest, ameninţat de o boală devastatoare, oarecum credincios, care şi-a dedicat viaţa locului de muncă şi familiei. Nemaiavând aceste preocupări vitale, dar fiind un caracter puternic, se gândeşte la multe variante de urmat: sinucidere, monahism sau literatură. Prima încercare de salvare este viaţa publicistică şi literară a urbei, strângând în acelaşi timp legăturile cu prietenul său, preotul Sanda.

         Spre finalul romanului, inginerul şi scriitorul Ion Georgescu, după o experienţă de excepţie în pelerinajul de la Muntele Athos şi după o întâmplare nefericită cu ultima speranţă sentimentală, Maria, ne lasă pe noi, cititorii, să ne imaginăm calea ce-o va urma.

         Cartea devine una „cu cheie”, o cvasiautobiografie, cu personaje identificabile în realitate, Culiţă Ioan Uşurelu ţintind către un tablou „realist”, aproape grotesc nu numai al vieţii locale, ci al societăţii româneşti postdecembriste. Riscurile sunt, desigur, ale subiectivităţii pentru care a optat prozatorul, dar şi ale intruziunii ideologicului, care poate întrece, pe neobservate, chiar şi o experienţă estetică matură.

 

                                                             Theodor CODREANU

Vizualizări: 258

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Toată admirația, d-le Culiță Ușurelu, și pentru această bijuterie literară! Mă număr printre fericiții posesori ai cărții și aștept cu nerăbdare să-i parcurg paginile. Sunt sigură că va fi o încântare.

Prețuire,

Felicitări pentru carte, domnule. Sunt convins de calitatea literară a prozei, critica de mai sus fiind un punct de pornire.

Multumesc dna Lazar!

Sper ca lectura sa va incante. S-ar putea sa o postez pe capitole pe frumosul dvs site.

Apreciere,

CIU

Sper sa aveti dreptate, dle Dumrava.

Multumesc draga dle Hatos!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Viorel Grădinariu îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 7 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog rapsodie de Martie a utilizatorului Floare Arbore
cu 8 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Haide a utilizatorului Răduță If. Toader
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului bolache alexandru îi place postarea pe blog Haide a lui Răduță If. Toader
cu 8 ore în urmă
Lui Elisabeta Drăghici i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 9 ore în urmă
Lui Elisabeta Drăghici i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 9 ore în urmă
Lui Elisabeta Drăghici i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 9 ore în urmă
BOTICI GABRIELA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog SONET LXXVII  (Mamă) a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 11 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 13 ore în urmă
Lui Elena Lucia Spătariu Tudose i-a plăcut profilul lui petrut dan
cu 13 ore în urmă
Lui Elena Lucia Spătariu Tudose i-a plăcut profilul lui petrut dan
cu 13 ore în urmă
Elena Lucia Spătariu Tudose şi petrut dan sunt acum prieteni
cu 13 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Adam izgonitul a utilizatorului Mihai Katin
cu 15 ore în urmă
Postare de log efectuată de Mihai Katin
cu 15 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 15 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog SONET LXXVII  (Mamă) a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 15 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Iarnă pentru Eminescu a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 15 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De ziua prieteniei vă spun: Bună seara! a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 15 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Remember Ion Lazăr da Coza („Definiție”) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 15 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mijesc albastre flori a utilizatorului gabriel cristea
cu 16 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor