Eram la prima călătorie adevărată, cu trenul. După lungi ezitări, îmi cumpărasem un bilet, doar dus, către o destinație necunoscută; nu pentru că nu-mi doream întoarcerea, ci pentru că uram previzibilul.

        Vagoanele, fantome naive, zdrăngăneau ultimul déjà-vu al nonamintirilor. Canapelele aveau nuanța perfectă a castanei coapte; furișată prin  oberlih, o adiere perfidă, mireasmă-miasmă de flori de cireș și  cheag de lapte ne-nchegat, picotea indecent, cu gura căscată.

        Am zărit,  prin fereastra neclară, câmpiile fugind, cu copaci cu tot, înapoi, ca-ntr-un remember. Acest  târâș de-a-ndăratelea, fără gări și fără sens, îmi era, deocamdată, ultima destinație, stanțată stângaci pe tichet.

        Chircită de emoție, de după perdelele ușor transparente, trăgeam cu ochiul la companionii  aventurii mele. Toți, oameni maturi, cu ochelarii fumurii ai suficienței coborâți, academic, spre mijlocul nasului lor perfect, îmi deschiseseră, curioși (ba, chiar, fără rușine), caietele dictando, uitate sub straița ultimei însemnări.  Își aruncau, pe furiș, unii altora, ocheade de îngăduință placidă sau tâțâiau admirativ la rotunjimea precoce a unui „a” caligrafic, ori îmi cereau, imperativ,  diplomă de absolvire magna cum laude a facultății elementare de mirare filozofică, pendinte de „o”.

        Când au început să urle, sfâșiind perdeaua,  mi-am smuls și eu din așteptare pelerina ultimei așteptări și, ajutată de avangarda prelungă, cu șuier,  am coborât în prima haltă.

        Peronul, înțesat de haitele iernii flămânde, m-a întâmpinat prietenos.

Vizualizări: 310

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Mulțumesc, doamnă Lisia! Promit să revin cu fragmente din jurnale mele de călătorie (imaginară). :)

Vasilisia Lazăr (da Coza) a spus :

Mi-a plăcut mult. Aș mai fi vrut. :)

citit cu placere,

Cum spunea Sofy, păcat că e atât de puţin!

aş fi călătorit cu tine oricât!

aDa, cu dor de tine 💚

Mulțumesc pentru lectură, Chris!

Chris a spus :

citit cu placere,

Mă bucur mult că ți-a plăcut, Ada! Orice vorbă bună de la un om atât de generos e un dar. Onorată!

Ada Nemescu a spus :

Cum spunea Sofy, păcat că e atât de puţin!

aş fi călătorit cu tine oricât!

aDa, cu dor de tine 💚

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Lui Maria Mitea i-a plăcut profilul lui Maria Mitea
cu 1 oră în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sub clipocitul vâslei solitare a utilizatorului gabriel cristea
cu 1 oră în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sub clipocitul vâslei solitare a utilizatorului gabriel cristea
cu 1 oră în urmă
Monica Pester a comentat în legătură cu videoclipul lui Grig Salvan
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog Nenuntitul a lui Suchoverschi Gheorghe
cu 3 ore în urmă
Postare de log efectuată de Maria Mitea
cu 3 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Rondel pentru Momo a utilizatorului carmen popescu
cu 3 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sub clipocitul vâslei solitare a utilizatorului gabriel cristea
cu 3 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nopți se sparg de întuneric a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog Nopți se sparg de întuneric a lui C.Titi Nechita
cu 3 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Coșmar a utilizatorului Monica Pester
cu 4 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Gânduri a utilizatorului Monica Pester
cu 4 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Gânduri a utilizatorului Monica Pester
cu 4 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Gânduri a utilizatorului Monica Pester
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Nopți se sparg de întuneric a lui C.Titi Nechita
cu 6 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Livezi în floare a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 9 ore în urmă
Postare de log efectuată de C.Titi Nechita
cu 9 ore în urmă
Suchoverschi Gheorghe a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nenuntitul a utilizatorului Suchoverschi Gheorghe
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Sub clipocitul vâslei solitare a lui gabriel cristea
cu 9 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sub clipocitul vâslei solitare a utilizatorului gabriel cristea
cu 9 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor