Plecasem împreună cu tatamare la autogară să luăm ”cursa”, denumire generică pentru autobuz, să mergem la țară. Lume multă, bagaje, gălăgie, râsete, înjurături. Tatamare era salutat de toată lumea și, tuturor, trebuia să le explice că ”duce fata lui Victor să mai ia și ea aer curat”. Ne-am așezat așteptând să plece ”cursa”. Eram fericită știind cât de bine e acolo și, mai mult de-atât, tatamare adusese un cățeluș care mă aștepta, dar mă copleșea tristețea că nu vin și părinții mei. Acea simțire, de dulce-amar, m-a însoțit toată viața în călătoriile mele.

           Apusul învăluia tot. Priveam câmpurile roșiatice date de razele de foc ale soarelui care încă își mai făcea, timid, simțită prezența.  Pomii fugeau, stâlpii se luau și ei la întrecere, iar eu priveam fascinată acest dans.

            Glasurile celor din autobuz veneau în valuri, când mici, line, când învolburate. Șoferul oprea în fiecare sat pentru a coborî cineva. La acea oră, nimeni nu urca. Se simțea miros de băutură ieftină, puturoasă, de la navetiștii ce se întorceau acasă. Nu-mi plăcea și eram nerăbdătoare să ajungem. După ce inspectam întregul autobuz, mă întorceam cu fața spre geam și reluam vizionarea spectacolului. Totul era verde, viața exploda.

           Gândurile mele străbăteau locuri fascinante. Imaginația mă însoțea oriunde. Îmi făceam tot felul de închipuiri și-mi puneam întrebări încercând să înțeleg diverse fenomene. Erau mici teorii ale unui copil mirat de viața în care este aruncat, dornic să învețe și să dezlege tainele lumii și ale universului.

           Tatăl meu m-a inițiat în multe privințe. Un visător incurabil, romantic, dar în același timp un om foarte bine instruit. Excela în toate domeniile. La fel ca tatamare, citea mult. El mi-a arătat stelele, Carul Mare, Carul Mic, Calea Lactee. Mi-a spus de ani lumină. La prima aselinizare am fost și eu martoră. Îmi explica infinitatea universului, iar eu încercam, în mintea mea, s-o cuprind. Expresia ”nu se termină niciodată”, pentru mine, nu exista, mă încăpățânam să cred că, totuși, undeva se sfârșește.

          Și, uite-așa, răpită de gândurile mele, nici nu mi-am dat seama când am ajuns. Stația era la noi la poartă. Este și-acum. Cum am coborât, am și zbughit-o în curte. Fuga spre mamare. Cum m-a văzut a început să plângă, parcă mă jelea. Știu că o făcea de bucurie:

-          Uliu, fata mea! Ce mare te-ai făcut, dar ești cam slabă, mamare! Las’ că am eu grijă! se întorcea spre ”omul ei” zicându-i:

-          Florică, v-o fi foame, pun acuș masa, că-i gata!

-          Ei, Lilico, noi mâncarăm la copii, acasă, dar după drum, parcă aș mai

vrea ceva și i-o fi foame și lui Nicolae!

-          Nu mi-e foame! strigam eu, parcă arsă. Tatamare, unde e câinele?

            Fața i se lumină și se îndreptă spre șopron. Șopronul era lipit de bucătărie, care, de fapt, era o casă cu două încăperi: bucătăria cu vatră și țăstul, din paie, pământ și balegă de vacă, atârnat oblic în cârlig, dulapuri, o măsuță cu trei picioare care stătea și ea în cui, după ușă, mașina de gătit cu petrol, scăunele mici, făcute de tatamare, dar care erau luate mereu în picioare din pricina mea pentru că, niciodată nu le puneam la loc, spre disperarea lor, apoi, printr-o altă ușă se intra în cameră. Cameră normală cu pat înalt, masă mare în mijloc și scaune cu spătar.

            Cu ochii mari, curioasă peste fire, aștept să apară tatamare cu cățelușul. Cățeluș o fi fost, dar eu, cu mintea mea de copil, l-am văzut destul de mare. Tatamare îl ținea și se uită la mine întrebându-mă:

-          Cum vrei să-l cheme?

           Eu mă uit mirată. Nu știam ce nume să-i dau. Nu știam nume de câini. Tot tatamare îmi sare în ajutor și-mi înșiră câteva nume. Nu știu dacă mi-a fost sugerat sau l-am ales eu, dar am decretat:

-          Grivei, și Grivei a rămas. În acel moment, câinele veni spre mine, eu,

speriată, o luai la sănătoasa țipând. Tatamare urla și el să nu mă sperii, mamare, săraca și ea:

-          Florică, mușcă fata!

Iar  eu, zdronc, m-am  întins cît  eram  de  mare, sau… de mică,  julindu-mi

genunchiul. Mamare-l certa pe tatamare, tatamare mă dojenea pe mine. Eu mă gândeam că m-am speriat degeaba. Grivei a fugit și el prin bătătură, îngrozit de hărmălaia iscată.

-          Of, Doamne, ia-mă pe mine! Se bocea mamare în timp ce-mi obloja rana.

Uite, își rupsă fata genunchiul, ce-o zice Victor, că ne-a dat fata și nu am avut grijă de ea?

-          Lasă, că-i trece, dar ea e de vină! De ce fugi? De ce fugiși, tată, că  nu-ți făcea nimic! mă lua pe mine în primire.

            Eu, printre lăcrimioare, suspinam:

-          Dar veni spre mine să mă muște…

-          Hai, gata! La masă! tună tatamare și își reluă aerul autoritar.

            Masa  era  sfântă, se servea cu exactitate  de ceasornic, disciplinat, ca  la armată. Dimineața, nu știu la ce oră mâncau ei, pe mine mă lăsau să dorm în voie. Mă trezeau numai când trebuia să mergem la biserică. Vară, iarnă, cald, frig, mă scotea tatamare în curte și cu o cană verde, mare, de tablă îmi turna apă să mă spăl.

-          Dă bine pe gât! Urechile ale cui sunt? Hai, că întârziem!

Mie nu-mi convenea, dar puteam să zic ceva? Cu mamare o mai dădeam, eu,

la pace. Îi mâncam sufletul.

            Masa de prânz era, musai, fix la 12. Cinci minute peste și tatamare dădea ora exactă. Mamare trebuia să se încadreze cu toată treaba. Păine, ciorbă, felul doi. Ceva dulce făcea în fiecare duminică, câteodată și pe săptămână. Gătea în fiecare zi, atât cât știa că se mănâncă, niciodată de pe-o zi pe alta.

            Seara, la ora șapte era cina. Totul era minuțios calculat. O admir pe săraca femeie cum putea face față cu toate. Nu mă punea să fac nimic. Dacă voiam s-o ajut, nu mă lăsa. Amintea iar de tata c-o zice ceva. N-ar fi zis. Pe mine mă distra această teamă a ei. Poate îi era teamă că nu mă mai lăsa la ei. Nici asta n-ar fi făcut-o. Știu că la timpul acela, nu-mi păsa ce zice tata.

            Masa se desfășură în liniște. Doar zgomotul tacâmurilor de Alpaca se auzea ritmat la atingerea farfuriilor. Tatamare își permitea un pahar de țuică înainte și unul de vin în timpul mesei. Grivei dădea târcoale pe la ușă. Resturile rămase erau adunate pentru el. În acea seară l-am mângâiat pentru prima oară și-am devenit buni prieteni.

Grivei era un frumos câine-lup. Urechile veșnic ciulite, gata de atac. Ne jucam împreună, alergam ca niște bezmetici prin toată curtea. Mai târziu, când a crescut, era ținut în lanț care, aluneca pe o sârmă lungă cât curtea,  numai ziua, noaptea îl lăsau liber. Era un câine credincios. Nimeni n-ar fi îndrăznit să intre în curte de unul singur. Lătra înfiorător și l-ar fi făcut bucăți. Dar mie, tot cel mai bun câine din lume mi se părea.  Când mă vedea, tare mult se bucura. Lătra, sărea, mai să rupă lanțul să vină la mine. Mă duceam lângă el și-l îmbrățișam. În compensație, îmi lingea mâna și se gudura. După care, o luam la fugă de-alungul sârmei, înainte și-napoi, el după mine lătrând. Mamare obosea spunându-mi să mă potolesc, eu mai rău. Câtă energie adunată într-un trup mic și firav! Adunată, dar trebuia consumată, nu?

             Țin minte, copil-copil, dar mă mai trăgea de mânecă, așa din când în când, conștiința și mă gândeam cum să fac să fiu și eu mai cuminte, sătulă de atâtea boscorodeli. Și-mi era ciudă că nu pot să mă cumințesc. Chiar nu puteam. Ziceam, ”gata, acum sunt cuminte”, dar în următoarele minute îmi uitam făgăduiala și-o luam de la început. La mine totul era trăit cu intensitate extremă. Nici mâncare nu-mi trebuia, alergam cât era ziua de mare și nu oboseam.

            Semăn cu bunica mea din partea mamei, ”maie” îi ziceam. Stătea la oraș, de... mamare, la țară. Ea era așa. La 85 de ani se urca în copaci, se bucura de fiecare frunză, floare, fir de iarbă, era veselă și optimistă. Iubea, al moartii de mult, viața. Și eu o iubesc la fel! Nimic n-o dobora. Nici pe mine!!! Doar moartea. A murit la 92 de ani, de bătrânețe. S-o ierte bunul Dumnezeu și pe ea și pe noi!

Notă: Țăst, țest  este un fel de cuptor, un obiect de pământ de forma unui clopot, cu care se acoperă pâinea, mălaiul etc. puse la copt pe vatra încinsă. 

Vizualizări: 46

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Și amintirile dragi ale copilăriei continuă. În genul amintirilor lui Creangă. Dar la Creangă în fiecare paragraf exista o intrigă și soluționarea ei, ceva hilar, frapant. La tine sunt foarte liniare. Nimic neobișnuit. Însă eu mai aștept. Poate vor veni.

Până atunci ți/am scos câte ceva, ce consider eu a nu fi în regulă. Însă să-mi spui: dacă este editată cartea nu are rost să mai scot.

Cum am coborât, am și zbughit-o în curte. Fuga spre mamare. Cum m-a văzut - repetiție prea aproape una de alta.

Nu știam ce nume să-i dau. Nu știam nume de câini. Tot tatamare îmi sare în ajutor și-mi înșiră câteva nume. - repetiție

-          Grivei, și Grivei a rămas. - Incorect. După linie de dialog se începe cu alineat.

Masa se desfășură în liniște. - e bine să narezi cu verbele la aceleași timpuri și forme. Observ că deși ești olteancă nu folosești perfectul simplu în povestire, în afara acestui caz în a încă câtorva.

era ținut în lanț care, - în lanțul care...

Și apoi eu știu că tata-mare se scrie în acest fel. Tu ai tatamare peste tot...

Am citit cu plăcere!

Sofy

Doamnă Sofia, vă mulțumesc din suflet pentru observații. Îmi doresc aceste intervenții, numai așa încercăm să ”creștem”! Din fericire, pentru literatură și cititori, nu am editat nimic sub numele meu.

Sofia Sincă a spus :

Și amintirile dragi ale copilăriei continuă. În genul amintirilor lui Creangă. Dar la Creangă în fiecare paragraf exista o intrigă și soluționarea ei, ceva hilar, frapant. La tine sunt foarte liniare. Nimic neobișnuit. Însă eu mai aștept. Poate vor veni.

Până atunci ți/am scos câte ceva, ce consider eu a nu fi în regulă. Însă să-mi spui: dacă este editată cartea nu are rost să mai scot.

Cum am coborât, am și zbughit-o în curte. Fuga spre mamare. Cum m-a văzut - repetiție prea aproape una de alta.

Nu știam ce nume să-i dau. Nu știam nume de câini. Tot tatamare îmi sare în ajutor și-mi înșiră câteva nume. - repetiție

-          Grivei, și Grivei a rămas. - Incorect. După linie de dialog se începe cu alineat.

Masa se desfășură în liniște. - e bine să narezi cu verbele la aceleași timpuri și forme. Observ că deși ești olteancă nu folosești perfectul simplu în povestire, în afara acestui caz în a încă câtorva.

era ținut în lanț care, - în lanțul care...

Și apoi eu știu că tata-mare se scrie în acest fel. Tu ai tatamare peste tot...

Am citit cu plăcere!

Sofy

Dar totuși, să înțeleg că este editată? Chiar și sub alt nume este tot cartea ta, pe care ți-o asumi. nu?

DANIELA TIGER a spus :

Doamnă Sofia, vă mulțumesc din suflet pentru observații. Îmi doresc aceste intervenții, numai așa încercăm să ”creștem”! Din fericire, pentru literatură și cititori, nu am editat nimic sub numele meu.

Sofia Sincă a spus :

Și amintirile dragi ale copilăriei continuă. În genul amintirilor lui Creangă. Dar la Creangă în fiecare paragraf exista o intrigă și soluționarea ei, ceva hilar, frapant. La tine sunt foarte liniare. Nimic neobișnuit. Însă eu mai aștept. Poate vor veni.

Până atunci ți/am scos câte ceva, ce consider eu a nu fi în regulă. Însă să-mi spui: dacă este editată cartea nu are rost să mai scot.

Cum am coborât, am și zbughit-o în curte. Fuga spre mamare. Cum m-a văzut - repetiție prea aproape una de alta.

Nu știam ce nume să-i dau. Nu știam nume de câini. Tot tatamare îmi sare în ajutor și-mi înșiră câteva nume. - repetiție

-          Grivei, și Grivei a rămas. - Incorect. După linie de dialog se începe cu alineat.

Masa se desfășură în liniște. - e bine să narezi cu verbele la aceleași timpuri și forme. Observ că deși ești olteancă nu folosești perfectul simplu în povestire, în afara acestui caz în a încă câtorva.

era ținut în lanț care, - în lanțul care...

Și apoi eu știu că tata-mare se scrie în acest fel. Tu ai tatamare peste tot...

Am citit cu plăcere!

Sofy

Nu, doamnă, nu am editat nicio carte sub numele meu și nici sub alt nume. Tot ce-am publicat este sub pseudonimul Daniela Tiger și nimic altceva. Singurele apariții tipărite (numai poezie) sunt în ”Revista Familiei” - Israel și în două antologii colective. Sincer, mă bucur nespus de mult că aveți timpul și răbdarea să mă îndrumați. Am studii economice, niciun punct comun cu literatura. Mulțumesc! În ceea ce privește alineatul, da, cunosc foarte bine și-l respect cu sfințenie, dar compatibilitatea între programe cu copy-paste nu redă cu fidelitate textul original.

Sofia Sincă a spus :

Dar totuși, să înțeleg că este editată? Chiar și sub alt nume este tot cartea ta, pe care ți-o asumi. nu?

DANIELA TIGER a spus :

Doamnă Sofia, vă mulțumesc din suflet pentru observații. Îmi doresc aceste intervenții, numai așa încercăm să ”creștem”! Din fericire, pentru literatură și cititori, nu am editat nimic sub numele meu.

Sofia Sincă a spus :

Și amintirile dragi ale copilăriei continuă. În genul amintirilor lui Creangă. Dar la Creangă în fiecare paragraf exista o intrigă și soluționarea ei, ceva hilar, frapant. La tine sunt foarte liniare. Nimic neobișnuit. Însă eu mai aștept. Poate vor veni.

Până atunci ți/am scos câte ceva, ce consider eu a nu fi în regulă. Însă să-mi spui: dacă este editată cartea nu are rost să mai scot.

Cum am coborât, am și zbughit-o în curte. Fuga spre mamare. Cum m-a văzut - repetiție prea aproape una de alta.

Nu știam ce nume să-i dau. Nu știam nume de câini. Tot tatamare îmi sare în ajutor și-mi înșiră câteva nume. - repetiție

-          Grivei, și Grivei a rămas. - Incorect. După linie de dialog se începe cu alineat.

Masa se desfășură în liniște. - e bine să narezi cu verbele la aceleași timpuri și forme. Observ că deși ești olteancă nu folosești perfectul simplu în povestire, în afara acestui caz în a încă câtorva.

era ținut în lanț care, - în lanțul care...

Și apoi eu știu că tata-mare se scrie în acest fel. Tu ai tatamare peste tot...

Am citit cu plăcere!

Sofy

Amintiri cu parfum plăcut, iar atmosfera este fermecătoare. :)

Cu prietenie


Mulțumesc mult, Corina, mă bucur că ți-a plăcut!
Corina Militaru a spus :

Amintiri cu parfum plăcut, iar atmosfera este fermecătoare. :)

Cu prietenie

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

 Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Deziluzii a lui Lidia Pervu
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog sura 6 a lui Djamal mahmoud
cu 1 oră în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Antijurnalul meu a utilizatorului Costel Zăgan
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog pe când toamna nu murise a lui Darie Giurgiu
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Geneză a lui Iancu Tudor
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog Antijurnalul meu a lui Costel Zăgan
cu 5 ore în urmă
Postare de log efectuată de Djamal mahmoud
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Explicaţie a lui Florica Munteanu-Cuc
cu 7 ore în urmă
Mihaela Suciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog cu sufletul în palme a utilizatorului Dolha Paul-Alexandru
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog cu sufletul în palme a lui Dolha Paul-Alexandru
cu 9 ore în urmă
Postare de log efectuată de Dolha Paul-Alexandru
cu 9 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog teatrul a utilizatorului Darie Giurgiu
cu 9 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Aripi 'vă crească pân' la cer! a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 9 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Exod a utilizatorului Iancu Tudor
cu 10 ore în urmă
Bidulescu Constantin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Aripi 'vă crească pân' la cer! a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Bidulescu Constantin îi place postarea pe blog Aripi 'vă crească pân' la cer! a lui Gabriel Cristea
cu 10 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Antijurnalul meu a utilizatorului Costel Zăgan
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog sura 5 a lui Djamal mahmoud
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Sculptez stări a lui Cristian Je
cu 17 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog sura3 a utilizatorului Djamal mahmoud
cu 18 ore în urmă

© 2019   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor