Anumite idealuri, născute, crescute și înțelese cu adevărat, mai dăinuiesc astăzi în anumite inimi, care au cunoscut istoria pe viu, trecând prin ea cu pași șovăielnici, cu mintea bântuită de spectrele morții căzute din cerul plumburiu, în al cărui abis se fugăreau avioanele cu burțile pline de bombe, cu ochii răniți de sângele înghițit de pământul însetat și de morții risipiți printre brazdele gliei, de foamea cumplită, care le sfâșia măruntaiele, oferind în schimb halucinații și delir. Au mai rămas câțiva, Rătăcitori între două lumi, ignorați, neînțeleși și îngrozitor de bătrâni și de singuri. Privesc doar în sus, către cer, unde mai pot desluși prin ceața vremii, care le-a împuținat vederea, legendele unui trecut glorios, al căror Cavaleri au fost, cândva. În jos, ochii lor nu se mai pleacă inutil. Pământul, lumea, timpul s-au amestecat, ca piesele unui puzzle gigantic, imposibil de descifrat pentru mințile lor limpezi, precum izvoarele de munte, pure și tăcute. Obosiți, își sprijină frunțile ninse pe cumpăna cerului, de unde curg adesea lacrimi tulburi, peste prezentul sălbatic.
Din cerdacul ponosit și șubred, ținut în picioare probabil, numai de forța gravitației, o umbră cenușie înghesuită în singurul colț rămas întreg, culcat pe o grămadă de zdrențe, unde zace de câteva zile, incapabil să se mai ridice din cauza genunchilor nevolnici, care nu-l mai susțin demult, emite din când în când un geamăt slab, care tinde să ajungă până la urechile rarilor trecători, ce mai pășesc grăbiți prin colbul uliței. În mintea lui, bătrânul percepe amploarea strigătului, ca pe niste ecouri galactice, ce fac să vuiască planeta. Atât de mare e efortul său! Nu înțelege, cum de nu cad stelele cerului, peste lumea surdă și nepăsătoare și nu le luminează ochii închiși, care nu mai văd durerea și nevoia aproapelui. Pentru el, caruselul timpului se învârte nebunește, cu o viteză greu de estimat, în vreo unitate de măsură existentă. Trupul său împuținat și martirizat de foamea anilor, cărora le-a pierdut numărul, simte mai mult ca oricând durerea ascuțită a oaselor rupte de osteoporoză, niciodată repuse în lăcașul lor natural, de mâna vreunui doctor. Sărăcia absolută care l-a îngropat, tot mai adânc, după ce bătrânețea l-a prins în ghearele ei implacabile, l-a anulat complet.
Nu știa în ce an al Domnului trăia, nu își mai amintea nici numele satului și nici al lui însuși. Cel mai mult, ar fi dorit să uite durerea, care îi mușca inima și mintea, împotmolită în mâlul trecutului îndepărtat. Foamea... oh, fiara aceea, care se hrănește cu el de veacuri și care nu lasă în urmă-i nicio fărâmă din festinul ei, îl trântește, îl răsucește și îl rostogolește pe toboganul sorții, cum face o pisică cu prada sa. Doar acolo, departe, departe, lumina rațiunii strălucește limpede pe bolta cerului, iar amintirile trăiesc intacte și vii, chiar daca se mai amestecă uneori. Acolo, în epoca gloriei, El era un bărbat cu identitate, cu inteligență, forță, vitejie și onoare. Era Cineva! Era un Cavaler al adevărului, care lupta pentru dreptate, pentru libertatea patriei, pentru onoarea neamului românesc, cot la cot cu alți Bărbați aleși de Dumnezeu.
A fost acolo, la Alba, călare pe calul lui alb, cu stea în frunte, împodobit de sărbătoare, cântând în gura mare, laolaltă cu mulțimea, despre Unire, despre Reîntregirea neamului, despre Libertate, alături de Voievod. Un anumit moment, se desprinde de toate celelalte amintiri și se umple de lumină proprie, care crește tot mai mult, se înalță din mormanul jignitor de zdrențe și se îndreaptă glorios către orizontul incendiat de ultimul asfințit. Bătrânul se vede pe sine, îngenuncheat cu cal cu tot în fața Domnului său, rezemat în spada cu mâner încrustat cu pietre prețioase, iar fruntea lui atinge coama mătăsoasă a murgului, ce nechează trufaș, pătruns de importanța misiunii lui și de măreția momentului. ”Oare, cum se mai numea?”...
Bătrânul își cuprinse, deznădăjduit tâmplele ninse, între degetele strâmbe și noduroase, cerând ajutor Sus, acolo unde străjerii timpului populau o lume plină de promisiuni, lumină și puritate. Închise ochii aproape orbi și descoperi Trecutul, care stătea la taifas cu Cavalerii Libertății, plecați în Albastru, unul câte unul, alcătuind acum oastea cerească a Creatorului. Zări, pe locul rămas gol de un secol, lumina tricoloră a patriei, pulsând tot mai stins, iar numele drag și sfânt pe care memoria lui nu-l cedase în lunga bătălie cu uitarea, pierzându-și literele, una câte una, căzute în abisul rușinii. Deceniile precedente, ciopârțiseră fără milă integritatea neamului românesc, de tot ce avea mai sfânt, iar numele țării reîntregite cu un secol înainte, se ștergea din istorie, prin exilarea fiilor săi.
Nu mai era vreme! Soarele îl implora cu ultimele frânturi de raze, iar el se agăță de ele, urmându-l supus prin galaxii, unde locul gol al ultimului Mesager aștepta să fie ocupat. Un oftat prelung umplu văzduhul, deschizând porțile ferecate ale cerului, iar lumina tricoloră renăscu mai intensă și mai dârză, împodobind bolta cerească cu numele ROMÂNIA!

Vizualizări: 20

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

O proză deosebită! Unii pleacă în cer, alții peste hotarele țării. Chiar dacă unii denigrează diaspora expunându-şi, în fond, propriile frustrări, eu sunt mândră de cei plecați pentru ceea ce fac pentru familiile lor şi pentru popor, fiindcă o fac din tot sufletul lor de români adevărații: cu dragoste pentru limba română, pentru istorie, pentru o viață civilizată. Felicitări, Silvia pentru premiul obținut cu acest text! Drag pentru munca ta! Îmbrățişări şi susținere ca să ajungi acolo unde e țelul tău!

Un omagiu trist, un omagiu prin care se arată realitatea. Lipsa de interes pentru cetățenii țării, indiferența față de cei săraci. Și sunt mulți, mulți astfel de eroi necunoscuți care se împotmolesc în boală, bătrânețe și indiferența celor din jur. Din păcate.

Patriotismul celui răpus de boală? Degeaba mai există. El oricum a uitat tot. Nu mai poate conștientizează. De aceea, cei ce rămân, tinerii trebuie să scoată la suprafața fapte de acest fel.

Am citit cu plăcere, dar ar rămas cu un gust amar.

Sofi

 Mihaela, îți mulțumesc pentru trecere și comentariu! Și ptr că nu urăști ... Diaspora! :))) A devenit o tradiție în ultimii ani ca Diaspora să fie disociată de poporul român! Păcat! Chiar asta s-a dorit când s-a pus la cale dezbinarea României noastre! 

Mihaela Suciu a spus :

O proză deosebită! Unii pleacă în cer, alții peste hotarele țării. Chiar dacă unii denigrează diaspora expunându-şi, în fond, propriile frustrări, eu sunt mândră de cei plecați pentru ceea ce fac pentru familiile lor şi pentru popor, fiindcă o fac din tot sufletul lor de români adevărații: cu dragoste pentru limba română, pentru istorie, pentru o viață civilizată. Felicitări, Silvia pentru premiul obținut cu acest text! Drag pentru munca ta! Îmbrățişări şi susținere ca să ajungi acolo unde e țelul tău!

D-na Sofi, ca de obicei, empatizati foarte mult cu subiectul și e firesc să rămâneți cu trăirea pe care acesta îl transmite! Vă mulțumesc pentru trecere și comentariu! Și eu l-am scris cu același gust amar!

Sofia Sincă a spus :

Un omagiu trist, un omagiu prin care se arată realitatea. Lipsa de interes pentru cetățenii țării, indiferența față de cei săraci. Și sunt mulți, mulți astfel de eroi necunoscuți care se împotmolesc în boală, bătrânețe și indiferența celor din jur. Din păcate.

Patriotismul celui răpus de boală? Degeaba mai există. El oricum a uitat tot. Nu mai poate conștientizează. De aceea, cei ce rămân, tinerii trebuie să scoată la suprafața fapte de acest fel.

Am citit cu plăcere, dar ar rămas cu un gust amar.

Sofi

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

paparuz adrian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog " ajută-mă să nu dispar" a utilizatorului paparuz adrian
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Crucificat de poezie a lui Costel Zăgan
cu 2 ore în urmă
Tudor Cicu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Balada celei plecate a utilizatorului Tudor Cicu
cu 3 ore în urmă
Lui Denisa Curea Popa i-a plăcut discuţia Sora mai mică (file de jurnal) a lui Giurgiu Silvia
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog " ajută-mă să nu dispar" a lui paparuz adrian
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Cântec îndepărtat a lui Tudor Cicu
cu 15 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog androgeneză a lui paparuz adrian
cu 18 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea Popa îi place postarea pe blog Cântec îndepărtat a lui Tudor Cicu
cu 23 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea Popa îi place postarea pe blog " ajută-mă să nu dispar" a lui paparuz adrian
cu 23 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea Popa îi place postarea pe blog pat de povești a lui gina zaharia
cu 23 ore în urmă
Denisa Curea Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Balada celei plecate a utilizatorului Tudor Cicu
cu 23 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea Popa îi place postarea pe blog Balada celei plecate a lui Tudor Cicu
cu 23 ore în urmă
Utilizatorului Tudor Cicu îi place postarea pe blog Dragostea-i pe lista de supraviețuire a lui Costel Zăgan
ieri
Tudor Cicu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog pat de povești a utilizatorului gina zaharia
ieri
Tudor Cicu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog pat de povești a utilizatorului gina zaharia
ieri
Utilizatorului Tudor Cicu îi place postarea pe blog Crucificat de poezie a lui Costel Zăgan
ieri
Postare de log efectuată de Tudor Cicu
ieri
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Calvarul bibliotecilor uitate a lui Suchoverschi Gheorghe
ieri
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog film a lui nicolae vaduva
ieri

© 2019   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor