Negura nopţii are putere să învăluie tot, chiar şi gânduri cutremurate de nesiguranţă... şi împietrită, cu sau fără armonie, îşi urmează cursul.

Dormiră destul de târziu, până pe la opt dimineaţa, când se trezi şi Mioara. Vasile plecase de mult, la serviciu. După ce se îmbrăcară şi se spălară pe faţă, în curte, turnându-şi unul altuia apă în pumni, Nitu i-a spus Mioarei că ei pleacă în oraş, deoarece el trebuie să meargă până la Independenţa, să-şi ducă un concediu medical.

Duceţi-vă, dragă, cu Dumnezău! le ură femeia.

Eu mă duc acasă Nite, spuse Firuţa, după ce ieşiseră din curte.

Te mai duci acasă... la sfântu’ aşteaptă! răspunse Nitu glumind.

Când o fi văzut mama, că iar n-am ajuns acasă... se căina fata.

Când o vedea mumă-ta... când o vedea mumă-ta! Dacă te am aud odată văitându-te de mumă-ta, îţi dau una de-ţ’ aduni dinţîî de pe jos şi apăi te trimit la mumă-ta, în pădure, fără dinţ'. Pădurenilor!

Înfricoşată Firuţa tăcu, imaginându-şi cum i-ar sta fără dinţii ei frumoşi şi sănătoşi înşiraţi ca nişte perle, pe sub buzele-i cărnoase.

Nitu îi luă mâna şi o trecuse pe sub braţul lui, ţinând-o strâns în palma sa puternică. Aşa au mers până aproape de centru, timp în care numai el vorbea, instruind-o: dacă vreun prieten îl salută ea nu trebuia să întoarcă privirea spre acel bărbat, în restaurant ea trebuie să se uite doar la perete şi la el, iar de azi înainte nu mai avea voie să vorbească cu niciun bărbat, până nu-i cere lui voie, nici chiar cu fraţii ei. Spunea pe un ton foarte serios, încât în sufletul fetei se instaură încă o porţie de teamă şi una de repulsie.

Tuturor persoanelor care îl salutau, bărbaţi sau femei, le cerea bani. Unii îi dădeau, alţii nu, drept pentru care, cei ce nu dădeau se încărcau cu nişte înjurături, implicând un calendar de sfinţi.

Mă! Tu ştii cine-s io? întrebă un băiat de vreo optsprezece ani.

Nu ştiu, domnule dragă, răspunse acesta speriat.

Atunci de ce zâci „noroc”?

Cred că v-am confundat.

Io-s Nitu Băran, mă. Ai auzât de mine?

Auzât, domnule dragă...

Scote iute, cişpe lei! Iute... iute... iute!...

N-am... domnule dragă, rosti băiatul cu umilinţă, tărăgănat.

Strada era pustie. Mai era până la amiază. Cetăţenii Sibiului se aflau la serviciu sau prin curţi după treburi. Nitu se uită în stânga şi în dreapta cu iuţeală, apoi trânti tânărului o lovitură puternică cu muchia palmei drepte, în ceafă. Acesta după un icnit, căzu ca un ciot lovit de secure, fără niciun cuvânt. Nitu o luă pe Firuța, rămasă perplexă, de mână şi o trase după el.

Hai, dă-l în p...a mă-sii, că să ridică el de jos.

Dacă nu se mai ridică şi o murit, scăpă Firuţa, nedumerită şi speriată, privind înapoi peste umăr.

Lasă-l că să ridică! Ce ţî’ milă de el? Nu ţ’-am spus să nu mai întorci capu’?

Cu inima cât un purice se lăsă dusă de el mai departe, pe alte străzi, pe unde nu fusese niciodată, resimţind forţa puternică din mâna bărbatului, care pusese stăpânire pe ea şi căreia trebuia să se i se supună. Se opriră la Gambrinus, unde se întâlniră cu gaşca. Pe ea o aşeză cu faţa la un perete şi le povesti tovarăşilor isprăvile lui din ziua aceea, amuzându-se împreună. Pe Firuța nu o băga nimeni în seamă, prietenii lui nu se uitau la ea şi nu-i adresau niciun cuvânt. Doar Nitu din când în când o întreba dacă vrea să bea ceva, ea refuza categoric. Dacă era cazul, o însoţea la toaletă. Trimise pe unul dintre tovarăşi, de-i luă vreo două felii de parizer şi o jumătate de pâine, pe care i le puse în faţă, pe masă. Firuța mâncă de pe hârtia ambalajului, gândind că oricum de altceva nu va avea parte şi stomacul îşi cerea drepturile. El şi ceilalţi nu mâncară nimic, toată ziua. Urmară alte străzi în compania găştii, alte cârciumi, până la lăsatul serii. În aceste preumblări fiecare membru al găştii avea obligaţia de a cere bani cunoscuţilor. Tartorul lor cerea doar în cazuri extreme şi doar atunci când credea că suma ar fi mai consistentă. „Cu ursu”, numeau ei practica, în urma căreia se chercheleau destul de mult. Nu conteneau comentariile asupra isprăvilor, laudele componenţilor găştii şi întrecerile între ei de a „face rost” de câţi mai mulţi bani. Rar, cei opriţi nu se scormoneau prin buzunare, mai ales în prezenţa lui Nitu Băran.

Mă, Aroone, du-te şi ia de banii ăştia un kil’ de carne, ui’ de colo, că io mă duc cu nevastă-mea la Vasile, că acolo stăm.

Aron execută şi-i conduse împreună cu ceilalţi, până la poarta Mioarei.

Credeam că nu mai viniţ’. Că s-o făcut sară, rosti femeia.

Am vinit Mioară, răspunse Nitu râzând. Ui’ ţ-am adus neşte carne, să faci mâncare.

Era foarte jovial şi binedispus.

Ce să mai fac io acum, Nite? Vasălie doorme.

Atunci prăjeşte-o, şi îl sculăm şi pe Văsălie.

Ieee... la carne prăjită se scoolă sângur, după miros. Hai Firuţă! o îmbie Mioara.

Firuța o urmă bulversată, obosită, uimită şi foarte deprimată. Nici nu mai putea gândi şi nu-i venea a crede că aşa ceva i se întâmplă ei. Mai erau două zile şi începea şcoala, iar ea era pe străzi cu un infractor, cu un huligan. Se gândea la acel băiat, pe care-l abandonaseră pe stradă, pe jos. „Dacă va muri şi eu voi fi vinovată?...” De fapt, lumea ei începuse să se risipească, să se îndepărteze de ea. Nu-şi mai amintea chipul mamei, nu mai putea gândi ce va zice sau pe unde o va căuta, nu avea certitudinea zilei de mâine, nu se putea aduna. O urmă pe Mioara ca un automat şi o ajută, după ce se spălă pe mâini. „Oricum, mi-e silă de mine. Nu mă mai pot curăţa cu toată apa din lume!”, gândi fata. Nitu, vesel, o ţinea pe genunchi în bucătărie, îi cânta şi o săruta în zumzetul sfârâitului de carne, ce asalta tigaia. Nările Firuței se umplură de izul nesuferit de alcool, combinat cu tutun şi mai ales de dezgust, dar nu se opunea, nu se împotrivea nici măcar cu un gest.

Vasile se trezi, mâncară pe săturate carne prăjită şi castraveţi acri.

În noaptea aceea Nitu adormi foarte repede şi foarte adânc, sforăind de se cutremurau pereţii. Firuţa obosită dormi şi ea în primele ore ale nopţii, apoi se trezi de sforăiturile ca de urs, ale bărbatului de lângă ea. Aceeaşi sfârşeală cumplită îi neantiza corpul şi sufletul. „Cine ştie dacă mă mai pot duce la şcoală. Mâine începe şcoala şi eu... Cum să scap eu de ăsta... şi dacă se va auzi la şcoală... mă şi exmatriculează... mă dă la careu... Ce-o face mama... Iar să duce să mă caute pe la toţ’... sau nu. Acum îşi dă sama că sânt cu ăsta şi să duce direct la miliţie... şi bine ar face.” Se perpeli toată noaptea când pe o parte când pe alta, oftând şi ascultând concertul infernal de sforăituri, al celor doi bărbaţi. O mai luă somnul către dimineaţă, după ce plecă Vasile la lucru.

Mioara se trezea, îi punea să mănânce soţului, îi punea şi pachetul în servietă, apoi se mai băga în pat pentru un somn, sau măcar de a mai sta în căldura îmbietoare a patului.

Pentru cei doi, Nitu şi Firuţa, se aşternură alte zile, la fel ca cea din urmă, zile de colindat pe străzi, de cerut bani în stânga şi în dreapta de către bărbat, înjurături, vulgarisme adresate ei sau celor din jur, de cârciumi ordinare, greu de suportat de către adolescentă. Dimineaţa, după beţii, Nitu era foarte nervos şi greu i se intra în voie. Atunci avea parte şi de îmbrânceli, dând vina pe lipsa ei de îndemânare, în felul cum îi turna apă, afară. Se spăla în fiecare dimineaţa până la brâu. După alte două zile de hoinăreli, nu mai traseră seara la Mioara, sub pretextul de a nu-i găsi posibilii urmăritori ai fetei. Nici la serviciu nu se mai ducea sub acelaşi pretext, că doar trebuia să-şi păzească viitoarea soţie. Urmă casa unui prieten de-al lui, mai în vârstă, burlac, fost amic de detenţie, Gheorghe Trăznitu. Fostul puşcăriaş, avea casă şi o grădină foarte mare, undeva mai la marginea Sibiului, în drum spre Şura Mare. Gheorghe era un om foarte gospodar până punea gura pe alcool, după care urma beţii de câteva zile în șir, timp în care nu mai muncea deloc în grădina din care trăia, nu mai făcea nimic, doar se îmbăta şi lâncezea sub aburii moleşitori ai alcoolului. Aici stăteau şi ziua pentru că omul avea şi băutură. Mâncare consumau din cămara gazdei, destul de plină, sau le mai gătea Firuţa câte ceva, ceea ce comandau ei. Pâinea cu slănină erau alimentele de bază. Gheorghe mahmur, se ducea dimineaţa şi cumpăra pâine.

Activitatea sexuală nu era punctul forte al lui Nitu. Alcoolizat aproape tot timpul şi fără siguranţa cadrului necesar, apropierile lor sexuale se desfăşurau pe apucate, fără penetrare normală de cele mai multe ori, încât Firuța nu simţea decât o altă problemă chinuitoare, căreia trebuia să i se supună. Chiloţii îi spăla seara şi-i îmbrăca dimineaţa, iar dacă nu se uscau până dimineaţa îi punea pe ea uzi. Ciorapii de nailon se rupseseră de mult, fir după fir pocniseră, alergând în sus şi în jos cu viteză. Nu îndrăznea să-i spună lui Nitu să-i cumpere o pereche de ciorapi, iar bani în mâna ei nu mai văzu de mult. El îi cumpără un ruj strident, obligând-o să-l folosească, atunci când mergeau în oraş, iar dacă uita cumva, era obligată cu un ordin: „Du-te şi fă-te cu ruj!”. Mergea la vreo toaletă publică să se rujeze. Noroc că-şi luase canadiana cea de toamnă peste pulovăr de acasă, altfel avea să tremure şi de frig. Apucase cu o fustă de tergal plisată, foarte rezistentă la orice şi care nu se şifona. De multe ori dormea îmbrăcată.

După Ghiţă Trăznitu, urmă altă familie tânără, Pintea, unde dormiră câteva nopţi. Peste tot spunea că au nimerit instantaneu şi că nu stau mult, că sunt fugiţi să-şi piardă urma de rudele Firuței, încât până şi fată începuse să creadă. Prin oraş avea grijă să se plimbe cu Firuța de braţ, prin locurile în care ştia că o pot vedea cunoştinţele ei. Făcea de aşa manieră încât treceau prin faţa liceului, de pe Ursuline, în jurul orei două, când plecau liceenii acasă. Firuţa ar fi dorit să se crape asfaltul sub ea şi să o înghită, când îşi vedea foştii colegi cu emblema liceului pe mână şi cu mapele sub braţ, gălăgioşi, veseli, sporovăind probleme lor minore, vorbind de vreo materie, sau de vreo întâlnire. Desigur că o văzură unii dintre ei. Magda în mod sigur. Îşi întâlniră privirile pentru o clipă şi citi compătimirea în ochii fetei, după care Firuța puse ochii în pământ şi aşa îi ţinea de fiecare dată, de câte ori treceau pe lângă liceu. Pentru ea viaţa se schimbase în cele două săptămâni, radical. Oraşul nu mai era atractiv, nu mai dorea centru, de fapt nu mai dorea nimic. Totul era sumbru. Era bucuroasă când mergeau pe Sub Arini. Parcul fiind imens, posibilitatea de a întâlni pe cineva cunoscut era mică. Aici Nitu se purta ca într-o casă a lui. Avea banca sa preferată lângă un lac, se descălţa, se spăla pe picioare şi se urca pe bancă, ca într-un pat. Apoi dormea de cele mai multe ori, cu capul în poala ei, între o jumătate de oră şi chiar o oră, timp în care Firuţa îl păzea, dar nu îndrăznea să plece de lângă el, nici măcar o clipă. Când trecea cineva pe lângă ei, lăsa capul în jos, până se îndepărta. Învăţase să stea cu privirea în pământ, chiar îi plăcea, se refugia măcar pentru câteva clipe, undeva unde nu o vedea nimeni. Uneori mergeau singuri, fără gaşcă, timp în care o punea să-i povestească despre ea şi despre familia ei. Naivă, îi povestea mici probleme de familie, uneori chiar secrete de familie, sau întâmplări cu băieţi, cu prietenii ei adolescenţii, glumele care se practicau între ei, despre cei doi prieteni pe care îi avusese. Şi pentru că el insista să audă amănunte delicate, ea povestea cum se sărutau, ori cum încercau băieţii să o pipăie prin locuri intime, fără să ştie ce vor aduce cu sine aceste destăinuiri inocente, mai târziu. Cuvintele folosite erau cele ale unei liceene, în timp ce el dorea contrariul, i-ar fi plăcut să aibă tupeu, să se certe cu cine voia el, să înjure ca el sau chiar să se bată. Însă, oricât ai fi dorit, din punctul acesta de vedere nu-l putea mulţumi. Nu putea rosti nici măcar un cuvânt vulgar. Nu exista în vocabularul ei.

În una din zile, în cârciumă la Foamea, lui Nitu i se păru că unul de la o masă alăturată se uită la ea şi se duse spre masa lui.

Mă, tu te uiţi la nevastă-mea?

Eu? Mă, du-te, mă, de ’ci, slăbeşte-mă! îndrăzni omul să-l înfrunte, neştiind cu cine are de-a face.

Nitu îi luă sticla cu bere din faţă şi o trânti de ciment. Sticla se făcu ţăndări, împrăştiind berea spumoasă în jurul mesei. Omul se ridică şi-l întrebă furios, ce avu cu sticla lui. De lângă el se mai ridică unul, să se înfigă în Nitu. Acesta, fără niciun cuvânt le trase scurt câte o serie de pumni, cu o iuţeală neaşteptată, când unuia, când celuilalt, încât oamenii se dezechilibraseră brusc şi căzuseră peste masă, răsturnând după ei sticle şi pahare, ce se spărgeau unele după altele, într-un zgomot strident şi înfricoşător. Prietenii de gaşcă ai lui Nitu, săriseră imediat în ajutorul acestuia, dar nu mai era cazul. Firuţa care nu prea ştia ce să facă, se duse în faţa lui şi-l rugă cu voce joasă:

Hai, Nite! Nu mai da în ei, lasă-i în pace, că nu s-o uitat la mine niciunu’!

Poftiiim??? Tu de unde ştii? Îs gagigii tăi, da?

Nu, mă, Nite, nu-i cuno...

Doar atât a apucat să zică, și se trezi cu o ploaie de pumni în cap, care o descumpăniră şi o trimise pe cimentul plin de cioburi. Nici nu mai simţi că se tăie pe pulpele subțiri şi că-i curge sânge. Apoi fu ridicată cu repeziciune, mai primise două palme peste faţă, ca să-şi revină. Plecară împreună cu gaşca. Totul n-a durat mai mult de trei-patru minute. Ameţită şi înfricoşată, Firuța îl urmă fără niciun cuvânt, fără nicio lacrimă.

Altă dată să nu te mai baji, să nu mai ţâi partea la ăia cu care mă bat io! Ţ’-ar fi plăcut să mă bată ăia? ’Tuţi Dumnezăii mă-tii şi al neamului tău! Te rup în două! Spune de unde îi cunoşti!?

Nu-i cunosc, Nitule. Nu ştiu cine sânt.

Atunci, di ce le iei apărarea?

Nu le-am luat apărarea.

Auzâţ’, mă, se adresa amicilor, cum mă minte în faţă. Zâce că nu le-o luat apărarea. Spune tu, cum ai zâs?!

Băieţii nu interveneau de nici un fel, mergeau doar, la doi paşi în urma lor.

Am zâs... am zâs că nu s-or uitat la mine… abia glăsui Firuța.

Şi?... Mai departe? Ce-ai mai zâs?

Nu mai ştiu ce-am mai zâs.

Zâi că te omor! țipă Nitu în plină stradă la ea, ziua în amiaza mare, în oraş, pe unde treceau şi alţi orăşeni, dar cărora nu le păsa de drama ei.

Am zâs că să nu mai dai în ei...

Di ce? Ţ'-era milă de ei?

Nu, Nitule, îmi era frică că-i omori şi te duci iar în puşcărie, îi veni ideea genială, Firuței.

Nitu începu să râdă satisfăcut:

Auzâţi, mă, ce zâce a mea? Să nu-i mai bat, că-i era frică că mă duc la bulău.

Apoi o luă în braţe şi o pupă pe faţa tumefiată. Ochii începură să se umfle şi să se învineţească. Urmară nopţi pline de coşmar prin case necunoscute de Firuţa. Uneori dughene în care trebuia să intri aplecat pentru a nu te lovi de pragul de sus al uşii. Reproşuri introspective, învinovăţiri: „Numai’ io sânt de vină... Cine m-o pus să mă bag?! Door mi-o spus să nu mă bag. Trăbă să-l ascult dacă vreau să n-o mai încasez... Pănă oi putea să fug de el…”

În una dintre seri, după aproape trei săptămână de la plecarea Firuței de acasă, lui Nitu îi veni chef să se plimbe pe corso, bineînţeles destul de afumat, cu ochii sclipindu-i. Fetei nu-i făcea nicio plăcere. Corso în compania lui nu mai exista, mai ales că nu se plimbau pe partea ei preferată de stradă, pe dreapta. De fapt, acum nici nu dorea centrul, devenise un calvar faptul de a trece pe acolo pe unde doar cu o lună în urmă fusese atât de mulţumită de sine. Dar cum părerea ei nu o cerea nimeni…

Pe partea dreaptă, plecând de la Farmacia 24, se plimbau tinerii şi elita, pe stânga cei ce se simţeau stingheri, cei veniţi de pe la sate de curând şi nu deprinseră încă obiceiurile oraşului, fiind mai gălăgioşi, mai vulgari. Iar pe la jumătate, între cele două părţi, familii, lumea amestecată ce avea şi altă treabă decât plimbatul, cei care treceau mai alert.

Prin faţa cofetăriei Violeta se opriseră ca să vorbească Nitu cu un alt grup de bărbaţi. Firuța se trezi cu fratele său Ilie, lângă ea.

Bună sara, Firuţă!

Simţi aceeaşi sfârşeală, din ce în ce mai frecventă, şi aceeaşi spaimă, devenite obişnuinţă în corpul ei, la orice ivire de încurcături.

Cine-i acesta, tu? întrebă Nitu cu săgeţi în priviri.

Frate-meu, Ilie, răspunse fata întorcând imediat privirea spre călău.

Contrar aşteptărilor, Nitu luă un ton calm, cu zâmbet pe buze şi cu o bunăvoinţă exagerată, rosti:

Oooo... cumnate, salut, mă! Ce faci pe la noi?

Ilie îşi potrivi şi el un ton binevoitor, chiar slugarnic:

Ce să fac?... Eram în drum cătă casă şi v-am văst. Am văst-o pe soru-mea şi vreau s-o întreb de sănătate, mă, că mama plânge totă ziua după ea.

Da? Păi noi ne-am căsătorit, minţi Nitu.

Să vă fie e bine, mă, da’ nu trăbuia să ştim şi noi? Măcar mama nostă. Ea vrea să o vadă pe Firuţa.

Păi să vie s-o vadă, mă, că io nu mă pui contra.

Unde să vie, că nu ştie unde şedeţ’.

Să vie la tine, mă, şi noi venim acolo, să ne vadă.

Mă... da’ mama nu vre să te vadă şi pe tine. Zâce că i-ai furat fata, Nitule, zise Ilie, râzând ca la o glumă bună.

Da?... Bine, mă! Şi când vre’ s-o vadă? Acum?

Şi acum, rosti Ilie.

Vrei, tu, să te duci?

Firuţei nu-i venea să creadă că ar putea fi atât de simplu ca să ia contact cu mama sa. Însă nu ştia ce să facă: dacă zicea da, s-ar putea să se întoarcă ploaia de pumni împotriva ei, cât şi împotriva fratelui său. Dacă zicea nu, putea pierde ocazia. Abordă calea de mijloc:

Tu cum zici să fac, Nitule?

Io? întrebă acesta foarte mirat, ca şi cum vorba lui nu conta deloc. Faci cum vrei, mămicuţă dragă, rosti râzând, satisfăcut de întorsătură. Dacă vrei să te duci pe la frai-to în sara asta, du-te. Io te aştept aici.

Atunci mă duc, rosti cu gura pe jumătate. Mulţumesc!

Atunci, plecaţ’! și făcu o reverenţă înaintea ei, după ce-i întinse mâna lui Ilie.

Cei doi plecaseră, fără a rosti vreun cuvânt între ei. De fapt, în mintea Firuţei se întipări ameninţarea: „Nici cu fraţii tăi nu ai voie să vorbeşti!” Oricum, în trei minute erau în casa lui Ilie. Soţia lui Anuţa, rămase perplexă când o văzu.

Fată... fată... ce-i cu tine? În ce hal arăţ'... se miră femeia privind urmele nevindecate încă ale vânătăilor, din jurul ochilor, hainele care se ponosiseră, părul nespălat şi ciorapii rupţi.

Am adus-o, rosti Ilie cu emfază. El o lăsat-o mintenaş să plece... ea... nu să îndură de el, Anuţă. Îi place să stea vagabondă pe străz'... Ui’ în ce hal o ajuns! Unde stai tu cu el?

La ploaia de dojeni şi la impresia simţită în tonul vocii fratelui său, la care nu se aştepta, fata nu ştia ce să răspundă. „Auz' că-mi place mie... Asta cred ei oare?” Lăsă capul în jos şi nu spuse nimic.

N-auzi, tu? Unde stai cu el?

Unde să stau... unde mă duce el. Pe la diverşi preteni de-ai lui.

Şi ţâie-ţ’ place să stai aşe?

Nu, nu-mi place. Da’ mi’ frică de el.

Dacă nu-ţ' place, di ce stai cu el? Că te-o lăsat să vii cu mine. Di ce nu te duci acasă, tu? Mama să sfârşeşte de grija ta. Dacă să îmbolnăveşte, te omor. Auz’?

Vreau să mă duc acasă, Ilie! răspunse fata pe ton vinovat.

Atunci, mă duc acum la Nelu, să vie să te ia şi să te ducă acasă. Să-ţi moaie el o ţâră oasele că meriţ’. Ce te-o bătut ăla... vagabondu’ oraşului, îi nimic pe lângă ce ţ’-o da Nelu. Mă duc, Anuţă, pănă la Nelu.

Ilie plecă. Era seara, pe la opt. „Încă o bătaie... nu... nu mai suport. Cine m-o fi pus să viu io la ăsta? Trebuia să mă duc direct acasă, nu să viu la ei...” gândi Firuța, rămasă în grija cumnatei. Anuţa, cumsecade şi cu multă milă, îi aşternu masa şi se oferi să-i pregătească baia de la capătul holului.

În clădirea de tip vechi, din centrul medieval al oraşului, după ce intrai pe o poartă masivă cu boltă, ce se termina în construcţia clădirii, te întâmpina curtea mare, întinsă, pavată cu pietre mari, neuniforme, iar pe laturile ei se aflau camere de locuit, parter şi etaj. Fostele locuinţe ale slujnicelor care munceau pentru bogătaşii Sibiului, grofi, erau mici, înghesuite. Doar cele ce dădeau în stradă erau arătoase, locuite fiind de burghezi. Într-o astfel de curte, acum viețuiau multe familii, în jur de douăzeci-treizeci, cu chirie la stat, ocupând câte un spaţiu mai mare sau mai mic, după cum li s-au repartizat de comunişti, în funcţie de numărul persoanelor înrudite. Grupurile sanitare erau toate la capetele holurilor, fiecare familie având cheie pentru veceul şi duşul său.

Locuinţa era închiriată pe numele Anuţei Frăţilă, soţia lui Ilie. Avea o cameră destul de mică, la etaj şi o bucătărie şi mai mică, dar le aranjase cu gust, dându-le un aer intim. Scările ce duceau la etaj erau din lemn, ca şi pardoseala holului.

Hai să mânci ceva, Firă, până vine Nelu să te ducă acasă!

Vreau să mă spăl un pic pe mâini. Mă duc până la veceu. Mă spăl şi pe mâini acolo, ceru Firuța.

Da. Uite cheia. Mai ştii care-i al nostru? Scrie pe el Anuţa Frăţilă.

Da... lasă că-l găsăsc io.

Firuţa luă cheia, dar o puse pe pervazul geamului de la bucătăria care dădea pe palierul holului, pe dinafara lui, şi o rupse la fugă pe scări în jos. Zgomotul paşilor ce bocăneau puternic şi cu rezonanţă, o scoase iute pe Anuţa din casă şi alergă după ea, înjurând:

Dumnezeii tăi de vagabontă... Stăi că pui io mâna pe tine!

Însă nu reuşi. Fata fiind mai sprintenă şi cu frica altei bătăi în minte, ţâşni pe poarta ce dădea direct pe trotuarul centrului. De fapt, nici nu exista trotuar. Strada nu era delimitată de așa ceva. În faţa, porţii Anuţa renunţă. După ce văzu că nu mai e urmărită, Firuța se opri o clipă descumpănită: „Oare ce să fac acum? Dacă mă duc acasă, vine Nelu şi-mi rupe oasele în bătaie... Poate mama nu-i acasă... Nu poţ’ să ştii... Era bine dacă era ziuă. Unde să mă duc io, acum, noaptea?”, gândea în timp ce paşii o purtau spre Nitu Băran, ca pe un câine bine dresat şi care vrea să-şi mulţumească stăpânul. Se trezi lângă el şi-l luă de braţ. El o simţi şi-şi întoarse capul mirat.

M-au chemat să mă bată, minţi fata.

Cine, Firă?

Fraţii mei.

Unde-s, că-i omor. Hai la ei! şi o trase în direcţia de unde veni. Haidaţ’, mă, să ne distrăm în sara asta cu fraţâî lu’ a mea.

Nu, Nite, că nu-s acasă, acum... nu mai ştia cum s-o scalde Firuţa. Nu se aştepta la asemenea reacţie.

Da’ unde-s?

Or plecat să-l aducă pe frai-meo ăla mare, pe Nelu.

Şi tu cum ai plecat?

Am sărit pe geam, că m-or încuiat în casă şi am fugit la tine.

Nitu nu-şi mai încăpea în piele:

Auzîţ’, mă, ce-o făcut a mea? O fugit pe geam de la frai-so şi o venit la mine.

Toţi au râs şi au aprobat cu satisfacţie faptul că le-a tras clapa a lor ei şi că în acest fel, ea îşi arăta iubirea pentru idolul lor, Nitu Băran.

va urma

         

Vizualizări: 159

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Am rămas cu un gust amar, ce face violența fizică și emoțională dintr-un om, mai ales dintr-un suflet firav și crud ca al Firuței. M-am revoltat cu toată ființa!

Mă doare si numai sezaţia de revoltă, mâini încrucişate instictiv, eliberându-ledoar închinăciunea de  dezabrobare ,  părcă asist la cum se rupe sufletul, ferfeniţă... şi sta aşa...şi primeşte... Doamne  ce realitate cruntă! Tu, Sofy, mai răsoleşte şi prin sufletul lui Nitu ăsta, plămădeşte-i o slabicune ceva,  mai lasă un pic si  de la tine,  măcar un rând,doua, !! Mă sufocă duritatea ăstuia, zău aşa!!!!Intensă trăire mi-e dat să am aci! Frumos mai scrii, se trăieşte fiecare scena, coşmarul Firuţei, tot, pur si simplu, atât de captivant este! Felicitările mele sincere!

Dă-i Firuței câtă cerneală vrea, să povestească! Lui Băran întoarce-i fila (dacă poți) și promite-le că nu-i vom slăbi nicio clipă:)

Romanciera mea dragă, duci bine firul povestirii, te citesc cu mare drag.

Imi place atenția pe care o dai detaliilor psihologice, lăsând totuși cititorului libertatea de a încadra personajele într-o anume tipologie umana.

Superficial, distant, arogându-și drepturi din postura celui mai mare, Ilie stârnește în sufletul Firuței aceiași groază ca și Nitu. Astfel, conflictul interior crește în dimensiune. Abia aștept continuarea!

Cam asta este cauza tenebrelor ce s-au abătut asupra acestui personaj, Mihaela. Erau multiple, vina ei exista doar pentru că era tânără, fără experienţa vieţii şi că i-a plăcut să danseze. S-a crezut mai matură decât era... iar grămada de fraţi nu au înştiinţat-o despre capcanele vieţii.

Mulţumesc de comentariu!

Mihaela Popa a spus :

Coşmarul Firuţei, lipsa de comunicare a vremurilor... Şi când mă gândesc, totuşi, acele vremuri nu sunt chiar foarte departe. Un copil bun într-o familie destrămată, duce parcă mai departe blestemul încălcărilor.

M-ai dus, Sofy, Sub Arini într-o atmosferă încărcată de tensiune, aştept cu nerăbdare continuarea.

drag,

Mihaela

Da, Mihaela, ai dreptate. Violenţa pe care ea a văzut-o şi în familie, i-a paralizat puterile, gândurile, intuiţiile. Credea că nu se poate face nimic, decât să se supună.

Desigur, revolta este cuvântul potrivit la tot ce se întâmplă şi se va mai întâmpla. Coşmarul abia a început.

Mulţumesc că-ţi rezervi timp pentru a citi!

Mihaela Roxana Boboc a spus :

Am rămas cu un gust amar, ce face violența fizică și emoțională dintr-un om, mai ales dintr-un suflet firav și crud ca al Firuței. M-am revoltat cu toată ființa!

Doare... da! Şi pe mine m_a durut când am scris. Mă doare şi acum, încât nu-mi mai văd erorile. Deocamdată ăsta este cursul scrierilor, Maria. Rândul lui Băran pentru a trage răsplata faptelor încă nu a venit. Nu s-a umplut paharul...

Mulţumesc de impresie şi că citeşti!

Maria a spus :

Mă doare si numai sezaţia de revoltă, mâini încrucişate instictiv, eliberându-ledoar închinăciunea de  dezabrobare ,  părcă asist la cum se rupe sufletul, ferfeniţă... şi sta aşa...şi primeşte... Doamne  ce realitate cruntă! Tu, Sofy, mai răsoleşte şi prin sufletul lui Nitu ăsta, plămădeşte-i o slabicune ceva,  mai lasă un pic si  de la tine,  măcar un rând,doua, !! Mă sufocă duritatea ăstuia, zău aşa!!!!Intensă trăire mi-e dat să am aci! Frumos mai scrii, se trăieşte fiecare scena, coşmarul Firuţei, tot, pur si simplu, atât de captivant este! Felicitările mele sincere!

Mulţumesc draga mea prietenă pentru comentariu. Firuţa are cerneala ei, mai închisă la culoare deocamdată... Poate destinul nu va fi numai tenebros.

gina zaharia a spus :

Dă-i Firuței câtă cerneală vrea, să povestească! Lui Băran întoarce-i fila (dacă poți) și promite-le că nu-i vom slăbi nicio clipă:)

Romanciera mea dragă, duci bine firul povestirii, te citesc cu mare drag.

Iris să ştii că romanul este scris după fapte absolut reale. Totul s_a întâmplat cândva... De altfel şi perioada este tot reală. Concepţii, moduri de viaţă... familie destrămată, copii aruncaţi în iureşul vieţii, fără responsabilitate de către familie.

Mulţumesc pentru aprecieri!

iris marinov a spus :

Şi când te gândeşti, că au existat cazuri reale ...

Chiar captivează şi intri fără să vrei în scenariu ... mi-a plăcut, Sofy ... dar biata fată, ce experienţă traumatizantă!

Da, Gabi, acesta este modul familiei de a încerca să rezolve situaţia unei adolescente scăpată pe o pantă greşită. Şi ne vom mai întâlni cu bâlbâiala familiei în acest caz. Mulţi, dar indiferenţi...

Mulţumesc că te apleci peste romanul meu, cel mai important pentru mine... Nu că aş avea zeci... dar acesta este cel mai apropiat de sufletul meu. Am scris cum m-am priceput... Detaliile psihologice, aici şi aproape de obicei sunt redate de acţiune.

Gabriela Grădinariu a spus :

Imi place atenția pe care o dai detaliilor psihologice, lăsând totuși cititorului libertatea de a încadra personajele într-o anume tipologie umana.

Superficial, distant, arogându-și drepturi din postura celui mai mare, Ilie stârnește în sufletul Firuței aceiași groază ca și Nitu. Astfel, conflictul interior crește în dimensiune. Abia aștept continuarea!

Atmosferă întunecată. Chiar tenebre, cum ai spus în titlu. Ce lume! Brr... Ce destin și cât de nepregătiți sunt cei implicați! Lipsă de comunicare, de înțelegere, reacții în lanț care duc mai jos și mai jos. Mama Firuței cunoștea situația. Ce a făcut în tot acest timp - înțeleg că a trecut mult -, cum a încercat s-o salveze? Poate vom afla în episoadele următoare.

Îți dai seama cum aștept... Sincer, îmi doresc o rază de soare cât de firavă. :)

Drag,

Imi pare teribil de rau ca nu am putut sa citesc ,,tenebrele" la vremea respectiva, dar vreau sa-ti spun acum, ca,  cea ce descrii tu aici, folosind un vocabular ,,cuminte", este  floare la ureche fata de realitatea in care INCA mai traiesc unele femei, acum in 2015.  Frica le determina sa taca, apoi copii, cum sa creasca ei fara tata, mentalitatea de la tara, etc...

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Postare de log efectuată de vasile lucian tatar
cu 2 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Erezia artei a utilizatorului Costel Zăgan
cu 4 ore în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Adam izgonitul a utilizatorului Mihai Katin
cu 7 ore în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cântec de lebădă neagră a utilizatorului chindea maria elena
cu 8 ore în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Remember Ion Lazăr da Coza („Definiție”) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Viorel Grădinariu îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 16 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog rapsodie de Martie a utilizatorului Floare Arbore
cu 17 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Haide a utilizatorului Răduță If. Toader
cu 17 ore în urmă
Utilizatorului bolache alexandru îi place postarea pe blog Haide a lui Răduță If. Toader
cu 17 ore în urmă
Lui Elisabeta Drăghici i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 18 ore în urmă
Lui Elisabeta Drăghici i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 18 ore în urmă
Lui Elisabeta Drăghici i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 18 ore în urmă
BOTICI GABRIELA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog SONET LXXVII  (Mamă) a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 20 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 22 ore în urmă
Lui Elena Lucia Spătariu Tudose i-a plăcut profilul lui petrut dan
cu 22 ore în urmă
Lui Elena Lucia Spătariu Tudose i-a plăcut profilul lui petrut dan
cu 22 ore în urmă
Elena Lucia Spătariu Tudose şi petrut dan sunt acum prieteni
cu 22 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Adam izgonitul a utilizatorului Mihai Katin
ieri
Postare de log efectuată de Mihai Katin
ieri
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
ieri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor