În cele ce urmează, voi încerca să redau pe scurt destinul Firuţei, aşa cum a existat în realitate, căci romanul a abordat doar adolescența protagonistei. Spre final au fost nişte omisiuni voite – Nitu Băran nu avea ce căuta acolo cu mizeriile lui… Celelalte personaje, ale căror prenume sunt adevărate, mai puţin cel al Firuţei şi al lui Virgil, vor fi prezentate pe scurt. Desigur, numele de familie sunt fictive.

        Președintele țării din acea vreme, Ceauşescu, acorda, arbitrar, graţieri colective. De o astfel de grațiere, pe la mijlocul lunii ianuarie, a beneficiat și recidivistul Nitu Băran. Bineînţeles că în prima săptămână după eliberare a căutat-o pe Firuţa. A chemat-o la poarta fabricii, minţindu-l pe portar că este fratele ei, Dinu. Firuța a plecat la repezeală din secţie, crezând că Dinu are de comunicat ceva urgent, dar, când l-a văzut pe Băran, s-a întors cu aceeaşi iuţeală în secție, ascunzându-se printre războaie. El a încercat să intre după ea în fabrică, însă a fost oprit de către portar. De atunci Firuţa nu a mai ieşit în oraş decât însoţită de Virgil sau de mama ei. O duceau şi o aduceau de la serviciu, pe rând. Un singur scandal a mai iscat Băran: într-o seară, la ieșirea din schimbul doi a Firuței, înhăitat cu încă trei golani beţi, înarmaţi cu un topor şi cu nişte lanţuri, făcea tărăboi prin staţie, ţipând în gura mare că-i va prinde şi-i va lega pe amândoi, fedeleş; Firuţa cu Virgil au urcat în autobuz, urmați de gaşca turbulentă, dar cei doi au înaintat repede la cea mai apropiată uşă şi au coborât, Băran rămânând în autobuz ca un guguștiuc plouat. Fără să stea pe gânduri, Firuța și Virgil s-au dus la miliţia gării, au declarat în scris, amănunţit, ce li se întâmplase. Doi miliţieni amabili i-au dus până aproape de casă, cu maşina, asigurându-i că nu au a se mai teme de Nitu Băran. Într-adevăr, acesta s-a potolit subit. Cu toate acestea, în una dintre zile când Firuța și Virgil se aflau în oraş la cumpărături, s-au întâlnit cu Băran, care se plimba pe stradă cu mătuşa sa. I-a oprit cumva forțat şi a început să o denigreze pe Firuţa cum că a fost o depravată, că de fapt nici nu a fost virgină la el, iar în timp ce era în puşcărie ea s-a culcat cu toți handralăii orașului... Virgil i-a replicat ferm că nu-l interesează acest aspect. I-a mai atras atenţia că ei sunt căsătoriţi legal şi că Simona este înfiată de către el, deci îi poartă și ea numele lui. La întrebarea cum se despart, Băran a declarat sus şi tare: „Pretini, domle, pretini! …Păcat că sunt cu mătuşă-mea, te-aş lua la o bere.” Oricum, Virgil a refuzat acea amabilitate şi s-au despărţit. Firuţa nu a scos niciun cuvânt, dar tremura ca varga de frică. A fost ultima dată când l-a văzut în viaţa ei. Băran nu a întrebat nimic de fetiţă.

         Chemarea lui Virgil în întreprinderea angajatoare, în luna februarie, a constituit o adevărată mană cerească pentru tânăra familie. El a fost nevoit să plece pe nepregătite, dar, după o săptămână a plecat şi Firuţa cu Simona. Imediat, de a doua zi şi-a făcut lichidarea la cerere şi a părăsit Sibiul în mare grabă, cu Simona în braţe. Au stat cu chirie la un coleg de al lor până în toamnă, când au primit apartament.

          Primul lucru pe care l-au făcut, ajunşi în oraşul în care s-au stabilit, altul decât Constanţa, au fost demersurile pentru înfierea Simonei, de către Virgil. A durat vreo trei luni, deoarece existau nişte formalităţi de îndeplinit, plus o perioadă de cercetare asupra celui ce înfiază. Prin adopţie, Simona a primit un nou certificat de naştere cu numele lor de familie și cu locul naşterii în comuna lui Virgil. Mai târziu, Simona a aflat de la „binevoitori” că s-a născut în Sibiu. Părinţii i-au spus că s-a pierdut certificatul de naştere original şi a fost mai simplu să facă altul, în satul natal al tatălui. Acest certificat conţinea, undeva în dreapta jos, un „A”, de la „adoptat”, tipărit cu roşu. Noroc că fetiţa nu știa rostul acelui semn.

          Firuţa nu a lucrat până pe la mijlocul verii. Întreprinderea nu angaja ţesătoare, deocamdată. În acest timp s-a ocupat de fetiţă şi de menaj în camera lor cu chirie, aproape de fabrică. Ţineau legătură foarte strânsă cu părinţii lui Virgil, cărora Firuţa le-a câştigat dragostea şi încrederea. Aceştia îi ajutau foarte mult cu de-ale gurii şi chiar cu bani. Vara, înainte de a se angaja, Firuţa a stat vreo două săptămâni cu Simona la ţară, pentru a se acomoda fetiţa, ce urma să rămână acolo, deoarece fabrica nu lucra în schimburi şi ei nu aveau cum s-o îngrijească. Bani pentru o bonă nu existau şi nici nu s-a pus problema, deoarece Simona era adorată de toată lumea, în special de Mariana, sora cea mică a lui Virgil. Aşa deci, spusele lui Virgil se adevereau. Fetiţa a fost primită de către familia lui, aşa cum se cuvenea. Au luat-o în braţe şi au spus că este a lor. Au iubit-o, au adorat-o, au ţinut-o în casa lor şi i-au sprijinit în creșterea ei.

         În toamna aceluiaşi an, părinţii lui Virgil le-au făcut nuntă. Din Sibiu au venit: Oara cu soțul Aurel, Dinu cu Sanda, care între timp s-au căsătorit, şi mama Ana. Nunta n-a fost foarte mare şi cu prea mult fast, însă a fost. Au făcut poze. Firuța a fost cea mai frumoasă mireasă din satul acela şi a lansat moda voalului cu diademă. Totuși cea mai importantă la acel eveniment fusese Simona, nedezlipită de mama ei.

         Tot în acea toamnă au primit apartament. L-au mobilat în rate, după obişnuinţa vremii. Au luat-o pe Gicuţa, sora lui Virgil, liceana, la ei în gazdă, și acolo a rămas până s-a căsătorit. Cei doi se înţelegeau perfect. Virgil se lăsa condus de Firuţa, devenită şi mai chibzuită în faţa atâtor nevoi. Ca în orice cuplu, unul iubeşte cu mai multă intensitate. În al lor, Virgil a fost acela, iar ea, veriga puternică a lanţului.

         După ce întreprinderea a început să funcţioneze în schimburi, au luat-o pe Simona acasă definitiv. Deja avea trei ani și putea fi înscrisă la căminul de copii. În perioada în care a stat la ţară, o vizitau în fiecare sfârşit de săptămână, iar la plecare, lunea, Simona plângea tare mult după ei, în special după mamă. Amândouă plângeau: ea că rămâne, Firuţa că pleacă.

         La terminarea şcolii elementare, și Mariana, sora mică a lui Virgil, a venit la ei în gazdă. Apoi s-au trezit şi cu nepoata Anişoara din Sibiu, fata Anei, rugându-i s-o ajute să-şi facă un viitor în oraşul lor. A fost o perioadă destul de lungă și grea când cele trei fete locuiau cu tânăra familie. Firuţa le-a fost mamă, pedagog și prietenă, sfătuindu-le de bine, insuflându-le dragostea de muncă, de curățenie trupească și sufletească. Pe Anişoara au angajat-o în fabrică, dar n-a stat mai mult de un an. A plecat fiindcă nu s-a putut integra în regimul sever al Firuţei. Surorile lui Virgil, da. Socrul lăsa totul la aprecierea nurorii. Când fratele își pâra părinților pe ce cele două surori, pentru diverse năzdrăvănii adolescentine, Firuța le mai acoperea. Într-un târziu a venit vremea ca Gicuţa să se căsătorească. Pe când Simona era în clasă a IV-a, și Mariana a plecat la casa ei…

          Firuţa, cu mare drag de carte, până pe la treizeci de ani a urmat diverse şcoli: calificare de ţesătoare în întreprindere, deoarece ea, de jure, nu era calificată, a terminat liceul la seral, a făcut o şcoală tehnică de contabilitate de doi ani, a făcut cursuri de croitorie doi ani pe lângă casa de cultură, cursuri de secretariat-dactilografie, şcoală de şoferi, cursuri sanitare de prim ajutor. A dorit că facă şi institutul de filologie din localitate, dar Virgil nu a fost de acord. S-a opus cu vehemenţă, speriat de prejudecăţi şi de ascensiunea ei, fiindu-i teamă că o va pierde. După multe discuţii, în care nu l-a putut convinge, Firuţa a renunţat la idee. În întreprindere ea nu a lucrat niciodată ca ţesătoare. Faptul că era ardeleancă, avea trecere, iar pentru isteţime şi ambiţie, apreciată. Ştia să deschidă orice uşă, fără tupeu doar cu bunăcuviinţă şi dorinţă de a urca trepte ierarhice. La drept vorbind, soţiile ajutorilor de maiştri erau oarecum protejate. Astfel vreun an a învăţat ţesătoarele ieşite de pe băncile şcolilor profesionale să ţesă, împreună cu alte angajate mai cu experienţă. Apoi a lucrat la un birou de pe lângă ţesătorie, iar după ce a terminat liceul, în pavilionul central al fabricii, pe post de contabilă, până a ieşit la pensie.

         Virgil devenise cel mai bun ajutor de maistru din fabrică. Războiul, o maşină foarte complexă, nu avea secrete în faţa lui. Deseori se organizau întreceri socialiste, de reparat războaie în întreprinderile textile, pe ţară. El lua întotdeauna premiul întâi şi bani mulţi ca recompensă. Avusese parte de câştiguri mari şi dese, dar toți banii îi dădea Firuţei, însoţiţi de „fluturaşi”. Munca în ţesătorie era echivalentă cu cea din mină şi salariile erau la fel. A terminat şi el liceul la seral şi a făcut şcoală de maiştri ţesători, în localitate. Mintea lui era brici, mult mai inteligent decât Firuţa, dar nu a vrut să facă şcoală mai înaltă. Modest, comod, să nu plece de lângă soţia lui, spunea că îi ajunge. A lucrat maistru ţesător, şef de atelier, în trei schimburi, până la pensie. Dar şi specialist în domeniul reparaţiilor.

          La patru ani de căsătorie, după ce şi-au terminat ratele la mobilă, din primăvară și până în toamnă, au strâns bani de acont, ajutați și de părinții lui Virgil, și şi-au cumpărat un autoturism Dacia, tot în rate, cum lua tot românul. Astfel au început să străbată țara în lung şi-n lat, dar au făcut excursii şi în străinătate, alături de câteva familii prietene cu care țin legătura și astăzi. În aproape fiecare an, mergeau la Sibiu. Firuţei i se făcea tare dor de oraşul ei de suflet şi de fraţi. Acum o primeau toţi, nimeni nu aducea în discuţie acel subiect negru din viaţa ei. Devenise tabu. Toată lumea îl adora pe Virgil, mai ales soacra. Aceasta menţinându-şi părerea: „Îi cel mai fain jinere al meu!” Fraţii Firuţei nu s-au înghesuit s-o viziteze. Însă cel puţin o dată au trecut toţi pe la ea, de-a lungul a patruzeci şi ceva de ani.

         Cei doi nu au mai avut copii. Nici nu şi-au dorit prea mult, pentru a nu exista vreun fel de suspiciuni sau diferende în casa lor. Oricum, Firuţa n-a semănat cu mama sa, prolifică. Singura sarcină dusă la capăt a fost Simona. Au mai existat alte două sarcini extrauterine, până la treizeci şi unu de ani.

          Simona s-a dovedit a fi inteligentă şi ascultătoare. Mama ocupându-se intens de educaţia acesteia. De fapt, Firuţa a dorit să înfăptuiască prin fiica sa unele neîmplinirile personale. Din acest motiv, începând din clasa I-a, au înscris-o şi la şcoala de muzică în paralel cu cea obligatorie. Simona a făcut vioară, iar din a V-a pian secundar. Însă fetei nu i-a plăcut şi le-a învăţat ca pe o materie, la îndemnul mamei. Nu a reuşit decât să-i sădească iubire de muzică bună. În şcoala generală a învăţat foarte bine. Până în clasa a VIII-a a luat doar premiul I şi foarte rar II. În liceu a început să şchiopăteze. Prima treaptă a făcut-o la cel mai bun liceu din oraş, dar pentru a doua nu a obţinut medie corespunzătoare şi a continuat la unul inferior.

         La şaisprezece ani a aflat că Virgil nu este tatăl ei biologic. I-a spus fiica unor vecini, de o seamă cu ea, veniţi ceva mai târziu decât ei, tot din Sibiu de la Libertatea şi care ştiau povestea. Locuiau în acelaşi bloc. Simona a fost şocată şi a dorit neapărat să plece la Sibiu, să-şi cunoască tatăl natural. A mers Virgil cu ea. Firuţa a refuzat să-i însoţească, nedorind să-l mai vadă pe Băran. Simona a reuşit să-l zărească, însă fără a lua legătura cu el. Aceasta a fost condiţia impusă de către fraţii Firuţei, Nelu şi Dinu. Oricum întoarsă acasă a regretat că l-a cunoscut, deoarece nu a văzut decât un bărbat în vârstă, neîngrijit, alcoolic. Subiectul nu s-a mai discutat niciodată la ei în casă, inclusiv Simona l-a ocolit.

          S-a auzit că Băran, după Firuţa, a profitat de o altă minoră, care a murit în împrejurări suspecte, într-un accident de camion, gravidă în nouă luni. Nu s-a aflat dacă a fost accident sau sinucidere. Apoi Băran a continuat să trăiască lungi perioade prin puşcării, până la bătrâneţe. Pe Firuţa nu a căutat-o niciodată şi nici de fiica lui nu s-a interesat.

          Simona a absolvit liceul, cu rezultate destul de bune. Cu multe insistenţe din partea părinţilor şi făcând meditaţii intense a dat examen la o facultate din localitate, dar n-a reușit, apoi a refuzat să mai încerce. Părinţii nu au angajat-o un an, în speranţa că va relua şirul învăţăturii, însă ea n-a mai vrut nici în ruptul capului. Atunci au luat-o cu ei la fabrică, la un birou apropiat mamei, dar ei nu i-a plăcut şi a plecat în secţie, la tatăl său. Acolo se simţea bine, mai în largul ei. Simona a moştenit latura de aventurier al tatălui natural şi dorinţă excesivă de independenţă. După Revoluţie a plecat şi din fabrică, să câştige bani, spunea ea. S-a angajat chelnăriţă, în timp ce mama ei mai insistase o dată să o angajeze secretară la un liceu din oraş, fără sorţi de izbândă. Dorea mulţi, mulți bani. Cum îi câștiga, cum îi și cheltuia fără niciun rost. Nu-şi cumpăra nimic de valoare sau trebuinţă, n-a copiat deloc felul chibzuit al mamei sale. S-a săturat repede şi de restaurante şi s-a reprofilat pe consignaţii, vânzătoare. S-a căsătorit la douăzeci şi cinci de ani, la numai cinci zile de când l-a cunoscut pe Făt-Frumos, părinţii făcându-i o nuntă mare, frumoasă, cu domnişoare şi cavaleri de onoare şi toalete alese. A rămas imediat gravidă, apoi cam în luna a şasea, a constatat că nu se potriveşte la caracter cu acel băiat, că s-a căsătorit doar pentru că era foarte frumos şi a venit acasă. Însărcinată în nouă luni, mergea la divorţ. A născut un băieţel superb, pe care bunicii l-au adorat din prima clipă. Simona s-a recăsătorit, când copilul avea vreo doi ani, cu un tip rebel, nonconformist, căruia Firuţei nu-i plăcea deloc. Astfel între ele s-a creat o prăpastie insurmontabilă. Simona, cu noul ei soţ, au plecat în Timişoara, iar copilul l-a lăsat părinţilor până se vor aranja, chipurile. În timp Simona s-a obişnuit fără fiul său lângă ea, bunicii luând locul părinților. Astfel, băieţelul a rămas în grija lor până astăzi, urmând un liceu foarte bun, devenind elev olimpic în informatică. Copilul cu mama s-au văzut foarte rar, doar uneori în vacanţele de vară. Ţin legătura la telefon sau pe internet. Simona nu şi-a văzut părinţii ani de zile. Relaţiile dintre ei s-au răcit total. După vreo zece ani s-a despărţit şi de al doilea soţ şi a plecat din ţară.

         Cei doi, Firuţa şi Virgil, sunt actualmente pensionari, cu o pensie destul de bunicică încât să le ajungă de cheltuieli pentru nepotul lor scump. Se pare că el seamănă mult la caracter cu bunica maternă. Aceasta, Firuţa, pe la cincizeci de ani, a mai fost încercată o dată de viaţă: a învins o formă de cancer. Greu, dur, dar a ieşit din nou învingătoare.

          Toată viaţa a fost pinionul principal în familie, însă deseori spune că s-a cam săturat, fiind în cele mai multe cazuri în postura de comandir şi executant. Virgil a iubit-o şi a respectat-o toată viaţa într-un mod absolut. Mai mult nu se putea. Declara sus şi tare: „Soție, nici în somn nu am zis ceva de rău la adresa ta, nu te-am înjurat niciodată, nici măcar în gând.”

          Cu socrii s-a împăcat excelent toată viaţa. Firuţa i-a iubit şi i-a respectat, i-a îngrijit când a fost nevoie, îi ducea cu maşina la medic. A alergat să le facă pensii. A reuşit să-i scoată o pensie mare socrului ei, ca veteran de război. El s-a prăpădit la şaptezeci şi şapte de ani, înainte cu patru zile de a naşte Simona, iar soacra a trăit nouăzeci şi unu de ani. În ultimul timp a locuit la Giguţa, foarte aproape de ei, unde o îngrijeau pe rând, ea şi cumnata.

          Casa din dealul Guşteriţii, locuită la începutul căsătoriei lor de către Dinu şi Sanda, a fost abandonată după plecarea acestora. Un timp a ocupat-o un cioban ce-şi păştea oile prin împrejurimi, care a şi devastat-o. Se auzise că iarna mai ţinea şi oile cu el în casă.

Firuţa dorea mult să meargă în deal, dar foarte rar ajungea. Când era la Sibiu era foarte ocupată să-şi viziteze fraţii. Dar niciunul nu dorea să mai ajungă acolo. Nu-i legase ca pe ea amintiri şi nostalgii în legătură cu acel colţ de rai. Ultima dată a fost în vara anului 2003, după treizeci şi cinci de ani, singură, să poată călca peste tot pe unde ar fi dorit, să poată medita în linişte, să viziteze locuri dragi care i-au fost alături în momente grele. Dar s-a izbit de surpriza de a nu mai putea intra pe unde fusese drumul. Totul era schimbat, aproape de nerecunoscut. Grajdurile de vaci se preschimbaseră în locuinţe, cărăruia printre culturi nu mai exista. A încercat să ajungă pe o cale ocolită. Un localnic, cu sapa pe umăr, având impresia că s-a rătăcit, a întrebat-o: „– Unde merjeţ’, domnă, sângură pe ici?” Ea a răspuns: „– În deal. Sus în deal e-o casă!” „– Nu mai este nimic, domnă dragă!” a primit răspunsul. S-a putut convinge cu ochii ei, găsind grădina împâslită cu tufăriş. Cu efort, pe marginea parcelelor cultivate, ajunsese prin dreptul locului unde fusese casa. Fusese, bine spus, deoarece nu mai exista nici urmă de ea... nici măcar o cărămidă. Doar locul terasat, cu iarbă bogată crescută pe el. Nici casa lui Oală nu mai era. Nucii cei mari arătau jalnic, se transformaseră în fantome pribege. În schimb îşi înălţase semeţia unul pe care şi-l aminti că l-au sădit împreună cu mama şi cu Dinu. Crescuse mare, avea corona imensă şi tulpina foarte groasă. Şipotul de unde luau apă de băut, curgea pe undeva printre buruieni. Nu se mai putea ajunge la el. Stâlpi de telegraf sau pentru firele de curent electric împânziseră terenul.

         A plecat dezamăgită... Lumea ei s-a pierdut de tot. Însă rădăcinile le simte tot acolo. Spune şi acum, dacă o întrebă cineva despre vreo comună de pe lângă oraşul care a adoptat-o cu bunăvoinţă, că „nu ştiu... nu cunosc pe aici... eu sunt din Sibiu...”

         Și acum câte ceva şi despre familia Frățilă.

         Ion şi Ana, părinţii Firuţei, au avut nouă copii.

Tatăl a trăit şaptezeci şi patru de ani. A murit într-un azil de bătrâni, deoarece acea femeie pentru care şi-a părăsit soţia, după treizeci și doi de ani de căsnicie, a decedat înaintea lui, iar locuinţa fiind una de serviciu, a revenit întreprinderii, căci nu au fost cununați legal. Rămas singur şi în impas, a trecut pe la fiecare copil în parte cu speranţa de a-l întreţine, inclusiv pe la mezină. Dar nu a putut convinge pe niciunul. Firuţa, în perioada aceea, avea pe cele trei fete la ea. Astfel mama Ana, împreună cu fiii, l-au internat într-un azil în Sălişte, lângă Sibiu, unde a locuit până la deces. În ultima perioadă a vieţii devenise senil. Firuţa mergea la azil să-l viziteze, când se afla în Sibiu, însă n-o mai recunoştea. De fapt, pe fiecare dintre fiii săi îi întreba: „Oare tu care eşti?”. L-au înmormântat Ana, ajutată de copii, păstrându-şi loc de veci lângă el. Firuţa nu a ajuns la înmormântare. Era cu familia ei în concediu, la mare, unde telegrama nu i-a găsit.

          Mama Ana, după ce Firuţa a plecat din Sibiu, nu a mai locuit în deal, a plecat la copii. A fost acolo unde era mai mare nevoie de ea, îngrijind nepoţi şi strănepoţi. A trăit optzeci şi trei de ani, iubită de toți urmașii ei. Ultima parte a vieţii, suferindă de Parkinson, a trăit la fiica sa, Ana, unde a şi decedat. La Firuţa, în oraşul unde s-a stabilit, a fost doar de patru-cinci ori. Este înmormântată lângă soţul său. Nici la căpătâiul mamei, Firuţa nu a ajuns. Era plecată din ţară. Desigur, merge la mormântul părinţilor de câte ori are ocazia.

           Primul născut a fost Nelu. Îl ştim căsătorit cu Domnica, dar aceasta l-a părăsit când fetiţa lor avea vreo nouă ani, pentru un altul. Din acest motiv a devenit alcoolic. Astfel şi-a pierdut postul de şef de cadre, ajungând din nou să muncească la ciocan. A mai avut o tentativă de căsătorie, cu o femeie din Sălişte, însă femeia nu i-a putut suporta beţiile şi l-a părăsit. L-a îngrijit mult mama lui. A decedat la şaizeci şi doi de ani, de cancer la plămâni. Fuma foarte mult.

           Lena Borat, sora cea mare a Firuţei, are şaptezeci şi şase de ani. Actualmente locuieşte cu unica sa fiică, într-o casă mare şi frumoasă a familiei acesteia, în Sibiu. În urma decesului soţului ei, casa din Guşteriţa s-a vândut.

           Ilie, fratele Firuţei care locuia în centrul Sibiului, a decedat la patruzeci şi doi de ani. Și el devenise alcoolic, cu toate că se mutase cu serviciul de la vin-alcool. A căzut beat, s-a lovit cu ceafa de bordură şi a murit. În ultimul timp mama îl ducea şi-l aducea de la serviciu. Toată viaţa şi-a reproşat că în ziua aceea, altceva a reţinut-o şi a nu a putut fi la poartă, să-l ducă acasă. A fost singurul copil decedat înaintea ei.

           Niculae s-a căsătorit întâi cu Anuţa din satul Tău. Are trei fiice. Anuţa a decedat de cancer la sân, pe la cincizeci de ani. Apoi el s-a recăsătorit, s-a mutat undeva la ţară, în gospodăria celei de-a doua soții. Se înţelegeau foarte bine, dar şi aceasta a decedat. Actualmente are şaptezeci şi doi de ani şi locuieşte în Sibiu cu una dintre fiice, în apartamentul cumpărat împreună cu Anuța.

           Ana, sora Firuţei şi naşa Simonei, după mult zbucium l-a convins pe acel bărbat bolnav de poliomielită să o ia în căsătorie, după ce i-a născut şi al doilea copil, un băiat. În urma lui a mai venit o fetiţă. Deci, împreună aveau trei copii. Au locuit mult la bloc, apoi au schimbat apartamentul cu o casă enormă, părăsită de saşi. Au decedat în acelaşi an amândoi de cancer. Ea de şaizeci de ani, el de vreo şaizeci şi doi.

          Pie are şaptezeci de ani. A fost binecuvântată cu trei copii – un fiu şi două fiice. Dana este căsătorită în Olanda, iar cealaltă, mezina, este cu familia în Canada. Fiul lor are casă lângă ei.

          Oara, împreună cu soţul ei descurcăreţ, dar veșnic afemeiat, a avut o ascensiune fulgerătoare de pe urma produselor lactate. Au fost repartizaţi în Netuşi, lângă Agnita, unde conduceau un centru de produse lactate şi unde trăiau boiereşte. Toate la ei erau în cantităţi industriale. Însă, înainte de Revoluţie cu vreo doi ani, după ce producţia de lapte a devenit aproape zero, au fost obligaţi să revină în Sibiu, într-o locuinţă de serviciu. Aurel a suportat greu situaţia şi prin urmare a făcut un accident vascular, rămânând paralizat. A trăit în acest fel opt ani. După decesul lui, Oara a rămas doar cu Relu, cel care cerea cacao, părăsit de soţie. Au pierdut şi locuinţa de serviciu, devenind o dramă pentru ei. După o tentativă de sinucidere, din care a rămas cu afecţiuni grave, Oara a plecat în Spania, la fiica cea mică, măritată cu un spaniol, iar Relu s-a aciuit pe lângă Mihaela, în Miercurea Sibiului, comuna natală a soţul ei.

          Dinu, după ce Firuţa a plecat din Sibiu, s-a căsătorit cu Sanda. O perioadă au stau în dealul Guşteriţii. Dinu însă era un tip dificil, nervos, greu de suportat şi cum Sanda era hotărâtă să nu sufere de pe urma bărbaţilor, a divorţat. Au fost căsătoriţi vreo trei ani. Copii nu au avut. Dinu a regretat-o mult pe Sanda. El a iubit-o cu adevărat. După ceva timp s-a recăsătorit cu o tipă, mai în vârstă ca el cu vreo opt ani, care avea o fiică dintr-o căsătorie anterioară, dar şi locuinţă în centru, pe corso. Împreună au mai avut o fiică. Ea a reuşit să-l suporte şi chiar să-l mai tempereze. Dinu a decedat la cincizeci şi doi de ani dintr-o eroare medicală. Diagnosticul a fost cancer, dar soţia lui spunea că anestezia ar fi fost cauza decesului, diagnosticul fiind pus pentru disculparea medicilor. După vreo doi ani a decedat şi soţia lui, fata lor la nouăsprezece ani a rămas fără ambii părinţi.

          Guşterița, din suburbie, a devenit cartier. Şi încă unul arătos deoarece terenurile fiind mai ieftine decât în Sibiu, mulţi cetăţeni şi-au făcut case, care mai de care mai arătoase. S-au construit vile până în buza dealului pe care-l urca familia Frăţilă să ajungă acasă. A luat fiinţă un cartier de blocuri până aproape de podul ce desparte comuna de oraş. Iar pe marginea Cibinului, pe partea lui stângă s-a construit centura oraşului.

          Viaţa, timpul, omul dovedesc faptul că nimic nu stă în loc.

Vizualizări: 96

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Viața Firuței este viața femeii puternice, capabile să depășească orice obstacol ivit. A depășit tenebrele destinului, și-a realizat o viață echilibrată și îndestulată, alături de un soț iubitor. Simona, singura copilă, a rămas punctul de reper al existenței ei. Chiar și după ce aceasta, preluând din caracterul tatălui său natural, a ales să stea departe de familie, a lăsat totuși o mângâiere părinților prin fiul său, pe care bunicii l-au crescut ca pe copilul lor, cu aceeași dedicație și energie inepuizabilă.

Viața i-a oferit greutăți Firuței, mă întreb câți ar fi reușit să-și construiască un drum profesional și personal atât de reușit în aceste condiții vitrege.

Familia lui Virgil a fost liantul de care a avut nevoie pentru a reuși. Mă gândeam la impactul educației în familie asupra copiilor. Cum a fost crescut Virgil, cu câtă dragoste și respect, vizavi de copilăria Firuței, cu bătăile încasate de mama ei de la soț. Copiii preiau din comportamentul părinților. Cresc în această aparentă ”normalitate”, care uneori poate fi atât de deformată, că rar ar putea conștientiza că se poate și altfel. 

Sofy, te felicit pentru acest roman, pe care sper să-l publici. E o poveste de viață care merită lumina tiparului. Merită pentru zecile de femei care au citit și vor mai citi această poveste. Pentru că viața poate fi transformată, chiar și atunci când nu mai pare a fi posibil.

Ai prețuirea și respectul meu pentru activitatea ta literară.

Mihaela, cu drag.

Nu mă așteptam la un epilog, dar mă bucur enorm că l-ai scris. Satisfacția mea este și mai mare acum când am detalii despre felul cum a curs viața mai departe. Recunosc, aveam curiozitatea de a afla ce s-a întâmplat cu Băran, ce a devenit Simona și multe altele. Mi-ai răspuns și pentru asta îți mulțumesc. Un roman împlinit pentru care te felicit din nou. 

Cu drag și admirație,

Am avut sentimentul unui final prea brusc...Apoi am înțeles că romanul tău se centrează, oglindind detalii, doar pe acea perioadă dramatică din viața Firuței, restul rămânând în penumbră, prins în câteva informații. Toată prețuirea pentru rotundul scrierii, pentru finețurile psihlogice și dantela stilistică!

Mi-ar place să citesc o nuvelă scrisă de tine.

Respect și admirație!

Sofia, eu, datorita unor probleme din viata mea, am citit abia acum, chiar daca a trecut un an de cand tu ai postat aceasta frumoasa poveste, si vreau sa-ti spun ca am citit-o cu mare drag si atentie. 

Respect si multa admiratie.

Un roman savuros, prin întâmplările variate, prin complexitatea acţiunii, prin evenimentele prin care autoarea şi-a purtat cititorul. Mi-ar plăcea să ţin romanul în mâini, Sofia...

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

 Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

gina zaharia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mai bătrână a utilizatorului Nikol MerBreM
cu 21 minute în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mai bătrână a utilizatorului Nikol MerBreM
cu 51 minute în urmă
Sofia Sincă a lăsat un comentariu pentru george ivanus
cu 59 minute în urmă
Utilizatorului Laura H. îi place postarea pe blog e trendy a lui Ana Ardeleanu
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Laura H. îi place postarea pe blog Nisipul tăcerii a lui Silvia Filip
cu 2 ore în urmă
Lui Zarra i-a plăcut discuţia Privește vara înapoi a lui Elena Mititelu
cu 2 ore în urmă
Ana Ardeleanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog e trendy a utilizatorului Ana Ardeleanu
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Crinu Sorin Leşe îi place postarea pe blog Colivă pe şervețel alb a lui Crinu Sorin Leşe
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Rondelul clipei a lui Ion Lazăr da Coza
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Ana (3).Cafea în doi a lui gina zaharia
cu 5 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Strigăt a utilizatorului DARIUS DECEBAL
cu 5 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a lăsat un comentariu pentru Augusta Cristina Călin
cu 6 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a lăsat un comentariu pentru Nikol MerBreM
cu 6 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mai bătrână a utilizatorului Nikol MerBreM
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog Mai bătrână a lui Nikol MerBreM
cu 6 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Doamne, cât de frumos era îngerul! a utilizatorului Aurel Conțu
cu 6 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog volutelor de fum a utilizatorului Ada Nemescu
cu 6 ore în urmă
Aurel Conțu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Doamne, cât de frumos era îngerul! a utilizatorului Aurel Conțu
cu 6 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a contribuit cu răspunsuri la discuţia Impresii din călătoria în Grecia (III) a utilizatorului Tudor Cicu
cu 6 ore în urmă
Aurel Conțu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Doamne, cât de frumos era îngerul! a utilizatorului Aurel Conțu
cu 6 ore în urmă

frecvență trafic

© 2017   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor