Mă aplec peste izvorul gândului sorbindu-i prospețimea până în tainițele sufletului, mă oglindesc mirată în oglinda unduioasă care-mi descompune chipul în curcubee ciudate, alcătuind imagini fantomatice din trăsăturile mele. Fruntea se sprijină ostenită de buza fântânii așteptând răbdătoare ochii rătăciți, care se aleargă unul pe celălalt prin prundișul viu colorat. Părul dezmiardă obrazul străveziu al apelor, măturându-le neliniștea. Pe obrazul drept poposește o frunză aurie, venită pe aripile vântului pribeag, să acopere obrăznicia gândurilor înecate în puritatea adâncurilor. Dorul meu își caută neobosit alinarea în tropotul enigmatic al Unicornului, născut din lumini și umbre. Brațele se întind să-l atingă, buzele îl sorb într-un sărut pătimaș iar ochii îl împodobesc cu diamantele limpezi ale sufletului, încoronându-l împărat peste vise și gânduri.
Mă ghemuiesc suspinându-mi legendele la picioarele lui, așternându-mi sufletul căpătâi, deschizând larg ochiul minții să-i admir frumusețea. Îi simt respirația înmiresmată încă, de ambrozia păscută în grădinile zeilor, o inspir cu nesaț, îndestulându-mi nevoile spiritului. Pe fruntea-i plină de stele strălucește divin promisiunea eternității, iar din cornul de argint se revarsă peste mine și timp cântecul magistral, compus de Fiicele Cerului, care se poate asculta doar odată în viață. Momentul meu a sosit, unic și sublim, plătit cu prisosință cu vise zădărnicite, lacrimi risipite pe căi singuratice, strigăte pierdute în nepăsarea anilor și doruri neostoite, semănate până la capătul lumii, pe care nu voi înceta să le adun, niciodată.
Constelațiile își acordă Lira fermecată, alinând rănile sângerânde ale lumii cu viersul fermecat al îngerilor. Inorogul se întoarce în grădinile zeilor, zburând pe raze de lună, risipind pulbere de stele peste umbrele tainice ale nopții, ducând cu sine o nouă poveste, pe care o va împărtăși zânelor surori. Dorul meu se înalță până la cer și tulbură armonia galaxiilor adormite.

Vizualizări: 47

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Când dorul doare, e bine să ne regăsim licornul. Cornul lui, după cum spun legendele, are puteri miraculoase: vindecă bolile, curăță răul, dă viață.

Stroigătul dorului... ne tulbură! Îmbrățișări, Silvia!

doar o dată în viaţă

Proză lirică - eşti pe o pojghiţă cam subţire de gheaţă.

da Coza

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

Zile de naştere

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

DONAȚII

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII

la: RO82RZBR0000060016707555

titular cont: Lazăr Vasilisia (Raiffeisen Bank)

*****************

Donatori (nume sau pseudonim),

începând cu sept. 2019:

 Mica - 260 lei

 Valeria Merca - 250 lei

Activitatea Recentă

Postări de log efectuate de Ionel Mony Constantin
cu 53 minute în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Nebunul ce-și poartă frunzișul în traistă a lui Gabriel Cristea
cu 1 oră în urmă
Sofia Sincă a contribuit cu răspunsuri la discuţia Cărunta frunză încurcată în lacrimi a utilizatorului Pop Dorina
cu 2 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ecce a utilizatorului Costel Zăgan
cu 2 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog s.o.s. a utilizatorului nicolae vaduva
cu 2 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Adulmec ca un faun natura răscolită a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 2 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Frumoasa erezie a post-adevărului a utilizatorului Costel Zăgan
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog drum lung şi înalt a lui LUMINITA SCOTNOTIS
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Tristeţe-n albul de zăpadă a lui Suchoverschi Gheorghe
cu 11 ore în urmă
Camelia Ardelean a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Îngălbenită-i frunza… a utilizatorului Valeria Merca
cu 13 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a lăsat un comentariu pentru Emil Dumitru
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog sura pietrei a lui Djamal mahmoud
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea Popa îi place postarea pe blog Îngălbenită-i frunza… a lui Valeria Merca
cu 14 ore în urmă
Postări de log efectuate de Costel Zăgan
cu 15 ore în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog caisata a lui nicolae vaduva
cu 15 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog caisata a utilizatorului nicolae vaduva
cu 15 ore în urmă
Mihaela Suciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Adulmec ca un faun natura răscolită a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 16 ore în urmă
Mihaela Suciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog s.o.s. a utilizatorului nicolae vaduva
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog s.o.s. a lui nicolae vaduva
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Gabriel Cristea îi place postarea pe blog s.o.s. a lui nicolae vaduva
cu 17 ore în urmă

© 2019   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor