STAŢIA

[Exemplu de Titlu]

                                            STAŢIA

 

 

        Norii împletesc molcom căciulite albe peste acoperişuri. Fulgii se strecoară printre trecători, atingându-le în glumă feţele uscate. Înghesuiţi în blănuri şi cojoace oamenii par câteva statui însufleţite, care uimite de schimbare se plimba ameţite prin oraş.  Automobilele huruie în neştire, paşii nesiguri ai pietonilor se îmbină cu alunecarea uşoară a săniilor, fulgii albi se confundă cu chiștoacele aruncate de şoferii nervoşi.

            Din când în când un fluierat strident anunţă sosirea trenurilor întârziate. În gară, o mână de oameni aşteaptă, scuturându-şi membrele cu forţă ca şi cum furia mişcării i-ar încălzi. Străini unul de altul se ascund pe după gulerele ridicate, înghiţind puful, cercetându-şi pe furiş companionul. Pe peronul aproape pustiu se aude bătaia bocancilor îmblăniţi. Vorbele au îngheţat, buzele vinete se strâng într-un şuier interior. Un bărbat înalt şi foarte slab îndepărtează  zăpada de pe cizmele lăcuite. Ce murdar, ce murdar, par a spune mişcările lui repezite. Lângă el, un altul strânge în pumnul înmănuşat o cremă de pantofi. Din când în când îşi trece palmele peste creştetul gol şi lucitor ca un bănuţ. Are ochii mari şi sprâncenele înalte. Faţa lui rotundă ca o lună plină e acoperită pe jumătate de un fular gros.

-       Ce rotofei dizgraţios. Cum îi mai flutură caloriile! Şi ce moacă! Parcă e un semn al mirării! Săracu n-are căciula! Fulgi afurisiţi!

     Bărbatul fără căciulă scurmă cu vârful cizmei zăpada albă, sprijinindu-se când într-un picior când în celălalt. Cu coada ochiului îşi studiază vecinul aplecat peste încălţămintea lăcuită. Zâmbeşte.

-       Ce manie ciudată! Săracu, dacă n-are ce mânca, îşi ocupă şi el mintea  cu ceva. Cumplită vreme!

   Un bătrân apărut nu se ştie când se privește trist un scaun acoperit de zăpadă. Mîna roşie tremura pe toiagul decolorat. O căciulă neagră  cu urechi mari acoperă un cap mult prea mic. Caută cu privirea un loc unde să-şi odihnească oasele, fără succes însă.

            Fulgii de nea acoperă acele ceasornicului vechi, îmbrăcându-le în alb. Sub stratul proaspăt de zăpadă, timpul se scurge necontenit, nevăzut de nimeni.

    - Să vezi că mă pune baba să tai vreo găină. Iac-aşa stă ea în poartă cu mâinile în șold astepindu-mă! Să mai  trag o duşcă, barem m-oi încălzi niţel!

Bătrânul se sprijină în toiag cu ochii aiurea.

-       Asta îmi aminteşte de prima mea întâlnire. Hm, fetele astea, întotdeauna îşi găsesc ceva de făcut numai ca să le aştepţi.

Tânărul, se sprijinea de standul cu ziare, strângând printre dinţi filtrul ţigării pe jumătate stinse. Cu buzele ţuguiate ca o inimă priveşte insistent în direcţia unei tinere cu ochii mari şi blugi mulati.

Fata scoate din poşeta o oglindă. Ninsoarea se înteţeşte.şi un fulg buclucaş îşi face culcuş pe pleopele rimelate. Tânăra închide poşeta cu zgomot.

-       Sper că nu semăn cu un clovn! Ce vreme!

Tânărul zâmbeşte, aruncând ţigara aiurea.

-       Ce Othello cocoşat!

Bărbatul neobişnuit de slab şi-a pierdut batista. Aplecat peste ghetele sale lăcuite scrâşneşte printre dinţi:

-       Cum poţi să fumezi pe vremea asta? Ce bezmetic!l

      O femeie rupe cu poftă dintr-o pâine. Are dinţii galbeni, despărţiţi unul de altul şi când muşcă o gaură se căsca în interiorul gurii, cu buze subţiri ca o dungă. Hainele stau agăţate pe ea ca într-un cui şi fiecare fulg ce cade o încovoaie sub greutatea lui. Ochii cândva limpezi au acum o culoare incertă.

  O doamnă  tine de mână un copil.

Cu toţii îşi supun capetele la o căutare continua. Irisul a îngheţat tot cercetând depărtarea înspumată. Şi ninge des ca în poveşti!

-       Numai Guvernul e de vină! Bolboroseşte bătrâna. Nimeni nu o aude.

Aplecat peste ghetele sale bărbatul slab, scrâşneşte printre dinţi:

-       Afurisiţi fulgi!

 O pală de vânt îi smulge batista. Uimit îşi îndreaptă  spatele legănându-se.

-       Aţi pierdut ceva? întreabă vecinul cu capul gol.

-       A, nu nimic! Şi scoate altă batista.

-       O fi nebun! Cumplită vreme!

În liniştea plină de gânduri se aude un fluierat slab.

Ca la comandă, toţi întind gâturile, căutând în depărtare cu ochi lacomi. Şinele ruginite stau ascunse sub o pătură de un alb imaculat.

-       Tinere, te ţii de glume proaste! strigă bărbatul chel către tânăr.

 Bătrânul tresare.

-       Tot aicea sunt? Înc-o duşcă!

Tânărul striveşte ţigara cu sete. Mîinile albe cu degete lungi de pianist  fac o concurență serioasă ninsorii.

O doamnă îmbrăcată în alb îşi scutură poşeta, privind curioasă în jur.

-       Mamă! se aude o voce minunată.

-       Ce e copile?

-       Ninge!

-       Aşa e dragul meu! răspunse femeia aşezând căciuliţa roşie a copilului, cercetând critic fulărasul alb.

-       Atunci de ce sunt trişti?

-       Cine e trist? Nimeni nu e trist. Nu scoate mănuşile, răspunde mama arcuindu-şi sprâncenele lungi, netezind cu mâna hăinuţa neagră.

-       Ba da. Sunt trişti. Şi tu eşti tristă!

Ochii şterşi ai micuţului răspândesc blândeţe şi bunătate. Îmbujorat, pare un înger rătăcit şi fără aripi. Întinde mâinile şi prinde în pumnii lui mici fulgii de nea, zâmbind vesel.

-       Vântul nu-l vezi dar îi simţi adierea. Nici fulgii nu-i văd cum se aşează peste tot în tăcere. Ploaia cade matematic buf buf! Mă enervează când o aud. Odată am scăpat nişte bezele pe covor, de atunci am asemuit fulgii cu ceva dulce şi uşor. Zăpada e  albă, aşa mi-ai spus! Oare cum arată? Mamă, când ninge Dumnezeu plânge? Sau râde? Cred că râde de oameni cum se zgribulesc şi se ascund. Pe mine m-ai înfofolit, abia pot să mă mişc. De aia eşti aşa tristă? Că nu poţi să te mişti? Cred că Dumnezeu plânge când ninge Mă gâdilă în palmă! râse copilul.

-       Ai să răceşti! se răsti mama cercetind  poşeta neagră, căutind  altă pereche groasă de mănuşi.

- Hai să plecăm. Trenul ăsta va veni şi mâine

Omul cu chelie zâmbi.

-       Aşa e, vine şi mine, dar cine dracu are timp să stea după el?

Bătrânul a adormit cu mâna peste toiag.

Femeia cu copilul îşi pierd urma în albul imaculat.Şi ninge des ca într-un basm!

Tânăra priveşte lung spre clădirea gării.

-       Ce n-aş da sa  ştiu de unde are doamna aia poşeta! Mor după una la fel! Ia s-o întreb ca doar n-o fi foc!

Fata grăbi paşii. Călca  apăsat , cu o graţie îndelung exersată. Ochii căprui rimelaţi străluceau.

-       Doamnă, doamnă!

Femeia în alb se întoarse curioasă. Tânăra cu sufletul la gura alerga în urma ei. Din depărtare se auzea fluieratul prelung al trenului sosit în gară. Tânăra nehotărâtă nu ştia dacă să se întoarcă să urce în trenul întârziat sau să-şi urmeze impulsul de a avea o poşetă frumoasă. Femeia în alb o aştepta ascunsă după perdeaua deasă de nea.

Tânăra cedă tentaţiei şi înaintă.

-       Mă scuzaţi, n-aş vrea să par prost crescută, dar îmi place grozav poşeta d-voastra. Aţi putea să-mi spuneţi de unde aţi cumpărat-o?

-       Desigur domnişoară. Ai să pierzi trenul.

-       Nu contează.

-       Dacă vrei te pot duce chiar  acum la magazin.

-       Minunat!

Tânărul privea lung în zare,cu oţigara  printre dinţi . Trenul aştepta cuminte pe sine.

-       Ce-ar fi să plec la agăţat? La urma urmei, mă pot duce şi mîine la şcoală!

Cu rucsacul colorat în spate şi ţigara stinsă printre dinți, tânărul cu mâini neobişnuit de albe grăbeşte pasul. În urma lui trenul acoperit de zăpadă scârţie. Şi ninge des ca în poveşti!

Tânăra merge legănat, râzând, ţinând de mînă copilul. În spatele lor, băiatul, fluieră.

-       Merg în fiecare zi cu trenul la liceu!

-       Şi eu, ce păcat că nu te-am văzut până acum!

Tânăra zâmbeşte, dezvelind dantura albă cu dinţi perfect aliniaţi. Tânărul o ia timid de mână şi amândoi se pierd în puştiul alb şi înecăcios.

-       Aşteaptă, trebuie să văd o poşetă!

-       Mama, îmi iei o sanie?

-       Hei piciule, câţi ani ai?

Cei patru râd cu gurile larg deschise înghiţind lacom aerul rece. Vorbele îi încălzesc, În depărtare se aude şuieratul trenului, dar nimeni nu priveşte în urmă. Grămada de fiare aşteaptă goală pe şine. Omul  fără căciulă caută cu înfrigurare un compartiment călduţ. Bătrânul cu mâini roşii, duce cu greu geanta de rafie, boloborosind;

-       Iar mă cicăleşte baba! Ce-i cu tine moşnege, la ora asta se intra pe poartă? Parcă o aud! A dracului babă! Să mai trag o duşcă până nu mi se face botul de răţuşcă.  A naibii ger!

Rahiticul, cu batista în mina şi ghetele strălucitoare priveşte satisfăcut la tren.

-       Hai mătuşa c-a venit!

-       Ce e maică? A căzut Guvernul?

Trenul se pune greoi în mişcare. La geamul îngheţat, o bătrână, aproape a dormit cu o bucată de pîine în mână.

-       Ehei, ce guverne mai erau altădată! Şi pâinea era mai la îndemână!

Nimeni nu-i răspunde.

Omul slab, sta drept cu picioarele lipite şi mâinile pe lângă corp. În faţa lui, bătrâna a închis ochii.

- Astea da, încălţăminte de calitate, îşi spuse rahiticul cu ochii ţintă la şoşonii mătuşii.

      Uşa compartimentului se deschide. În cadrul ei apare un cap  mic si lucitor ca un bănuț. Bărbatul se aşează.

- Asta e umflat ca o minge! Parcă l-am mai văzut pe undeva.

Rahiticul se apleacă peste ghetele sale, îndepărtând cu grijă praful.

-       Iar începe! Îşi zise noul venit frământând în mâinile goale o batistă murdară.Cu cine dracu seamănă?

   Uşa compartimentului se deschide şi un bătrân cu mîini roşii îşi face loc, ajutându-se de o geantă mare de rafie. Caută un loc liber, pentru el şi toiagul lui.

L-a găsit şi se aşează mulţumit. Rahiticul se simte înghesuit. Bătrâna a adormit, Omul cu burtă mare priveşte în zare, trecându-şi mâinile peste creştetul gol. Moşneagul, strânge într-o mînă toiagul. Din buzunarul larg se vede gâtul unei sticle ciobite. Miroase a rachiu şi nimeni nu strâmbă din nas. Trenul, se deplasează molcom, apăsat sub greutatea zăpezii! În compartiment e cald şi linişte. Călătorii moţăie sau se uita absenţi pe geam!

Gara, s-a golit, ceasul nu se mai vede. În oraş toate semafoarele s-au înroşit. Intersecţiile sunt pustii. Liniştea vine odată cu întunericul. Dar ninge rar ca-n realitate!

[Chris]

Mi-a plăcut ideea surprinderii instantaneelor dintr-o gară oarecare cu oameni oarecare. Aşteptarea trenului într-o gară poate duce cu gândul şi la o gară a vieţii unde se aşteaptă trenul dintre două evenimente/pasaje.

Încordarea aşteptării este redată printr-o uşoară doză de umor:

În liniştea plină de gânduri se aude un fluierat slab.

Ca la comandă, toţi întind gâturile, căutând în depărtare cu ochi lacomi. Şinele ruginite stau ascunse sub o pătură de un alb imaculat.

-       Matale te ţii de glume proaste! Strigă bărbatul chel către tânăr.

În încheiere, trenul îşi încarcă pasagerii şi se îndreaptă către următoarea staţie, destinele personajelor sunt schimbate, ultimul fragment al textului îi aduce în atenţie cititorulului  banalitatea realităţii:Dar nige rar ca-n realitate!

Ca şi cârcoteli: ofilit - duce cu gândul la căldură, la lipsa apei, nu la frig; nici nu cred că se foloseşte referitor la frig - mi-am dat seama când am ajuns la el pt că în ciuda faptului că citeam despre ninsoare şi ger, eram ofilită de... căldură :))))

-  omul grăsuţ şi chel - nu dai nici o informaţie înainte despre conformaţia lui, muţi atenţia asupra cheliei şi de aceea când am ajuns la dialog nu mi-am dat seama iniţial că te refereai la el;

- ghiozdan la liceu? parcă se foloseşte rucsacul sau nu ştiu cum îi mai spuneţi acum :))) în orice caz eu aveam rucsac

Are dinţii galbeni, despărţiţi unul de altul şi când muşcă o gaură se căsca în interiorul gurii, cu buze subţiri ca o dungă. Hainele stau agăţate pe ea ca într-un cui şi fiecare fulg ce cade o încovoaie sub greutatea lui. Ochii cândva limpezi au acum o culoare incertă.

-       Asta îmi aminteşte de prima mea întâlnire. Hm, fetele astea, întotdeauna îşi găsesc ceva de făcut numai ca să le aştepţi.

Aici am înteles până la urmă că e vorba de cealaltă, de tânără, poate ar trebui să schimbi succesiunea acţiunilor;

-       Matale te ţii de glume proaste! Strigă bărbatul chel către tânăr.

 Bătrânul tresare.

poate ar trebui "dumneata" mai ales că interlocutorul este tânăr iar mai jos e personajul bătrân..

Mai lipseşte câte o diacritică sau literă, la o recitire se vor vedea.

 La început am fost derutată, nu îmi dădeam seama ce este cu acele dialoguri, apoi am înţeles că sunt gânduri, după care se face confuzie între dialogurile dintre personaje şi gânduri care, ştiam eu, se pun între ghilimele.

cu prietenie,

[Sofia Sincă]

Textul descrie o imagine de iarnă de prin gările Siberiei, parcă... sau cel puţin de pe lângă Moscova. Am văzut în filme asemenea imagini. Scris pentru o scenetă oferă destule amănunte pentru alcătuirea decorului. Cele ce reprezintă false dialoguri pentru că sunt scrise cu liniuţă de dialog, în cea mai mare parte sunt monologuri. După părerea mea putea fi scris textul sub Times New Roman şi monologurile altfel sau în ghilimele.

Şi mai ai foarte mult de corectat: foarte multe diacritice lipsă, blancuri şi următoarele:

astepindu-mă! - aşteptându-mă

Are dinţii galbeni, despărţiţi unul de altul şi când muşcă o gaură se căsca în interiorul gurii, cu buze subţiri ca o dungă, - Are dinţii galbeni, despărţiţi unul de altul, cu buzele subţiri ca o dungă, iar când deschide gura, o gaură se căsca în interior. Ar fi mai corect.
se înteţeşte.şi un fulg, - literă mare după punct
Zăpada a albă aşa mi-ai spus.când ninge - nu-i văd rostul lui a din mijloc şi literă mare.

Mă gâdilă, a adorrmit, - adormit
amândoi se pierd în puştiul alb şi iinecacacios., - cum adică să pierd în puştiu alb şi  înecăcios?
îi încălzesc, În depărtare, -. punct nu virgulă
pine în mână., - pune în mână
cu miini roşii- mâini roşi

Voi mai citi după ce corectezi. Nu ştiu dacă am scos toate erorile.

Cu prietenie, Sofy!

[Corina Militaru]

Ideea textului mi-a placut, insa te-ai grabit sau tastatura ta este naravasa rau de tot. Cred ca este pacat sa nu-l revezi/corectezi, dar tu decizi. 

Cu prietenie,

[Ion Lazăr da Coza]

De revăzut textul. De ce? Iată:

Un bătrân apărut nu se ştie când se privește trist un scaun acoperit de zăpadă. Mîna roşie tremura pe toiagul decolorat. O căciulă neagră  cu urechi mari acoperă un cap mult prea mic. Caută cu privirea un loc unde să-şi odihnească oasele, fără succes însă.

            Fulgii de nea acoperă acele ceasornicului

***

filtrul ţigării pe jumătate stinse.  Da, și eu am văzut femei pe jumătate gravide...

Am citit un text postat fără a fi revizuit măcar o dată. Abundă în stângăcii. Lipsa unor diacritice duce la curiozități lingvistice.

Subliniez: de revăzut!

da Coza