Cu două săptămâni înainte de întâlnirea prestabilită, încep să curgă telefoanele: Alo, Geta? Vezi că se apropie sindrofia. Când, în ce dată? Pe şaişpe. A... nu pot atunci... de ce duminica?! Vine Camelia de la Bucureşti, cu viitorul ginere pe la mine şi cu Monica... şi nu pot. Ştii? Viitorul, este din Londra. Un român, cu slujbă bună în Londra şi Monica va pleca şi ea... Biata Camelia, i-am spus eu că va rămâne singură ca şi mine. Ok! Atunci când punem? Luni în şapteşpe, e bine? Da, e bine oricând, doar în duminica 'ceea nu. O suni tu pe Mioara? Da, o sun, apoi te sun eu şi-ţi spun. Urmează ca Geta s-o sune pe Mioara şi înapoi pe Sonia; Mioara  pe Ileana şi din nou pe Geta; Ileana o sună pe Flori după care pe Mioara; Flori pe Irina şi iar pe Ileana. Într-o săptămână se pune la punct data, se înştiinţează gazda, adică Brigita care locuieşte cu cei doi băieţi ai ei, într-un domeniu, în buza pădurii. Brigita are căsuţa ei în acest domeniu, un octogon ca o bijuterie care se învârte după soare, curte separată, foişor, flori... peste tot flori, multe flori şi o pisică, Kiti. Doi ciobăneşti mioritici Bill şi Clenţi locuiesc în spatele octogonului în nişte căsuţe înalte şi trainic construite, ca orice casă, cu unul dintre pereţi din plasă de sârmă, solidă. Cum simt că se apropie cineva de octogon, latră continuu de nu te mai poţi înţelege, cu vorbă normală prin preajmă. Brigita o fiinţă mignonă merge lângă căsuţe şi se ceartă cu dulăii mizând pe faptul că ei ar înţelege fiecare cuvânt. Ia poziţia profesorului care-şi dojeneşte învăţăcelul. Ei se ridică pe plasa de sârmă, devenind nişte uriaşi furioşi şi fioroşi, încă o dată decât ea de înalţi, dar suverana nu cedeză: taci Clenţi, nu vezi că au venit colegele? Bill pe cine latri tu, hai? Pleacă urâtule de aici, că nu-ţi mai dau eu biscuţi cu ciocolată... hai, hai! Şi tot aşa îi apostrofează, privind spre înălţimea lor, până oboseşte ori ea, ori câinii. Ei fac serviciu doar noaptea, se plimbă adulmecând susurul pădurii doar sub clar de lună, considerându-se stăpânii domeniului, dar şi ziua câteodată, atunci când, acasă se află doar miniona Brigita, singură. Uneori pe rând pentru a evita împerecherea necontrolată. Restul timpului stau în căsuţele lor separate, dar alăturate.

În ziua întâlnirii, la locul stabilit, în capătul străzii Calea Bucureşti, fetele nerăbdătoare să se vadă, fiecare ajung cel puţin cu o jumătate de oră înainte, dar nici una nu recunoaşte. Au mai rămas opt colege din doisprezece. Acum am sosit, spune fiecare. Prima e Ileana, sprijinindu-se de baston, de optzeci plus, pusă la punct, cu cea mai frumoasă pălărie, răsfăţată, dorindu-se în centrul atenţiei. A doua, Sonia căreia nu-i place să aştepte nimeni după ea, cea mai tânără dintre contabile. Ileana, ce bine arăţi! Şi o sărută pe obraji. Încântată, Ileana zice: stai să-ţi spun poezia care mi-a rămas în minte când m-am trezit... una de Topârceanu, dar nu mai ştiu cum îi zice. ''Hei, trecătorule, -napoi!/Să nu-i miroşi a usturoi/Iubitei/S-a stins. Dar să n-o plângi, străine,/Mai mult pe ea decât pe mine!'' Epitaf parcă, Ileana. Nu contează, spune-mi ce mai faci Sonia?! Bine, bucuroasă să te întâlnesc. După care imediat, fără a mai aştepta răspuns, Ileana foarte îngrijorată: aici trebuia, precis, să ne întâlnim? Aici coboară Geta când vine de la Topoloveni? Da, Ileana. Păi de ce nu a venit până acum? Mie mi s-a părut că am văzut-o... avea două sacoşi maaaari... ce o fi având în ele?... Ţi s-a părut Ileana, încă nu e unsprezece. Dar, în câteva clipe apare şi Geta, şaptezeci plus şi care de vreo cinci ani se luptă cu o leucemie. Se împuţinează pe zi ce trece. Culmea... cu două sacoşi grele în mâini, care o trăgeau în jos din fiecare parte. Geta! exclamă cele două. Vezi Soni, ţi-am spus eu că am văzut-o? Da, m-ai văzut, şi ce dacă... m-am dus să iau flori, se răţoieşte Geta la Ileana. Fetelor! Eu n-am luat flori... se tânguie octogenara. Soni, fugi repede şi cumpără-mi şi mie flori! Soni dă fuga la florăria de lângă teatru şi-i cumpără flori. Când se întoarce le zăreşte pe cele două şuşotindu-se, mai ales Ileana, la urechea Getei. Precis Ileana recită. În următoarele minute apare Flori. Tot o minionă aproape de şaptezeci care nu bea apă, ci numai bere de pe la vreo patruzeci de ani când a avut o afecţiune la rinichi, iar medicul i-a recomandat să bea bere. De atâta bere s-a făcut cât un butoiaş. Flori! exclamă colegele în şir. Muua!... Muua!... Muua!... Abia m-am trezit, spune nou sosita, am dormit foarte târziu aseară, am jucat canastră cu o vecină. Nici nu am reuşit să mă machiez, bine. După câteva momente: Flori ţie ţi-am spus poezia mea de azi-noapte? Nu Ilenuţa, dar lasă că avem timp, răspunde delicat şi piţigăiat, Flori. Să ajungem la Bri şi mi-o spui, ne-o spui tuturor. Noi am avut plăcerea, spune Sonia, râzând. Vine apoi şi Marianca împreună cu Irina. Aceleaşi complimente fiecare pentru fiecare, aceleaşi pupături, iar Ileana ţine să le spună poezia fiecăreia în particular. Mioara nu vine, spune Geta, ea vine direct la Brigita. Prin urmare formaţia fiind completă se poate pleca. Maşina pregătită de băiatul gazdei vine, şoferul foarte politicos le ajută pe ''domnişoare'' să urce, se asigură că s-au aşezat pe locuri şi pleacă spre domeniul familiei Mărgineanu, undeva la marginea oraşului. Desigur le primeşte cei doi dulăi, cu o larmă de nedescris, drept pentru care erai convins că doreau să rupă plasa din sârmă şi să le facă praf în câteva secunde pe cele şapte femei gălăgioase, puse pe distracţie. Dar gazda îi potoleşte destul de repede, de data aceasta, cu ceva mâncare aleasă. Fiecare stă la rând pentru a săruta gazda şi pentru a-i înmâna cadoul. Darurile sunt dintre cele mai variate şi bizare: poze haioase de pe la birou, fier de călcat cu jar, falus din burete de baie, prosop pentru ieşit din aburi cu George Clooney, un pahar plin cu... el însuşi, încât dacă pui apă se varsă pe lângă, borcan cu miere, flori, mai ales flori dar numai în glastră, deoarece Brigita nu doreşte tăiate, flori cu pământ luate direct din pădure. Revelaţia zilei este o ie splendidă, veche de vreo-sută cincizeci  ani, de-a stră-străbunicii Getei, puţin umedă din motiv că o spălase în ziua anterioară. Pentru a se usca, după ce trecuse prin aproape toate mâinile şi fiecare îşi arătă uimirea, cât de bine a fost întreţinută şi cât de minunat a fost lucrată, pe fir de marchizet, Brigita hotărăşte să o pună pe bara de covoare, peste un plastic solid, pentru a se usca. După ce domnişoarele se fac comode şi se aşează la masa deja pregătită cu mare pompă, cu farfurii alese, pahare de cristal şi serveţele frumos colorate şi aranajate, începe murmurul, care se transformă aproape imediat în larmă. Irina povesteşte despre nepotul său, cum că nu ar fi altul mai deştept decât el, Mariana o contrazice cu fiica fiică-si, olimpică, fostă vedetă la televiziunea locală, imediat se scot poze care trec din mână în mână. Ileana cum se aşează toată lumea la masă, începe: fetelor v-am spus poezia care m-a trezit azi-dimineaţa? Şi începe:''Hei, trecătorule, -napoi!/Să nu-i miroşi a usturoi/Iubitei/S-a stins. Dar să n-o plângi, străine,/Mai mult pe ea decât pe mine!'' Ileana ne-ai spus-o! o apostrofează Geta. Se pune pizza pe masă şi o enormă plăcintă cu brânză. Sonia se ridică să ajute gazda: staţi acolo să vă servesc eu, că sunt mai tânără. De ce trebuie să spui mereu asta? răspunde îmbufnată, Brigita care e trecută şi ea cu ceva de şaptezeci. Ce ai adus acolo în sacoşile cele mari, Geta? întreabă Marianca. Ce să aduc? Nişte flori de pădure, ghiocei şi gâgâţele, cu pământ cu tot să se prindă şi la Bri. Ce sunt alea gâgâţele? întrebă mirată Flori. Eu nu am auzit de aşa ceva, niciodată. Nici eu, nici eu, se auzi murmur şi în minutul următor toată lumea repata: gâgâţele, găgâţele, gâgâţele. Ce dacă nu aţi auzit voi, înseamnă că nu sunt? Şi Geta se ridică cu viteză să aducă o mostră. Astea-s albăstrele, se auzi o voce. Ei, na! Eu le zic, gâgâţele. Kiti – pisica, după ce se umflă cu pitzza şi plăcintă cu brânză, se ceru afară pentru vreo plimbare pe gardurile opulente ale celor câţiva locatari, pentru care s-a defrişat o porţiune din pădure sau pentru o siestă la soarele ce pripea la început de primăvară. Fetelor să vă spun ceva! se ridică din nou în picioare, Ileana. Soţul meu, fie-i ţărâna uşoară, când am împlinit cincizeci de ani de căsătorie, mi-a zis aşa: tu nu ai fost niciodată o bună gospodină, pentru că o bună gospodină aduce pe masă prima dată, sarea. Şi râde cu poftă. Ileana, pe asta ne-o spui la fiecare întâlnire, rosti Geta cu reproş. Da, v-am mai spus-o? Un bătrân nu uită ce a fost, dar uită că s-a mai spus odată, îşi zise în barbă, iar apoi tare: vedeţi deşi e mai mică decât mine întotdeauna ea m-a certat pe mine şi nu invers. Brigita ca să fie o bună gospodină pune câteva solniţe pe masă şi câteva bucăţi apetisante de somon la cuptor pe pat de sare. Sosi şi Mioara, în doliu după soţ. Îmbătrânită dintr-odată, îndoliată şi veşnic cu lacrimi în ochi. Se sărută pe obraji cu fiecare, schimbă câteva cuvinte pe rând cu fostele colege, toată suflarea reuniunii îşi exprimă condoleanţele. Desigur Ileana: vrei să-ţi spun Mioara poezia... Ileana, termină! Las-o Geta, las-o... Spune Ileana! Şi Ileana începe: ''Hei, trecătorule, -napoi!/Să nu-i miroşi a usturoi/Iubitei/S-a stins. Dar să n-o plângi, străine,/Mai mult pe ea decât pe mine!'' Soni spune că e epitaf. Nu ştiu cum îi zice. Urmează vizitarea casei. De fiecare dată exista cineva care doreşte să vadă casa, dintr-o contradicţie sau curiozitate. Desigur, fără a fi proprietarii acasă. Până la urmă pleacă toate. Casa vastă... enormă, întinsă pe vreo douăsute de metri patraţi, cu multe încăperi, largi, spaţioase, cu multe dressinguri. Aproape pe lângă fiecare cameră există un dressing, lângă baie, la mansardă, lângă fiecare dormitor, dressinguri ticsite cu haine...  Terasă, balcoane, paradis. De fapt sunt două case, care se privesc în oglindă una pe alta, un duplex. A durat destul timp până şi-a satisfăcut fiecare curiozitatea, urcatul la etajul doi greoi, mai ales Ileana în baston. Deodată, un ţipăt: peştele! Toate se întorc ca la comandă înspre ieşire, se încolonează în şir indian şi începe crosul spre căsuţa în formă de octogon, care mai de care alergând, împingându-se, împiedicându-se, dornice salveze principalul fel de mâncare pentru masa de amiază, peştele. Ca la ''urma scapă turma'', tot Sonia ajunge prima şi opreşte aragazul. Noroc că s-a putut recupera. Peştele era numai bun de savurat, lângă ciuperci trase în unt şi legume făcute în dry cooker. Cinstita masă abia-şi trage sufletul, vociferând fiecare în legea ei. Peştele este servit. Marianca din dreptul geamului dintr-o dată scoate un alt ţipăt: Iaaaa! Nu mai este ia pe bară. Adio peşte, participantele la sindrofie erau afară să caute ia. Plasticul era pe bară dar ia nu. Mister şi nu prea, deoarece frumoasa Kiti cu o pată pe nas, dormea sforâind dulce pe ia de unasută cincizeci de ani, smulsă de primul zefir al primăverii şi asezată pe gazon. Kiti! Cum ai îndrăznit să dormi pe ia asta care este o veritabilă piesă de muzeu? Treci de acolo! Lenaşa felină nu prea se dădea plecată până stăpâna ei n-o împinse pe iarba deja încolţită. Din nou în casă, din nou la masă, muzică bună, Julio, Edit Piaf, Ravel, Abba. După peşte, prăjituri. Multe prăjituri foarte dulci şi foarte diversificate, sucuri, apă. Ufff! răsună Brigita, ridicându-se repede de la masă. Am uitat lumânările. Într-un colţ al camerei de zi, jumătate ocupată cu florile în glastre, găzduite peste iarnă şi încă nescoase pe terasă, stăteau cuminţi trei lumânări roşii, înalte, pe nişte suporturi metalice forjate şi vopsite cu o notă patinată. Nu le mai pune... se auzi o voce. De ce să nu le pun? Ba le pun acum! Imediat trebui să li se facă loc, le aprinse în lumina puternică a zilei, atmosfera se încinse în discuţii. Marianca, mereu şugubeaţă: Ileana nu te-ai recăsătorit? De ce Marianca? Un vecin îşi caută soaţă. Marianca... eu nu mă mai mărit. L-am iubit prea tare pe Gelu meu, care-mi spunea: să nu alergi niciodată după autobuz, Ileana. Ştii, Gelu a fost aviator. Dar eu după ce apucam să trec colţul alergam, că pierdem autobuzul şi la birou mă certa domnul Bădescu. Dar tu? Eu? Eu am un amant, mai tânăr ca mine cu vreo treizeci de ani. Marianca având aproape de şaptezeci. Păi ce crezi că eu stau singură? Îi dau unul şi Mioarei. Am unul pentru ea. Mioara ridică puţin capul şi zâmbi înţelegătoare. Du-te de ci cu amanţii tăi! o bruştului Geta. Numai tâmpenii ştii să spui. Mă duc după şampanie dincolo la copii, anunţă Brigita. Bri, dar berea mea unde e? întrebă Flori, pisicindu-se şi care până atunci a stat pe uscat. Mi-e mi-a recomandat medicul să beau numai bere. Imediat Flori! Şi Brigita scoate de la frigider două cutii cu bere, din care ieşeau aburi reci. Mai vrea cineva bere? Satisfăcută, Flori începe să-şi depene amintiri cu lacrimi în ochi, mereu aceleaşi pe care le spunea şi la birou, şi anume câte lubeniţe a mâncat ea într-o vară, în Moldova de unde este, după seceta din '47, lubeniţa fiind mâncarea de bază în vara 'ceea. Getuţa, hai să-ţi zic ce-i ura Marga, cuscră-si. Ce prostie mai debitezi? Păi la înmormântarea ei, mi-a spus cuscră-sa că îi zicea, când se ducea pe la ea prin Ceair, să-i moară porcii. Râsete generale, deoarece Marianca vorbea tare pentru a lua la cunoştinţă tot auditoriul. Nu credea că soacra fiicei ei, marea judecătoare, e înstare să crească şi nepoţi şi porci. Şi tu voiai să stai cu Enescu în priveghi, nu? reproşă Irina. Dar mi-a plăcut cum te-a pus la punct. Da, voiam să-i amintesc lui Enescu, de faza când ne-am dus după el la Craiova, să-l luăm de la una. Ştii ce i-a zis Marga ăleia? Duduie dacă-l vrei, ia-l, dar să ştii că nu e bun de nimic. Eu ţi-l las. Însă, când au ajuns acasă, Marga a luat un cuţit şi a sărit la el, să i-o taie. Zicea că voia obiectul delict să meargă cu el la divorţ. A dormit în baie Enescu în noapte aia... Brigita unde e şampania? întrebă Sonia. Unde ai fost? Am fost să văd ce face Clenţi că trebuie să fete şi să-i duc ceva de mâncare. Mă duc acum să iau şampania. S-a întors tot fără şampanie, spre regretul tuturor, căuta ceva prin dormitor. Mi-am amintit de un şal negru cu roşu, care îmi place mult şi vreau să vi-l arăt. Unul din America. Tortul mare, apetisant, aştepta pe masă. După prezentarea şalului, Sonia o luă de braţ şi zise: hai să luăm şampania. Urmă tortul şi preţioasa băutură care place şi zeilor cu nelipsitul toast: să ne vedem şi data viitoare! La tort apăru nepoata cea mică a Brigitei, care după multe insistenţe ale bunicei s-a lăsat convinsă să execute un număr de balet. Mica balerină şi-a pus caseta şi-a luat opincuţele cu poante şi a început să execute, cam plictisită, cam neglijentă, o mică bucată din Lacul lebedelor. La un moment dat s-a oprit şi conştincioasele bunice au început să aplaude. Însă fata a pornit din nou să definitiveze numărul... Doar s-a oprit pentru că acum execută celelalte lebede, explică Brigita. Pot să spun şi eu poezia? întreabă Ileana după ce mica balerină se retrage într-un colţ cu o bucată de tort gospodărească. Şi recită fără a mai aştepta răspuns: ''Hei, trecătorule, -napoi!/Să nu-i miroşi a usturoi/...''

Apoi încet, încet soarele devine tot mai palid şi începe să se ascundă după pădure iar fostele contabile, acum toate pensionare pleacă spre casele lor, cu promisiunea de a se auzi la telefoane şi de a se vedea şi data viitoare...

Cu cât anii se înmulţesc cu atât omul se uită în urma sa şi se opreşte cu plăcere asupra aducerilor-aminte, spunând că nimic nu poate fi mai frumos decât trecutul. Iar atunci când amintirile s-au născut prin deprinderi ori fapte construite în comun, retrăirile sunt plăcute numai în comun.

Vizualizări: 322

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Theo, m-ai amuzat. Desigur satisfacţia e mare când o prinzi la colţ pe cea care bate toată ziua din gură şi împarte corecturi în stânga şi în dreapta :))) Şi la mine ar fi la fel. Aş căuta cu lupa. Dar nu e cazul, că oameni să fim, apoi greşim.

Textul în bloc, aşa cum zici tu, este primul şi singurul la mine. Sunt adepta scrierilor clasice, aşa cum se scrie normal, cu alineat şi liniuţă de dialog. Dar am vrut să fac şi eu unul aşa, că se poartă :))) Desigur îngreunează cititul, trebuie să stai să vezi cine şi cu cine vorbeşte şi unde se opreşte... Noroc că nu e mare.

Voi mai afişa şi-ţi voi da prilejul să mă corectezi şi tu.

Mersi de trecere!

Theodora Theo Anghel a spus :

Trebuie să spun că mi-a crescut inima când am văzut că și tu, Sofy, ești corectată de către alții! :))) Deh, satisfacție de profan!

Asta a fost gluma, să fim serioși acum! Mi-a plăcut povestea și mi-a plăcut ritmul.

M-a deranjat aspectul de ”bloc” al textului, fără paragrafe, fără liniuțe de dialog... În opinia mea îngreunează cititul relaxat.

Reverențe!

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: Lazăr Vasilisia 

(CEC Bank)

*

DONATORI,

începând cu septembrie 2020:

Valeria Merca 

Sofia Sincă 

Mihaela Popa

Tudor Cicu

Nikol MerBreM

Vasilisia Lazăr 

Activitatea Recentă

Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cand Soarele-n amurg a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 16 minute în urmă
Valentin Tufan şi Vasilisia Lazăr sunt acum prieteni
cu 1 oră în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Un cântec mi-e viața a utilizatorului Grig Salvan
cu 1 oră în urmă
Postare de log efectuată de Valentin Tufan
cu 1 oră în urmă
Valentin Tufan a lăsat un comentariu pentru Sofia Sincă
cu 1 oră în urmă
Valentin Tufan a lăsat un comentariu pentru Vasilisia Lazăr
cu 1 oră în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Stropi de lumină a utilizatorului Ion Ion
cu 1 oră în urmă
Vasilisia Lazăr a lăsat un comentariu pentru Valentin Tufan
cu 1 oră în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Concertul singurătății a utilizatorului gina zaharia
cu 1 oră în urmă
Valentin Tufan şi-a actualizat profilul
cu 1 oră în urmă
Popica-Savin Alina-Roxana a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Transcendental a utilizatorului Popica-Savin Alina-Roxana
cu 1 oră în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Transcendental a utilizatorului Popica-Savin Alina-Roxana
cu 1 oră în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog (Fulger în doi timpi) a utilizatorului Costel Zăgan
cu 1 oră în urmă
Sofia Sincă a lăsat un comentariu pentru Handraluca Miruna
cu 2 ore în urmă
Sofia Sincă a lăsat un comentariu pentru Corbu Florentina
cu 2 ore în urmă
Sofia Sincă a lăsat un comentariu pentru Niculaescu Evelyne Adriana
cu 2 ore în urmă
Sofia Sincă a lăsat un comentariu pentru Valentin Tufan
cu 2 ore în urmă
Pictograma profiluluiValentin Tufan, Niculaescu Evelyne Adriana, Corbu Florentina şi încă 1 s-au alăturat la ÎNSEMNE CULTURALE
cu 2 ore în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog vis inert a utilizatorului Dinca Valerian
cu 2 ore în urmă
Lui Chris i-a plăcut discuţia Prozele participante la Concursul de poezie și proză scurtă „Ion Lazăr da Coza”, ediția I, 2021 a lui Vasilisia Lazăr
cu 2 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

Labirinturi  2018 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2021   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor