Trăia odată într-un sat, un Om şi Gândul lui. De o viaţă strânsese o seamă de Cuvinte. Unele albe şi strălucitoare, precum Ierusalimul, altele reci ca apele Styxului. El le iubea pe fiecare, erau ale lui şi nici în ruptul capului nu s-ar fi putut despărţi de ele.

Pe uliţă, când se întâlnea cu oamenii, întrebându-l de câte-s toate, el îşi număra Cuvintele, unu, doi, trei… o mie, atât, nu mai mult. Că altfel lumea s-ar fi speriat şi poate i-ar fi întors Cuvintele, i le-ar fi întors pe dos până când din ele nu ar mai fi rămas decât vorbe. Când mergea să-şi are peticul de pământ punea Gândul să-i păzească toate Cuvintele. Acesta, prieten credincios, i le păstra mereu, neatinse.

Seara, când sufletele satului, cuvântătoare sau nu, se întorceau acasă, el îşi strângea Cuvintele şi sufla peste ele viaţă, le scotea din piatra tăcerii precum un sculptor. Curgeau atunci, în bojdeuca Omului, nemaiîntâmplate minuni, nemaigrăite lumi, pajişti de flori cu petale-fractal, fluturi cu jumătate dintre aripi rupte din lacrimă, jumătate din zâmbet, şi safire smulse din inima firelor de praf.

Şi lumea se învârtea aşa cam cum se învârt toate lumile, până într-o zi, când o Pasăre măiastră rămasă fără aripi, văzând bogăţia de Cuvinte ce strălucea în bătătura Omului, îi adormi, cu o bucată de smirnă, Gândul şi se făcu stăpână peste Cuvintele lui.

Târziu, când Omul ajunse frânt acasă şi dădu cu ochii de frumuseţea Păsării, de fericire, nu-şi mai găsi Cuvintele şi aproape că nu observă cioturile aripilor retezate. Se nimerise a fi săptămâna oarbă, când toţi oamenii, cât de puternici, orbeau preţ de o dragoste. Aşa că Omul îşi trezi Gândul, şi cu el pe jumătate adormit, sculptă cuvânt după cuvânt şi le lipi pe trupul Păsării, până când acesta prinse aripi.

Frumoase fuseseră Cuvintele Omului dar nicicând mai frumoase ca atunci! Şi dacă cineva nu le-ar fi priceput, ar fi fost de ajuns să privească zborul Păsării. Atingea cu aripile infinitul, decupându-i buclele din coama norilor.

În dimineaţa aceea, în sat poposise un vânător de suflete. Aerul părea rece şi nemişcat, în realitate însă, încerca să-şi ascundă îngrijorarea. Visase de cu noapte cum îmbrăţişează, într-un ultim răsărit, nişte aripi de Cuvinte. Acum se simţea sfârtecat de străinul acesta ce-i răscolea cu puşca lui, visele.

În vremea asta, sculptorul de Cuvinte era cu Gândul său la câmp. Se obişnuise să îşi lase Cuvintele nepăzite, acasă cu Pasărea, ca ea să aleagă ce aripi vrea să poarte pentru fiecare înălţare. Acum muncea de zor şi din când în când îşi ridica privirea spre cer, spre Pasărea ce îşi proba fericită aripile izvorâte cu o zi în urmă, din inima Omului. În secret, în timp ce ara ogorul, îşi trimitea Gândul să colinde pădurile pământului şi ale cerului, doar, doar o mai găsi Cuvinte noi, să i le ducă Păsării, spre seară, buchete.

Deodată, un lătrat spart, străin şi sinistru, de parcă ar fi ieşit dintr-o fiară de metal cu sufletul gri, rupse aerul în două. Să fi fost Gândul lui dintr-odată înstrăinat? Să fi fost puşca vănătorului de suflete? În aerul roşu, începură să plutească, printre bucăţi de aripi, Cuvinte.

Spre asfinţit, nişte copii zăriseră pe câmp Omul cu Gândul lui, strângând în pumni, unul câte unul, Cuvintele. Le aduna pe toate şi le fereca într-o piatră, rând pe rând, primenindu-le cu lacrimi. Câte Cuvinte, atâtea lacrimi.

Unii îl mai văd din când în când şi astăzi, rătăcind pe dealuri ca pe un câmp de război, în căutarea vreunui cuvânt care s-ar fi putut rătăci din greşeală, pe acolo. Nu vorbeşte. Unii spun că a rămas fără Cuvinte. Doar o copilă căreia îi zâmbise odată, stăruia că văzuse pe fereastra bojdeucii lui, cum seara, Omul îşi fluiera Gândul şi îşi deschidea sufletul, eliberându-l puţin câte puţin din piatră, până când din el curgeau Cuvintele. Rotunde şi dospite ca lacrimile de înger, cântau de parcă Omul ar fi avut în suflet un flaut. Lângă el se aşeza atunci o femeie, purtând ca pe o amintire, o rană pe umărul stâng. Fermecată, îi privea, îi asculta, îi mângâia Cuvintele. Acestea prindeau viaţă şi apoi, sculptorul de Cuvinte zâmbea, un zâmbet cât un cer cu Pasăre măiastră.

Vizualizări: 164

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

O alegorie reușită. Omul și forma cea dintâi a cuvântului. Multă fantezie.

Am citit cu plăcere,

Sofi

Doamna Sofi, vă mulțumesc pentru apreciere, omul îşi trăiește toate stadiile cuvântului, de început, din timpul şi de după plecarea păsării...

Sofia Sincă a spus :

O alegorie reușită. Omul și forma cea dintâi a cuvântului. Multă fantezie.

Am citit cu plăcere,

Sofi

poate Omul a trebuit să treacă prin toată suferința, pentru că nimic nu e fără rost, ca într-un final să întâlnească femeia :)
bucuros de lectură,
Paul

Punctele de suspensie nu-s însoțite de virgule: Cuvintele, unu, doi, trei,… , o mie, atât, nu mai mult. > Cuvintele, unu, doi, trei… o mie, atât, nu mai mult.

Un poem în proză foarte reușit!

da Coza

... nu vreau să repet ceea ce-au spus antecomentatorii de aici! Aș vrea să fac referire doar la această jumătate de frază:„cântau de parcă Omul ar fi avut în suflet un flaut.” Pentru că are o întreagă simbolistică, pe care poate o știi, poate nu! Există și un film inițiatic vechi pe care eu îl ador, care „povestește” încifrat drumul aspirantului către lumină până la investitura de maestru! Testele la care suntem supuși (vezi Mânăstirea Argeșului)pentru a înălța splendida mânăstire interioară, până la a da drumul cântecului neaudibil al sufletului său, pentru că omul chiar este un flaut energetic la care cântă lumina!
Interesantă incursiune în sinele tău/nostru, Nikol!


Paul, aşa cred şi eu că lucrurile depline se rotunjesc doar în suferinţă! Şi da, dacă ne sunt ochii lipiţi doar de  idealuri, ratăm realitatea (femeia/bărbatul), poate ratăm chiar şi femeia  ce poartă "ca pe o amintire, o rană pe umărul stâng", femeia din pasăre.

Bucuroasă de lectura ta sunt eu :),

Nikol


Dolha Paul-Alexandru a spus :

poate Omul a trebuit să treacă prin toată suferința, pentru că nimic nu e fără rost, ca într-un final să întâlnească femeia :)
bucuros de lectură,
Paul
Domnule da Coza, mă bucură cuvintele dumneavoastră! Vă mulțumesc şi pentru corectură!

Ion Lazăr da Coza a spus :

Punctele de suspensie nu-s însoțite de virgule: Cuvintele, unu, doi, trei,… , o mie, atât, nu mai mult. > Cuvintele, unu, doi, trei… o mie, atât, nu mai mult.

Un poem în proză foarte reușit!

da Coza

„Doamne, pentru ce vină neștiută am fost pedepsit cu dorul de a zămisli frumusețe?”

Felicitări!

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

 Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Darie Giurgiu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog poemul a utilizatorului Darie Giurgiu
cu 6 minute în urmă
Mihaela Suciu a contribuit cu răspunsuri la discuţia Mama mea (compunere) a utilizatorului Mihaela Suciu
cu 9 minute în urmă
Mihaela Suciu a contribuit cu răspunsuri la discuţia Mama mea (compunere) a utilizatorului Mihaela Suciu
cu 12 minute în urmă
Camelia Ardelean a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Un foc plăpând... a utilizatorului Camelia Ardelean
cu 17 minute în urmă
Mihaela Suciu a contribuit cu răspunsuri la discuţia Mama mea (compunere) a utilizatorului Mihaela Suciu
cu 18 minute în urmă
Camelia Ardelean a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Un foc plăpând... a utilizatorului Camelia Ardelean
cu 18 minute în urmă
Camelia Ardelean a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Un foc plăpând... a utilizatorului Camelia Ardelean
cu 20 minute în urmă
Mihaela Suciu a contribuit cu răspunsuri la discuţia Mama mea (compunere) a utilizatorului Mihaela Suciu
cu 22 minute în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Nimicuri mă frământă – autor Denisa Curea Popa a lui Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 23 minute în urmă
Camelia Ardelean a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Un foc plăpând... a utilizatorului Camelia Ardelean
cu 24 minute în urmă
Mihaela Suciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog poemul a utilizatorului Darie Giurgiu
cu 26 minute în urmă
Camelia Ardelean a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Un foc plăpând... a utilizatorului Camelia Ardelean
cu 28 minute în urmă
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog poemul a lui Darie Giurgiu
cu 29 minute în urmă
Mihaela Suciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog abecedarul clipei de acum a utilizatorului Nuta Craciun
cu 32 minute în urmă
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog abecedarul clipei de acum a lui Nuta Craciun
cu 33 minute în urmă
Camelia Ardelean a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Un foc plăpând... a utilizatorului Camelia Ardelean
cu 36 minute în urmă
Camelia Ardelean a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Un foc plăpând... a utilizatorului Camelia Ardelean
cu 36 minute în urmă
Mihaela Suciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tainele durerii şi braţele cerului a utilizatorului LUMINITA SCOTNOTIS
cu 37 minute în urmă
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog tainele durerii şi braţele cerului a lui LUMINITA SCOTNOTIS
cu 42 minute în urmă
Mihaela Suciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cascada a utilizatorului Roberta Suri
cu 46 minute în urmă

frecvență trafic

© 2017   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor